luni, 4 februarie 2019

Ca în Cuiul lui Pepelea (by Găbiță)

Mă apuc de scris cu o zi întârziere fiindcă duminică l-am dus pe fii-miu la fotbal cu colegii și, pentru că erau impari, m-am băgat și eu. Restul zilei am fost legumă... :)
Așadar, vineri 1 februarie, vreme de 1 martie, cu 15 combatanți sosiți în reprize. S-a jucat în balonul din spate, ăla dotat cu tabelă. Mitică a făcut echipele cu Gabi3 și de data asta l-a prins în capcana lui Mihai de etapa trecută, adică i-a dat dilemă: apărător sau jucător polivalent?

E1: Luci, Gabi, Motanu, Mitică, Găbiță, Tavi + Stelică later + Paul (1/2)
E2: Nelu Bronson, Bebe, Doru Bețe, Paul (1/2), Gabi3, Cristi, Popică + Tudor later

După cum se vede, am început relaxat, 6 la 6. În formulele inițiale, i-am zis lui Mitică de la început, chiar dacă pierdem, mai bine nu putea să aleagă. Numai că după vreo 10 minute au apărut Tudor și Stelică. Aici, Gabi3 ne-a lăsat să alegem dintre ei și, deși ne-ar fi fost util și Tudor, fiindcă atacam cu Tavi de nevoie, l-am ales pe Stelică și sentimental, dar și de frică să nu se echilibreze adversarii. S-a dovedit că am ales bine. După încă vreo câteva minute a apărut și Paul, pe care am decis să-l împărțim, prima jumătate la ei.

Nu mai țin minte cine a deschis scorul, căci imediat a urmat egalarea, prima modificare a tabelei făcând-o la 1-1. Cred totuși că E2 a marcat prima, a fost un șut de departe a lui Cristi, pe care Mitică nu l-a luat în serios, șutul a prins poarta, Luci a respins cu piciorul, iar mingea s-a dus direct în Gabi3, care nu era chiar aproape, ci la vreo 3 metri, de unde a ricoșat în poartă ca la flipper. Și da, așa a fost, că se leagă, încă i se reproșa lui Mitică faptul că nu l-a întâmpinat pe Cristi mai repede, când Căpitanul avansează în terenul advers și, din frustare, plesnește un șut imparabil, sus, la bară. Gol de autor! Reușita de 2-1 pentru E1 n-o am prea clar în minte, știu că a marcat Tavi, cu un lat plasat din interiorul careului. Apoi, la un aut din preajma careului nostru, iarăși Mitică lasă mult teren liber, se bate scurt și imediat se aruncă mingea spre Gabi3 care, cu om pe el, reușește o deviere telefonată, dar suficientă pentru că e fix lângă bară. 2-2.

La scorul ăsta, Paul trece la noi, astfel că E2 se descoperă în apărare. Mișcarea logică ar fi fost retragerea lui Popică în apărare, ”însă, vezi, nu m-am gândit” - ca în Cuiul lui Pepelea. Golul de 3-2 e o capodoperetă: îi trimit pe jos lui Mitică în careu, acesta protejează cu spatele la poartă, suportă faultul lui Bețe și împinge mingea în plasă printr-o pivotare din cădere! Când ziceam că am scăpat în câștigători, având și om îm plus, vine încă un gol al lui Gabi3: corner, lovitură de cap din cădere, tot cu om pe el, mingea capătă o boltă înaltă, ai fi zis că e suficient timp pentru portar, dar când Luci pleacă de la bară spre centrul porțiii are nevoie de sens giratoriu ca să se întoarcă, astfel că doar perie mingea care intră în poartă. 3-3.

Începe o perioadă de joc de care pe care, cu diverse ocazii la ambele porți. Situația se deblochează cumva întâmplător. Cristi vine să ia o minge din apărare, vrea să trimită o minge lungă, mă opun doar pentru că așa se face, întorcându-mă chiar cu spatele la degajare, dar am șansa jucătorului de tenis care mai trimite o minge înapoi: i se oferă adversarului încă o șansă să greșească! Mingea mă lovește în șold, iar când mă întorc o văd picând de undeva de deaspura capului, așa că o prind pe un șiret plin care o direcționează aproape de vinclu. Încep reproșurile la E2, randamentul cade aproape instantaneu, astfel că la o combinație cu Mitică în careu, inițial blocată, mă trezesc cu o minge în spate, numai bună pentru o execuție cu călcâiul a la Hagi (e aia în care nu lovești mingea, ci pășești în calea ei și o azvârli când ți se urcă pe călcâi). Am noroc și mingea se strecoară printre mai multe picioare, 5-3. Ca ghinionul să fie complet pentru E2, vine și un autogol la o centrare șutată a lui Mitică, din calea căreia Bețe nu are timp să se ferească. 6-3 și E2 cedează cu 5-6 minute înainte de final.

