sâmbătă, 26 februarie 2011

Ajun de martisor, cu pelicani invingatori

Cu meciul de vineri 24.o2.2011 s-a consemnat încheierea celei de-a doua luni pe a.c. a intrecerii dintre pelicani și pinguini. Ce repede a trecut timpul. Parca ieri vorbeam de primele înfruntări pe zăpadă , de sarmale, de marele premiu Pinguinul Regal si de cate si mai cate. Cert este că nu ne-am plictisit. Au fost două luni fară pereche in care, langa frumusetea si suspansul meciurilor, au tinut afisul dezbaterile si comentariile de pe blog. Acestea au lasat ceva urme, au lansat idei si analize, luari de pozitie si atitudini, au emancipat talente, cugetatori si glumeti, altfel spus mecanismul functioneaza si e viu, ce mai... dati-i inainte fratilor, viitorul e al nostru. Campionatul intern si Liga Campionilor la fotbal au un rival serios in acest fenomen de ziua 5-a. Gresesc cu ceva cand spun asta? ... Da bine totusi, nu?

Dar sa revenim la ultimul meci, disputat tot pe betonul acoperit cu strat subtire de zapada, dar captusit , sub iarba alba, cu petice de gheata. Condiții inedite, noi, ce au adus suspans si imprevizibil in cantitati suplimentare. De asemenea, in premiera, s-a convenit ca portarii sa apere si cu mana. Asadar prezentii :
- Pinguinii - Motanul, Bebe, Stelica, Gabita si CapitanulMitica ,
- Pelicanii - Sortulet, Balaurul, Popicu, MessiLuci si CataF16 .

Dupa cum se vede echipele au fost echilibrate si numeric si valoric. De la ambele formatii au lipsit numerosi titulari, dar chestiunea nu a lasat urme deoarece meciul a fost foarte frumos, aprig, cu o evolutie palpitanta a scorului . Bine ca nu s-a televizat, altfel cardiacii si alte categorii de vietuitoare ar fi avut probleme cu starea de bine.

Asadar : 2-0 pentru pelicani (ambele goluri Cata, dupa faze scoala, naucitoare prin precizie, combinatii in viteza si echilibristica , la care au mai participat ML si Popi ),
2-1 Gabita, cu sut printre mainile si picioarele Balaurului ghinionist ,
3-1 F16, cu un sut rarisim prin forta si viteza executiei ,
3-2 Motanu, cu o lovitura de picior cazuta, ca la rugbi, efectuata de dincolo de mijlocul terenului, pe care nici el nu crede ca ar mai putea sa o repete in urmatorii 15 ani. Pacat ca nu s-a pus de trei puncte (el si acum regreta ca nu s-a putut consemna asa),
4-2 acelasi formidabil F16, Coloana Infinitului pentru echipa lui, dupa niste triunghiulatii fabuloase cu ceilalti doi corifei pelicani coautori la golurile anterioare, ML si Popi ,
4-3 Stelica, cu un sut din categoria celor care anesteziaza simturile portarilor, adica nici prea prea, nici foarte foarte si, uite asa se strcoara ea-pacientul anesteziat Sortulet ,
4-4 Gabita, cu un sut fulgerator din alergare printre grisinele inca lipsite de simturi ale aceluiasi Sortulet ,
4-5 pentru pinguini-lob al magnificului Mitica-dupa o gafa a lui Popicu care a uitat ca portarul trebuie sa tina poarta si nu centrul terenului (Sortulet il lasase la bare pe Popi pentru regenerare, dupa efortul depus pana atunci de acesta).
Si uite asa s-a consemnat rasturnarea scorului . Dragii mei, cei care stiu ce inseamna sa zganderi orgoliul pelicanilor cu siguranta banuiesc ce s-a intamplat in continuare. In mai putin de 10 minute pelicanii i-au dat pe spate pe bietii pinguini, care nici lor nu le venea sa creada ca sunt in avantaj. Ce s-a intamplat. Sortulet a revenit in poarta, Balaurul a greblat singur si fara mila sportiva tot ce venea spre poarta lui, iar cei trei muschetari cu cioc de pelican au lansat o canonada teribila cu suturi din toate pozitiile, fente fine din gezna si calcaie, o hora a macelului final. Trecem peste detalii si bifam touchele spadasinilor :
5-5 Aramis, pardon am vrut sa spun Popi ( s-a purtat ca un adevarat prelat, asemenea vestitului personaj -curat la vorba si aprig la fapta),
si 6-5 MessiLuci, care in felul asta realizeaza probabil cu golul dat cel mai important castig de pana acum pentru pelicanii lui. Binenteles padre Cata a fost in mijlocul lor.

