luni, 29 octombrie 2018

Ziua lui Mitică (by Găbiță)

Ziua lui de nume, că ziua Căpitanului lui la fotbal s-ar putea să fie mai rară decât aia de nume! :)

17 combatanți pe terenul din spate, vreme ideală la ultima strigare din octombrie. Gabi3 a venit cu Adi Hercule și cu un frate al lui Ely, mai mic, dar nu ăla cel mai mic. Eu mi-am amintit de el, îl mai adusese Ely cu vreo doi ani în urmă, între timp a crescut și aduce destul de mult la fizic cu Ely, producând inițial confuzii printre combatanți.

Alegeri la piatră cu Gabi3, convenția fiind că ăla de-o ghicește are om în minus tot meciul. Eu am ghicit, deci am ales primul.

E1: Nelu Bronson, Tavi, Gabi, Motanu, Popică, Hercule, Găbiță, Sică,
E2: Luci, Bebe, Paul, Doru Bețe, Tudor, Bogdan, Mitică, Gabi3, FratElly.

Meciul începe înghesuit, dar E1 are noroc cu deschiderea scorului, un șut din unghi al lui Hercule fiind deviat de Bețe printre picioarele lui Luci. Apoi, FratElly, care voia să facă de toate, vine să degajeze el din aut de poartă, îl blochez și reușesc un lob din voleu peste Luci. La poarta cealaltă, după un corner executat de Gabi3, Bețe găsește o breșă din două încercări și reduce din scor.
Eu, deși am fost în zi groaznică de șut, părând încălțat cu ghetele din imagine (sursă Robert), mai potrivite pentru Motanu, am mai reușit 3 goluri, dintre care îl rețin pe ultimul: slalom de la centru, un-doi rapid cu Hercule care mă lasă singur cu Luci, șut plasat.

Printre golurile astea s-au intercalat și două ale E2, Gabi3 din penalty (henț Motanu) și Mitică - șut respins de Bronson în bară-gol.
Cu toate șuturile mele de care uneori râdeam singur, n-am fost eu ratangiul zilei, ci Sică: singur cu Luci a dat în el sau pe lângă poartă. Dincolo, FratElly a fost prea individualist, Tudor aproape nejucat, Gabi3 prea avansat, iar Mitică... cu gândul la petrecerea de după! E drept, au avut în față o apărare de 4, din care au plecat rareori în atac Tavi și Popică, mai mult la cornere.

Din păcate, meciul s-a terminat prea abrupt, FratElly cerând aiurea henț la un șut în corp, fază cu care Motanu a fost prea intransigent, controversa s-a prelungit, unii au ieșit (Tudor plecase încă și mai înainte), așa că s-a dat stingerea, spre regretul altora care voiau continuarea mișcării.

Ca părere personală, nu cred că-și au locul în fenomen tineri cu orgoliu, care vin să-și facă palmares pe cârca unor oameni de 50-60-70 de ani, precum tânărul ăla înalt care a venit primăvara asta, îmi scapă pe moment numele, sau acum FratElly. Ne ajung ambițiile noastre, sunt și așa destule. Dacă e să împrospătăm fenomenul, atunci potriviți sunt băieți ca Matei2 sau Adi Hercule, adică unii cu bun simț, care să nu pună paie pe foc.

În fine, ziua lui Mitică s-a încheiat în zona ”Cișmigiu” a Agronomiei, acolo unde sărbătoritul a făcut cinste cu semințe, dar nu numai.




duminică, 21 octombrie 2018

Cronica în tandem

Gabi3:

Buna ziua la toata lumea.Cu mic cu mare ne-am strans si vinerea asta la fenomenul numit fotbal de ziua a-5-cea.
Ne-am strans 18 combatanti,initial ne-am adunat in fata dupa care ne-am mutat in spate, fiind terenul mai lat si cred ca putin mai lung. Au inceput alegerile dintre Ely si Mitică. Nimic nu prevestea ca ultimul meci al lui Ely sa fie o victorie ca un ultim dans al lebedelor. 

