Un om admirabil

Ajuns la o anumită vârstă și trecut prin destule,  rele decât bune amestecate, e destul de greu să te mai impresioneze ceva. Și totuși există oameni care reușesc. Pe undeva de mirare, respectivul este fotbalist. Îl știam talentat și mucalit, mi s-a părut mereu o persoană deosebită, prin tonicitatea și entuziasmul de care a dat dovadă, prin pitoreasca limbă română pe care o posedă și, cumva nedefinit, prin senzația certă că este o persoană de mare finețe sufletească, calitate nu chiar foarte întâlnită.
Am apucat să-l prind invitat la o emisiune, în care și-a povestit, cu har,  istoria ultimilor săi ani fotbalistici, urmăriți de un ghinion nemeritat, despre cei doi băieți, despre țara lui adoptivă, despre meseria lui și colegii de breaslă, chestii drăguțe, dar pe undeva normale.
Când însă, întrebat despre presiunea pusă de antrenor, răspunsul vine că "presiune e pe un tată care cu opt milioane (bani vechi...) trebuie să crească trei copii", tot ce-ți rămâne este să-i dorești respectivului, lui Eric, tot binele din viață.