sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Izbânda laptelui asupra berii

Nu este suficient să joci numai din știință dacă nu duci și o viață cât de cât sportivă. Altfel, degeaba ești supercampion, că vin niște băieți feriți de orice talent și te fac franjuri iar tu te miri cum de ai pierdut.
Foarte simplu! Pelicanii, învingători cu 9-3, și-au văzut după meci fiecare de ale lor. Cătălin a dat fuga la sală, pentru niște flotări și abdomene, atent însă ca nu cumva să întârzie și să nu mai prindă deschis la florărie, Tavi s-a dedicat, ca de obicei, celor patru șefi ai săi (într-o ordine oarecare, ăla mic, doamna, doamna soacră și munca la birou), nea Paulică Balauru, fiară pe teren și domnișoară în devenire în civilie, avea programare la coafor (nu știm dacă înainte sau după Tudorică) urmată de o degustare de apă minerală. Marinuș, săracu, în convalescență după o tengâtită rebelă, căuta un loc de somn la umbră în metrou, iar văru Dănuț, de departe cel mai bun om de pe teren, avea bilet la un recital de poezie clasică. Singurul care a făcut excepție este, ca de obicei, Cristi, plecat în misiune de luptă ca să afle din secretele înfrângerii pinguinilor.
Care pinguini, ca și cum nimic rău nu  li s-ar fi întâmplat, au încheiat seara la bufet. Motanu, consecvent, cu bere, ăilalți cu vin, iar Căpitanul Mitică cu zeamă pentru bărbați puternici. Noi i-am fi recomandat suc de țelină, dar fiecare cu gusturile lui! Și una este ca la zece seara să fii în pătuț, cu moațele pe bigudiuri și ceaiul de rostopască pe noptieră iar cu totul altceva e ca la ora respectivă să duci lupte greco cu romane cu nea Nicu Milițicu, ca să nu dea stingerea prea devreme. Nemaivorbind că unii dintre campioni nu sunt primiți acasă vinerea dacă nu vin cu dovada că au consumat în cel puțin trei cârciumi, fie una dintre ele chiar și Tip-Top. Așa se irosesc talentele și apare șansa mediocrilor...
Iată și echipele:
Pinguinii: Bebe, Stelică, Motanu, Gabi, Mitică, Găbiță, Claudiu
Pelicanii: Cătălin, Tavi, Paul, Eli, Evi, Dănuț, Tudor
Pe parcurs au mai intrat Cristi la maglaoni și un băiat adus de Dănuț la triști, dar jocurile erau deja făcute. O șansă ar fi săptămâna viitoare, când am auzit că Tavi pleacă în delegație la mare...

Nu putem încheia fără a-i ura tinerețe fără de bătrânețe lui Bebe, gândindu-ne în același timp la spusele lui Mitică Dragomir: "E mare păcat să ne certăm, că poate nu mai apucăm să ne-mpăcăm!"

Și încă ceva. Aseară la cârciumă am descoperit un super-jucător de tenis, polonezul de 21 de ani și 2,03 înălțime, Jerzy Janowicz. Nu numai că i-a făcut, rând pe rând, pe Kohlschreiber, Cilic, Murray (de la minge de meci în două seturi pentru scoțian!) și Tipsarevic, iar acum are un set în fața lui Simon, dar băiatul ăsta are o mobilitate fantastică, un psihic de fier și o mână de adevărat artist.

Update: După ce l-a zăpăcit cu scurtele pe francez, Janowicz a prins finala. Emoționantă imaginea de final, întuneric în sală, polonezul îngenuncheat și gata să plângă de bucurie. Vorbeam cu Gabi și lui băiatul i se pare drept unul dintre cei mai compleți jucători de la Federer încoace.

Last update: Încep să-mi schimb părerea despre Găbiță.  Cică se duce la teatru, să prindă o noapte furtunoasă. Îl credem, dar am vrea să vedem și biletul.

51 de comentarii:

  1. Se cunoaste ca a plouat cat de cat saptamana asta,pentru ca,in sfarsit,dupa atata seceta a venit si o victorie pelicana;bravo haiducii mei!

    RăspundețiȘtergere
  2. În primul rând, la mulţi ani lui Bebe, care a umplut parcarea de beri.