Echipa lebedelor: 1 Luci 2 Bete 3 Gabi1 4 Ely 5 Hercule 6 Vasea 7 Bogdan 8 Popica si 9 Gabi3.
Echipa invincibililor: 1 Bronson 2 Bebe 3 Virgil 4 Tavi 5 Paul 6 Motanu 7 Mitica 8 Sica si 9 Gabi2.

A fost un meci frumos, viu disputat, dar dupa parerea mea putin dezechilibrat. Nu credeam ca o sa se arda Mitica la alegeri, mai rar vezi la el asa ceva. Ely saracu a plecat si el cu o victorie dulce.


Mitică:


Imi asum infringerea
Nu trageti in capitan, in general fac alegeri bune mai ales impotriva lui ELY. De data asta ca niciodata i –am facut cadou lui ELY o echipa si vreo 4 goluri, cam asa. Dupa 5 minute scorul era 3-0, meciul era jucat. Am gresit in aparare, in poarta si tot asa. Motanu nu a avut ajutor cu PAUL,VIRGIL, l-am facut fericit pe ELY si l-am suparat rau pe Gabita, stiu asta s-a vazut si in timpul meciului si dupa, sper ca pina vineri, cind o sa cistige urmatorul meci, sa- i treaca. Bronson a prins o zi mai proasta, dar ce poti sa-i reprosezi cind alteori ne –a cistigat meciul?
De remarcat la ELY șo GABI 3 a fost ca au prins o zi foarte buna. ELY a jucat pentru echipa, a pasat, a combinat, cam rar asa ceva la el, nu a mai tras in gard. GABI 3 a marcat de peste tot. Am luat 3 goluri cu capul, ce sa mai zici, au fost meseriasi. Data trecuta cu ELY am avut 3-0, daca juca la fel ca acum nu cred ca pierdeam.
Motane, deci criticile mele de data trecuta au fost folositoare. E clar ca ELY, in formula asta nu va mai fi lasat sa joace. S-a scos si el acum, la plecare, dar are ceva infringeri din alegerile cu mine si am primit destule reprosuri ca eu il fac etc, etc. Se intimpla la echipe mari, dar la noi!



Later edit: Craiova Maxima, poate cea mai valoroasă echipă de club, la concurență cu Steaua '86.

luni, 15 octombrie 2018

16 "nebuni" dupa fotbal !

Vad ca nu se inghesuie nimeni sa scrie cronica, asa ca o sa incerc eu.
Dupa alegeri au rezultat urmatoarele echipe:
E1: Nelu - Bebe, Gaby, Tavi - Bogdan, Gabi III, Gabita, Lucica.
E2: Popica - Tudor, Razvan, Paul - Hercule, Ely, Mitica, Vasea.
Meciul a inceput in nota de dominare a echipei E2 si cat ai zice peste, s-a facut 3-0 pt.ei.
E1 a raspuns imediat cu un gol si treptat s-a ajuns la 3-3, apoi s-a facut 5-3 pt E2, 5-5 si 6-5 pt. E2.
De aici a urmat o rastunare a scorului si s-a ajuns la 8-6 sau 9-6.
E1 a inceput mai greu pt. ca Lucica nu s-a acomodat cu terenul, coechipierii, dar incet-incet a intrat in joc. Greul l-a dus din nou Gabita, desi s-a accidentat destul de grav la o actiune in care a calcat pe minge. Gabi III a ajutat si apararea spre sfarsitul meciului.
Nelu si Gaby in nota lor obisnuita.
E2 a inceput foarte bine meciul, reusind cateva actiuni bine legate cu Vasea la finalizare ( inscriind 2 goluri se langa Bebe). Mitica nemultumit pt. ca nu era jucat ( Ely si Hercule jucau intre ei de cele mai multe ori). Razvan s-a straduit sa tina apararea, iar Popica a fost f.bun cat a stat in poarta. Plecarea lui din poarta a zadarnicit victoria echipei E1.
Despre marcatori, ca deobicei Gabita si GabyIII de la invingatori, respectiv Ely, Hercule, Mitica, Vasea, Tudor.
Vreme frumoasa, teren f.bun si berea de dupa, au contribuit la o noua zi frumoasa de vineri.

