vineri, 23 februarie 2024

Șase-șase, dat la pace...

 


O reverență pentru fotbalul ca artă,  acum putem încerca să vorbim despre meci.

De obicei, egalul mă bucură suficient de mult încât să nu-mi dorit cu tot dinadinsul victoria. E drept, cei ce vin din urmă savurează mai mult pacea de la final, ceea ce este o chestiune de bun-simț. Că unii se arată șmecheri după ce au fost conduși la patru goluri și au beneficiat de multe goluri ieftine, e treaba lor. Cum treaba lor e și că uită cine a fost domn cu ei, când scorul era nedecis, de unde nu e, e bine să nici nu ceri.

Rău îmi pare însă pentru Gabi3, care a prins cel mai bun meci al lui din ultimul timp (plus dovada de altruism la pasa către Kono) și de Kono însuși, obișnuit, ca monedă (forte) de schimb, să pleca acasă cu două victorii, azi a luat tramvaiul cu două înfrângeri la bord. Rapid, că tot par porumbeii-n formă, echipele: 

Bucătarii: Gaby, Bogdan, Țolea(C), Ionuț, Hercule, Ely, Doctoru, Mitică, Kono

Clienții: Găbiță, Răzvan M, Cristi, Marean, Tudor, Gabi4, Salah, Gabi3

Clienții, primii veniți, primii care s-au servit, au deschis scorul repede, printr-un gol dat cu mâna(?!?) de portarul advers (Găbiță, care servise tenis înainte, n-a ieșit în teren, ceea ce a dezechilibrat practic echilibrul în câmp), inițial contestat, apoi, cum bun-simțul a prevalat, validat. Doctoru egalează, cu ceva noroc, G3 luptă și înscrie, la 2-1 se schimbă terenul. Repede, repede, se ajunge la 5-1, apoi la 6-2, moment în care norocul se întoarce, iar arbitrul Tomby, indisponibil încă pentru câteva săptămâni, ca și bravul Neluțu, pune capăt disputei. 

Dacă e să mă întrebați pe mine, Gabi4, pentru care am o slăbiciune, fiind un strângaci de finețe și de travaliu, a prins cea mai proastă zi a sa de când îl știu. Penalti poate rata oricine (nu și oricum), dar, la cât de montat era G3, omul meciului, trebuia lăsat el să bată. Problema mare apare însă atunci când, ca lider de echipă, gândești PROST  fazele. Ce cauți tu să degajezi (apropo, probabil e primul meci în care n-am repus VREODATĂ  mingea!!!) când practic te scoți singur din jocul combinativ? Și n-ar fi nimic, dar majoritatea paselor s-au dus în plopi. De ce bați tu toate auturile? De ce te bagi în clinciuri, încercând să treci prin adversari, când poți pasa la omul liber,  indiferent de cât de proști ți se par coechipierii? I-am spus pe teren, i-o repet de câte ori vrea să audă, CU MINE ARE CE VORBI DESPRE FOTBAL. 

Asta e, s-am mai dus o vinere, putea fi mai bine, dar și mult mai rău. Vreme frumoasă, prezență arhi-suficientă, hidratare pe pajiște cu oamenii legii. Așteptăm, cu drag, primăvara. Și pe colonel la treabă...

duminică, 18 februarie 2024

Istorie și Cultură de ziua5 (by Găbiță)

 Vineri 16 februarie 2024, după obișnuita partidă de ziua5, ne-am strâns nu cu mic - cu mare, ci cu mare și cu și mai mare 😍 la un eveniment mai mult unic decât rar, lansarea cărții de memorii a lui Ioan Armeanu, adică tatăl lui Bronson al nostru, exponentul veteranilor de ziua5, cum l-am numit în prezentare!

Prefer să redau în imagini ce s-a întâmplat la Șosea, cu mulțumiri pentru cei care au onorat invitația, dar și cu speranța unei reeditări pentru cei care au lipsit, mai mult sau mai puțin motivat. Sper că i-am cuprins pe toți în fotografii (scuze dacă nu e aceeași calitate la toate, la unele am făcut captură din video).

