duminică, 5 ianuarie 2014

Apărarea câștigătoare

Vreme bună, teren aproape impecabil, instalație de nocturnă parțială, o minge așa și așa, punte generoasă între Sărbători, astfel încât lumea s-a strâns, cu mic, cu mare, la primul meci al anului. Singurul absent important a fost Marinuș, știrile despre el fiind contradictorii. Tavi zice că ar fi rămas blocat sub masă la Hilton, la braț cu secretara, Găzel l-ar fi văzut plecat cu sorcova prin vecini pe la bulgari, iar altă informație din surse confidențiale spune că ar fi în așteptarea unui important transport de ciungă prespălată, așa că a lăsat fotbalul pe afaceri. Treaba lui, însă și-a luat adio de la postul de titular, fiind acum rezerva rezervei lui Ciulică. Bună țuica, maistre, să trăiești!
Ca de obicei în ultima vreme, s-a trecut la alegeri, c-așa-i în tenis, distribuțiile ieșind mai mult decât echilibrate. Iată-le:
Echipa Hănescu Mihăiță: Bebilă, Bețișor, Paulică, Ciuli, Găbiță, Eugen, Găzel
Echipa Copil Eli: Neluțu, Bazile, Răzvan, Stelică, Răzvan Police, Cătălin, Mitică
Meciul a fost disputat, echilibrat în prima sa parte și pe final, fără a se ridica la un nivel tehnic deosebit. Copiii au condus la un moment dat cu 3-0, meritele revenindu-i lui Eli, bine susținut de RăzvanP și Cătălin, după care s-au lăsat dominați și au contat mai puțin în atac. Aceasta nu a făcut decât să-i încurajeze pe Hănești, care au schimbat liniile, trimițându-l în atac chiar pe șeful lor . Acesta a marcat un gol cu capul, la una dintre puținele erori ale apărării adverse și a hărțuit permanent fundașii, cu unul dintre ei reușind chiar să se împrietenească. Nu știm însă să-și fi schimbat numerele de telefon, deoarece după meci au plecat în direcții diferite, dar timp mai este. Alt gol frumos a înscris tânărul Găzel, lob de efect peste portarul Neluțu, la poate singura ocazie când a scăpat de sub marcajul excepțional al bravului fundaș dreapta Bazil. Încă un gol reușit din penalti (în urma unui fault la Găbiță, fază care a și grăbit finalul jocului) l-ar fi putut face pe Găzel jucătorul meciului, dar n-a fost să fie, punctul înscris de Mitică (câteodată inspirat, alteori visător, ceea ce-i scade din calități) consemnându-i pe copii ca învingători meritați și pe unul dintre ai lor ca fiind Emvipiul partidei.
Meritele fiind împărțite, juriul încă deliberează, se pare însă că laureatul va fi un apărător. Cum Stelică și Răzvan au câte un cartonaș maro (ultimul pentru injurii în fază agravantă), în competiție au mai rămas Neluțu, care a dovedit a nu știm câta oară că la el este vorba de valoare și nu de noroc și Bazil, impecabil pe postul de fundaș lateral. De va fi acesta din urmă alesul, premiul se va duce însă spre mentorul său, care l-a învățat fotbal, l-a luminat și i-a arătat locul în echipă, de a ajuns acum să fie vedetă. Așa că ar trebui să ne simțim onorați că starul  a acceptat să-i pozeze alături de noi maestrului Paulică, clișeele fiind în momentul de față la developat.

P.S: La închiderea ediției primim un comunicat din partea federației, în care se specifică cum că "din repunerea mingii în joc în urma autului de poartă se poate înscrie direct gol, dar doar(!!!n.a) în poarta adversă", ceea ce face ca partida să se omologheze cu scorul de 5-3 pentru copii.



Nu am dori ca acest blog să devină site de matrimoniale, dar dacă tot am primit o poză de la prietena lui Marinuș, facem o excepție și o publicăm. Cred că pe urechiușe e scris numărul de telefon, așa că aviz amatorilor.

