Mai bine golan decât activist, mai bine în club decât fotbalist! (by Găbiță)

L-am rugat vineri pe Bogdan să livreze la fotbalul de ziua 5, fiindcă am ceva deosebit pentru el în cronică. Făcusem câteva încercări AI cu diverși combatanți și el ieșise cel mai apropiat de imaginea și interpretarea unui rockstar veteran, adaptat la vremurile moderne. Nu s-a putut faza cu fotbalul, dacă era cu mine în echipă îl forțam cu niște pase, cum i-am forțat pe unii coechipieri, spre disperarea altora... :)

În cele din urmă, adevărul este că Bogdan nu prestează în teren cu amatorii, el prestează la club! Iată:

Iar aici încercarea de rock simfonic cu o parte din orchestra de ziua 5:

După astfel de preocupări elitiste, fotbalul vine mai la coadă... Vineri alegeri cu Mihai, eu avantajat de prezența lui Raul pe care l-am luat al doilea (după Colonelu, ales primul, deși știam de la tenis că va sta în poartă, dar intuiam și că nu va sta numai în poartă!), în timp ce Mihai n-a avut om pe măsură, oricât a sperat de la Pizzaru (primul ales Giggs, dar care a stat și el o repriză în poartă, alt dezavantaj). Ba mai mult, următorul ales de mine, Ciprian, a fost unul dintre cei mai buni de pe teren (a deschis scorul, ceea ce e întotdeauna important, cu un șut de departe, fix la rădăcina barei!).

Echipa Roșie: Adi Colonelu (1g) - Bebe, Doru Bețe, Robert, Raul (2g), Tudor (1g), Ciprian (3g), Găbiță (6g)
Echipa Verde: Giggs - Popică, Motanu, Dan Pizzaru, Bogdan, Mihai Tenismanu (1g), Mitică, Doctoru (1g)

Așadar, scor 11-4 (la pauză 6-1) - Raul a înscris 2 goluri pentru Verzi în ultimele 10 minute, când a trecut în locul lui Mihai, plecat la antrenament. În poartă la Roșii au alternat Colonelu și Raul, iar la Verzi - Giggs și Popică.

A fost prima pe octombrie, prima... fără ambrozie!!! 🙏 

UN EGAL CÂT O VICTORIE

A fost odată, la marginea Pădurii celei Mari, un teren de fotbal pe care ceva făpturi s-au adunat ca la iarmaroc.

Vestea despre meciul de vineri s-a dus din vizuină în vizuină, și nu mai puțin de douăzeci de viețuitoare au venit la apel, o prezență zdrobitoare, cum nu s-a mai pomenit de pe vremea bunicilor.

Dar, cum se întâmplă și-n basme, nu toți cei chemați au și rămas.

Ratonul cel Poftitor (zis și Pizzaru) a avut treabă la o întâlnire de taină și a lipsit. Vulpoiul de Astrahan, prins de-ale vieții, a fost și el silit să se retragă, dar a rămas ca un adevărat fan al meciului la spectacol.

Așa s-a ajuns la optsprezece viețuitoare, plus Câinele Sergent cu numărul zece pe spinare, care, cică, îi întrece pe toți la alergare.

Unii dintre ei au sosit la teren pe la 15:15, cuminți și punctuali.

Ultimul venit a fost Colonelu, tocmai de la tenis, pe la 15:50.

Și nu din pricina lui, alegerile erau cât pe-aci să fie anulate;

Curtea Constituțională a Pădurii era gata-gata să dea verdictul, când, hodoronc-tronc, s-a întâmplat ceva neașteptat, cum se întâmplă mereu în poveștile bune.

Iepurașul Mitică și Bufnița Doctoru, s-au dus să tragă la sorți cine cu cine merge, căci la triaj, în pădure, alegerea echipelor e treabă mai gravă decât pare.

Dar chiar atunci, la mijlocul drumului, s-a ivit o groapă în ciment, cât toate zilele, și tensiunea printre făpturi a urcat până la vârful celui mai înalt brad, anulându-se aceste prime tentative de alegeri.

Abia pe la 16:15, Iepurașul Mitică și Lupul Țolea, acesta din urmă nervos de-atâta stat pe teren fără rost, s-au învoit și au trecut, în sfârșit, la alegerea echipelor. 

