joi, 9 august 2012

Târziu , dar merită !

Vineri 03.08.2012 (+34gradeC) a fost abundenţă de pinguini, adica o creştere numerică de 300% faţă de săptămâna trecută , astfel încât a fost posibil ca (cu) ajutorul pelicanilor să se poată înjgheba o echipă în jurul lui Mitică cel Viteaz (vorba Motănelului, care nu mai are motiv să lipsească data viitoare – clar amice?) .
Aşadar :

Pinguini –  Luci, Bebe, Mitică, varul-Dănuţ şi Ely
   Pelicani – Tavi, Cristi-G, Popicu, junele debutant-Alex(14 ani/amicul lui Ely) si Cătă

După un meci frumos şi curat, fără clişee şi tertipuri, jucat cu garda jos în cea mai mare parte a sa (datorită şi numărului mic de participanţi), scorul a fost de . . 21 – 20 pentru Mitică .

Marcatori :

-   Dănuţ – 12 goluri (!!!) +3 bare şi alte câteva şuturi ratate de puţin,
-   Ely – 6 goluri ,
-  Mitica – 2(3) – a dat primul gol al partidei, moment în care a început să se bucure cu voce tare: “Multumesc băi Găbiţă pentru ghete, mulţumesc, mulţumesc!”
-    Luci-1(0) – posibil un gol - deşi a încasat o mulţime de bobiţe cât a stat în poartă, trebuie să spunem că a şi scos la fel de multe alte şuturi grele. E posibil ca în economia jocului, acele goluri anulate de acest domn să fi contat decisiv la bilanţul de final.

De partea cealaltă :

-  Cristi – 10 goluri (!!!) – magnific marcator, se vede treaba că (cât) i-au stat în ghips , ambele picioare i s-au maturizat forţat şi ireversibil ; a devenind astfel o gură de foc necruţătoare în angrenajul echipei. 
-   Cată – 5 goluri – polivalent, fară echivalent, travaliu pe toată durata meciului, are meritul extraordinar de a fi reuşit să sădească în inimioarele pinguinilor o frică teribilă – dacă acum două săptămâni, cu o simplă întrebare, desconspira intenţia ascunsă a campionilor ciumpalaci de a ciupi victoria pe final, contra cursului jocului,  aplicându-le apoi, scurt, două lovituri de graţie, care au pus punct partidei, vineri şi-a mobilizat echipa astfel încât, printr-un joc imperial, aceasta a recupetat la un moment dat nu mai puţin de 6 goluri egalând situaţia pe tabela de marcaj doar în câteva minute. Tot în acest context, finalul a fost unul cu suspans. Mitică şi pelicanul său Dănuţ,  luaseră iar un avans de vreo 3-4 bobiţe. Cătă îşi intră iar în rol, turează jocul echipei şi scorul devine 21-20. În aceste clipe, când răsturnarea situaţiei părea iminentă, marele Căpitan, cu simţul său practic inegalabil (el ştia bine cele întâmplate acum două săptămâni, cum aminteam mai sus), a ridicat ancora şi s-a  retras englezeşte de pe câmpul de joc. La aşa ceva , mai poţi să spui altceva?
-  Alex – 2goluri (tratând aşa lucrurile, presimpt că foarte curând vedetele pinguine care nu se mai remarca nici măcar cu prezenţa,  vor fi substituite de “şcoala generală” a lui Ely) .
-   Tavi – 2 goluri şi ….evident ultimul marcator…..,
-  Popicu -1 , gol dintre cele mai spectaculoase marcate vineri (dacă vă vine să credeţi) după un 1-2 magnific cu mandel , el fiind cel care a făcut din corp, între cele două atingeri ale mingii, întreagă apărare pinguină (sper ca laudele să nu-i dezechilibreze echilibrul atât de sensibil la factorii externi ).