Iată că am reușit să descriu aproape toate golurile, ceea ce e o raritate (mai e nevoie de o confirmare de la Tavi). Se observă că Gabi3 a înscris toate golurile echipei sale, dar el n-a fost ajutat de ceilalți. Cristi a expediat o mulțime de șuturi imprecise sau în blocajul asigurat de Gabi, Motanu sau Stelică, iar Tudor a fost și el de două ori în situații ideale, un șut afară, altul ciupit de Luci peste poartă. La cealaltă poartă au fost destul ocazii, unele neutralizate de Bronson, dar cele mai mari ratate de noi fără măcar să finalizăm. N-aș vrea să închei fără o referință la jocul excesiv de avântat al lui Cristi, ca să nu zic de-a dreptul dur. Și eu, și Mitică avem umflături învinețite de la loviturile lui, astea pe lângă intervențiile cu corpul care te aruncă în decor, cum mi s-a întâmplat mie în tușă. Culmea e că intervențiile astea nu-l fac mai bun apărător decât Gab3, de exemplu, mai ales că de obicei se petrec în zone neutre, nu salvează cine știe ce situații de gol. Puțin mai mult discernământ n-ar strica.

Later update: pentru prietenu vasilică, fără număr!!!

21 de comentarii:

  1. Cu ceva intarziere, explicata de autor, iata ca apare cronica lui Gabita, si ca de obicei este o descriere aproape exacta a ceea ce s-a petrecut pe teren, sincere felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. poșta redacției4 feb. 2019, 18:16:00

    din informațiile noastre, alegerile s-au desfășurat cu totul altfel. printre lacrimi și suspine, mitică a reușit manevra de a-i transfera pe cei mai buni jucători de la adversarii de vinerea trecută:luci, tavi și motanu. l-a convins pe eugen să rămână acasă și, prin metode necunoscute (unii ar spune că-i vorba de săru-mâna)l-a adus pe gaby la el în echipă și pe marinuș l-a expediat la inamici.

    așa au bătut și frații petrăuș. altfel își plângeau și acu unu pe umărul celuilalt.

    RăspundețiȘtergere
  3. Leguma de la nas in jos, in rest brici. Remarcabila acuratetea textului, la fel naturaletea/spontaneitatea lui !
    Noi am castigat pentru ca am format o echipa mai unita, si in formula scurta si in cea largita. S-a luptat mult pe teren de ambele parti si nu de putine ori au rezultat faze spectaculoarse si cateva goluri adevarate bijuterii. Al lui Mitica pentru 3-2, dar si alui Gabita pentru 4-3. Primul a fost descris in cronica, la celalalt au facut deliciul viteza derularii si precizia executiei. Parca vad si acum pe bravul Nelutu stand cu mainile inca ridicate spre inainte urmare a degajarii mingii, iar pe doamna besica cum plesnea deja plasa in vinclu. Naucitor, nu alta! De aici a inceput sa se rupa filmul amicilor-adversari.
    Golul cu calcaiul a avut efect spectacular dar nu a fost si demolator de moral.

    RăspundețiȘtergere
  4. In ce ma priveste, la golul meu (completare la cererea lui Gabita), dupa un atac in doi pe partea dreapta (Mitica si apoi Gabita) incheiat cu sut puternic si respins de Nelutu in stanga, la cca 3-4m, au reluat scurt din prima, la seminaltime. Gol frumos care mi-a dat incredere, iar prin jocul de ansambu, mult mai eficient si cu angajament sporit, mi-am confirmat mie insumi ca efectul accidentului de acum 4-5 luni la coapra dreapta ( cred ca a fost ceva ruptura) a disparut complet. Altfel , . . . asta e o informatie utila la alegeri! (Reclama/Spot publicitar) . Ole!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. OK, mersi, deci partea de finalizare seamnănă destul de bine cu ce-mi aduceam aminte. Așadar 9 goluri din 9 descrise relativ fidel, e ceva! :)

      Ștergere
    2. Cam asa e, floare rara, floare de colt!

      Ștergere
    3. Floare de lovitură de colț! :)

      Ștergere
  5. AVE, grande Sile! Pana la revenire, cat mai multe bancuri si buna dispozitie!

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha-ha-ha! Misto! Seamana cu o poanta a lui Bebe de acum 5 sau 6 ani care, imediat dupa publicarea unei cronici a scris: ”Desi nu am nimic de spus, am vrut sa fac primul comentariu!”.
      Super-Sile!

      Ștergere
  7. BANCUL ZILEI!
    Maria plangea langa sicriul lui Ion...

    - Ma, Ioane, ma, de ce ai murit, ma? Hai ia-ma si pe mine Ioane...
    Apropiindu-se tot mai tare de sicriu i se aprinde fusta de la lumanari.
    - Stai, ma Ioane, usor ca io numa' am glumit.

