Egalitate, dar prea-prea

La parafraza titlului anterior al lui Vasea puteam liniştit să adaug şi că s-a fraternizat la bere, dar asta deja nu mai e o ştire.
Am tras să ajung la teren cât mai repede, am şi reuşit să sosesc la 4 fără 5, dar nu era niciun pericol, băieţii erau relaxaţi, unii dintre ei nici măcar echipaţi. Doar Bogdan era bine echipat, cu o bere caldă şi una rece. Văzând că era eram cel mai tânăr dintre combatanţi, i-am zis lui Mitică să-şi facă toată echipa. A ieşit cam ca la meciul ăla de la Crăciun/Revelion, când Motanu refuzase să joace în echipa lui Mitică. De data asta Mitică mi l-a lăsat anumit, ca şi pe Popică, pentru ca să se asigure că a rămas singurul cu gura mare în gaşca lui! :)

Echipa aleasă pe sprânceană: Bronson, Beţe, Stelică, Mitică, Tudor, Vasea.
Echipa rămasă de caleaşcă: Popică, Bebe, Motanu, Virgil, Găbiţă, Bogdan.

Meciul începe cu un gol al lui Mitică, la o boltă din jumătatea proprie, peste un Popică prea valoros ca să stea în preajma porţii. Am egalat destul de repede cu un şut din cădere, la care mi-am bulit mâna dreaptă şi mi-am făcut rost ţi de o julitură la genunchi. O deviere ghinionistă a lui Tudor în propria poartă i-a furat meritul lui Bogdan, care a decis că trebuie să se răzbune, ripostând cu un hat-trick de zile mari! Din păcate, la fel de repede s-a încheiat şi perioada sa de glorie, până la sfârşit mai înscriind o singură dată. Pe urmă am mai vârât şi eu două bucăţi, aşa că s-a ajuns la diferenţa dodoloaţă de... 7-1!

Cam aici s-a sfârşit şi luna de miere pentru noi. Iscusinţa lui Mitică în a-şi alege echipa a fost cu efect întârziat, căci la scorul ăsta alţii l-ar fi luat la ştangă sau ar fi cerut deja alte echipe. E şi asta o lecţie, să-ţi vezi de joc şi să încerci. Totuşi, faţă de meciul ăla din iarnă, era şi o doferenţă esenţială: l-a avut pe Tudor, care avea să fie eroul finalului de meci! Dar să nu anticipez... Greşeala mea a fost că la scorul ăsta am lăsat-o mai moale, în sensul că n-am mai forţat acţiuni individuale, ci i-am servit mai mult pe coechipieri. Când mi-am luat seama, nu s-a mai putut salva decât egalul. În această perioadă a meciului, se dădeau goluri cam în proporţia asta: ei -3, noi - 1. Totuşi, ca să reuşească o asemenea remontada, era nevoie de un cumul de factori, pozitivi la ei, negativi la noi. Mitică, Vasea şi Tudor au tot înscris, profitând de un marcaj larg şi de un Virgil tare permisiv în poartă (şi-a dat şi un autogol antologic, a ieşit să respingă cu piciorul şi şi-a dat mingea în poartă peste cap!). La poarta cealaltă, alternanţa portarilor (Bronson-Beţe) a fost benefică, plus că pe Bogdan nu-l mai mulţumeau finalizările simple, de-acum încerca să dribleze portarul! La una din fazele astea am luat şi gol pe contraatac, ca la handbal...

În fine, urmează cea mai intensă perioadă, aia de final. După ce s-a restabilit egalitatea, fiecare echipă a condus de câte două ori cu un gol, fiecare ratând desprinderea decisivă la două goluri. Aici Tudor a fost decisiv. A dat două goluri imposibile, unul cu capul, aproape de pe linia de corner (a avut şi Popică una tot aşa, din unghi, dar a preferat să recentreze), iar altul... cam aşa: aut din lateralul careului nostru, Vasea n-avea cui să dea; doar Tudor fiind în terenul nostru; Vasea îi pasează uşor în spate şi Tudor, cu 3 apărători în faţă, trage de departe, mai mult din lipsă de soluţii, şi îi face freza portarului Bogdan, cu reflexele înecate în bere. Ca să fie tacâmul complet, Tudor se mai trezeşte cu o minge scăpată de sub control de Virgil, care o ajunge cu un efort ce îi rupe tenisul (singularul de la teneşi), aşa că renunţă, iar Tudor nu ratează singur cu portarul.
Toate astea nu s-au întâmplat cronologic, între timp mai dădeam şi noi câte un gol, ba egalam, ba conduceam, dar mai ales... RATAM! Bronson a intrat în transă şi a început să scoată aproape tot, a apărat în situaţie de unu-la-unu cu Bogdan, Popică, Găbiţă (mi-a băgat o alunecare de fundaş când părea gata driblat!), dar şi alte şuturi din afara careului care n-au fost deloc uşoare. Popică i-a stredcurat un gol când s-a arătat bine la o pasă înapoi, i-am mai dat şi eu un gol "cu stres", pentru că ne conduceau şi eram cu Motanu şi Popică în careu, abuzând de pase fiindcă nu-şi asuma nimeni finalizarea. Ultimul gol primit de Bronson putea fi şi cel al victoriei noastre: am interceptat cu pieptul o pasă a lui Beţe la mijlocul terenului, am avansat şi am şutat jos, la colţ. Mitică i-a reproşat lui Beţe, care s-a supărat, a ieşit pe margine, s-a descălţat şi meciul părea gata. Dacă nu-l convingea Stelică să reintre, câştigam. Asta e, ghinion! :)
Partida s-a încheiat brusc, când Motanu a decis că-i convine egalul. Eu zic că mai mergea 5 minute, m-am gândit chiar să jucăm cu om mai puţin, dar a fost prea tentat să încercăm loviturile de departajare. N-a fost cine ştie ce entuziasm, de la noi am marcat numai eu, alţi 4 i-au dat pase lui Bronson, în timp ce Motanu era deja la bere. De la ei a fost invers, a ratat numai unul din vreo 4 şuturi nu prea grozave, cu Bogdan luându-le numai pe sub picior sau pe sub mână! :)

* * *

Gata cu fotbalul, rămâne stabilit ce-am vorbit la bere, miercuri ne ajută şi vremea, aşa că vom face un grătar şi vom bea nişte beri la mine la curte, întâlnirea fiind la 12-12,30 la Billa Tricodava. Nu trebuie să veniţi la oră fixă, oricum cât durează târguielile eu o să transport pe unii dintre voi. Care scapă mai târziu de la treabă poate veni direct sau îi iau tot eu, vedem. Oricum, mai vorbim aici sau la telefon.