Și-a fost mare bucurie și chiote de izbândă în toată Pădurea.

Dar, ca-n orice fabulă cu tâlc, fericirea n-a ținut mult.

Ursul Bronson s-a retras chiar în ultima clipă, spunând că-l sperie cordoanele inimii și că vârsta lui nu mai iartă.

Așa a vorbit bătrânul urs, și nimeni nu l-a contrazis.

Au rămas, deci, șaptesprezece viețuitoare pe câmpul de bătălie.

Cine a ales primul și cine al doilea, asta a rămas taină a Pădurii, dar echipele, ei, echipele se știu prea bine:

Turma Fagiano Okayama:

Ciprian - Țolea, Gingașu, Ion, Doctoru, Tudor Hercule, Găbiță

Turma Montedio Yamagata:

Colonelu - Mihai, Bebe, Gigs, Motanu, Popică, Bețe, Mitică, Robert

Bebe a rămas cu un picior în fiecare tabără, jucătorul în plus fiind, până la decizia Lupului Țolea, mărinimos din fire, care l-a dăruit de-a binelea Iepurașului Mitică, pecetluind astfel soarta echipelor.

Așa s-a încheiat, dragii mei din pădure, doar pregătirea marii bătălii.

Urmează, cum bine se cuvine, povestea reprizei întâi și, după ea, taina reprizei a doua.

REPRIZA ÎNTÂI - Asediul de la Termopile al Pădurii

La ora 16:30, Cucuveaua-Arbitru a fluierat începutul bătăliei, și de-atunci lucrurile s-au precipitat ca-ntr-o poveste unde balaurul nu mai are răbdare.

Turma Fagiano Okayama s-a năpustit în valuri, în uragane, în tsunami-uri, cum nu s-a mai văzut de la Potopul cel Mare.

Colonelu s-a opus cu tot ce avea, apărarea Montediei a blocat cum a putut, iar Mihai zbura peste tot terenul de parcă avea aripi împrumutate dar totul degeaba, căci soarta își scrisese deja pergamentul.

Pe la minutul 15, Găbiță, uitând cu totul de suferința ambroziei (căci eroii de poveste nu se hrănesc ca muritorii de rând), a pornit o fugă pe cont propriu, i-a lăsat pe Popică, Motanu și Gigs să se holbeze unul la altul ca la teatru, și l-a răpus pe Colonelu cu un șut nimicitor.

Așa s-a scris un 1-0 pentru Fagiano Okayama, spre uralele mulțimii de veverițe din tribune.

Și n-a trecut mult, că iată și...... 2-0!

Doctoru a trimis un șut ce s-a lovit ușor de Motanu și, deviat cum a fost, l-a păcălit pe Colonelu.

Montedio Yamagata era, cum bine se spune, în copac, și copacul în aer, adică pierdută cu totul printre crengi, fără leac de apărare.

Țolea, de colo, era numai zâmbet și lăbuțe frecate de bucurie, sigur că victoria e ca mierea în stup, doar trebuie luată.

Mai voia goluri, poate chiar o vânătoare întreagă.

Dar, dragii mei, cum se-ntâmplă des în fabule, mândria vine mereu cu un ghimpe ascuns.

Că de unde, de neunde, Motanul anunță printr-o recipisă, nici mai mult nici mai puțin, ca un mesager de la curte, că el, personal, pleacă la înaintare.

Nimeni n-a auzit vestea asta, poate doar Mihai, care a interceptat o minge rătăcită și i-a pasat-o Motanului, aflat față-n față cu Ciprian.

Și Motanul, fără mustrări de cuget, l-a învins pe Ciprian cu un șut din prima, plasat ca un ac de cusut.

Se zice că un antrenor bătrân din capătul pădurii, unul care mai văzuse multe alegeri și multe amânări, a ieșit din bârlogul lui doar cât să bombăne că-n viața lui n-a mai pomenit atâta vreme pierdută cu triajul echipelor, și că ar fi bine să nu se mai repete o asemenea rătăcire.

Și așa, în loc de un 4-0 mai mult decât meritat să fim realiști, dragilor, scorul s-a oprit la un modest 2-1.

