sâmbătă, 11 august 2012

Nevăzut, necunoscut, Ciulică...

Câteodată, fotbalul, ca şi viaţa de altfel, îţi arată partea frumoasă atunci când te aştepţi mai puţin. Poţi să fii, de exemplu, ani de zile prima (sau ultima...) găină din Dâmboviţa şi alte trei judeţe limitrofe, până când vine ziua în care, măcar pentru un sfert de oră, eşti vulturul Carpaţilor, cerul ţi se pare mai aproape de o ridicătură de mână iar supuşii ţi se răsfiră, umili şi extaziaţi, pe la picioarele încălţate în adidaşi măsura patruşcinci.
Este şi cazul (anti)eroului nostru. Dacă de obicei vinerea fotbalistică era pentru respectivul ca o ieşire la picnic, cu scăunel, pernuţă şi două ghiozdănele (unul în spate, pentru licori şi altul în faţă, cu de-ale gurii, înmagazinate), cu goluri fără număr pe inventar şi gratulări pe măsură din partea coechipierilor, iată că rolurile se pot şi inversa. De unde până atunci respectivul primise de la Copitanul Mitică zeci şi sute de bobiţe, cu stângul, cu dreptul, cu capul, cu spatele, din plonjon, de la gară sau din Piaţa Matache, micuţul Lucică, alintat de-ai săi cu dulcele apelativ Somnorilă, a găsit în străfundurile sufleţelului său de puber întârziat puterea de a se revolta. Iar soarta l-a ajutat să devină salvatorul găştii de pelicani retarzi, cele două goluri ale sale, primele şi ultimele cale de trei cincinale şi jumătate, perforând poarta nevinovatului Copitan, atunci când campionii, la adăpostul unui 6-3, se gândeau deja la berica şi ţigara de după. S-a mai trezit şi Claudiu, cu încă o boabă şi s-a făcut de un 6-6, aşa că toată lumea a plecat (ne)mulţumită. Iată-i şi pe cei paişpe cavaleri, care şi-au încrucişat ciorapii, unii dintre ei (Cristi) chiar la propriu:
Pinguinii: Mitică (timid în ultima vreme, se pare că şi-a găsit vocaţia în poartă, iar când îşi va îmbunătăţi priza la balon va deveni titular de drept), Bebe (uşor prea ofensiv), Motanu (bramburit, pasă de gol pentru adversari la 0-0, trei goluri luate de lângă el), Gabi (în nota obişnuită), Stelică (şi el, o revelaţie în atac, cu trei!!! goluri, mai puţin precis în apărare), Mihai Tenismanul (pare îndrăgostit, ne abţinem de la comentarii...), Găbiţă, pozitiv în atitudine însă urmărit de ghinion şi nepus la punct deocamdată cu condiţia fizică
Pelicanii: Somnorilă, Cătălin (nu în cea mai bună formă, şicanat de Mitică şi implicat într-un episod pe care-l dorim uitat), Tavi (cu multe intervenţii decisive şi lipit din nou la gol), Paulică (tăticu apărării, nu degeaba i se spune Balauru), Claudiu (nu ştim ce să mai zicem despre el, probabil că iarna e anotimpul său de maxim randament), Cristi-mingicarul şi Marinuş, mai timid ca de obicei şi mai reţinut în joc şi declaraţii şi epitete.
Să încercăm însă să fim înţelegători şi cu el şi să-i recomandăm un nou tratament cu blendamed. Totul este însă să-şi mai schimbe şi mâna...

44 de comentarii:

  1. Aproape nesperat, sunt pe stadion!

    RăspundețiȘtergere
  2. Rade un papagal de o gaina!

    RăspundețiȘtergere
  3. vă rog io să nu mai faceţi mişto de Marinică. ce, voi sunteţi în stare să răciţi de la un pepene?!?

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnu Trandafir12 aug. 2012, 19:33:00

    Unora ar trebui sa li se interzica sa scrie pana nu termina clasa a treia.

