4-5, rămânem prieteni (părerea mea...)

N-a fost sa fie nici vineri Ziua pinguinilor, doborati inca o data din drumul spre glorie de echipa pasaroilor impaiati. Motive de mare suparare zic eu insa ca n-ar fi, din cel putin doua motive. Primul, si cel mai important, e ca, lasand la o parte adversitatile de pe teren, ceea ce prestam noi ramane un simplu joc (si acela practicat din placere...) si nu o disputa, iar al doilea tine de forma traversata de campioni, mult sub ceea ce au aratat sezonul trecut. Somnorila n-a prins cea mai buna zi, Motanu la fel, Bebe inca nu are meciuri in picioare, Cocoru a jucat pe un post nefamiliar intr-o formatie cu care nu este obisnuit, Gigel este in urma cu pregatirea fizica, Gabita a fost "vanat" de adversari cu coasa si de ghinionul barelor (in plus, de la un timp incoace este prea patimas, ceea ce ii scade randamentul) Mitica, bun-rau, a lipsit si s-a vazut la mijlocul terenului, singurul care intr-adevar s-a straduit sa se autodepaseasca, Stelica, neputand schimba soarta partidei.
Poate ca a fost si o urma de ghinion, cu primul gol primit mai mult din intamplare: Sile l-a facut clatita pe Motan, care i-a lasat, totusi, doar piciorul stang, cu care, din unghi, "magnificu" trimite o torpila obosita (expertii au incercat sa-i masoare viteza, dar aceasta se incadra sub limitele de toleranta ale aparatului), pe coltul scurt, in poarta unui visator, care uitase ca mana se poate folosi si la altceva decat scobitul in nas. Un sut al lui Catalin, de la distanta, si un gol frumos al lui Popicu (stop dupa o centrare lunga si minge plasata la colt, Somnorila si Motanu se invitau reciproc) au dus scorul la un rocambolesc 0-3, si chiar daca Animal Paulica, de altfel mare amator de aparat cu labutele, le face campionilor un cadou, jocul era aproape terminat. Doua goluri pe constiinta lui Cocoru, deja 1-5 si cu toate ca pinguinii fac o miscare inspirata in poarta, disputa era transata, stiut fiind ca hotomanii vor pleca in momentul in care diferenta se va micsora la un gol. Ceea ce s-a si intamplat, la 4-5, cand Paulica si-a amintit brusc ca ii este sete. Eu unul il iert, prietenul meu fiind si stiind ca manevra a invatat-o de la altii.

Mult mai important decat meciul in sine mi se pare un fapt demn de laudat: cu aceasta ocazie s-a consemnat un AN INTREG de cand meciurile se desfasoara vineri de vineri, fara intrerupere. Iar daca tinem cont si de faptul ca se joaca numai afara ne putem lauda si cu ceva vointa. La unii aceasta tine loc si de talent...

PS: cu echipele ramane dator Tavi, la mine compartimentul metafore e in revizie.