72 de comentarii:

  1. Se stie deja scorul din meciul cu Steaua.3-0!

    RăspundețiȘtergere
  2. Motanele, faci ce faci si iar te-ai facut cu ceva berica!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ba, da urati sunteti ! Nu mai joc cu voi, ca rade lumea de mine. Parca sunteti copiii starzii si ati plecat la cersit.Acu sa va dau o problema, dar nu stiu cui sa ma adresez.Pe Motanu nu-l duce capu, Gazel nu stie sa citeasca continutul problemei, lui Bebe I-au bagat aia ceva-n pensie si nu mai pricepe nimic, de la Stelica nu astept nimic ca-i in lumea lui, Tavi daca face efortul de a gandi i se rupe operatia, Gabita il are pe ala mic in vacanta si nu mai are pe cine intreba, Cata n-a ajuns in clasa a treia asa ca nu-l pot deranja.
    Totusi, desi stiu ca o sa va uitati ca mata-n calendar, va spun problema si promit celui care o rezolva o bere, nu la gard, la nea Nicu.
    Ciuleste urechile,Motane !
    Trei izlazuri acoperite cu iarba de aceeasi desime si care creste la fel de repede au suprafata de 31/3 ha, 10ha, si 24 ha.Cu iarba de pe primu izlaj s-au hranit 12 boi timp de 4 saptamani, cu iarba de pe izlazul al doilea s-au hranit 21 boi timp de 9 saptamani. Cati boi se pot hrani cu iarba de pe izlazul al treilea timp de 18 saptamani ?
    P.S.Va invat eu sa ma mai vorbiti de rau in lipsa !

    RăspundețiȘtergere
  4. POPICU-TATAL VOSTRU5 ian. 2014, 17:24:00

    Ba, da urati sunteti ! Nu mai joc cu voi, ca rade lumea de mine. Parca sunteti copiii strazii si ati plecat la cersit.Acu sa va dau o problema, dar nu stiu cui sa ma adresez.Pe Motanu nu-l duce capu, Gazel nu stie sa citeasca continutul problemei, lui Bebe I-au bagat aia ceva-n pensie si nu mai pricepe nimic, de la Stelica nu astept nimic ca-i in lumea lui, Tavi daca face efortul de a gandi i se rupe operatia, Gabita il are pe ala mic in vacanta si nu mai are pe cine intreba, Cata n-a ajuns in clasa a treia asa ca nu-l pot deranja.
    Totusi, desi stiu ca o sa va uitati ca mata-n calendar, va spun problema si promit celui care o rezolva o bere, nu la gard, la nea Nicu.
    Ciuleste urechile,Motane !
    Trei izlazuri acoperite cu iarba de aceeasi desime si care creste la fel de repede au suprafata de 3 1/3 ha, 10 ha, si 24 ha.Cu iarba de pe primul izlaz s-au hranit 12 boi timp de 4 saptamani, cu iarba de pe izlazul al doilea s-au hranit 21 boi timp de 9 saptamani. Cati boi se pot hrani cu iarba de pe izlazul al treilea timp de 18 saptamani ?
    P.S.Va invat eu sa ma vorbiti de rau in lipsa !

    RăspundețiȘtergere
  5. O vacuta silitoare5 ian. 2014, 20:59:00

    Toti boii au acelas tata, si pasuneaza la fel ?

    RăspundețiȘtergere
  6. am ghicit ca pe toti boi ii cheama marin

    RăspundețiȘtergere
  7. probleme cu papuci na-i ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand veti invata sa scrieti, anonimilor inculti?

    RăspundețiȘtergere
  9. Le-am dat unora ca voi
    O problema cu x boi
    Ce pasteau pe 3 izlazuri.
    V-am facut numai necazuri !
    Stiu ca va e foarte greu,
    Am stiut asta mereu,
    Dar vreau sa va intre-n cap:
    Ma muscati, am sa va sap,
    Nu ma las, c-ar fi pacat
    O sa va fac de c.... !