    Despre meci, a fost foarte frumos, cu goluri şi ratări, dar o să-l citez pe Tavi (ce-mi mai place să citez pelicanii clasici!): "astăzi n-aveaţi nici o şansă"! Aprob pozitiv, parol, rezon. Pinguinii, cu aproape aceeaşi echipă de data trecută, n-au pricinuit prea multe necazuri pelicanilor, pentru care a fost suficient să-şi betoneze poarta prin Cătălin. Deci doar cu Cătălin în locul lui Cristi (şi cu Tudor, dar hai să zicem că şi la noi a revenit Mitică) a fost 7-2 pentru pelicani. După ce a venit Cristi şi a intrat băiatul ăla la noi în poartă, trendul s-a păstrat, pelicanii două goluri, pinguinii unul.
    Revin cu afirmaţia de acum ceva timp, cine are doi puşti în opoziţie cu unul, va câştiga în majoritatea cazurilor. Ceilalţi mai au şansă dacă primesc om în plus, cum s-a întâmplat la noi data trecută. Acum n-a foat cazul. Data viitoare ar trebui să jucăm şi noi cu doi puşti (care vreţi voi), iar voi cu un om în plus. Dacă aveţi noroc. Dacă nu, luaţi bătaie 99%.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imnul pelican al haiducilor lui Şaptecai4 nov. 2012, 14:25:00

    Heiii, cuţit, cuţit, cuţit!
    De trei ori te-am ascuţit
    La trocilă de pietroi,
    Să bag spaima-n campionii papiţoi
    Si apoi în ritm de rock
    Să le "tai discret din cioc".

    Este Sile "exilat",
    Pe haiduci el i-a lăsat,
    Dar cu inima şi vorba-i
    Zi de zi e printre ei.

    Ave Sile! Ave Sile!

    RăspundețiȘtergere
  4. VASEA-inimosul si vorbaretul4 nov. 2012, 14:41:00

    Multumesc celui ce a scris versurile de mai sus!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cunosc poetul de mai sus.Ar putea fi chiar domnul Vasea.Cine este Evi?

    RăspundețiȘtergere
  6. Chiar asa,cine este EVI?!?
    Nu eu sunt poetul,este exclus asa ceva;pentru a evita orice neintelegeri,rog "poetul"sa se autodemaste...

    RăspundețiȘtergere
  7. Prin eliminare, ar trebui să fie Popică. Aşa l-o alinta Motanu în intimitate...

    RăspundețiȘtergere
  8. PelicanRaduTănase4 nov. 2012, 21:05:00

    Şefu, vineri pelicanii şi-au zdrobit prietenii în bătaie. Mi-a plăcut cum au jucat, iar rezultatul a fost de vis.
    A fost spectacol nu alta. Puştanii care au asistat la meci au vrut să devină pelicani şi să joace în formaţia noastră. Le-am spus că aşa ceva nu e posibil, la pelicani fiind deja destui tineri. Le-am spus să încerce la pinguini, deoarece au şanse mai mari să fie primiţi. Din păcate, ce le-am spus se pare că nu le-a prea plăcut, doarece au plecat cu toţii cam bosumflaţi. Imi pare rău pentru prietenii noştri pinguini că s-a întâmplat aşa, dar întreb şi eu: cine e de vină?

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce usor e pentru gusteri sa-si numere golurile atunci cand dau putine!

    RăspundețiȘtergere
  10. Macar cand bate si echipa lui,ca oricum nu are nici un merit,ar putea Zacusca sa scrie si el cronica in loc sa-l lase pe Motanu Varza.