Acestea fiind scrise, dragi prieteni, rămâne să continuăm povestea mâine, la următorul meci, căci ceea ce abia aţi citit este o cronică de joia dimineaţa, despre un meci desfăşurat vinerea trecută. Asta înseamnă că săptămâna trecută, pe terenul din Agronomie, au fost evenimente şi fapte demne de consemnat , care, aş putea spune, au trecut cu brio încercările la care au fost supuse de timp şi inerţia celorlalte probleme . 

13 comentarii:

  1. Din păcate n-am reușit să dau gol, dar mă voi mai strădui ca, în intervalul de 2-3 min. cît joc în cîmp, să dau și gol. Mai ales că, în conformitate cu cele stabilite vineri la sediul din grădina de vară al federației agropelicanopinguine, voi evolua la penați.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  2. :))) Deci Mitică a jucat cu ghetele de la mine, alea care mai întâi m-au bătut pe mine, iar acum îi bate pe alţii?!
    Oricum, nu cred că meciul ăsta se poate considera ca fiind între pinguini şi pelicani, fiindcă s-au făcut alegeri. Bune alegeri, din perspectiva lui Mitică. Poate nu mereu, dar de cele mai multe ori, ăia care aleargă mai mult câştigă. În echipa lui Mitică au fost doi juni care, pe lângă faptul că sunt buni, mai ară şi terenul. Nu ştiu cum o fi fost puştiul ăla de 14 ani, dar dacă a dat doar 2 goluri din peste 40 nu cred că a fost mare sculă. Nu cumva e ăla cu plete de a mai jucat o dată, când nu ştia Tavi dacă e fată sau nu? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo Tavi,ai ramas acelasi sufletist si devotat-pana la sacrificiu-"soldat" al fenomenului de ziua cincea din agronomie,care nu pregeta sa piarda o noapte,numai sa apara cronica in timp util!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu. Este un plăvan care spune că joacă rugby, dar e mai fricos decît o pisică și indolent ( să spună Cristi și Cătălin).
    L.

    RăspundețiȘtergere
  5. Totusi,dupa scorul inregistrat(21-20),eu am ramas cu impresia ca voi ati jucat handbal!?!
    Motanele,ce faci? Te-ai dat la fund?!?

    RăspundețiȘtergere
  6. Salut Vasea! Maine poate te intalnesti cu Motanelul si veniti impreuna la teren. Sau altfel spus (codat), tu vin la el, iar el bere cu tine!
    - Da mai Luci, e foarte bine asa, maine joci la noi, ce pana mea!

    RăspundețiȘtergere
  7. io cred că Tavi e invidios şi n-a trecut toate golurile celor doi cascadori..., Mitică şi Marinuş. cum naiba, din 41 de bucăţi, cei doi golgeteri să dea numai trei?!? ruşinică!

    RăspundețiȘtergere
  8. Comentator sportiv9 aug. 2012, 20:59:00

    Gaina lesinata s-a cerut afara la un gol diferenta.N-am vazut in viata mea asa o panarama!

    RăspundețiȘtergere
  9. Anna Ivanovici, o vacă nespălată! într-un meci în care era favorită clară, pierde primul set cu 0-6, e condusă cu 4-0 în al doilea, când intru şi io ca fraieru şi pariez că-şi face serviciul. evident, şi-l pierde şi-o fură la zero. aşa că o las încolo de logică şi mă bag la sua-australia la baschet. după trei sferturi cu scor par, iau rezultat final impar şi mai ciugulesc ceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. În sfârşit, cel puţin în teorie, prima zi din vara asta care nu e caniculară! Să vedem şi pe teren...

    RăspundețiȘtergere
  11. Motanele, cu ce te-ai dat la fund?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  12. motanu către curiosu'10 aug. 2012, 11:26:00

    cu Lucinol, scumpete!

    RăspundețiȘtergere
  13. Impresar Giovani10 aug. 2012, 13:58:00

    Pelicani, nu-l pierdeti pe Varul Dan. Mitica a pus ochii pe el. Fiti vigilenti.Face cat toata echipa pelicana.

    RăspundețiȘtergere