    RăspundețiȘtergere
  10. O vacuta timida6 ian. 2014, 11:04:00

    Ar putea cineva sa imi faca cunostinta cu domnul Marin?

    RăspundețiȘtergere
  11. Ehe, mortul de la groapă nu se mai întoarce, nu s-a "omologat" un gol înscris prin spatele porţii la o competiţie ceva mai serioasă, darmite unul din aut de poartă! Bine că n-a influenţat rezultatul, dar merită o discuţie pentru viitor...
    Într-adevăr, multe s-au schimbat de la regulamentul citit de mine din scoarţă în scoarţă pe vremea când nu excludeam să mă fac arbitru! :) Unele modificări sunt vizibile la tot pasul (ofsaidul, pasa la portar, schimbări etc) şi de-aia au şi fost mediatizate, altele au fost trecute sub tăcere de insăşi inutilitatea lor. Asta cu autul de poartă nici măcar nu li se arată arbitrilor la reuniuni ca studiu video de caz, pentru simplul fapt că nu există! Cică sunt informaţi doar că s-a întâmplat o dată prin nu se ştie ce divizie din Thailanda sau Malaezia! :)
    Dar tot pe site-ul FIFA aflam legile oficiale ale jocului pe teren redus, adica futsal, cu care ceea ce jucam noi seamana mai mult (fara ofsaid, aut cu piciorul). Aici nu se poate înscrie din repunere de la poartă, numai că repunerea se face cu mâna! La noi cum se face? Cum vor muşchii portarului... Încercarea mea, meciuri de-a rândul, când insistam să se bată de jos, a fost sortită eşecului, nefiind susţinut de nimeni. Aşadar, ce jucăm noi e o struţo-cămilă, la care noi facem convenţiile. La minifotbalul pe care îl joc eu la competiţia pe Bucureşti, regulamentul nu este identic cu altele din ţară, doar la turneele finale se ajunge la ceva unitar. Deci din aut de poartă se poate marca dacă vrem noi! Ca să nu ajungem la situaţia în care se poate marca gol cu mâna (culmea, în fotbalul mare s-a permis şi asta, dar bineînţeles că nu s-a întâmplat niciodată!), eu zic să nu vrem. Dar hai să votăm...

    RăspundețiȘtergere
  12. În ceea ce priveşte problema cu boii, vacanţa s-a terminat, aşa că diseară îl pun la treabă pe Matei. E surplus de date (nu era nevoie de trei izlazuri, ajungeau două), aşa că problema nu va fi o... problemă! Doar dacă autorul a avut grijă să nu dea cu virgulă...

    RăspundețiȘtergere
  13. marinus,daca sti cum se zicela pui in franceza iti cumpar trei perechi de papuci si sa spui si cate ai mancat

    RăspundețiȘtergere
  14. Da, pacat ca nu este si frumoasa Popi-agro in fotografie, ne mai scoteam si noi.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am facut rezolvarea pentru 10 si 24 de hectare. Boii ies cu virgula (25,20), ceea ce e imposibil. Dar tati mi-a zis ca se poate, cu conditia ca autorul sa fie un BOU si JUMATATE! :D :)

    RăspundețiȘtergere
  16. motanu către văcuța timidă6 ian. 2014, 20:42:00

    stimată domnișoară, nu pot decât să vă felicit pentru gusturile rafinate pe care le aveți, părerea mea fiind că vă potriviți de minune cu domnul Marinuș. din păcate distinsul domn are o prietenă, sora lui Ceasu, pe nume Stângelica. dar, dacă doriți, vă pot recomanda pe altcineva.