Foto (by Găbiță)
A doua zi, Bronson a adus baterii la acțiunea de colectare EEE de la el din cartier, acolo unde a ajuns și un computer de la Motanu. Neluțu a venit și cu vreo juma de kil de cafea, absolut necesară pentru că era cam adormit, așa cum se poate vedea...

duminică, 7 octombrie 2018

EXISTĂ GHINION



spuse Mitică...
 

Vineri, am prins o zi frumoasa de joc ,ne-am adunat 18 jucatori . Cam multi pentru o joaca pe un teren de handbal .Nu am avut incotro si am jucat asa ,cam inghesuiti fara spatii de joc . Doar ELY ,GABITA au reusit sa faca citeva driblinguri restul mai putin . S-au facut alegeri, si de data asta ELY, cam rar asa ceva ,a reusit sa-si faca o echipa buna.
Ely ,a jucat cu: GABI3,LUCI,GABY,VIRGIL,BEBE ,BETE,BOGDAN
TUDOR.

 De partea cealalta GABITA,MITICA,POPICU,MOTANU,TAVI,
BRONSON,PAUL,HERCULE,VASEA.

 Meciul a inceput echilibrat cu ocazii de gol la ambele porti. Ely a driblat frumos 2 adversari a ridicat o minge peste fundasi pe linia de corner si de acolo GABI3, a dat un voleu incredibil ,dintr-o pozitie cam imposibila, a marcat .1-0 .Dupa un atac purtat de GABITA,a marcat si POPICU ,cu un sut bun la care LUCI ,nu a avut ce face . 1-1 .Dupa acest scor noi ne- am desprins la 3-1 asa cred, a marcat si GABITA ,a facut citeva faze bune, a pasat si am putut marca . Cert este ca scorul s-a terminat in favoarea noastra 5-3 sau 5-4 daca punem si golul de la care eu am cerut hent si ne-am oprit citiva .jucatori inclusiv PAUL .Adevarul ca au fost citeva faze, in care s-a cerut fault si au iesit discutii ,unii recunosteau altii nu .Si la mine cind am cerut hent , asa am vazut puteam sa si gresesc, asta se intimpla cind nu ai arbitru.De fapt se intimpla greseli mari, la echipe cu arbitrii dar la noi pe maidan e o problema.Cred ca au fost 2 goluri frumoase date de GABI3 ,si al meu .Golurile au fost marcate de GABITA2,MITICA 2 POPICU1 ,ELY 2 .GABI3 2.Eu am avut ceva ghinion la 2 faze una cind am dat o minge in vinclu, si s-a plimbat pe acolo si a iesit afara. Am lovit mingea din drob de s-a dus acolo .Alta faza nasoala, a fost cind am calcat gresit,practic mi-a fugit genunchiul si am cazut aiurea. Totusi daca marcam si golul ala eram eroul meciului .Am terminat la ora 17.04 MOTANU ,a dat stingerea . anuntand ultima faza ,a fost o greseala ca nu am stabilit clar ora ca altadata 17:00 sau 17:15 dar nu mai stiam clar cind vin copii.o sa reglam asta sa nu mai fie cu suparare.Dupa meci am baut bere intr-un loc precum GISMIGIUL ,au lipsit tablele sau sahul . Cel mai cuminte a fost GABITA ,care a servit ceai,compot ,suc, a dat un bun exemplu pentru niste betivi.


PS: Reprezentativa de tineret e 99% calificată la un turneu final foarte select, 12 echipe în trei grupe, se duc în semifinale echipele de pe locul unu și cel mai bun loc doi. Ce-or spune domnii de la Dinamo, care acu puțin timp îl trimiteau pe Rădoi la oculist, iar ei au schimbat între timp doi antrenori!?!