sâmbătă, 21 februarie 2015

Fraierul, Simona și Găbiță

Motto: N-am vrut să fiu Marin.

Dar, după cum de multe ori se întâmplă în viață, reușești taman ce nu îți dorești. Așa că, fie din motive de zodie nefericită, fie de la rudotelul luat de la Luci pentru tratament anti-stres, fie, pur și simplu din neputință la purtător, ieri am reușit să fiu găina perfectă: al patrulea sau al treilea, în cel mai bun caz al doilea la toate mingile, trei ștachii în boscheți, două-n portar și alte patru-n plopi, de s-a plictisit Paulică pe lângă mine. Mai rămânea să aterizez și-n fund și eram copie leită după Leșinatu, ceea ce deja ar fi fost mult prea mult, pe motiv că respectivul s-a născut inimitabil.
În fapt, iată-i pe cei șaisprezece veniți:
Juventus Ciorogârla: Cătălin, Remus, Paulică, Bețișor, Mitică, Siliborborocea, Marin + un băiat
Inter Bragadiru: Găbiță, Gabi, Neluțu, Bebe, Motanu, Bogdan, Eli, Tavi
Normal deci ca  formația care a avut ghinionul să cad în ea să plece steagul, ceva la vreo trei-patru goluri diferență, deși a jucat destul de mult fără Bețișor, plecat la un moment dat să-și desăvârșească studiile la seral. Asta ca să nu mai pomenim de diferența clară din ultimii ani dintre Juve și Inter, ceva asemănător cu cea dintre Draga Olteanu și Sharon Stone, deși cunosc vreo câțiva băieți care și acum s-ar încurca bucuroși cu amândouă.
Amănunte tehnico-tactice veți primi probabil de la cei ce le stăpânesc mai bine, io mă rezum în a pomeni și de oareșce noroc sau neșansă, cel mai bine ilustrate de băiatul din poarta lui Juve (Șerban, Ștefan?), care a apărat entuziasmant mingi foarte grele, pentru a lua apoi în gol printre ulube, din repunerea de out a unui coechipier. Bine, dacă coechipierul a fost chiar Leșinatu însuși, s-a ales cu un gol, așa că s-ar putea să fi fost blăteanu și găina are cu se lăuda în târg. Chiar, maistre, mai merge papucii la vânzare?
Ca întotdeauna pentru unii dintre noi, partea a doua a serii a fost și cea mai plăcută. Cum s-ar exprima un clasic în viață, "fetițele s-a dus acasă", iar bărbații au rămas la o degustare cu vizionarea meciului Simonei. Așa că numele lor merită pomenite și respectate ca atare: Gabi, Găbiță, Bebe, Marinuș, Mitică, Motanu și Siliborborocea. Ultimul are nota un pic scăzută, pentru că, deși a cinstit masa, a fugit primul, c-avea oră la coafor, după nea Paulică, și i-era frică că se termină șamponul. Cu cea mai mare notă s-a ales Găbiță, să aibă și el cu se lăuda acasă, la Matei.: în timp ce majoritatea eram mai mult decât sceptici că Halepuța poa să facă mai mult decât eventual să ciugulească un set, el a susținut-o sus ( și tare!?) că întoarce meciul. Ceea ce s-a și întâmplat, iar faptul că s-au jucat trei seturi a fost și mai pe placul protejatului meu, Mitică, Care și-a clătit privirile-i în pantalonașii celor două combatante. Acuma poți zice ceva de plăcerea omului aflat la o a doua pubertate? Totul e să scape de coșulețe și nu se dea la blendamedul știm noi cui...

Later edit: aseară am fost Giroud!!!

 



sâmbătă, 14 februarie 2015

Cronica încrucişată

V-am promis-o, m-am ţinut de cuvânt. Fie el şi încrucişat! :)
Sigur că putea să fie uşor, gen integramă. Sigur că puteam să dau definiţii mură-n gură. Dar am ales să fie greu, cu multe definiţii în doi peri sau cu pistă falsă. Vreţi să aflaţi cine era în ECHIPA ORIZONTALĂ şi cine în ECHIPA VERTICALĂ? Vreţi să ştiţi cât a fost scorul? La muncă, intelectualilor! Hai, deschideţi imaginea şi trageţi-o la imprimantă sau pur şi simplu luaţi o foaie de hârtie şi desenaţi careul.
Atenţie, cei care termină doar să anunţe, să nu le ia plăcerea celorlalţi. Plăcerea de a se chinui, desigur! :)))


vineri, 6 februarie 2015

Noul venit!