    RăspundețiȘtergere
  17. am vrut sa spun cati pui in franceza ai mancat,si mi-e mi-ai mancat jumate de pui ,si te strig ciomu,te-ai suparat ca nu ti-am dat si jumatatea cealalta,si nu mai vorbesti cu mine,vorbesti cu motanu,de vreo 2 saptamani a inceput si motanu sa te strige ciomu

    RăspundețiȘtergere
  18. diferenta intre ciomu si tine,ciomu a taiat cu foarfeca,tu ca na-i avut foarfeca ai taiat cu gura

    RăspundețiȘtergere
  19. Este pe aici un guster de canal care ar trebui sa primeasca un cartonas rosu pentru faulturi repetate la limba romana.

    RăspundețiȘtergere
  20. Pedagog la derbedei6 ian. 2014, 21:26:00

    Astia nu nu stiu cum ii cheama nici cu buletinul in fata. Tot in Vasea si in Luci am sperante ca trec clasa.

    RăspundețiȘtergere
  21. Problema nu e asa simpla cum cred unii.Asa ca nu va grabiti. Matei raspunsul tau e gresit, dar mai insista si nu te lua dupa al tau tatic.Daca a spus ca-s multe date, e clar ca nu stie s-o rezolve.Ma asteptam ca Motanu sa incerce, avand in vedere ca e vorba de fratii lui.

    RăspundețiȘtergere
  22. Avem vreun Ion? Cred că doar Bronson, nu? E, atunci să ne trăiască!

    Apropo de Bronson, mi-am amintit că l-a bătut iar la ping-pong pe Mitică. Sper să apuc mai târziu să spun două vorbe despre meciurile de vineri.

    RăspundețiȘtergere
  23. Nelu-Bronson, La multi ani de ziua numelui!

    RăspundețiȘtergere
  24. Lucian, daca faci problema ai doua acadele de la mine iar Vasea un dop de damigeana.

    RăspundețiȘtergere
  25. Sa-ti dea Domnul sanatate, judecata inteleapta, viata lunga pamanteasca, ce doresti sa se implineasca !

    RăspundețiȘtergere
  26. Inginerilor, ce-i cu voi ? Stelica, Tavi, Bebica, Motanel, Catalin, dormiti ? Ce sa mai zic de acaru Mitica, sau de ala care nu poate sa treaca de clasa pregatitoare, stiti voi de cine-i vorba.Eu am rezolvat-o in 2 minute.Stiam ca-s mai destept ca voi, dar nici chiar asa. Acu ati priceput care-i diferenta dintre noi, loazelor ?

    RăspundețiȘtergere
  27. Asociatia pentru emanciparea vacutelor7 ian. 2014, 17:36:00

    Bolovane, o doamna silitoare, din rasa ta, te-a intrebat ceva si ai tratat-o cu tacere. Nu ti-e putin jena? Pun pariu ca nu i-ai inteles intrebarea!
    Problema e prost compusa si obliga pe cel care incearca rezolvarea sa faca cateva presupuneri discutabile (de ex.-se lasa in seama boilor sa-si diminueze in timp, din proprie initiativa, pofta de mancare cu o ratie constanta, ceea ce e o ineptie pentru cel ce a formulat problema). Nu mai vorbesc de virgule si zecimale, care nu duc la un numar intreg pentru rezultatul final, asa cum ar fi normal.
    Cine ti-a dat problema cu boi, te-a ghicit.
    Raspunde doamnei ceva serios si apoi mai vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  28. Vai domnul Marin, ce invidiosi sint prietenii dumneavoastra, care pareti asa de blind si de binecrescut. Vad ca sinteti un bou de la oras si tare mi-as dori si eu sa vad Ferentariul,unde am inteles ca locuiti. Lasati-i pe cei rai si ginditi-va la cite lucruri am putea realiza impreuna, cu frumusetea dumneavoastra si intelepciunea mea. Va pup dulce. Muuuuuuuuuuuuu!

    RăspundețiȘtergere
  29. dragă marinuș, m-aș fi apucat de problemă, dar senzația mea e că matematica ta se termină acolo unde începe a mea (sau invers!) și nu vreau să ne călcăm pe botine. nu pot însă să nu fiu gelos când văd ce succes ai la doamne. nebunaticule...