Pauza, după cele 25 de minute de asediu, a venit așa cum vine odihna după orice bătălie mare: binemeritată, dar cu gustul amar al unui gol dăruit degeaba.

(Morala primei reprize, cum ar spune orice bunică-vulpe din pădure: „Cine se crede stăpânul stupului înainte de vreme, capătă și el o-nțepătură.”.)

REPRIZA A DOUA - Echilibrul cel Mare al Pădurii

Dacă prima repriză a fost un asediu, a doua a început ca o horă la care toată lumea a vrut să danseze.

Țolea a intrat și el în poartă la Fagiano Okayama, gata să apere ce câștigaseră ceilalți cu sudoare și gheare.

La Montedio Yamagata, Popică l-a luat locul Colonelului între buturugi, până la capătul bătăliei.

Și-atunci jocul s-a răsucit ca vremea de toamnă, căci Colonelul, ieșit din poartă și pus pe alergat prin iarbă ca orice viețuitoare eliberată de povara buturugilor, a pornit o combinație de toată frumusețea: Colonelu-Mihai-Mitică, o pasă lată și dreaptă, iar Mitică a trimis-o lui Ciprian în plasă cu o eleganță de balerin. 

Lucrurile păreau că se echilibrează teribil.

Și deci 2-2.

Dar Doctoru n-a stat cu labele-n sân și a mai trimis un șut, tip pasă la portar și portarul, vai, a primit darul fără voie.

Popică, sărmanul, avea gândul dus la întâlnirea de după meci cu jivina visurilor lui, și s-a agățat de bara din stânga ca de-o creangă de salvare, fără să se mai clintească de-acolo nicio clipă.

Și s-a făcut 3-2 pentru Okayama.

Dar Gigs, care încasase o lovitură în labă de la Doctoru în prima repriză, a început să-și revină ca pasărea Phoenix și a intrat mai des în combinații.

Colonelu, Gigs și Mihai au țesut pase ca trei păianjeni harnici, iar la o astfel de fază, Mihai l-a găsit pe Mitică în careu, care a marcat cu nicovala urechii o lovitură rară, de baladă și a egalat situația pe tăblița Pădurii. 3-3!

Okayama a mai avut 2 bare prin Colonelu, prima fiind dintr-o semi-foarfecă, ambele rămase fără rezultat.

Găbiță se bătea ca un lup adevărat (ceea ce, recunoaștem, nici nu era departe de-a fi), simțind victoria alunecându-i printre gheare, și tot încerca să mai smulgă un gol.

Dar Mihai se ținea de el ca scaiul de coada vulpii, fără să-l scape din ochi nicio secundă.

Or fi avut vreo înțelegere secretă cu Mitică, cine știe... pădurea are urechi peste tot, și se pare că și Mihai avea o misiune ascunsă. 🤫

Cât despre Popică, după greșeala de la gol, a mai avut și el niște „intervenții”, dar nu la minge, ci la Bebe, cu totul altă poveste de dragoste de pădure, aceea.

Dacă prima repriză fusese stăpânită copios de Okayama, a doua a fost o horă egală, dinte pentru dinte.

Per ansamblu, un joc frumos, cu iz de baladă veche.

La final, Bufnița Doctoru a mai avut o vorbă-două de spus, pe care Cucuveaua-Arbitru n-a vrut să le consemneze în cronică taine care rămân doar între cei ce le-au auzit pe teren.

Turma Fagiano Okayama a rămas nemulțumită de scor, și pe bună dreptate, căci gustul unei victorii scăpate printre gheare e mai amar decât orice înfrângere clară.

Iar fiindcă Lupul Țolea nu și-a ținut promisiunea făcută haitei sale aceea că vor învinge cu asupra de măsură, a rămas dator cu o pomană a porcului, cum se cuvine oricărui lup care se laudă înainte de vânătoare.

Morala Pădurii, cum ar spune orice bătrân cu blana căruntă: ”Cine promite victoria înainte de fluierul final, plătește mai apoi cu purcelul din traistă”.

FINAL: 3-3 — un egal cât o victorie.

