Tineret, mândria țării

Nimic nu-i alb, nimic nu-i negru, sau, ca să nu fim exclusiviști, pe medie se iese întotdeauna în nuanțe de gri, iar fotbalul nostru săptămânal n-avea cum să facă excepție. Există băieți care ne-au salutat din zbor din varii motive: unii și-au zis că nu merită să prăpădească câțiva poli pe teren, alții s-au hotărât că joaca  de vineri după-amiază le dăunează la carieră, pe unii i-au ajuns vremurile din urmă și au tras pe dreapta, pe alții îi doare la picioruș și deocamdată suferă-n tăcere, unii au tras țepe prin zonă și acu-și exersează talentele pe unde mai au o brumă de credit, pe alții i-a durut direct în cot de "fenomen" și s-au șters voios cu el la fund.
N-au rămas cei mai buni sau cei mai talentați, ci (pen)ultimii entuziaști, aflați în căutarea cifrei magice de zece, cam câți inși ar fi necesari pentru a acoperi cât de cât terenul. Unii citesc blogul, alții nu, dintre primii sunt băieți care știu să și scrie, anunțându-și disponibilitatea sau potențiala absență, pe alții nu-i preocupă problema și se lasă abordați (sau nu...) la telefon, dar, așa cum pomeneam mai devreme, speranță se pare că există. Și poate nu întâmplător, întăririle vin din zona celui mai tânăr dintre noi, junele Eli fiind pe post de unchi (sau nene, că tot se poartă în cartier) pentru puștii Ștefan, paisprezece ani și Vlad, doisprezece anișori, ultimii apăruți în zonă.
Acum, dacă Eli i-a adus, tot el îi și ia în echipă, lăsându-l pe Mitică să-și facă o selecționată din restul lumii, ceea ce credem că nu-l coafează prea tare, în sinea lui Căpitanu preferând compania lui Eli, pe principiul că mai bine boscorodit și învingător, decât  "complimentat" și învins. Iată cum a ieșit la zar:
Kindergarten : Bebe, Bogdan, Tavi, Eli, Ștefan, Vlad
 Balamuken: Marinuș, Bețișor, Motanu, Mitică, Vasea, Tudorică
Poate pe undeva nescontat, cei din urmă au fost la conducere pe toată perioada primei reprize, chiar dacă la diferențe mici, de maximum trei goluri. Momentul psihologic i-a lovit însă neașteptat, când Racheta Vasile a recidivat într-o întindere și după câteva minute de chin, când nu s-a oferit nimeni să-l împuște, a părăsit incinta. Până spre ora cinci, coechipierii săi au reușit să țină de scor, în mare parte datorită lui Mitică pe faza de atac și lui Marinuș, care a prins una din zilele lui excepționale în poartă. Din păcate însă, cei doi s-au "gratulat" non-stop pe toată durata partidei, ceea ce numai bine n-a prins celor din jur. Eli și-a revenit din binecunoscuta-i pasă oarbă atunci când e condus și în final puștii au întors scorul, cu ajutorul neprețuit al lui Bebe, foarte bun în poartă în a doua jumătate a meciului. Degeaba l-am luat pe Bogdan la noi în final, el are un stil de joc total aparte, ca dovadă că la un corner al adversarilor ținea bara, dar PE DINAFARA PORȚII. Imediat după ora cinci, Eli declară că s-a jucat destul și, la adăpostul unui gol diferență (ceva gen 11-10) trage heblul și ne lasă cu ochii-n ploaie. Nu prea ne-a convenit, mai ales că un egal ar fi fost echitabil, dar și vinerea viitoare e o zi.

PS: Pentru cei tentați să facă analogii, trei goluri avans sunt oarecum mai multe decât unul singur, după cum și treizeci și ceva de grade sunt peste cele 17 de azi.

Cei doi muschetari la fotografia de dinaintea partidei