    RăspundețiȘtergere
  30. pentru cei curioși, puteți găsi poza noii prietene a lui marinuș imediat sub cronică. vă rog să fiți decenți în comentarii!

    RăspundețiȘtergere
  31. În primul rând, un anunţ: vineri se va juca la balon, pe terenul mic. Pe cel mare nu cred ca mai avem loc, a inceput scoala si probabil vor veni pustii la antrenament.

    Telegrafic, despre meciul de vineri... Într-adevăr, echipe echilibrate, chiar mă gândeam în primele 20-30 de minute că va câştiga echipa care deschide scorul. Mihai a plecat în atac imediat după primul gol, a venit şi al doilea tot cadou (pasă Eugen în centru direct la adversar, o formalitate pentru Ely) şi asta a fost. Oricum, dacă am de reproşat ceva mie îmi reproşez, am ajuns de vreo 5-6 ori în poziţie de şut şi nu-mi amintesc să fi dat măcar o dată pe poartă! Practic, contribuţia mea la golurile marcate a însemnat doar obţinerea penalty-ului la al treilea gol. Apropo de faza aia, eu nu vroiam iniţial să cer penalty, m-am dus să bat de unde intrase Stelică prin alunecare, deşi faultul se petrecuse ulterior, dar ştiţi ce mi-a zis Paul? Să nu mai las de la mine, a fost fault intenţionat în careu, deci batem penalty! Asta cu careul, nefiind terenul trasat, rămâne o chestiune de apreciere.

    La ping-pong a fost spectacol, ca de obicei. Luci şi Cristi au jucat până să venim noi, nu ştiu cine a câştigat, apoi Mitică a vrut revanşa cu Bronson, dar şi-a luat-o din nou, la simplu am mai jucat eu cu Luci şi nici acum nu-mi dau seama cum am reuşit să-l întorc de la 16-19! :) Evident, distracţia a fost la dublu, eu am făcut pereche cu Bebe, împărţind democratic victoriile şi înfrângerile...

    RăspundețiȘtergere
  32. Simpatica domnisoara. Bravo Marine!

    RăspundețiȘtergere
  33. Pentru rigurozitate (sau rugozitate?? nu stiu.)
    Pana sa veniti, am jucat un set cu Cristi (nu stiu la cat s-a incheiat, poate stie el), pe care l-am pierdut. Ulterior m-a avatajat paleta imprumutata de Nelutu, cu fete mai soft fata de batacul cu care am venit.

    RăspundețiȘtergere
  34. La mistocarii sunteti tari, baieti de Ferentari, la matematica... tufe de Venetia.Motane, lasa gura cu ce stii, demonstreaza daca poti ! Am curaj sa pun pariu ca nu esti in stare sa rezolvi problema.

    RăspundețiȘtergere
  35. ne-a marin mi-am uitat caietu acasa dar mai am un pics in plus pentru matale

    RăspundețiȘtergere
  36. Ce rau au ajuns stelemistii daca ei vor sa transfere jucatorii pe care noi ii dam afara!

    RăspundețiȘtergere
  37. motanu către marinuș8 ian. 2014, 23:04:00

    dacă aș ști sursa problemei, poate că aș avea mai mult entuziasm în gândire, așa nu pot decât să constat că iarba creștela fel de repede, informație ce ar trebui folosită.
    pe de altă parte, o ai pe secretară, o ai și pe Ceasuela, nu credeam că ești așa mare crai să te dai și la domnișoara de mai sus. da parol că vă potriviți!

    RăspundețiȘtergere
  38. ar trebui să se facă un blog special pentru susținătorii echipelor mai slabe, să aibă unde să se plângă și cățelușii.

    RăspundețiȘtergere
  39. Si un sait special al echipelor cu patronii in puscarie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prostule, ce e aia "sait" ? Ha, ha, ha ...
      Hai Steaua !