Fagiano Okayama - Montedio Yamagata   3-3 (2-1)

Marcatori: Găbiță, Doctoru (2) / Motanu, Mitică (2).

EPILOG - Hidratarea de pe Pajiștea Pădurii

După bătălia cea mare, cum se cuvine oricărei haite obosite, făpturile s-au strâns pe pajiște la hidratare căci lupta se câștigă pe teren, dar prietenia se pecetluiește la masă.

S-a mâncat, s-a băut, fiecare cât a putut duce cu măsură, cum spun bătrânii înțelepți ai Pădurii, că altfel și cel mai voinic urs se poticnește a doua zi la antrenament.

Dar ceasul nu stătea pe loc și la 21:45 toată suflarea știa că se apropia o bătălie și mai mare - cea din UEFA Nations League, Suedia - România.

Așa că viețuitoarele Pădurii, cu burta plină și inima caldă, au plecat spre vizuinile lor cu gândul dus la tricolor, visând la o victorie ce avea să încălzească toată pădurea.

Hai România!

Vă pupă tata!

„33 DE MINUTE. ȘI ATÂT.”

 

Basmul Vestelor și al Tricourilor

A fost odată ca niciodată, într-o după-amiază în care mingea a fost scoasă din lada ei și trimisă în mijlocul terenului, doi oameni care au hotărât să-și împartă regatul.

Doctoru și Popică au ales.

Mai întâi s-au așezat față în față și au jucat la piatră. Doctoru a câștigat și, pentru că în astfel de povești primul care alege a avut întotdeauna un mic avantaj, l-a ales pe Mihai.

Popică l-a ales pe Andrei.

Doctoru l-a luat apoi pe Țolea, iar Popică pe Gigs.

Și au continuat să aleagă până când niciun jucător nu a mai rămas neales.

Așa s-au format cele două tabere.

De o parte au fost 

Vestele:
Ciprian – Bebe, Bețe, Mihai, Țolea și Doctoru.

De cealaltă parte au fost Tricourile:
Salam – Popică, Pizzaru, Gigs, Gingașu și Andrei.

Și a început povestea.

La început, Vestele au părut să aibă mai multă putere. Au alergat, au construit și au ajuns mai des în apropierea porții.

Numai că în povești, ca și în fotbal, nu întotdeauna cel care a avut mai mult a și primit primul.

Tricourile au lovit de două ori.

Iar între buturile lor a stat Salam, care a făcut minuni.

A apărat mingi pe care nimeni nu le mai crezuse apărabile și a ținut poarta închisă cât a putut.

Vestele au continuat să atace, iar la un moment dat Bețe, cavalerul care până atunci își păzise portarul a urcat și a făcut ceea ce nimeni nu mai așteptase.

A primit mingea și a trimis-o în poartă într-un stil brazilian.

A fost un gol atât de frumos încât a fost declarat, fără prea multe discuții, golul meciului.

Astfel, la jumătatea poveștii, Tricourile au rămas în avantaj:

2-1.

S-a spus că prima repriză a durat 23 de minute cu prelungiri, iar cea de-a doua doar 10 minute. Restul celor 10 minute au fost, din motive necunoscute, ignorate de cronicari și probabil au fost șterse din istoria regatului.

Între timp, în cele două porți s-au făcut schimbări.

La Veste a mai intrat Bebe, iar la Tricouri au trecut prin poartă Popică și din nou Salam.

Povestea însă începea să se întoarcă.

Pizzaru a făcut greșeala.

Una dintre acele greșeli care, în basme, sunt urmate aproape întotdeauna de nenorociri.

Vestele au profitat și au restabilit egalitatea.

2-2.

Apoi, ca și cum destinul ar fi vrut să mai adauge un capitol, Gigs, care fusese deja ușor accidentat, a făcut o mișcare nefirească.

Și, pentru că uneori omul nu se mulțumește cu o singură problemă, s-a accidentat și mai rău.

A părăsit terenul.

În locul lui a intrat Robert, un tânăr viteaz care a avut aproximativ șapte minute la dispoziție pentru a-și lăsa amprenta în poveste.

N-a avut timp.

N-a apucat nici măcar să transpire, nici măcar șortul lui Patriche.