    RăspundețiȘtergere
  11. Băbăeţi, l-aţi văzut pe Alvarez ăla de la Dinamo? Până şi eu mă rup mai rar! :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Ave Sile! Şi mie mi-a plăcut imnul precum şi cele ce ai spus la primul comentariu.
    În altă ordine de idei, mă simt relaxat după meci şi după derby-ul din seara asta. Tactic vorbind, Dinamo şi-a jucat destul de bine şansa cu liderul campionatului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Să consemnăm câte ceva şi despre derby-ul săptămânii până nu adoarme domn profesor, răpus de fervexul fierbinte ca măsură disperată împotriva guturaiului rebel ce l-a chinuit şi vineri.
    Aşadar vineri a venit Cătă. Domnilor s-a cunoscut chestia asta! Doar 3 goluri primite, împărţite simbolic de acesta, pentru încurajare, golgeterilor pinguini Claudiu, Mitică şi Găbiţă, în această ordine. De partea cealaltă 9 bobiţe donate, 6 de Dănuţ şi 3 de Ely.
    Că pelicanii au jucat cu cap, s-a văzut încă de la început, când primele trei goluri au fost marcate, la propriu, cu capul, de acest imprevizibil Dănuţ. Toate aceste realizări fiind splendide, reluări la lovituri de colţ (primele două) sau din centrare. Apoi haiducul executor şi-a folosit capul ca să marcheze cu piciorul de încă trei ori.Ce mai doriţi ca să mă înţelegeţi?
    Cât il priveşte pe Ely, la el lucrurile au fost şi mai clare. Vorba proverbului: unde nu-i cap, vai de picioare. Prin deducţie, dacă le-a dat pe toate 3 cu picioarele (două cu dreptul şi una cu stângul), atunci rezultă că a avut cap. Greşesc undeva? Mai vreţi şi alt exemplu, in sensul celor de mai sus? Iata-l : dl. prof. EVI a jucat răcit la cap, iar chestia asta s-a cunoscut, a greşit mai puţin şi a tăcut mai mult. Ei, acum cred că m-am făcut şi mai bine înţeles.

    RăspundețiȘtergere
  14. Găbiţă, pe Luci, care a lipsit şi v-a salvat etapa trecută, l-ai uitat în analiza ta. Adică vreau să spun că destule rezerve în chestia aia cu 2 tineri contra 1. Un meci se poate câştiga în două feluri. Fie marchezi mai mult decât adversarul(cazul prezentat de tine), fie primeşti mai puţine goluri (cazul expus de mine). La noi, aproape totul este relativ, de multe ori rezultatul final putând fi decis de chestii conjuncturale, proprii fiecărui meci.

    RăspundețiȘtergere
  15. ăla mic are din când în când momente de intuiție. da, este vorba despre internaționalul belgiano-cocalarez cu șapcă E(rasmus) Witzel Marin, de meserie ratangiu.

    până în minutul 80 aveam 25 de euroi la steaua-dinamo. în minutul 60, cota stelei la victorie era deja 5 și aș fi jucat pe ea câțiva euroi, dar am văzut că deja începuseră să ia cartonașe și nu îi mai credeam capabili să întoarcă scorul.

    așa, în loc să mă cinstească Paulică, dau io de băut, cred că și fraieru ăla mic îl cinstește pe Gaze, sper să mă mai scot cu Vasea, care tot promite și nu se ține de cuvânt.

    știu pe cineva care a jucat la meci 2pauză/1final!!! o mai fi jucat cineva handicapx?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noapte bună motănelului STILIST !
      Pentru mâine. Ai mers pe STIAUA la pariuri? S-au te-ai băgat , conform obiceiului tău, împotriva celor cu care ţii?

      Ștergere
  16. "Adică vreau să spun că AM destule rezerve...." , acesta este textul comlect. Scuze.

    RăspundețiȘtergere
  17. acu am văzut mai bine fazele și nu prea avea cum să nu fie penalti la chipciu cu ăia doi dinamoviști. bănișorii mei,cum s-au dus ei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am înţeles! Nu-i nimic amice, mai e şi returul.

      Ștergere
  18. Sunt bune şi rezervele la ceva, mai ales dacă sunt valutare. Dar eu, pe bune, nu pricep ce-o fi aşa de greu în ce spun eu. La echipele de vineri, cu număr EGAL de oameni, dacă trecea Ely la noi, se mai punea problema învingătorilor? Sau Dănuţ, nu neapărat Ely.
    Iar pe Luci de ce să-l fi uitat? Adică putem spune că am pierdut fiindcă a lipsit Luci? Prestaţiile individuale nu se pot garanta meci de meci. Acum două etape Dănuţ n-a dat la poartă mare nici măcar un gol, pentru ca la distanţă de o săptămână să dea 3 goluri cu capul, în câteva minute. Reprezintă asta o garanţie pentru meciul următor? Claudiu a dat 6-7 goluri în nişte condiţii incredibile, la porţi de hochei şi cu zăpada până la genunchi. Vasea a dat două goluri, singurele, în meciul ăla filmat. Eu am dat o dată vreo 15 goluri la porţile mari. Şi ce dacă? Nu trebuie să ne raportăm la astfel de zile de excepţie. Nici Luci nu va apăra în fiecare meci ca atunci, nici Dănuţ nu ne va da 6 goluri de fiecare dată.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mda. Pai Gabita, ce spui tu e cam ceea ce ti-am spus si eu, adica decid chestiile conjuncturale si nu reteta 2 la 1. 2-vs-1 poate fi un avantaj, dar nu si o garantie a succesului. Si un ”experimentat” poate face diferenta daca prinde o zi buna (cazul lui Luci, poate Bete acum cateva etape, dar si altii), dupa cum au fost meciuri in care fratii Costea, jucand impreuna, au pierdut meciul pe mana lor (aminteste-ti, s-a intamplat acum ceva timp cand jucau la voi, luxandu-se intre ei)sau pur si simplu au pulverizat impreuna adversarul. Si atunci?