      Ștergere
  40. Asociatia pentru emanciparea vacutelor9 ian. 2014, 12:27:00

    Matematicianule, bolovan si badaran, ai amutit? O doamna asteapta un raspuns competent de la tine. Ti-e frica? Iti tremura chilotii? Te pupi in fund ca maimuta ca esti grozav si nu poti sa dai o lamurire unei vacute? Halal!

    RăspundețiȘtergere
  41. Linginerilor v-ati trezit ? Astept rezolvarea problemei. Ma stramb de ras gandindu-ma la Motanu care se uita la problema, ca mata-n calendar.Ha, ha,ha, oaaah, ha,ha!

    Prostului care ocupa de vaci n-am ce sa-i raspund.Sa se ocupe de ele, daca de altceva nu-i in stare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asociatia pentru emanciparea vacutelor9 ian. 2014, 15:13:00

      Esti inhibat, bolovane! Vacuta e cea care asteapta raspunsul. Nu ti-a cerut rezultatul, a vrut o simpla clarificare. De altfel a rezolvat problema intr-un minut, dar e curioasa sa vada cat te duce capul. Vrea sa-ti ia pulsul. Stii cum e : toti prostii sunt nemaipomenit de destepti, pana deschid gaura gurii intr-un dialog pe probleme serioase. Te bagi? Te lasam si cu copiuta pe masa.
      Vezi ca mananci cuvinte de stresat ce esti. Papagalule .

      Ștergere
    2. Astia ca tine nu stiu nici sa-si spuna numele pe silabe!

      Ștergere
    3. Asociatia pentru emanciparea vacutelor9 ian. 2014, 23:36:00

      Bai furculision, mai pune un s langa celalalt s si apoi silabiseste-ti titulatura, prostovane! Esti asteptat la discutii cu. . . cifre. Ha, ha, ha!

      Ștergere
    4. Nu-mi stric stilul si nu-mi pierd timpul cu repetentii!

      Ștergere
  42. Hai, treacă de la mine, am să explic eu de ce nu merită să te chinui cu problema boilor. Primul islaz e fix de 3 ori mai mic decât al doilea. Asta înseamnă că trebuie să există o corelaţie şi între boii de pe ele. De exemplu, mărim de 3 ori primul islaz şi proporţional numărul de boi (deci 36), numărul de săptămâni rămânând acelaşi (4). Aşadar avem 10 ha -36 boi - 4 săptămâni. Dar la al doilea avem 10 ha - 21 boi - 9 săptămâni. Din prima relaţie rezultă că una bucată bou ar defrişa islazul în 36x4=144 săptămâni, în timp ce din a doua rezultă că tot una bucată bou defrişează un islaz identic în 21x9=189 săptămâni. Şi-atunci, dacă datele astea nu se corelează, de ce ai mai trece să rezolvi "problema"?

    RăspundețiȘtergere
  43. daca stie cineva sa citeasca din franceza marin est beau ii mai dau de la mine juma de pui frantuzesc s-ai dea lui epava

    RăspundețiȘtergere
  44. m-ia placut asta cu pupatu in fund ca maimuta da nu cred ca marin e-n stare

    RăspundețiȘtergere
  45. Gabita, inteleg ca daca nu stii sa rezolvi problema, atunci ea e gresita. Asa faci mereu? Problema e corecta, mai insista.
    Prostul care se ascunde in spatele vacarului e Tavi.Te-am recunoscut, bolovane.

    Lui Gaze nu-i raspund, ca tot nu stie sa citeasca.

    RăspundețiȘtergere
  46. Domnul profesor Ciomu? Am auzit ca v-ati operat singur.

    RăspundețiȘtergere
  47. Vacuta silitoare10 ian. 2014, 17:43:00

    Am doua variante de rezolvare pentru problema. Una mai simpla, fara generalizare, si una cu generalizare. O sa le prezint separat, dar si asa nu sunt sigura ca vor incapea in doua "comentarii". Imi cer scuze anticipat daca expunerile pe blog vor arata nasol, pardon neplacut, sunt doar o doamna, nu?