    RăspundețiȘtergere
  5. motanu neparior13 aug. 2012, 00:05:00

    mare-i şi lumea fotbalului! trei echipe din campionatul Braziliei, conduse la pauză cu 1-0, au reuşit să câştige cu 2-1, FIECARE înscriind golul victoriei după minutul 90. nu şi steluţa...

    RăspundețiȘtergere
  6. domnu Trandafir e ăla de-şi dă cu un chil de parfum?

    RăspundețiȘtergere
  7. Lucica,am inteles ca tu ai dat de un 6-6 de l-ai egalat pe Piturca la babaroase.Bravo,felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cu o singura schimbare in echipa pelicanii ii fac pe adormiti de nu se vad.Este insa unul care ar trebui sa plece de bunavoie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Cine ar trebui sa plece de buna voie din echipa pelicana? Ghici ghicitoarea mea?!? Pai,chiar domn profesor!

    RăspundețiȘtergere
  10. Vasea, tu faci recuperare? Cum merge?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  11. Fac L.si merge,dar nu asa cum speram eu...

    RăspundețiȘtergere
  12. Ăsta de vineri chiar a fost un meci pe muchie, putea fi câştigat de oricare dintre cele două părţi. Noi putem fi primii pe listă pentru că am avut 3 goluri avans, dar pe final am căzut şi pelicanii ne-ar fi putut face. Eu am ratat iarăşi destul de mult, dar de data asta măcar nu din cauza execuţiilor greşite. L-am prins pe Luci în zi cu plasament, unde şutam acolo era, am dat şi două bare, aia cu capul nici acum nu-mi vine să cred că n-a intrat. În compensaţie a apărut Stelică, cu 3 goluri, şi el poate fi considerat omul meciului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Motanu mi-a luat pasa de gol la Claudiu!
    Mitică, nu mă mai căuta, că te găsesc eu.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  14. Aprpos, Mitică, ziceai să joc la tine-n poartă. Și pe cine treceați dincolo?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  15. Motanu atarnator ca si Mitica, il perie pe Luci poate o iesi ceva de baut iar un ciumpalac care isi antreneaza ghinionul se baga singur in seamain loc sa mearga la cules conopida in Spania.

    RăspundețiȘtergere
  16. motanu către Sile-zambilă13 aug. 2012, 23:00:00

    ce-i aia "L" de zici că le practici? Lupte în noroi, Lupinguri sub pernă, Leapşa pe ouate? mai bine fă bine şi vino la teren să mă cinsteşti, că n-ai mai onorat masa demult şi mi-e o sete...

    dom profesor, doare?

    RăspundețiȘtergere
  17. Vasea, am o firma de recuperatori. Daca vrei , te rezolva ieftin si eficace.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  18. Lucica,firma ta de recuperatori din ce clan face parte? Din clanul Camatarilor,Bercea Mondialu,Anghel...sau din clanul Sportivilor?!?
    Draga Motanele mai pune-ti pofta'n cui o perioada.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mariilor si Marinilor, la multi ani pentru maine!
    L.

