Pace de Ziua Femeii

Destui combatanţi de ziua 5 au fugit de-acasă de 8 martie. N-am fost chiar 16, ca-n filmul ăla, dar 15 tot ne-am strâns, la limită pentru terenul mic. Alegerile le-au făcut Tudor şi Beţe pentru că îşi anunţaseră plecarea până la sfârşitul meciului, moment în care puteam continua fără a pierde vremea cu redistribuiri.

Echipa Beţe: Nelu Armeanu, Motanu, Beţe, Mitică, Popică, Găbiţă, Ely
Echipa Tudor: Luci, Bebe, Gabi, Stelică, Eugen, Claudiu, Tudor + Paul (după 30 de min.)

Pentru că echipele iniţiale păreau şi chiar erau dezechilibrate, am stabilit ca întârziatul Paul să intre şi să rămână la Echipa Tudor. Ideea nu-i entuziasma prea mult pe echipierii lui Tudor, care porneau de la ideea că atacul câştigă meciul. În perioada de egalitate numerică vă spun sincer că eu, Găbiţă, am jucat numai când era mingea la mine... Asta pentru că scorul se ducea în sus chiar şi fără implicare maximă: 3-0 şi apoi 4-1 când a apărut Paul. Atunci a început meciul adevărat fiindcă, spre nemulţumirea unora din echipa Beţe, am propus să începem de la 0-0. Neaşteptat de repede, scorul s-a dus simetric în partea cealaltă: 0-3 şi 1-4! Deci şi apărarea poate câştiga meciul?! Ca pinguinii pe vremuri, echipa Tudor s-a aglomerat perfect cu Bebe, Gabi, Stelică şi Paul în terenul propriu, ajutaţi de Eugen şi chiar de Tudor sau Claudiu, acesta din urmă la a doua prestaţie consecutivă peste aşteptări. Dincolo, Ely s-a reafirmat claustrofob, jucând departe de poartă ca să scape de înghesuială, aşa că n-a fost un pericol real, un singur gol pentru el în al doilea meci. La asta s-a adăugat şi un nou episod Mitică-zero goluri, dar a doua zi l-am văzut că schiopăta când mergea pe stradă, deci omul chiar are o problemă, parcă mă văd pe mine nu cu mult timp în urmă (dar măcar acceptam să stau în poartă!). Totuşi, cumva, Echipa Beţe s-a mobilizat intens şi a întors scorul la 5-4, prima şi ultima dată când a fost la conducere! Se părea că s-a reintrat pe făgaş, dar Echipa Tudor a reuşit o nouă egalare, moment în care organizatorii ne-au semnalat expirarea timpului! Nici Tudor şi nici Beţe nu se înduraseră să mai plece, dar nici restul nu s-a lăsat mai prejos: toţi simţeau că pot să câştige şi au solicitat prelungirea partidei, iar Beţe şi Tudor n-au schiţat nici un gest că n-ar fi de acord! Mai mult, Tudor era cât pe ce să devină match-winner, reuşind să înscrie după o perioadă de joc de "care pe care". Numai că ultima fază a adus egalarea la 6 printr-un gol neanunţat de nimic, care merită o descriere separată.
Se poate spune că a fost şi un meci al portarilor, Luci şi Armeanu alias Bronson (la 70 de ani!!!) salvându-şi echipele în nenumărate rânduri. Echipa Tudor s-a dublat perfect pe spate, iar în atac a profitat mai mereu de spaţiile create. Nu mai reţin exact cine a înscris, sigur Claudiu şi Tudor, doar ultimul gol al lui Tudor mi-a rămas în minte, poate şi pentru că părea a fi cel al victoriei: şut violent de pe stânga la colţul scurt, la jumătatea barei, unde nici Armeanu n-a mai putut interveni. Forţată de împrejurări, Echipa Beţe a jucat cu mingi lungi, mai ales la atacurile poziţionale când în faţa noastră era pădure. Aşa că Motanu a aruncat multe mingi în careu, destule s-au finalizat cu lovituri de cap, una deviată de Gabi ajungând în poartă. Şi Eugen şi-a împins o minge în poartă, încercând să scoată de pe linia porţii un călcâi după ce driblasem şi portarul. L-am lăsat la urmă pe Popică, să-l laud pentru plasamentul de la primul gol, când s-a retras din faţa porţii, în singurul loc unde puteam să scot mingea după un slalom pe stânga. Dar mai important a fost ultimul gol, cel egalizator, totul pe axa Mitică-Popică: minge trimisă cu boltă în careu, dar nu pe spaţiul porţii, Popică se deplasează şi reia cu capul din întoarcere, în cross!

P.S. Atenţie iar la reacţiile exagerate, Beţe - după o lovitură cu mingea primită de la Claudiu şi judecată eronat ca intrenţionată, şi Motanu - după un fault al lui Stelică, nu foarte diferit de cele pe care le comite el însuşi!