Finalul a consemnat depunerea armelor si capitularea pinguinilor in frunte cu Capitanul lor care de buna voie si nesilit de nimeni a luat primul drumul berii la tanti Geta si nea Nicu, unde Sorin , pinguinul sezonului cald, aflat inca in hibernare, ne astepta pe toti .

36 de comentarii:

  1. Salut! Mă numesc Mitică şi sunt dependent de scuze. Când primesc mingea singur cu portarul, o opresc, calm, fixez portarul, evaluez posibilităţile, între timp, deşi neinvitaţi, apar încă doi fundaşi, ratez, apoi mă scuz: "Unde vroiai, bă, să dau, n-ai văzut că erau 3 în poartă?!". Când Motanul îmi strigă să ţin omul iar ăla dispare de lângă mine şi dă gol, îi reproşez: "Hai, mă, că ţi-a dat-o printre picioare!" Ce dacă s-a supărat şi a vrut să plece, eu fac pe oricine să revină asupra deciziei, doar nu era să plecăm la 5-5! Însă după ce am greşit şi la golul următor, n-am mai căutat scuze: m-am supărat şi am plecat eu, doar se făcuse 5-6, un scor mult mai bun de plecat, nu?! Şi ca să trec de la scuze la acuze, să nu-i mai aud pe pelicani că n-au echipă! Păi deja Popică e peste mine, fiind mai lacom de fel, dă cam un gol din două-trei ocazii. Şi aşa cum am atacat noi cu Bebe şi Stelică şi v-am făcut faţă, puteţi şi voi să atacaţi, când o fi, cu Tavi şi Vasea. Dar să ştiţi, eu sunt dependent nu numai de scuzele mele, ci şi de ale voastre, aşa că abia aştept să vi le aud...

    RăspundețiȘtergere
  2. imi pare rau ca m-am repezit la mitica, dar sunt momente in care uit ca fiecare dintre noi e facut dupa un anumit tipar si cu greu poate iesi din el. daca ar recunoaste cand greseste, chiar n-as mai avea ce sa-i spun, ca doar n-oi fi eu perfectiunea. asta ar trebui sa inteleaga si gabita, fiecare joaca cum stie si cum poate, iar varsta deja isi spune cuvantul. bine esta macar ca, odata iesiti de pe teren, (aproape) totul se sterge si reusim sa devenim oameni normali la un pahar de vorba, exemplul cel mai bun fiind paulica, fiara pe teren, bomboana afara, ceea ce de fapt si conteaza. bine, se pune si golul superb pe care i l-am servit printre labute, razbunat, din pacate, de popicu. rusinea ar fi fost insa si mai mare daca m-ar fi umilit cotcodac milito...

    norocul nostru ca tavi vine la teren cu jumatate de norma (fotbalist + cronicar) si se consuma sa tina minte fazele, caci altfel ar fi si mai rau. o veni insa si ziua razbunarii, cand s-o indragosti catalin si va avea vinerea ocupata. sa te tii atunci plansete...

    RăspundețiȘtergere
  3. Motane, e suficient să vină Gigi, nu să lipsească de la ei. Păi apropo de ce înseamnă cu adevărat jucător de bază, hai să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă în loc de Gigi lipsea Mitică...

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragii mei predecesori, voi împreună parcă aţi fi unul (un pinguin vreau să spun). Unu-i negru de supărare, celălalt e alb la faţă de atâta înţelepciune. Permiţându-mi să fiu cadiul vostru, cred că aveţi amândoi dreptate. Un pic de dreptate are însă şi Mitică. Se încăpăţâna el Şorţuleţ să se execute atunci când echipierii îi strigau aproape la unison din stânga şi din dreapta "fă aşa, fă aşa, sau mai rău..", dar unul ca Mitică cum să accepte chiar toate reproşurile fotbalistice. Chestie de mândrie până la urmă. Sigur că atitudinea respectivului poate să înrăutăţească situaţia personală sau a echipei, pentru că se naşte o reacţie din inconştient de a face pe teren exact pe dos, indiferent că e bine sau rău. De la un timp noi auzim tot mai multe critici sau poveţe de joc la adresa Căpitanului venite de la mulţi de ai voştrii şi nu toate sunt valabile. Şi ca să o spun p-aia dreaptă, cred că şi rezultatele echipei din ultima perioadă creează o stare generală proastă, se caută responsabili cu eşecurile, în viziunea multora de la voi el ar fi un astfel de specimen. Iar lui Mitică ...sfatul Motanului-"cand o mai zbârceşti şi chiar ştii că ai şi tu puţină vină , măcar taci", e mult mai bine aşa.
    -Bai acestia, chestia cu reprosurile la consemnarea marcatorilor cred că e o stratagemă de-a voastră. Chiar aşa, sunt o povară chestiile astea şi pe teren şi la redacţie, iar ca dovadă Motanu mă lasă doar pe mine să scriu. Noroc că am materie primă după fiecare meci. Până la un punct mă consolez cu situaţia. Noroc că vineri, înainte de meci, am tras din radăcina aia de plantă păstrată în şnaps vienez şi s-a cunoscut. Dacă aveam timp şi acum mai scriam la cronică aşa de multe s-au întipărit în memorie.