    RăspundețiȘtergere
  20. Vineri s-a simtit o regrupare puternica de forte in tabara pinguinilor. Intoarcerea lui Gabita, sau vremea mai ademenitoare pentru jucat, sau mai degraba combinatia celor doua posibile cauze, a condus la revenirea unor importante piese din angrenajul campionilor alb-negri. Gaby absent mai bine de o luna, Stelica la fel, MihaiT dupa doua etape, desi nu a plecat cu Gabita in CO, apoi Motanelul, autoexilat si el la muncile stiintifice ale campului. Ce mai incolo si incoace, aproape o echipa intreaga. Daca la acestia ii mai adaugam pe Capitan si pe aprigul si alintatul Bebelus, ne dam seama cam ce vizau domniile lor sa obtina la finele meciului.
    De partea cealalta, s-a prezentat cam aceeasi echipa a supercampionilor, care indurase pe toata perioada din urma caldura si vitregiile situatiilor de a se bate cu un Capitan pinguin indarjit si extrem de periculos cand este lasat singur pe campul de lupta. Ba chiar a fost o echipa mai subtire, as putea ca sa spun. Danut lipsea, iar super vedeta Popicu, sensibila cum o stim, era racita din cauza consumului exagerat de frig de la un pepene tinut la rece.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si totusi, sau tocmai de aceea, meciul a fost unul extrem de disputat, rasturnari de situatii si o evolutie a scorului extrem de interesanta. 2-0 pinguinii (Stelica ambele goluri), 3-2 pentru pelicani(2-Cristi 1-Tavi), urmat de un incredibil 6-3 pentru campionii iluziilor pierdute (iar Stelica, 2-Mihai-din care cel de 4-3 a fost o bijuterie-sut splendid la vinclu dupa o preluare pe piept si apoi picior, Gabita-1-sper sa nu fi gresit marcatorii). In aceasta perioada de maxima eficienta, cine credeti ca s-a luptat intre buturile pinguine. Mitica, da chiar el, marele Capitan. Dragii mei, cam 20min. cat a aparat fara maini, nu a incasat niciun gol. Suturi au fost fara numar. L-au incercat Cristi, Cata, mandel cu trei plasate... nimic nu a trecut dincolo. Doar ca......

    RăspundețiȘtergere
  22. Doar ca simpaticilor campioni ciumpalaci le-au scapat din vedere cateva detalii. Orgoliul supercampionilor si mai cu seama inteligenta lui Lucica, care juca la echipa solara dintr-un motiv care impunea predarea unei lectii cu morala... la final.
    Asadar dragi cititori, in aceasta perioada de gratie bicolora, cand Mitica facea minuni in calitate de ultim aparator, iar gustul victoriei se facea tot mai simtit in tabara alb-negrilor, Lucica trece varf si in numai 5 minute il executa de doua ori pe criticul sau din perioada cat apara la pinguini. Numai el stie cum a transformat niste pase magnifice purtand marca "made Cata". Stupoare. Abia dezmeticit, Mitica mai incaseaza o ghiulea de la Claudiu, care prin golul marcat, poate cel mai important din cate a dat in Agronomie, a consfintit scorul final de 6-6. Pana la urma a fost un rezultat just dupa desfasurarea pe ansamblu a jocului.

    RăspundețiȘtergere
  23. Morala lui L. : "Fa ciocul mic fata de un portar care de multe ori te salveaza si uneori o mai incaseaza" - sau - "E usor sa critici pe altul, fara sa te vezi intai pe tine".

    A lua aminte si alti compatrioti de-ai nostrii despre invataturile lui El Grande-Lucica predate "fiului" sau Mitica.

    RăspundețiȘtergere
  24. Era sa ma ia somnul citind comentariile unuia care doarme pe teren.Oricum pelicanii au condus cu 1-0,gol dat de Cristi si ar fi castigat cu siguranta daca aveau un om in minus.Se stie el!
    Incerc sa mai retin ca Lucian e inteligent dar imi vine foarte greu.

    RăspundețiȘtergere
  25. dom profesor ce materie predă? cumva, prostologia? o fi copil d-ăla minune de-şi ia doctoratul în clasa a treia.

    RăspundețiȘtergere
  26. sincer sa fiu jocul pe agronomie, este mai spectaculos,pe terenu asta,dar mult mai rautacios,din punct fotbalistic[fairplay]fata de celalt teren ; note pentru jucatori ;pinguini ;mihai;8; bebe ; batraneta il avantajaja pentru 9; nea gabi ;7 ;stelica;10 cu geanta cu tot ;motanu;6;mitica ar merita o nota mare ,dar cand ceri jumate de ora fault ,arbitru nu se uita ce ai realizat asa ca nota ,9;gabi ;ar merita o nota mica,dar pentru,ca a,lovit,bara de doua ori,merita un 6 ,note pentru pelicani,asteptam sa le dea un pinguin

