duminică, 31 octombrie 2021

Hoții și Vardiștii (by Găbiță)

 Hoții am fost noi, normal, iar Vardiștii au fost... chiar ei! 😃 Adică Răzvan Police cu doi colegi (dintre care unul a mai jucat cu noi acum vreun an)!

 

Așadar, am fost asaltați de un grup de 3 vardiști întrerupți de la tenis, pentru că se monta balonul, același motiv pentru care Mihai Tenismanu a fost și el prezent, nu chiar de la început. Cei 3 au dorit să joace împreună, așa că am făcut echipele în consecință.

 

Hoții: Gabi, Motanu, Stelică, Mitică (până la 2-3), Mihai T (de la 0-2), Gabi3 (de la 0-3), Mihăiță Adolescentu (de la 2-3), Găbiță, Popică.
Vardiștii: Luci, Tavi (de la 2-0), Tudor, Răzvan, Vardist 1, Vardist 2, Doctoru, Mitică (de la 3-2).

 

După cum se poate constata, echipele au tot fluctuat, pe măsură ce apăreau combatanți. La început, în formule egale de 6 la 6, dar fără Tenisamnu și Gabi3, Hoții au cam fost surclasați de jocul combinativ al celor 3V. La 0-2 au venit împreună Tenismanu și Tavi, s-a continuat 7-7, dar tot Vardiștii au înscris: 0-3!

La scorul ăsta a apărut Gabi3 și s-a continuat cu Hoții în superioritate numerică, ceea ce s-a văzut: 2-3! Deja jocul curgea în favoarea Hoților, când a apărut Mihăiță Adolescentu, care în mod normal trebuia să intre la cei cu om mai puțin, adică la Vardiști. A urmat o dispută încheiată surprinzător, cu sacrificiu de Nebun din partea Hoților (atenție, în bulgară la jocul de șah, Nebunul este numit Căpitanătătă - fără mișto!). Asta înseamnă că în timp ce eu susțineam ca Mihăiță A să intre unde îi era locul, căpitanul hoților susținea că să intre la noi, că Vardiștii au echipă etc. Iritat, îi arunc replica, dar du-te tu la ei dacă zici că au echipă! Incredibil, dar adevărat, Căpitanul ne-a dovedit că gândește cu câteva mutări înaintea noastră: simțindu-se accidentat, s-a lăsat racolat de Vardiști, ca să-i facă scăpați pe Hoți. Cu Mihăiță A la noi, jocul balansează și așa rămâne. Luci n-a mai avut ”bafta” de data trecută, Gabi3 a tras cu bazooka din toate pozițiile, eu am dat gol cu călcâiul și din foarfecă. Diferența finală a fost mare, comparabilă cu cea din etapa trecută. Morala: nu vă puneți cu Hoții!

joi, 28 octombrie 2021

Tardiv, dar nu ”prea” tardiv (by Găbiță)

La cererea publicului, ca să nu pierdem bunul obicei reluat, de a ține cronică separată la etapă, las aici o lapidară descriere a ceea ce s-a întâmplat vineri 22 octombrie.

 

Eu mi-am anunțat întârzierea pricinuită de lucrări cu cârca, așa că am intrat la 0-1 în meciul dintre niște formule total dezechilibrate, justificate parțial de sosirea după alegeri a lui Stelică, acesta intrând automat la echipa în inferioritate numerică, anulând-o și întărind astfel superioritatea valorică.

S-a jucat 7-7, cu doi băieți noi aduși de Ely, amândoi în echipa sa, alături de Gabi3 și de Mihăiță Adolescentul, Stelică, și Luci în poartă, adevărată revelație. Dincolo erau Gabi în poartă, Motanu, Tudor, Mitică, Bogdan, Andrei, Găbiță.

S-a trecut prin 5-0 pentru Ely, iar cel mai strâns scor a fost la 7-5, cu penalty pentru noi, catapultat de Andrei pe direcția lui Ely. După care am căzut și ne-au perforat până s-a ajuns iar la diferență de 5 goluri sau chiar mai rău.

 

Luni, pe o vreme perfectă, unii dintre învinși s-au dres la un alt sport cu alt Mihăiță Tenismanu, disputa tranșându-se la tie-break!



Căpitanul, într-un șpagat a la Djokovic

Depășit pe rever, dar cine e mânaci e mânaci!




sâmbătă, 16 octombrie 2021

Cronica alba

    Din motive de vreme rea(ploaie,vant,temperatura redusa),varf de pandemie covid,s.a.,etapa de vineri 15 octombrie 2021 NU S-A MAI DISPUTAT.

