Mitică cel Bătrân contra Găbiță Baiazid, bătălia din Câmpia Agronomiei

relatare de la trimisul nostru special la fața locului

Pe un frig crâncen, de crăpau ouăle-n omletă și n-ai fi lăsat afară nici măcar un motan, optsprezece bărbați adevărați au scris (bine, unii dintre ei după dictare) una dintre paginile cele mai glorioase din istoria recentă a Fenomenului. Evident, nici unul dintre acești cavaleri nu s-ar fi dat afară din casă, în excursie de documentare după pâine sau sifoane ("mami, nu vezi ce ger e afară, vrei să-nghețe ăla micu, nu mai bine te duci tu?"), dar tentația de-a alerga o biată mingiulică pe ghețuș  e mult prea mare și n-ai cum să i te opui. Puțini ar fi ghicit însă c-avea să urmeze o confruntare epică.
Așadar, oștirile, așa cum sunt prezentate în documente ale vremii:
Răzeșii(4): Sulică Spătaru ot Tărtășești - Bețișor Preda, Stelică Spătaru -  Gabriel3 Buzescu, un chinez, un țăran, Adi de la Vâlcea (Strehaia?), Mitică cel Bătrân - Bunică Buzescu
Turcii(2): Nelulu Bey - Bebică Erdogan, Gaby Pașa, Paulică Pașa, Bogdan cel Frumos - Ienicer Cristi, Sinan Pașa Mihai, Ienicer Andrei - Găbiță Baiazid
Lupta a început fără menajamente, iar armia otomană a făcut prăpăd, înainte ca plăieșii s-apuce să se strângă la oaste. Baiazid însuși, cel ce părea singurul fără probleme în a se ține pe picioare și a controla balonul în același timp, conduce câteva raiduri prin pedestrimea desculță, răvășind-o. Golurile înscrise, două la număr, sunt mult prea puține față de multiplele ocazii avute și doar eroismul și sacrificiul ariergărzii răzeșeșeti au făcut ca bătălia să nu fie pierdută aproape din start, mai ales că brava armie de strânsură nu s-a putut baza pe toți oștenii, un țăran fiind mai degrabă preocupat să nu rateze fasolea cu costiță și ciolan (săru mâna, doamna Firea, să trăiți, dom Onțanu, pot să iau o porție și pentru acasă, știți, eu locuiesc în parc) de a doua zi, iar destoinicul Bunică plecase cam pe fugă de acasă, fără spadă și curea. De prima poate nici n-avea nevoie, căci el luptă mai mult prin iscusința minții, dar să-i tot cadă izmenele în  vine în  toiul luptei e cam de mare  rușine. În plus, anumite izvoare susțin că însuși  bravul  Sulică ar fi declinat inițial participarea sa la biruință, dat fiind că bătălia se suprapunea cu  orele  de somn ale  Domniei-Sale  și cu greu a putut fi înduplecat să onoreze lupta.
Mulți ar fi zis că răzeșii vor ridica-n curând steagul cel alb, dar ceva neașteptat urma să se întâmple. În marea-i înțelepciune, Mitică cel Bătrân și-a atras de partea sa ienicerii, promițându-le, se pare, un album de poze cu domnițe valahe, iar tinerii au cedat ispitei, chiar dacă paginile erau cam lipite și pozele mai vechi. Surse istorice încă neconfirmate afirmă că însuși lui Sinan Mihăiță i s-a făcut o ofertă generoasă în a i se completa haremu-i de sticle, dar altă dovadă concretă nu există decât faptul că cei doi au fost văzuți îndreptându-se împreună, după bătălie, spre o bodegă din zonă. Și așa, ușor, aproape pe nesimțite, haiducii ajung să întoarcă scorul, Mitică cel Bătrân împlântând chiar el trei pumnale în inima cotropitorilor. Care cotropitori au plecat, a nu știu câta oară, schelălăind cu coada-ntre picioare, căci una e să pierzi în luptă dreaptă și alta să mai iei ca supliment de viteză și-un gol de la Bunică...

Later Edit, by Găbiță: un mod revoluționar de a face cartofi prăjiți...