Avanpremiera


Un mic simbol: ceasul oprit la 17:30, ora stabilită!

Un mare simbol, pe fundal rulează știrea morții lui Navalnîi în... Siberia!

Instantanee cu cititorii... 






Foto de grup, cu cărțile 💓


Și bonus, Căpitanul Robocop, sub privirile invidioase ale Doctorului... 😊 


PS. Cronica etapei, în comentarii...

sâmbătă, 10 februarie 2024

Prima si primul in 2024...

             O zi aproape ideala pentru fotbal cu aproape 20 de grade,prezenta ideala,arbitru,ce mai ,tot tacamul,terenul din dreapta spate;Mitica si Tolea fac alegeri.

            Pinguinii profitori: Gaby,Razvan-M,Alex,Gabi4-Dop(3g),Tudor-Tv,Mitica(1g),Gabita(3g).

            Pelicanii risipitori: Ionut,Popica,Tolea,Yasin(1g),Hercule(3g),Doctoru,Vasea(1g).

            Descurcaretul de Mitica a facut in asa fel incat in echipa lui Tolea sa se regaseasca toti trei cei mai slabi cotati jucatori,adica Vasea,Doctoru si Popica...In aceste conditii,Hercule si Popica au incercat sa boicoteze inceperea meciului,insa au cedat la promisiunea ca Bronson va fi in echipa lor cand va sosi,dar din pacate acesta a ajuns la teren dupa terminarea partidei,direct la "concluziile" de pe pajiste.Tentativa lui Adi'colonelu de a arbitra a esuat repede,Tudor vociferand la o decizie a sa,asa ca a renuntat;Venise omul si cu Var-ul dupa el,adica cu Giggs si Dan-pitaru,asa ca s-au transformat in spectatori de lux,la care li s-a alaturat si Cristi de dincolo de gard,ajutandu-ne sa recuperam mingile sarite afara.

            Astea fiind spuse,sa trecem la meciul propriu-zis.Contrar asteptarilor,Pelicanii risipitori au inceput mai bine si practic au dominat prima repriza,conducand in permanenta,este adevarat,profitand si de ratarile adversarilor;au marcat Hercule 2g,Yasin 1g si Vasea 1g,iar pt. ceilalti,Gabi4 si Gabita,castigand prima repriza cu 4-2,chiar daca Tolea a ratat si un penalti.S-au schimbat portile,echipa in avantaj a continuat sa atace,ratand dublu fata de echipa lui Mitica in prima repriza,au fost faze cand erau cate 3-4 jucatori care puteau inscrie,dar degeaba,Gaby parca a inchis poarta...La un moment dat am si zis cu voce tare,"o sa se razbune ratarile astea" la care Motanu a replicat,"doamne da sa fie asa"si ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat.Pinguinii profitori au revenit in ultimele minute si au castigat.Daca Popica ramanea in poarta sau in aparare,daca Tolea nu se avanta in atac cand si Popica era deja acolo daca,daca si cu parca...Ce s-o mai lungim,meciul s-a incheiat cu scorul de 7-5 pentru profitorii de pinguini.Au fost si cateva faze hilare cu rutinatul de Motan in prim plan:la un duel cu Hercule se zvarcolea pe jos ca a fost "ciupit"de acesta..La o minge care venea pe sus catre el si adversar a strigat fault pana a ajunge mingea la ei,da, preventiv,putea sa ma loveasca,radea si el dupa meci,haios Motanelul nostru...

            Dupa meci,pe pajiste,Popica a facut cinste la cei 66 de ani,La multi ani si multumim pentru tratatie!

