Nelu, Tavi și Norocu'

Aceasta ar fi, în trei cuvinte (patru, de fapt) istoria zilei de ieri. Dacă pe cei doi băieți îi cunoașteți deja, al treilea element este exact diferența dintre un șut în bară și o bară-gol, care a lucrat în favoarea campionilor. Iată echipele, rezultate prin alegeri libere, se pare și corecte, denumirea lor fiind inspirată de cei doi apărători-șefi, precum și scurte considerații despre prestația celor treisprezece domni:
Somnoroase Păsărele(5): Luci, Gabi1, Bețișor, Bogdănel1, Mitică1, Marinuș2, Găbiță
Bronson și frații săi(8): Nelulu, Tavi2, Răzvan, Bebilă, GabiIII2, Sică4?, Vasilică3.143.14
La fel ca și în relațiile sale cu tinerele doamne sau cu mai puțin tinerii pești, despre Nelulu se poate vorbi doar în termeni de bine, foarte bine și excepțional. Spre ghinionul dușmanilor săi, ieri s-a întâmplat să prindă una din zilele de mare inspirație, iar în prima repriză putem spune că ne-a ținut de cel puțin trei ori în viață, în dueluri unu la unu cu atacanții adverși.
Dacă alții sunt precum oțetul, Bebilă este precum vinul vechi. Pus la păstrare și împropietărit cu bucata sa de teren, omul își vede tacticos de treabă iar, dacă-l prindeți într-una din dispozițiile sale vorbitoare, vă poate povesti cu lux de amănunte despre secretele jocului, inclusiv despre regele neîncoronat al paselor bune.
GabiIII a fost omul de sacrificiu al echipei, legătura dintre cele două compartimente și paznicul (ne) protector al lui Găbiță. A jucat simplu, rapid și direct, s-a lipit și la gol, omul poate pleca acasă  mulțumit.
Sicănștain și Siliboa, acești Budescu și Alibec ai Agronomiei, au repetat încă o dată combinația dintre un vârf retras și unul bont, care derutează apărările adverse. Contează mai puțin că primul este mai egoist ca Narcis, sau că se întoarce în apărare cu viteza (și grația...) unei basculante, sau că al doilea ne arată pe deplin că supranumele său, Pană de Cauciuc, viteazul urmaș în timp al vestitului Pană de Vultur, nu este chiar poveste, scorul vorbește pentru ei.
Ultimul sosit, dar nu și cel din urmă, Tavi, poate fi numit fără probleme printre premianții zilei. Baloanele pierdute în apărare se pot socoti pe mâna dreaptă a unui ciung, cele două goluri au venit în momentele cele mai potrivite, dar, mai mult de atât, merită remarcate travaliul pe întreaga bandă și, mai ales, atitudinea, concentrarea și, poate spre deosebire de alte cazuri, apetența în a juca colectiv.
Câteva cuvinte și despre frații noștri mai puțin norocoși: lui Luci nu cred că i se pot imputa multe, golurile au venit în general pe jos și din devieri, unii i-ar putea spune că nu iese mai mult pe baloane, dar dacă ar fi mai vioi probabil că ar juca șeptic în loc să somnoleze printre noi.
Despre Gabi, exceptând introducerea cu doamnele și peștii, ca despre Nelulu, nu l-am prins vreodată să joace slab, fie și pentru simplul motiv că gândește tot timpul, nu cred că i se pot reproșa prea multe. Fratele Bețișor poate fi mulțumit că anul acesta a prins cel puțin două meciuri de referință, cel în care l-a păpat pe pâine pe Mihăiță tenismanul fiind chiar antologic. Ieri credem că ar fi pus mari probleme dacă ar fi rămas strict în apărare, pentru că sunt zile, subsemnatul le știe bine, când orice ai face nu te lipești la gol.
Bogdănel și Mitică, gemenii golului, rămân doi oameni de moral și de execuții. Primul este printre cei mai greu de citit adversari, pentru că nimeni (bănuiala mea este că termenul îl include și pe el!) nu știe ce va face în secunda doi, atunci când are mingea la picior, al doilea vine după o accidentare și este urmărit de ghinion. Orice s-ar zice, părerea mea este că amândoi sunt printre practicanții cu cel mai mare potențial, totul este să-i și prinzi în ziua lor cea bună.
Găbiță, marele nedreptățit al zilei, și-a tras, ca de obicei, echipa după el, a prins însă un mare șir de ghinioane la finalizare, fiind și tocat în permanență de doi-trei adversari. Chiar dacă intrevențiile au fost, în mare parte, la limita corectitudinii, acestea și-au spus cuvântul și finalul de joc l-a prins în scădere. Oricum, clasa nu dispare, la fel și constatarea mea, că de multe ori își cam strică stilul printre noi.
Nu puteam încheia decât cu o mare bucurie, și anume retragerea în apărare a lui Marinuș, decizia care a aruncat meciul în aer și i-a dus pe campioni spre succes. După două goluri rapide, primul printr-o execuție rafinată, din viteză, anticipam zile grele cu pehlivanul, ca la un moment dat să-l văd că dispare de lângă mine. Și uita așa, un brav cocoș s-a transformat într-o găină leșinată, căci ceea ce știe Marinică despre apărare e doar un pic mai mult decât ce-a uitat tot el despre femei, iar pentru cine este mai curios din fire sora lui Ceasu poate depune mărturie pentru bietul băiat.

(later edit, by Găbiță): la Balotești, cu eroul meciului