                                                                  Motto: "Vreau sa fiu Vasea!"
            La 14.40, conform intelegerii cu Tavi, cobor in hol la IPCT unde era deja Catalin care imi face cunostinta cu un amic de-al sau, pe nume Remus, care va veni cu noi in Agronomie si va juca "turca" cu noi. Tavi, ca de obicei intarzie si se lasa asteptat pana la 15 si ceva, dar cu putin noroc pe traseu ajungem la arena pe la 15.30, echipandu-ne in graba si intrand pe sintetic ultimii.
            Cata si Gabita purced la alegeri, componenta celor doua tabere fiind cea care urmeaza.
            Echipa C: Bronson-Nelson in poarta, Vasea, Bete, Razvan-Motan, Bebe, Mitica, Cata si noul venit-Remus.
            Echipa G: Popicu-in poarta(la un moment dat se supara si iese dintre buturi, lundu-i locul mai mult fortat-Gabi), Paul, Stelica, Gabi, Tavi, Gabita si Ely.
            Intelegerea de la inceput a fost ca la jumatatea meciului echipa C.(cu om in plus)sa cedeze un jucator la partenerii de intrecere, insa la scorul de 2-0 pentru G.( gol Gabita si deviere din Cata cam de la centrul terenului direct in poarta nefericitului Bronson surprins putin cam mult in fata) apare ca o boare si "rahiticul" Radu si tinandu-se seama de scor, Gabita este de acord ca acesta sa intre la echipa C. facand rocada cu Bebe. Se pare ca aceasta mutare a impulsionat echipa C.care incepe sa domine si marcheaza primul ei gol prin Bete la un sut deviat.
          Noul venit Remus se incadreaza aproape perfect in angrenajul  echipei, jucand peste asteptarile tuturor, poate mai putin pentru Cata care cunoscandu-i potentialul, l-a cam pacalit pe G. la alegeri, avand in vedere si randamentul sub asteptari al lui Ely, excesiv de nervos si driblangiu pana-n panzele albe. Colac peste pupaza isi face simtita prezenta in joc si Vasea, care la inceput nu prea a fost luat in seama, mai ales de infumuratul si nentelesul Popica si fara sa mai stea pe ganduri egaleaza scorul la doi si spre surprinderea asistentei(din teren, ca spectatori nu avem) mai marcheaza de inca trei ori, o data dintr-o deviere cam cu soldul pe langa Gabi iesit inoportun din poarta, renuntand la preluarea pe care intentionam s-o fac si alta data dupa o combinatie la care au participat Mitica, Remus si Cata mi-a pus ultima pasa in fata portii, mie ramanandu-mi doar sa pun latul.Celelalte doua goluri, las comentatorii sa le descrie. Au mai inscris pentru echipa C. Remus( 2g.cu suturi sanatoase),Mitica( 1g. cu un sut la coltul lung tras de pe dreapta) si Cata  ( 1 g. cu sut de pe stanga aproape de linia de fund). La scorul de 8-2 marcheaza in sfarsit si Ely din unghi de pe dreapta  cand era deja prea tarziu, meciul fiind transat de mult( ca la Tache Macelaru)
            Consider ca noul venit REMUS a fost cheia meciului, un bun fotbalist, om de echipa, pasator excelent, sut foarte bun si cu un travaliu sustinut comparabil cu cel al vesnicului remarcat Cata, la care s-a adaugat eficacitatea acestui Vasea, de multe ori nebagat in seama, dar care prin reusitele sale l-a scos din sarite la un moment dat pe Gabita care a venit special in aparare sa-l marcheze. Chiar daca am dat atatea goluri, pot spune ca Paul m-a sufocat pur si simplu cu marcajul sau, tip scai. A intrat o data spre final tare la mine din spate, dar n-am cerut fault ceea ce l-a infuriat pe nervosul cu nervii Motanu. Am mai avut un mic conflict cu nabadaiosul de Ely undeva in tusa pe partea stanga in directia lui de atac, cand a frecat mingea pana a scapat-o in aut, pretinzand ca l-as fi faultat.
            Cam asta a fost povestea zilei de vineri dragii mosului!
            Jumatate dintre jucatori, adica opt,  am participat la concluzii la nea Nicu, unii mai putin, altii mai mult ca timp si bineinteles ca si consum de diverse lichide.