   Pe vinerea urmatoare!

(later edit: domnul din prima imagine ne-a invitat să jucăm în a doua imagine,
dar nici avioanele n-au mai decolat ”din motive de vreme rea”)




luni, 11 octombrie 2021

Zece. Întâmplări ciudate

 În condiții de restriște din cauza restricțiilor sanitare și a toamnei gri, subconștientul colectiv a dus la un total de 10 combatanți, și ăla la limită, pentru că Stelică venise la socializare.

S-a jucat pe terenul 3 din spate, miuță la porțile cele mai mici, alea de aproximativ o treime de metru pătrat. Alegeri între mine (Găbiță) și Gabi3, eu ghicind piatra, ceea ce mi-a dat un prim avantaj:

E1: Tavi, Mitică, Tudor, Găbiță + portarul Stelică, sosit pe parcurs
E2: Popică, Gabi, Bogdan, Gabi3, Gică

Asta a fost distribuția la primul meci. Când a apărut Stelică, E1 și-a arătat disponibilitatea de a prelua un alt jucător de la adversari, dar jocul părea echilibrat, așa că nu s-a finalizat. Echilibrul era aparent pentru că nu se marca ușor la porțile mici, dar după ce E1 a ajuns la 2-1, 3-1, au început să apară contraatacurile supranumerice, iar golurile să curgă foarte repede, până la 7-1. Nu putem încheia fără a consemna una din întâmplările ciudate, driblingul lui Bogdan în fața Căpitanului, pe care avea să-l copieze câteva ore mai târziu Hagi junior în fața lui Ruediger!!! E drept, la Bogdan n-a urmat și șutul cu șpițul, că el nu se coboară la execuții de-astea de maidan...

A fost momentul celui de-al doilea meci cu schimbul Stelică-Bogdan și reluare de la 0-0. Ăsta chiar a fost echilibrat, E1 a bătut cu 2-1. Altă întâmplare ciudată a fost golul cu care am deschis scorul, șut prin surprindere din unghi de 45 în vinclul opus, în condițiile în care mă retrăgeam, fiind cu fața spre poarta proprie!

Hidratarea, dacă o putem numi așa, întrucât a conținut și niște grade în plus, ca să le compenseze pe alea în minus din atmosferă, a avut loc la adăpost, în apropierea locului tradițional. Căpitanul a fost foarte inspirațional, a povestit o întâmplare ciudată, cum că ar fi cărat vreo 3 zile un pietroi pus de cineva în geantă la etapa trecută, astfel că de data asta s-a ales ”decât” cu vreo 2-3 sticle goale. Fiind de cursă lungă, Căpitanul a continuat la căldurică, în mall, acolo unde l-a fentat din corp pe paznicul care pretindea ceva verde...

(later edit: reprezentanții fenomenului pe Ghencea Nou, la meciul cu Armenia)



sâmbătă, 2 octombrie 2021

Octombrie debutează la jumate și va continua la fel

 Fix pe 1 octombrie și înainte de restricțiile valului 4 ca la teatru, ne-am strâns pe terenul din dreapta-spate (cum ar spune Vasea) nu mai puțin de... 19 jucători! Și atunci de ce ”la jumate”? Pentru că am început destul de târziu și n-am apucat să jucăm mai mult de juma de oră, după care am fost trimiși la cacealma pe terenul din față, care era ocupat. Eu personal (Găbiță) nu m-am supărat prea tare, eram după 2 ore de tenis pe terenurile învecinate, între care și un set împotriva polițiștilor (Răzvan Police + un coleg versus Gabi+Găbiță), pierdut de noi cu 6-4.

La întrerupere, echipa de 9 oameni conducea cu 3-0 pe cea de 10 oameni, în care mă aflam și eu, la pomană cu Vasea. N-am fost prea atent, rog pe alții să reconstituie echipele, știu că Gică a dat 2 din cele 3 goluri, iar eu o bară și o... pasă de bară! :)

Și de ce luna va continua ”la jumate”? Fiindcă una din restricțiile anunțate se referă la activitățile sportive în aer liber, care se vor putea desfășura cu maximum 10 participanți. Deci cu combatanții de vineri puteam ocupa două terenuri! Cu câți vom fi în viitor, de exemplu 16, putem face două miuțe pe două terenuri, 4 la 4. La alți bani, aviz amatorilor, dar și profesioniștilor!

 

ATENȚIE, later edit! N-o să-ți vină să crezi! Fără precedent! Asta schimbă tot!

f) organizarea și desfășurarea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber se poate realiza, doar în intervalul orar 5:00-24:00, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;