Practic, a intrat în meci, a ieșit din meci și, dacă mai dura puțin, probabil ar fi avut timp să bea și o bere.

Vestele însă și-au continuat drumul.

Au mai lovit de două ori și au ajuns la:

4-2.

Și tocmai atunci, când povestea părea aproape încheiată, Pizzaru, ajuns la capătul răbdării, s-a supărat pe Popică.

Popică juca atacant.

Și, din perspectiva lui Pizzaru, nu-și ajuta suficient echipa.

A urmat un schimb de cuvinte.

Unul mai puțin potrivit pentru poveștile cu zâne și prinți.

Pizzaru a plecat nervos de pe teren.

Dar nici ceilalți nu mai rezistaseră.

Sătui de vocabularul lui Popică, jucătorii au hotărât că poate ar fi momentul să pună capăt aventurii.

Și astfel, după numai zece minute din repriza a doua, povestea s-a terminat.

Nu pentru că mingea își spusese ultimul cuvânt.

Nu pentru că toate ocaziile fuseseră consumate.

Ci pentru că personajele principale se săturaseră de poveste.

Dacă Mihai și Țolea au jucat nu s-au încurcat, Andrei, tânărul de doar 22 de ani, despre care s-a știut că știe fotbal, a fost în această seară aproape ca și inexistent. Talentul lui a fost prezent undeva, probabil în teorie, că pe teren nimeni nu l-a mai întâlnit.

Iar cronicarul a închis cartea.

Vestele – Tricourile 4-2 (1-2)

Marcatori: Bețe, Mihai (2), Doctoru / Pizzaru, Salam.

Pe margine, au vegheat la desfășurarea întâmplărilor 

Colonelu - răpus de o accidentare căpătată în luptele de la tenis, 

Motanu - observatorul tăcut al haosului, și 

Astrahan - încă nerefacut și ținut departe de încleștare.

Cei trei au privit cum cele două tabere au transformat cele 33 de minute de joc într-o poveste pe care nimeni nu a mai reușit s-o explice până la capăt.

Vă pupă tata!

STRICT SECRET!

 Având în vedere anumite discuții care au existat pe grup în zilele premergătoare partidei de vineri, 11 septembrie a.c, din care reieșea o tentativă clară de trafic de influență, organele abilitate au întreprins o serie de activități preventive, printre care și organizarea de flagranturi între potențialii suspecți menționați în raport. Mai jos aveți un rezumat, prezentat de agenții nostru sub acoperire.

"În perioada 8 septembrie, orele 8.00 - 11 septembrie, orele 12.00, la domiciliul d-lui Mitică Căpitanu, precum și la locul său de muncă, s-au prezentat următorii cetățeni, în scopul de a influența alegerile de la meciul ce avea să urmeze. Alți cetățeni au luat legătura telefonic cu împricinatul, fiecare dintre ei venind cu câte o promisiune, în schimbul garantării unui loc de titular în echipa d-lui Mitică Vă prezentăm, mai jos, lista cu împricinații:

- Găbiță: a oferit o sticlă de coniac la kil, zece pase de gol (pentru care a garantat cu altă sticlă de coniac) și două poezii

- Mihăiță: a oferit racheta sa, cu autograf, abonament pe șase luni la bere și două bilete la premiera spectacolului Lacul lebedelor

- Bebe: a oferit un borcan cu muștar, două pachete de scobitori și unul de șervețele

- Dănuț Pițaru: a oferit două pizza cu mici, una vegetariană și un borcan cu măsline, plus un tricou cu Rapidul

- Bogdănel: a oferit o excursie pe litoral, cu cazare la hotel de patru stele și reducere 50% pentru fetele de la escortă

- Raul: a oferit un bax de vin la doi litri și un cartuș de țigări

- Motanu: a oferit juma de kil de țuică, un borcan de dulceață și unu de nuci; menționăm că nu s-a ținut de cuvânt: a zis că țuica a pierdut-o, dulceața i-a dat-o lu Gigsy și nucile lu Dănuț

- Robert: a oferit un echipament complet cu Dinamo și două cupoane la un club de noapte

- Gigsy: a oferit chipiul, pulanul și pistolul său cu apă, plus o pereche de chiloți cu Rapidu; oferta se pare că a căzut, pentru că nu știa unde sunt 

- Marean: a oferit, cu autograf, câte un exemplar din cărțile sale de mare succes: "Mă iubesc femeile"  și "Cum să reușești în afaceri"

- Doctoru: a oferit un pachet de lecții de fotbal, în 12 ședințe

- Țolea: a oferit un abonament pe două luni la popotă

- Vasilică: a oferit adidașii săi fermecați și un pieptene din colecția proprie.

