Octombrie, ziua persoanelor cu handicap

Pe undeva, acum realizez că în primăvară s-au împlinit treizeci de ani de când, tânăr inginer stagiar, am descins pe Tineretului, împreună cu o trupă din Turbomecanica, colegii mei de atunci. Țin minte ca acum, fără a avea un merit prea mare, am făcut instrucție cu "băștinașii" locului, dintre care mi-i amintesc pe Paulică1, Paulică2, Bețișor, Cocoru și Mitică, după care am sfârșit prin a fi adoptat chiar de ei. Așadar, a trecut aproape o viață de om,  vreme berechet pentru amintiri de toate felurile și culorile, tone de bere și mii de cuvinte de dulce, schimbate cu distinșii mei companioni de vineri.
Țin minte jocul la pietre, cu negocieri nesfârșite dacă a fost sau nu gol, reușita antologică a lui Gigel (mare caracter, de altfel...)  vorbind la telefon, undeva la mijlocul terenului, în lateral, disputele pe ploaie, zloată și zăpadă, mingea făcută ovală de Mese din șut, șezătorile de după, de multe ori mai pine de substanță decât partida însăși. Țin minte și acum cele nouă goluri primite într-un singur meci de la Tavi, de care mi-a fost rușine pe moment, dar pentru care m-am bucurat apoi, pentru că, lăsând la o parte căpoșenia sa ușor superioară, el este un băiat adevărat, sensibil, sufletist, manierat, și chiar o  bună gospodină, ce ne ține la curent cu gogonelele și murăturile sale, care de care mai reușite. L-am prins pe Căpitan în zilele sale de mare glorie și putere, pe Silică înscriind din toate pozițiile imposibile, cu condiția să se afle la sub treijdecentimetri de linia porții (inclusiv acel meci filmat, când s-a dovedit că televiziunea nu e pentru cine o arvunește, ci pentru cine o nimerește), mă întreb și acum ce caută Găbiță printre noi și noi printre el, sau de ce distinsul Luci nu practică somnul de frumusețe în campionatul județului Ilfov, unde domnia-sa are reședința. E drept, nu-mi pun această întrebare vis-a-vis de bravul Nelulu, care poate locui oriunde dorește, noblețea sa citadină rămânând intactă, sau față de alți băieți de mare finețe sufletească și talente pe măsură.
Am primit zeci de șorțulețe, expresia aroganței supreme în fotbal, de la o groază participanți, începând cu Cocoru și Bogdănel și terminând cu junele Eli, am, la rândul meu, clienți credincioși, se cunosc dânșii, pe care-i îmbrac de decenii. Am pierdut meciuri în mod detestabil, dar rareori mi-a fost o mai mare rușine precum cea de ieri, când nea Găină din Vitan (nu-i dau numele complet, să nu-l recunoască lumea și să-l fac de râs) urâțenia pământului și întruchiparea antitalentului pur, printre lufturi, căzături,bălăngăneli, miorlăieli și ratări patetice, și-a găsit și timp de patru goluri. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine și fratele meu mai slab Mitică paharul răbdării este deja plin și ne-am gândit amândoi să ne retragem sau să ne autosinucidem, în semn de protest. Inițial acțiunea era programată pentru săptămâna viitoare,când găseam amândoi ceva timp liber, dar se pare că momentan o vom amâna, a câștigat Simonica, protejata lui nea Vaselină și se pare că trebuie să-l cinstesc pe gușter. Mai trăim și mai vorbim.
.

                                                 *                         *                      *

 Am primit de curând la redacție o fotografie inedită. Sursele noastre susțin că este vorba despre palatul  de reședință al unei vedete  din sportul românesc, totodată reputat om de afaceri și filantrop.

Vom reveni, pe măsură ce aflăm noi amănunte.