    RăspundețiȘtergere
  5. La etapa asta din concurs, cine a prins două rezultate a fost şmecher, adică a urcat în clasament! Fără ultimul meci, care se joacă luni, Sudoru urcă pe 6 si ar mai putea urca dacă bate Milan. Motanu e salvat de varianta lui Matei, 3 rezultate corecte :))) si urca pe 8!! Mitică coboară 2 locuri, tot câte puţin mai scad Vasea şi Bebe, în timp ce Virgil, Gigi, Stelică urcă binişor. Intră şi Paul cu 2 rezultate, în timp ce Cătălin scade, dar poate reveni serios fiindcă are ultimul meci în toate variantele, 1x2. Sorin punctează şi el timid, doar cu Steaua! :) La colţul ruşinii, Tavi... a avut timp să scrie pe blog, dar de pariat nu!
    A, de departe cea mai mare ascensiune o înregistrează Robert, de pe 87 pe 38, ba chiar cu şanse de primii 30, în caz de 1 la Milan.
    Şi Mitică aşteaptă luni la 1, iar Vasea şi Bebe pot sălta măcar 10 locuri cu X.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bravo Tavi,eu la sedinta si tu la miscare,adica la fotbal,pai asta este egalitate de sanse? Felicitari Pelicanilor pt.frumoasa victorie din ultima vineri a lui februarie(pe 25.02.si nu pe 24 cum ai scris d-le Sortulet;bine ca n-ai uitat scorul).

    RăspundețiȘtergere
  7. Salutari...CADIULE!Mai corect,dupa cum le zici in cronicile tale si dupa ultimele rezultate ale Pelicanilor(ii salut si pe ei ca si pe "necajitii lu'Mitica),eu ti-as zice...CAIDUL!PS.Motane,te-ai luat de "capitan"? Nu te vad bine...De fapt daca Mitica nu e,nimic nu e!El nu joaca mai nimic de "j'de ani",cu rare exceptii(cca.25-30 minute in anii astia),iar sa-si recunoasca greselile(sau nepriceperea)...CANCI:asa ca las-o balta cu oftica,faci riduri si-ti curge sange din nas.D'aia si cara portile,strange cotizatiile(eu il suspectez in continuare ca "baga mana in caraiman"),iar baietii il accepta pt. ca e simpatic...si atat.Inca o data salutari tuturor!(bineinteles si d'lui Mitica 50).

    RăspundețiȘtergere
  8. Vasea: Sedinte, sedinte, dar ambele cu succesuri. S-o tot tinem asa. Avem echipa, avem valoare, avem bilant.


    Salutari COCORULE. Noi credem ca fondul ala ”50 pentru Mitica” terbuie ori dublat, ori anulat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce se face Mitica daca se schimba locatia? Cum si mai ales prin ce se va mai putea remarca? Precis ca va propune introducerea unei cotizatii, chiar daca nu e nevoie.Va recomand sa-l tinem departe de bani. Banul corupe si e suficient sa fii slab de inger.El de fapt nu vine pentru fotbal. Gandul lui nu mai este de mult la fotbal si asta se observa.Cat sa-l mai suportam in echipa? Au ajuns prapaditii astia de pelicani, vai mama lor, sa ne bata ca pe prosti.

    RăspundețiȘtergere
  10. ...Fratilor,incepe REVOLTA antiMitica!Era timpul.PS.Nu vi se pare dl.susnumit ca seamana cu cineva cunoscut?Ca si comportament,dar mai ales la FREZA?(atitudine dictatoriala,ii zapaceste pe toti si nu-si recunoaste greselile).@TAVI:fondul Mitica'50 ar trbui nu dublat,ci facut la...Kg.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mitica de ce nu spui nimic? Eu ti-am spus sa faci chestia asta cand mai gresesti, sau.... Hai curaj si sparge ghiata... blogului.