    Deci :

    RăspundețiȘtergere
  48. Vacuta silitoare10 ian. 2014, 17:51:00

    Varianta – simpla (aritmetica)

    Suprafata medie ce revine pe bou si saptamana, calculata cu datele din problema (sa-i zicem – consum mediu pe bou si saptamana) :
    - Primul izlaz . . . . . Cm4= 694,44mp/bou si sapt. (dupa 4 sapt.)
    - Al doilea izlaz . . . . Cm9= 529,1mp/bou si sapt. (dupa 9 sapt.)
    Odata cu trecerea timpului (de la 4 la 9 saptamani) se constata o diminuare a poftei de mancare pe cap de bovina(?). In lipsa de alta precizare in continutul problemei, si pentru a da totusi un raspuns matematic la problema, presupunem, prin absurd, ca diminuarea consumului saptamanal pe cap de bovina, pe oricare durata/interval de timp, ar fi constanta (ratie). Deci, pentru ce stim, calculam ratia:
    (694,44-529,1) / (9-4) = 33,068 mp/bou si sapt.
    - diminuarea consumului in intervalul dintre saptamanile 9-18:
    (18-9) x 33,068=297,612mp/bou,
    - consum mediu pe bou si saptamana, incepand cu saptamana 10-a (in fapt, consumul mediu pe bou si saptamana, calculat pentru al treilea izlaz-dupa 18 sapt.):
    Cm18= Cm9-297,612=231,488mp/bou si sapt.
    Deci, boii de pe al treilea izlaz sunt:
    N3=240.000/(18x231,488)=57,6=56boi normali +1,5(dl.Marinica) +0,1(incaltamintea-stie el de care).

    RăspundețiȘtergere
  49. Vacuta silitoare10 ian. 2014, 17:58:00

    Varianta – cu generalizare (algebrica)

    Fie necunoscutele ,
    C1- consumul mediu pe bou in prima saptamana – cel mai mare,
    R – ratia constanta de diminuare a consumului saptamanal,
    Atunci, 4xCm4=C1 +(C1-R) +(C1-2R) +(C1-3R),
    Adica, Cm4=C1-1,5R
    Apoi, 9xCm9=C1 +(C1-R) +(C1-2R) . . . +(C1-8R)
    Adica, Cm9=C1-4R .
    Din sistemul de doua ec. cu doua necunoscute (Cm4 si Cm9 sunt cunoscute) rezulta:
    C1=793,644mp/bou, respectiv
    R=66,136mp/bou si sapt.
    Pentru al treilea izlaz, Cm18 se calculeaza cu relatia generala, rezultata din cele aratate mai sus, functie de numarul de saptamani la care ne raportam:
    18xCm18=18xC1 –R(1+2 . . . +17) , dupa inlocuiri (C1 si R) avem,
    Cm18=231,488mp/bou si sapt. etc...

    RăspundețiȘtergere
  50. Vacuta silitoare10 ian. 2014, 18:02:00

    Este foarte interesant de aflat motivul pentru care ratia de diminuare din varianta simpla (33,068) este la jumatatea ratiei din varianta cu generalizare (66,136). Dupa cum se vede, rezultatele sunt identice!! Poate ne spune dl. Marinica! Evident, daca este de acord cu rezolvarea problemei. Ei ?

    RăspundețiȘtergere
  51. Vacuta silitoare s-a dovedit demna de boul ei.Adica de domnul Marin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asociatia pentru emanciparea vacutelor12 ian. 2014, 12:13:00

      Vacuta silitoare (adevarat academician) i-a inchis gura domnului Marian, nu cu ce ar fi meritat, ci cu Q.E.D. Altfel spus, le professssseur, conform solutiei din problema, este 1,6, adica un bou si jumatate incaltat (ceea ce nu e de ici de colea), obraznic, fara respect, fara masura a lucrurilor, dar ambitios. Pentru clasa in care este, ca partenera de studii, i s-ar potrivii de minune frumoasa din poza motanelului.