Nu avem informații certe despre modul cum s-au finalizat aceste promisiuni, cert este că vineri echipele au arătat astfel:

Martorii lu Mitică(3): Bebe, Raul, Motanu, Pițaru, Robert, Mihăiță, Mitică însuși, Bogdănel, Găbiță

Țolea și frații săi(2): Adi, Gigsy, Ciprian, Ion, Marean, Tudorică, Țolea, Doctoru, Vasea.

Vom reveni (sau nu) cu amănunte.

Încheiem cu un anunț umanitar: în perimetrul dintre cartierul Crângași și Gara de Nord s-a pierdut cetățeanul din imagine. Susține că este agent în exercițiul funcțiunii și amendează toți trecătorii care nu sunt suporteri ai echipei Rapid. Nu prezintă pericol, dar nu trebuie contrazis. Nu oferim recompensă.

"DIFERENȚA N-A STAT ÎN JOC, CI ÎN EFICIENȚĂ"

Cronica primei reprize — un balet al ratărilor cu happy end pentru Voința.

Găbiță și Mihai au tras la sorți onoarea (sau blestemul) de a alege echipele, și iată ce-a ieșit:

Atletic Voința: Doru Bețe (portar) - Motanu, Ion, Gigs, Colonelu, Mitică, Găbiță, Vasea

Real Speranța: Raul (portar) - Bebe, Popică, Pizzaru, Mihai, Tudor, Ciprian, Doctoru

A fost o primă repriză care a demonstrat, încă o dată, că fotbalul e un sport al nedreptății cosmice.

Real Speranța a dominat, dar golul, ca de obicei în viață, a venit de la cel care muncea pe ascuns.

Doru Bețe a avut o primă repriză de portar filozof: a stat, a privit, a intervenit exact atât cât să nu se declare culpabil moral pentru orice gol posibil.

Raul, de partea cealaltă, a jucat mai mult decât un portar, a jucat un roman de aventuri, cu intervenții care au făcut galeria să uite de floricele.

Real Speranța a construit, a combinat, a asediat, Bebe și Popică au dus mingea ca doi frați care nu se ceartă niciodată pe moștenire, Pizzaru a șutat de parcă voia să spargă o poartă de fier, iar Mihai și mai puțin Tudor, au alergat atât de mult încât probabil au ars caloriile de la mesele de duminică din ultima lună.

Ciprian a fost peste tot, ca un GPS defect care te duce mereu spre poartă, iar Doctoru a încercat, cu răbdare medicală, să pună diagnostic apărării adverse, fără rezultat.

Pe partea cealaltă, Atletic Voința a jucat fotbalul tăcut al celor care știu că, în viață, contează golul, nu posesia.

Motanu și Ion au apărat ca doi paznici de bloc, Gigs și Colonelu au fost coloana vertebrală, Vasea a alergat cât zece, Găbiță a jucat cu presiunea dublă de selecționer și jucător și a ales echipa, apoi a trebuit s-o și salveze pe teren, iar Mitică... ah, Mitică.

Un gol câcacios, marcat de Mitică, care nu intră în cărțile de istorie ale frumuseții, dar intră perfect în tabelă, din pasa lui Colonelu.

Raul a rămas cu privirea aceea specifică portarilor care știu că vor fi întrebați "dar cum ai luat gol ăla?", tot restul săptămânii.

Scor la pauză: 1-0 pentru Atletic Voința și o repriză în care diferența n-a stat în joc, ci în eficiență.

Fanul fenomenului prezent la meci - Cristi Astrahan.

Repriza a doua - de la 1-1 la 4-1, cu multă dramă și puțină milă

Popică, om de acțiune, și-a pus șapca de portar și a preluat mandatul de la Raul, poate din solidaritate, poate din curiozitate, oricum, avea să regrete decizia în următoarele minute.

