sâmbătă, 2 octombrie 2010

Nula na edin, jolt carton Mitica

Atunci cand cei doi atacanti ai tai se numesc Gabita si Gigel, cunoscuti de cei mici ca Lolek si Bolek si de parintii lor ca fratii Pahar, este clar ca nu poti speria decat, cel mult, o formatie de pitici. Iar cand echipa este populata si cu specimene gen Mitica-ratoiul Donald, Motanu' incaltat si Sorinel Pushtiu (lui nea Nicu) pe post de Baloo aflat in perpetua hibernare, poti manca bataie si de la niste plansi ce-si zic Pelicani. Faptul ca acestia din urma nu sunt decat niste fazani scapatati fara de pedigree iar dovedirea lipsei de talent este proba eliminatorie pentru admiterea in lot aproape ca nici nu mai conteaza. Cum nu conteaza nici faptul ca si-au adus mercenari cu "greutate", la a caror simpla vedere mult mai firavii pinguini se gandesc in primul rand la propria lor integritate corporala si de abia apoi, cine mai poate, si la fotbal. Daca tot ne-am referit la fotbalisti cu gabarit, asteptam cu interes cum va sarbatori, alaturi de noi, bineinteles, balauru' Paulica implinirea celor 0,1 tone, dar nenumarandu-ne printre prietenii domniei-sale, nu ii putem ura "la mai mare!"
Ca sa nu ne plictisim reciproc, au invins tristii cu 1-0, sut frumos de la semidistanta Tudor, la vinclu, coautori trei pinguini ametiti. Iata echipele:
Pinguini: Sorin, Bebe, Razvan, Gabi, Mitica, Stelica, Gabita, Gigel
Pelicani: Nicu R, Silviu, Paul, Tavi, Vasea, Eugen, Tudor, Popicu

La inchiderea editiei, ni se confirma existenta tratativelor pentru un dublu schimb de jucatori intre cele doua echipe: Mitica si Motanu contra Popicu si Vasea. Negocierile se pare insa ca au intrat intr-un impas, datorita pretentiilor exagerate ale Pelicanilor. Acestia isi doresc in plus o semicarcasa de porc (sa manance ceva si gura lor de sarbatori) si doua navete de Heineken, contraoferta Pinguinilor constand in doua gaini (pe langa cele doua mai sus mentionate) de a caror rechizitie se va ocupa personal Gigel, patru kile de cartofi si doua peturi de bere Noroc. Ceea ce va dorim si dvs...

9 comentarii:

  1. Mea culpa, mea culpa, mea pu(l)pa...
    Recunosc, cred că a fost cel mai prost meci al meu... nu din ultimul an, ci din ultimii ani! Nu numai că n-am dat nici un gol (sau pasă de...), dar şi golul primit a fost urmare a controlului meu defectuos!!!
    Deşi fizic eram ok, astrele s-au aliniat ko. Vorba lui nea Gigi, de destin nu poţi scăpa. Dar lasă că vine ea, iarna...

    RăspundețiȘtergere
  2. iar a pierdut motanu si mitica. nu inteleg de ce mai vine.

    RăspundețiȘtergere
  3. cum 0-1 mi s-a parut un scor destul de rar intalnibil, am inceput sa rasfoiesc arhiva in sens invers. oarecum ciudat, l-am gasit mult mai repede decat ma asteptam, pe 23 octombrie 2009. Pinguinii au pierdut aproape in aceeasi formula de opt(Sorinel Pushtiu in locul lui Cocoru), la Tristi jucand Paul, Mihai sudoru', Lucica, Traian, Tavi, Vasea, Eugen, Virgil si Baba popicu. macar atunci au fost noua...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dar nea Mitica de ce nu scrie? Nu stie sa bage aparatul in priza, sau il curenteaza tastatura?

    RăspundețiȘtergere
  5. @tavi: tu-ti stii mai bine coechipierii, poate ma lamuresti si pe mine, ca am o disputa cu un telespectator: baiatu' ala de joaca varf la voi e Milito P.P. sau Milito K.K.?

    RăspundețiȘtergere
  6. băi Banciule, vorbeşte nene frumos că aici nu eşti la sport total efem, da? ce e aia (fu)tu-ti mai bine coechipierii?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Rasilor!!!V-au caftit ciumetii aia,cu un singur fotbalist(Eugen)!Pinochio,la fotbal(probabil ca golu' s-a dat din zona lui),la fel ca interventiile pe blog=0(zero).@brazvan:deh,motane!nopti "intarziate",bautura cu golanii(adica subsemnatu'),ce mai...viata nesportiva!Lasa urme frate.

    RăspundețiȘtergere
  8. nu mai pomeniti lui nicu de dinamo ca nu va mai primeste pe aicea

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu e frumos ce i-ati facut lui Dan Cocostarcul, se pregatea si el sa plece in tarile calde cu o
    amintire reconfortanta si i-ati ucis, "eradicat" visele.
    Ce o sa le povesteasca el rudelor din Burkina Faso (sau Furkina Baso), cum o fi corect. Ma duc ca incepe Rapid Cluj - (Mos Ion Roata) si Unirea Urziceni. Cred ca va fi un meci trist.

    Bebe Anonimu' (venetian)

    RăspundețiȘtergere