    RăspundețiȘtergere
  12. Pe Mitica nu-l lasa soacra-sa sa umble la calculator.(asa se explica absenta lui de pe blog,sau poate nu stie toate literele...)Si totusi imi e simpatic.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mitica , gura lumii-i soloboda. Am incredere in tine, in curand le-o bagi in ate si le inchizi gura invidiosilor ( nu stiu daca dintre cei care te-au criticat/ironizat este vreunul sa te depaseasca in mingicareala, asa ca...). Succes, sunt cu tine ( chiar daca mai ai lipsuri, ele nu sunt capitale). Cat despre chestia cu banii, imi pare rau ca am mai glumit si eu pe tema asta, dar fa o miscare - deleaga pe altul sa o faca, sa vedem cati ,,capabili,, vor fi.
    S.- L.

    RăspundețiȘtergere
  14. Un anonim priceput2 mar. 2011, 09:14:00

    Ba, da iti trebuie multa pregatire sa strangi niste bani si sa-i dai mai departe.Lucica, tu chiar n-ai putea? Te creditam cu mai multa pricepere.Ma dezamagasti si nu numai la fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  15. Unui anonim priceput : astept , de vineri , sa te insurubezi la aceasta treaba, fiindca te declari priceput. Cat despre dezamagire... ce sa-ti spun, esti tu grozav!
    S.-L.

    RăspundețiȘtergere
  16. Un cetatean din grup2 mar. 2011, 11:29:00

    Daca se platea cu cardul nu mai erau probleme sau suspiciuni. Bitul Mitica, el vrea sa ne scuteasca de menaj si noi... Facerea de bine.

    RăspundețiȘtergere
  17. ANONIM PRICEPUT2 mar. 2011, 15:00:00

    Lucica, ai avea curaj sa pui pariu ca daca m-as baga eu sa strang banii, nu m-ar da Mitica deoparte? Imi e mila de pensia ta ca altfel...

    RăspundețiȘtergere
  18. Toti anonimii aveti dreptate.Daca nu strangea banii Mitica, nu vad pe altcineva s-o fi facut cu asa placere.Poate a vrut sa-si arate utilitatea.In curand o sa ne spele echipamentul,sa ne pregateasca terenul inainte de meci,etc.Cand te lasa puterile, incerci orice sa fii bagat in seama.

    RăspundețiȘtergere
  19. Se aude ca Mitica e in tratative sa treaca la pelicani. Sa vezi atunci serie de victorii la echipa solara.

    RăspundețiȘtergere
  20. O nouă ediţie a Festivalului Anonimul?!

    RăspundețiȘtergere
  21. Ce de Anonimi "mancati-as"!De fapt de ce ma mir,e la fel ca pe teren...

    RăspundețiȘtergere
  22. oamenii adevarati sunt la munca si voi stati s-o fredonati. nu cred ca va onorez vineri, desi s-ar putea ca etapa sa se anuleze din motive meteo. macar sa ajungeti la carciuma.
    @gabita: pune copilu' la munca, poate mai pica o ciocolata...

    RăspundețiȘtergere
  23. Te înţeleg motane, după calvarul din ultimele etape, munca la ţară e un adevărat cocediu. Dacă tot nu crezi ca o sa se poata juca vinerea asta, ai face bine să-i iei cu tine pentru puţină odihnă prin "muncă în folosul comunităţii pinguine" pe toţi colegii tăi de suferinţă. Hai pa.

    RăspundețiȘtergere
  24. Tu muncesti ba Motane?Eu credeam ca ai invatat carte...

    RăspundețiȘtergere
  25. Motane, care-i treaba vineri? Mai se face ceva si unde? (tot pe Agronomie?). Sa stiu sa-mi iau bilet de voie din timp. Cu pensia am aranjat sa o iau pe card, asa ca nu mai stau pe gard cu ochii dupa postas.
    S.L.

    RăspundețiȘtergere
  26. Lucian, etapa se disputa normal, in Agronomie. Motanu e deja pe camp si nu cred ca citeste. Ce bine ar fi daca tara asta ar avea pensionari practicanti și valorosi sportivi asa cum avem noi. Sa ne traiasca. Sigur ca sunt unii activi care se comporta ca niste pensionari. Asta e altceva. Si mai e ceva. Noi pelicanii avem si o baba extrem de performanta. In ultima perioada bate toate recordurile, joaca mai bine decat Critiano Ronaldo si da goluri mai ceva decat Messi(cel de la Barca). Hai pa, pe maine la teren.