      Hai salut baieti! Asteptam cronica etapei.

      Ștergere
  52. Il bagati prea mult in seama pe sfertodoct si dupa aceea va mai mirati ca devine obraznic!

    RăspundețiȘtergere
  53. Asociatia pentru eliberarea lui Tavi12 ian. 2014, 14:56:00

    Saracul baiat nu este in stare sa rezolve decat probleme cu gaini sau cu borcane de zacusca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aproape corect ! Ha, ha, ha, bolovanilor , vorba celeilalte Asociatii.

      Ștergere
  54. VUCEA catre MUCEA12 ian. 2014, 18:58:00

    Vacuta silitoare, dar tot vaca ! N-ai nimerit-o, bati campii. Va mai astept mult cu rezolvarea, ba repetentilor ? Vad ca nu sunteti in stare, asa ca va dau una mai simpla.Daca sunteti de acord, spuneti-mi sa va aleg una dupa posibilitatile voastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asociatia pentru emanciparea vacutelor13 ian. 2014, 08:01:00

      Bolovane, nu mai bate izlazul, nu mai cauta cai verzi pe pereti. Daca ai un gram de onoare, da rezolvarea ta la public, sa ne luminam cu totii. Altfel esti , mai pe scurt, un rahat vorbitor.

      Ștergere
  55. vineri sa veniti cu doi lei fiecare ca se nsoara marin cu fata si sa-si faca si el de zestre masa si dansu la restaurant invitati toti de panpalau

    RăspundețiȘtergere
  56. Marinus iubitule, esti tare incordat. vino sa ne relaxam noaptea asta. ai numarul meu de telefon pe cerceii de aur. Sunt asa de fierbite, abia astept sa-ti dau un pupic

    RăspundețiȘtergere
  57. a venit marin s-al consult ca sa-i dau certificatu prenubtial si a iesit la aparat ca e inpotent nu mai face nunta se duce la manastire vinde costum de ginere si papuci marime 42

    RăspundețiȘtergere
  58. Profesorul lui Tavi si Luci13 ian. 2014, 14:05:00

    Prostovane, declara-te bou si-ti dau rezolvarea problemei.

    Propun ca pana invata sa scrie, sa i se limiteze accesul lui Gaze pe blog, ca ne face de rusine.Avem si asa destui analfabeti.

    RăspundețiȘtergere
  59. Marine, acu te vazui in poza.. Nu stiusi ca te face Motanu, sa-ti fi curatat si tu simeringurile, c-apari ca-n vorba aia .."ca brazii , cu pieptu' plin", de decoratii bineinteles, cam mucioase dar sunt ale tale, nu zic nu.
    Motane , te specializasi in poze gen "animal planat" ( e cam in vrie asa, zici ca pluteste - o fi de la iarba aia pe care-a tras-o pe nas?).

    RăspundețiȘtergere
  60. M-am alaturat lui Luci.
    Marine, ce te invarti in jurul cozii? Daca ai alta solutie decat cele doua de pe blog, care se verifica matematic, ce mai astepti? Vino cu rezolvarea ta si mai verificabila. Ti-e teama de asociatii aia cu emanciparea? Pana la proba contrara, ultimul lor comentariu la adresa ta este justificat. Hai, pune-te pe treaba! Curaj !

    RăspundețiȘtergere
  61. lasati-l in pace pe marin ca e suparat fara logonica la parasit si gusteru a achitat masa la restaurant si lautari acuma unbla aia s-al bata si fraieru se ascunde

    RăspundețiȘtergere
  62. mă marinuș, io te știam pafarist, nu rasist. cum să-l dăm noi afară pe cristinel de pe blog, numai pentru că-i mai puțin talentat la limbi ca tine? să-ți fie rușine, matematiciene. la fel și celor doi puturoși, se știu ei...

    apropo, ai dat mult la lăutari?

    RăspundețiȘtergere