Real Speranța a deschis repriza cu o fază de vis: o degajare lungă spre poarta adversă, Ciprian sare la minge cu aceeași determinare cu care sare de obicei la șefi, o deviază perfect spre Mihai, care se trezește singur în fața porții și, cu o manevră demnă de samurai, îl fentează pe Bețe.

1-1, iar echilibrul anunțat de la început al meciului părea, în sfârșit, confirmat.

Dar bucuria a fost scurtă.

Găbiță, obosit din cauza ambroziei și plictisit să mai aștepte pase, a luat treaba în mâini (sau în picioare, mai corect), a driblat tot ce a găsit în cale și, din partea stângă, aproape de careu, a expediat un șut care l-a lăsat pe Popică fără cuvinte și fără reacție.

2-1 pentru Atletic Voința.

Real a încercat să răspundă, dar cine marchează în seara asta este tot Atletic Voința:

O fază frumoasă construită prin Colonelu si Găbiță, ultimul pasând perfect în fața porții pentru Ion, care înscrie și el un gol la fel de "câcăcios" ca cel al lui Mitică din prima repriză, nu frumos, dar valabil. 3-1.

A urmat un moment de spectacol pur la un aut lateral din partea stângă de atac:

Colonelu a executat un aut lateral bombardându-l pe Doctoru de trei ori la rând, direct în zona... anatomică sensibilă. Cred că îi cam plăcea...

Polidin în direct, spectacol garantat, aplauze din bancă.

Raul, hotărât să salveze onoarea echipei, îl tot chema pe Doctoru în poartă și în cele din urmă a reușit.

Doctoru a intrat, dar n-a prea făcut purici acolo și i-a cedat rapid locul lui Tudor, care a preluat și postul, și golul următor.

Ion a marcat din nou, cu assist de la Colonelu. 4-1.

Real Speranța a avut pe parcursul reprizei nr. 2, vreo trei ocazii mari, cu poarta practic goală, dar norocul a decis să nu mai treacă pe la ei în seara asta.

Scor final 4-1 - un rezultat cam răutăcios pentru cât de echilibrat a fost jocul, dar așa e în tenis... adică în fotbal.

La final, tabela a arătat clar:

Atletic Voința - Real Speranța  4-1  (1-0)

Actorii golurilor

Atletic Voința – Ion (2), Găbiță (1), Mitică (1)

Real Speranța – Mihai (1)

Hidratarea de după meci - eroii adevărați ai serii

Dacă în teren diferența a stat în eficiență, la masă diferența a stat în generozitate.

Pizzaru, la frumoasa vârstă de 59 de primăveri, a făcut cinste cu bere, vin și pizza pentru toată lumea - bucuria postmeci.

Gigs, nevrând să rămână mai prejos, a dat și el un rând de bere, cu tot dreptul, având în vedere că ziua lui abia urmează să vină peste vreo trei zile, practic a plătit avans pe sărbătoare.

Bebe însă, om cu apetit mare și principii clare, s-a arătat cam nemulțumit de porție și i-a transmis direct lui Gigs că a fost cam puțin.

Nu s-a săturat, iar întrebarea rămâne suspendată deasupra mesei ca un corner neexecutat: o mai dă ceva Gigs, sau așteptăm ziua lui peste trei zile pentru completare?

Reproșuri, ca de fiecare dată - clasicele postmeci

Și, ca de fiecare dată, seara nu s-ar fi încheiat fără ritualul sacru al reproșurilor.

Raul și Mihai, fideli tradiției, au avut ce comenta, poate golul, poate schimbarea, poate amândouă.

Mitică, din nou câștigător pe teren cu un gol decisiv, a rămas totuși ținta ironiilor, spre dezamăgirea vizibilă a lui Motanu, care parcă spera de fiecare dată la un alt deznodământ.

Bebe, neîndestulat ca de obicei, nici pe teren, nici la bere, a continuat lista de nemulțumiri, iar Popică, proaspăt retras din postul de portar, a avut și el ceva de spus, nemulțumit cum des se întâmplă.

Vă pupă tata!