    RăspundețiȘtergere


  8. BANC!Intră un tip într-un sex-shop pentru a-și procura o femeie gonflabilă. Vânzătorul întreabă:

    – Va dau una simplă sau cu intelect?
    – Cu intelect.
    A doua zi se întoarce omul la magazin:
    – Schimbați-o vă rog, cu una simplă.
    – Dar ce nu vă convine la asta?
    – N-am reușit s-o conving…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alte bancuri cu Mitica la femei nu mai stii?

      Ștergere
  9. Un alt BANC!
    Un cuplu merge la spital pentru ca doamna sa aduca pe lume primul lor copil. Vine doctorul si le spune: Eu am inventat o masina care poate sa transfere durerile nasterii si la tata.

    Sotul a fost intrebat daca vrea si a acceptat sa isi ajute sotia. Asa ca medicul a comutat masina si i-a transferat 10% din durere. L-a intrebat pe sot cum se simte si acesta i-a spus ca perfect. Asa ca a comutat la 20%. Il intreaba din nou cum se simte si acesta ii raspunde ca in continuare perfect. Asa ca decide sa comute pe 50%, insa sotul se simtea tot bine.

    Prin urmare medicul decide sa ii transfere sotului intreaga durere. Sotia a nascut fara durere, iar sotul s-a simtit perfect in continuare.

    Bucurosi se intorc a doua zi acasa. Stupoare: Postasul era mort si chircit pe veranda.

    RăspundețiȘtergere
  10. etăvă sarmaua naibii6 feb. 2019, 16:39:00

    Haideţi măi băieţi, cronicarul să zicem că a uitat, sau pur şi simplu mă ignoră, dar chiar nimeni nu îşi aduce aminte că în ultimele 15 minute am apărut şi eu după lungi comentarii şi urlete am intrat la echipa adversă a lunii, am dat 3 goluri, unul mai frumos ca altul iar scorul final a fost, aşa cum însuşi cronicarul scrie, la început când era relaxat, 6-6, zar de zar. În 20 20 o să spuneţi că nu a numărat Vasea bine. Vineri am maxim 1% şanse să ajung în ultimul minut la bere şi să dau 4 goluri dintr-un şut anemic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poșta redacției6 feb. 2019, 18:37:00

      domnul probabil că e reprezentantul pe africa de la "băutori fără frontiere" și a băgat zvastu-n caraiman, să-și mai ia și ceva materiale etno. botanice.

      Ștergere
  11. sarmalele africane6 feb. 2019, 19:39:00

    De Africa sunt super mulţumit, în comparaţie cu ..., vezi Etiopia infrastructură, lipsa frontierelor şi Caraimanul sunt builderberg total, cu etno sunt înnebunit după Romania lui Ionuţ Voicu (fratelli), în rest fiecare face ce vrea, eu sunt anti, adică în extrema cealaltă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maestre, cum comentezi faptul că Swaziland și-a schimbat numele în... eSwatini?
      Eu cred că e-ul ăla arată că țara a fost informatizată! :)

      Ștergere
  12. esarma land cred că s-a...textul7 feb. 2019, 23:33:00

    mi-a halit textul, rescriu altădată

    RăspundețiȘtergere
  13. BANCUL ZILEI!
    Un domn, la restaurant. El este foarte mofturos si se plange de orice... Ii cere chelnerului sa opreasca aerul conditionat fiindca e curent. Dupa 10 minute, ii cere sa porneasca aerul conditionat, fiindca e prea cald.

    Si timp de o ora, cat sta la masa, il freaca tot asa pe chelner. Acesta e foarte calm si de fiecare data accepta politicos cererea clientului si merge sa i-o indeplineasca.

    De la o alta masa, un alt domn priveste scena si e uimit. Il intreaba pe chelner:
    - Nu inteleg cum poti fi asa de calm... De ce nu-l dai afara?!
    - De fapt, nu ma deranjeaza cu nimic, raspunde chelnerul surazand. Noi nici macar nu avem aer conditionat!

    RăspundețiȘtergere
  14. e wazi sarmaua de post8 feb. 2019, 19:24:00

    Reintroducere a textului de ieri, intelectuală, deci evident tardivă. E-ul cred că vrea să marcheze mai bine (deşi cred că ewazi une land, era denumirea cea mai atractivă) castelele şi haremurile foarte ok. În rest vai de mama lor, dacă au vrut independenţă şi castitate prelungit,asta e, mâine (adică azi mai devreme) iar nu ajung megafenomenal aşa că Găbiţă dă şi tu 2-3 goluri pt. mine, sau dă-le pt. tine şi la sfârşit le donezi în conturile mele, sau mai bine vorbesc cu motanu să le înscrie de mâine (azi) dimineaţă direct în vinclul cronicii.

    RăspundețiȘtergere