            Semnificatia titlului cronicii: prima prezenta a lui Gaby dupa o lunga perioada de lipsa la apel si primul gol reusit de Vasea in acest an.Referitor la Gaby,el a fost cel care l-a adus pa Gabita in grupul nostru,cam prin 2002 si de regula ei au jucat in aceeasi echipa,adica la Pinguini,asa cum erau botezate echipele intr'o anumita perioada(2010-2012) in blogul creat de Gabita,dar niste imagini sunt mai concludente...

Gabi (cel) Mare, la război ca la război...
Gabi şi Găbiţă

Comentati,comentati ca sa completati cronica!

duminică, 4 februarie 2024

Portarul de conjuctură devine consacrat! (by Găbiță)

 Mobilizare slabă în prima etapă din februarie, am intrat târziu în balon, pe la 15:30, abia când am fost siguri că ne-am strâns de o miuță, adică 8 oameni. Echipele făcute de Gabi3 și Țolea au părut dezechilibrate, și chiar așa erau...

Favoriții: Găbiță, Gabi3, Tudor, Doctoru.
Underdogii: Vasea, Țolea, Mitică, Yasin.

După o lună de refacere și recuperare, am zis să încep în poartă, la concurență cu omologul Vasea, la care deja nu mai era o conjunctură. O bună parte din meci a fost așa cum se sconta, se pare că Favoriții au avut 3-0, apoi sigur 4-1 și 5-2. În timp ce eu salvam destul situații, inclusiv 1 la 1, Vasea era învins de ai lui, Țolea și Mitică deviind în poartă la niște atacuri care oricum aveau potențial să se termine cu gol. După ce am luat gol am mai făcut schimb în poartă, ba cu Gabi3, ba cu Doctoru, dar primul a ”beneficiat” de vreo 3 șuturi numai la bară sau în vinclu, iar al doilea le-a făcut Underdogilor un cadou perfect când pleca la ”construcție” cu mingea la picior. Dar asta nu ar fi trebuit să fie o problemă dacă Favoriții marcau într-un ritm măcar la jumatea celui de până atunci... Numai că Vasea a început să atragă șuturile ca un magnet sau să le dirijeze pe lângă, tot ca un magnet! N-a fost chip să-i mai înscriem, asta pentru că nici Favoriții n-au mai fost inspirați la finalizare, să recunoaștem. Astfel că, pe nesimțite, s-au trezit conduși cu 6-5, prima și singura dată în meci, dar oare și ultima?! Atunci s-a petrecut un moment care putea să lipsească dar... #nusevrea

Finalul (deși nu era chiar final, începuserăm târziu, mai aveam de jucat minute bune) a devenit tensionat, Gabi3 a vrut să bată penalty la o minge șutată în cotul lui Vasea, a cedat în urma protestelor (de altfel, întemeiate), iar apoi Gabi3 a încheiat brusc meciul odată cu golul egalizator. Faza a fost curioasă, cu mingea șutată violent în bară, mutând poarta la 45 de grade, apoi lovindu-l pe Vasea în picior, după care s-a oprit în spatele lui, după linia porții. A fost gol valabil fără niciun dubiu, deși contestat aiurea de Underdogi. Sau poate ei credeau că odată cu poarta se mută și linia porții! 😄

Golurile nu prea le știu... Cred că fiecare din cei 4 Favoriți au dat câte un gol + cele două autogoluri (ba chiar 3, fiindcă și ultimul tot așa ar trebui considerat!), iar pentru Underdogi fiecare jucător de câmp câte două.

În ce mă privește. Nu a fost cea mai bună revenire, dar nu mă grăbesc cu concluziile, e totuși primul meci după o lună. Sunt ca un cort care și-a pierdut unul din cârligele de ancorare, fără ca asta să însemne că se prăbușește la orice vânt, dar nici că mai rezistă la furtună ca înainte. Scopul e să întăresc suficient celelalte ”corzi”, să nu pleznească la suprasolicitări rezonabile, dacă îmi permiteți alăturarea. 💪 Mai vedem, dar oricum de acum încolo voi fi prezent la ceea ce a mai rămas din fenomenul de ziua5.