           Tavi, te rog sa verifici arhiva blogului si sa constati daca nu cumva a mai cazut un record si anume cea mai rapida cronica!

luni, 2 februarie 2015

Foc fara fum :)


In lipsa unu varf din celebrul triunghi Cata, Ely si Gabitza, vineri a fost o zi normala, in privinta alegerilor. Trebuie sa-l felicitam cu aceasta ocazie pe tanarul Ely, pentru jobul gasit si sa-i uram bafta. Daca am avut ceva emotii la adunarea numarului de jucatori, acestea au fost risipite odata cu venirea tanarului Bogdan ;)). Astfel Gabitza si Cata au trecut la facut echipe:

Echipa G : Gabitza, Gaby, Motanu, Popescu, Paul, Bogdan, Radu (Micutzu) de la ora 17.

Echipa C : Cata, Betze, Mitica, Bebe, Tavi, Vasea.

Amintesc un detaliu foarte important de care Gabitza nu a tinut cont in alegerile facute, Gaby a spus inca de la intrarea in teren ca va sta in poarta. Echipele fiind facute a inceput si distractia, una de calitate superioara. Spre surpinderea mea si a colegilor mei, fundasul dreapta din echipa C, a deschis balul prin doua goluri frumoase incheiate cu suturi la coltul lung, ce-i drept cam cu spitul. Vasea, caci despre el este vorba, si-a facut bine lectiile si a surprins asistenta prin urcarile repetate si finalizarile cerute cu insistenta de ,,ani de zile,, de catre colegul lui Catalin. Cu frica in san si cu teama de a nu candida din nou pentru trofeul ,,Bocancul de ziuaacincea,,, Mitica marcheaza golul de 3-0, dupa o combinatie cu Cata. Echipa G nu ramane datoare si marcheaza prima bobitza prin Gabitza, care se pare ca nu a scapat nici acum de acea mica accidentare la gamba. Cu un Gabitza avand un randament scazut si cu o aparare aparent ,,beton,, , dar foarte nesigura, echipa C pune stapanire pe joc si marcheaza golul de 4-1 prin Cata. Cu un Tavi intr-o forma de zile mari, cu un Popescu lipsit de inspiratie la finalizare si cu un Gabitza accidentat, scorul capata proportii si ajunge undeva pe la 9-2. Nu mai stiu cauza accidentarii lui Bogdan , dar pe la scorul de 7-2 acesta intra la echipa C, pe postul de portar, iar Vasea intra la echipa G, pe postul de salvator J. Cum scoteala Motanului ,, sper sa dai si la noi vreo 2 goluri,, , nu se potriveste cu dorinta lui Bebe ,, pe aici nu se trece,, , Vasea se transforma rapid din ,,Salvator’’ in ,, Gropar’’. Nu ii iese nimic in atac si trece pe postul de portar, unde Doru ii aplica o corectie severa printr-un sut de la mare distanta J. Au loc cateva permutari de posturi in ambele echipe : Gabitza intra in poarta, eu ma retrag in aparare, Tavi si Bete urca in atac, Gaby iese din poarta si pune stapanire pe mijlocul terenului iar Razvan urca si el in atac. Jocul se anima un pic iar Echipa G marcheaza 2 goluri. Isi face aparitia la teren si Radu Musceleanu, care intra la echipa G. Fara prea multe jocuri in picioare dar cu pase precise, Radu da incredere colegilor, iar Gabitza reuseste sa reduca din handicap prin alte doua goluri. Se marcheaza de ambele parti scorul ajungand la 12-8, cand baiatul de la teren pune capat distractiei.