    Mai pierde ”omul”, nu-i un bai, dar stiinta de a accepta infrangerea e alta problema - zice un proverb. Problema asta persista cam de multisor in sanul unor prieteni pinguini.

    RăspundețiȘtergere
  20. Tavi,facem ceva cu branza aia?

    RăspundețiȘtergere
  21. polonezul a furat-o în finală de la Ferrer. chiar dacă a făcut spectacol, a forțat prea mult și a greșit mult, în special câteva puncte decisive și spaniolul nu l-a iertat

    Tavi, ce vrea ăla cu brânza?

    RăspundețiȘtergere
  22. propunere motanu5 nov. 2012, 20:37:00

    ce ar fi să jucăm o dată la teren Steaua contra Dinamo? din câte știu, Cătălin, Gabi, tenismanul și Paulică sunt sigur dinamoviști. Mitică, Tavi, Marinuș (băieții ăștia sunt de nedespărțit!), Luci, Cristi-gaze sunt steliști convinși. Găbiță are sexul nedeterminat, pe undeva ca și mine, Virgil e rapidist. partea cam nasoală e că ăia mici cam țin cu Steaua...

    RăspundețiȘtergere
  23. Motane, pana la urma, din ce stiinta s-a jucat vineri? Cunosteam si eu unele: Stiinta Craiova ( erai cam mic, nu stiu daca ai auzit), Stiinta Petrosani, Stiinta Baia Mare, si alte ripensii, venusuri, etc...
    Cand faci o afirmatie, fii riguros exact.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  24. Ar fi o idee aia cu Steaua vs Dinamo (sau restul lumii), eu aş juca la restul lumii fiindcă n-am treabă cu Steaua lui Becali şi a lui Meme. Oricum, Mihai nu trebuie pus la socoteală decât dacă jucăm de Crăciun. Dar am un tricou de joc cu Steaua, de când jucam la Cupa DN1, l-aş transforma în premiu pentru mai bun jucător de la stilişti (era aşa veche poanta asta!). Bine ar fi să fie premiu de consolare! :)

    Băi Tavi, aşa mă oboseşti, pe bune, încât acum doar repet o afirmaţie, fără a repeta şi argumentele: la echipe clasice, data viitoare la pinguini vor juca doi reprezentanţi ai tineretului. Peste încă o săptămână vine rândul pelicanilor.

    RăspundețiȘtergere
  25. Gabita, problema de fond nu este cea a plasamentului pustanilor (asta se poate rezolva foarte usor-fie si cum spui tu), ci a comportamentului unora de la voi care nu prea stiu sa piarda. Chestiunea e veche si se pare fara leac.

    RăspundețiȘtergere
  26. Becali catre dinamovisti6 nov. 2012, 18:24:00

    MIAAAAAAAAAAAAAAAAAUUUUUUU!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  27. ce ia-ti dat lui marin sa taca vreau si eu pentru nevasta

    RăspundețiȘtergere
  28. motanu către Luci6 nov. 2012, 21:21:00

    dacă vrei să le ai cu știința, te învăt eu. ia și tu niște rechizite de la ajutoare și mă ocup de tine. poate în doi ani îl ajungi pe Marinuș, acum în clasa a patra.

    RăspundețiȘtergere
  29. motanu neparior6 nov. 2012, 21:24:00

    sport greu baschetul. Piteștiul conduce la pauză niște francezi cu 49-31 și o fură cu 75-91!