    RăspundețiȘtergere
  27. Motanu e pe câmp, ura drăguţa mea, motanu e pe câmp! E un fel de reciclare pentru el, altfel nu mai face faţă la Agronomie...
    Vremea o să permită joaca, tot ca iarna, care nu-i ca vara.

    RăspundețiȘtergere
  28. Şi prin reprezentantul lor cronicar, pinguinii au intrat în silenzio stampa. Declaraţii doar la conferinţa de presă oficială, prin glasul Căpitanului:
    - Şi-au dorit mai mult victoria, ăsta-i fotbalul, mergem înainte, importante sunt cele 3 puncte, vom vorbi numai pe teren, lu' cine i-e frică de lup să nu intre în pădure, la pomul lăudat nici mere nu face. Nu ştiu câte goluri ar trebui să dăm ca să câştigăm, cred că cât mai multe ar fi suficiente. Va fi un meci de care pe care, dar care nu este decisiv. La meciul de data trecută am puterea să recunosc că nu sunt vinovat. De reacţii ostile nu mi-e frică, dar mă tem. Voi da totul pe teren, 50% va fi meritul echipei, 50% al adversarilor, dar cel mai mare merit e al meu. Oricum, dacă dăm gol la început, putem să jucăm şi la 0-0!

    RăspundețiȘtergere
  29. lipsa stapanului, bucuria ciumpalacilor, indiferent de penaj. pentru maine, mai vedem, si eu, si voi.
    daca nu apare sudoru' la carciuma (taman ce-am vorbit cu el si e tura de zi), ori eu ori paul avem numarul lui de mobil.

    RăspundețiȘtergere
  30. Mitica vino la noi, ți se ofera postul de Capitan pe un F21. Alearga singur si in atac si in aparare, da goluri cu nemiluita si nu consuma mai mult de 50mlitrii cherosen/meci. Ii trebuie doar o personalitate la bord care sa-l stimuleze. In viziunea noastra tu esti cel mai potrivit. Hai ia-ti inima-n dinti, uita trecutul, priveste spre viitor, presa pelicana te va sustine. Cu F16le nostru ai face o escadrilă fara pereche. Pe bune,hai. Si maine e posibil sa faci pasul. Figo a fost la Barca, la Real, La Inter, care e problema ?

    RăspundețiȘtergere
  31. :))) Auzi, da' pe F16 l-ai întrebat?!

    A, apropo, că uitasem si e important... Eu zic să continuăm şi mâine să apărăm cu mâna! Data trecută s-au dat goluri grămadă, iar de certat nici nu se compară cele 2-3 observaţii că s-a avansat un pic mai mult în teren. 100 de de-astea nu fac cât un scandal la un penalty pentru henţ. Cu timpul, ne vom obişnui să folosim mâna doar pe linia porţii sau în imediata apropiere.

    RăspundețiȘtergere
  32. PelicanRaduTanase3 mar. 2011, 21:50:00

    Şefu, daca F16+F21=B52, s-ar putea să nu mai fie nevoie şi de restul echipei pentru victorie. Sa aduc 2, 3 perechi de table pentru orice eventualitate?

    RăspundețiȘtergere
  33. Daca-lluati pe Mitica,schimbam numele echipelor.Nu va mai numiti pelicani,ci chiftele.Aveti deja cateva, Mitica mai lipsea sa faceti careu de...chiftele.Cu el in echipa, nu mai castigati in veci.Da Doamne,sa se realizeze transferul.Demult mi-l doream, l-as fi propus,dar nu credeam ca pelicanii l-ar fi acceptat.Dar daca ei il vor, il dam la pachet cu Motanu, Bebe,Lucica. Facem curatenia de primavara.

    RăspundețiȘtergere
  34. Cine să fie specialistul în chiftele? Chiftelaru?! :)

    RăspundețiȘtergere
  35. PelicanRaduTanase4 mar. 2011, 10:53:00

    Sefu, daca se intampla ce prezice anonimul, vor juca F16 și F21 Vitezistu si Gigel. Cred ca trebuie sa aduc 5, 6 perechide table.

    RăspundețiȘtergere
  36. PelicaneRT, concentreaza-te la scris, n-ai dormit bine? Mai bine trimite baietii sa curete terenul. Si mai important, sa aduci tot stocul de table, s-au anuntat multi amatori. Doar Popi a zis ca nu renunta la fotbal, cand face sport el traieste numai pentru minge.

    RăspundețiȘtergere