    RăspundețiȘtergere
  30. se întâmplă să câștig și io o dată cu Realul. pariasem că dă al patrulea gol și meciul era pe terminate. oricum, interesant, trei meciuri cu 1-2 la pauză și toate terminate 2-2

    RăspundețiȘtergere
  31. Te lamentești, lamelezi, oxidezi (scuze , n-am tăti cuvintili la mini) ca d-șoara Cucu din ,, O scrisoare tăcută( sau răvășită?) de M. Sebastian.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  32. Domnul LUcian este moldovean?

    RăspundețiȘtergere
  33. dovadă de cel mai mare ghinion. sau prostie...

    (m-)am jucat toate meciurile din ligă, superacoperit, cu șapte duble și un solist, cotă totală patru. m-a scos un meci la care aveam x2, cotă 1,03, celtic-barcelona!!! și adio milionul.

    m-am mai scos cu cfr-ul, dar rușinea rămâne.

    RăspundețiȘtergere
  34. Motane, am uitat să-ţi spun, ştii ce am luat eu la Celtic cu Barcelona? Gol marcat de Celtic, cotă 1,65! Bine, m-a scos şi pe mine un X2, ăla de la Şahtar, min 94...

    RăspundețiȘtergere
  35. La mulți ani Gabrielilor, Mihailor, abonați ai întîmplărilor de vineri/Agronomie!
    L.

    RăspundețiȘtergere
  36. La multi ani Gabitza, Nea Gaby, Nea Mihai (Sudoru), Nea Mihai (tenismenul) si tuturor colegilor care participa vineri la derbyul din Agronomie si care isi serbeaza astazi ziua de nume. Mancati, beti si va inveseliti ca maine sa nu jucati nimic.

    RăspundețiȘtergere
  37. Ce te mai arde la pipotă, ce te mai arde!Las, că vine și ziua ta.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  38. O veni maine Mihai Armeanu,zis si Mitica sa faca cinste de ziua lui? Ca de la ailalti slabe sperante.

    RăspundețiȘtergere
  39. Ce m-am mai ofticat aseara! Bai, aceeasi jucatori care la Braga si Istambul au dat recital de tehnica si combativitate, au fost ieri de nerecunoscut, parca luasera cu totii laxative. Daca turcii jucau cu Concordia Chiajna, ii mancau astia. Ai fost razbunat nea Andone!

    RăspundețiȘtergere
  40. La multi ani Gaby, Gabita, Mihai T+S! Daca primii 2 și-ar lua maine o zi de odihna, , noi pelicanii am fi multumiti, consideram ca ni s-a facut cinste. Cu o conditie, sa mai avem cu cine juca.

    RăspundețiȘtergere
  41. Mulţumesc coechipierilor de ziua 5 pentru urări, trebuie să vă spun că tocmai de ziua mea am spart gheaţa în competiţie, înscriind un gol într-un meci câştigat cu 7-2. Pe Mihai l-am dezlipit cu greu de lângă o damigeană de vin şi a jucat aproape perfect deşi nu cred că l-aţi văzut vreodată atât de luat! :)

    RăspundețiȘtergere
  42. Ca să vă daţi seama ce distrat era Tenismanu, a făcut pariu pe bere cu Robert că dă două goluri! :)) A încercat el ceva, dar a sfârşit prin a-i certa pe ceilalţi că nu-i dau pase! :)

    RăspundețiȘtergere
  43. La ce ora se vine astazi?

    RăspundețiȘtergere
  44. Cât mai devreme. Dacă am putea începe măcar la 3 şi-un sfert, ar fi perfect.

    RăspundețiȘtergere
  45. Off, sarbatoritii astia chiar sunt seriosi, nu-si iau liber astazi. Daca vine si al 3-lea...nasol. Dar e misto dupa.

    RăspundețiȘtergere
  46. Ne vedem dupa 14-30. Cu mine vin Cata si Danut.
    Ce-o fi cu motanelul?
    Luci joaca doua reprize la noi si restul la ei, ca sa nu fie nicio suparare.

    RăspundețiȘtergere
  47. cuvântul de ordine: răzbunare!

    RăspundețiȘtergere
  48. Cu scuzele de rigoare pentru intarziere,urez protagonistilor de ziuacincea(Gabi,Gabita si celor doi Mihai)un amical "La multi ani!"

    RăspundețiȘtergere