    RăspundețiȘtergere
  27. apropo,exista si nota ;0; asa credeam si eu ,la multi ani marian

    RăspundețiȘtergere
  28. unu dupa margine te ajuta mai mult,la multi ani inca o data marian

    RăspundețiȘtergere
  29. Răsturnările de scor au fost şi mai multe pentru că, într-adevăr, pelicanii au deschis scorul. Mihai n-a fost cu mine în CO, a fost pe cont propriu, inclusiv prin Bulgaria. De data asta nu mi s-a părut că Mitică a excelat în poartă, a fost fără reacţie la vreo 3 goluri, l-a provocat pe ultimul.

    RăspundețiȘtergere
  30. Era să uit, dintr-o încurcătură mi-au rămas doar 4 exemplare din primul număr pe sezonul ăsta, deci cine-l vrea să-mi facă vânzare. Nu cred că vor fi prea mulţi...:)

    RăspundețiȘtergere
  31. E unul Cristi pe aici care se baga in seama si care crede ca virgula s-a inventat ca s-o bagi intre subiect si predicat.Bine el s-ar putea sa nici nu stie ce-s alea!

    RăspundețiȘtergere
  32. Tot baiatul asta ii da lui Mitica nota 9!!!Da-i si o suta de votca si ia-l acasa ca nu mai ai nevoie de caine sa sperie vecinii.

    RăspundețiȘtergere
  33. Marinica, La multi ani! Ti-a trecut raceala? La petrecere ai grija cum servesti bautura, mucles ce esti!

    RăspundețiȘtergere
  34. de ziua ta, iubit-o15 aug. 2012, 20:43:00

    Cu privirea sa năucă
    Şi cu mersu-mpleticit
    Unii ar zice că ne-ncurcă
    Io îi spun "bine-ai venit"!

    Căci cu tontul pe teren
    Poţi să joci confuz, anost
    Marinică face antren
    Şi mai e şi cel mai pr...st.

    RăspundețiȘtergere
  35. cică devii mai deştept atunci când îţi dai seama cât de fraier poţi fi. aşa şi cu mine la pariuri: stau şi mă uit şi văd că nu mai înţeleg nimic. de pildă, primele două sferturi ale unui meci de baschet inter-ţări se termină 22-23 şi 18-25. io-te-l şi p-al treilea: 22-5!!!

    RăspundețiȘtergere
  36. Bre Motanele ne facusi curiosi:sfertul patru cum se termina pariorule infocat?!?

    RăspundețiȘtergere
  37. Nici nu mai bag in seama poeziile de doi lei ale ceapistilor sau cugetarile adormitoare ale conopidarilor din Spania

    RăspundețiȘtergere
  38. Sile ce mai faci? Cum te simti? Ne-am bucura tare mult sa te avem printre noi maine, la teren, fie si doar ca spectator cu sepcuta. Revenirea ta e ca un simbol al perenitatii fenomenului de ziua 5-a!

    RăspundețiȘtergere
  39. motanu către Silică16 aug. 2012, 20:48:00

    nu m-am băgat la meciul respectiv, cred că franţa-polonia, în care al doilea sfert a fost totuşi 18-22. au bătut de-au rupt francezii. m-am băgat în schimb la trei meciuri, la par-impar, prima dată greşit la sfertul doi al unui meci (primele două sferturi din celelalte şi primul de aici fuseseră toate cinci pare) şi după aia am spart, luând la toate trei sfertul trei impar, cum a şi ieşit.
    în rest, am reuşit să mă abţin. la meciul româniei m-am trezit prea târziu, fiind deja 0-1 şi dacă ar fi fost să joc m-aş fi părlit la toate la care m-aş fi băgat: belgia-olanda, croaţia-elveţia şi italia-anglia.


    vezi că te sun mâine, că avem nevoie de spectatori pricepuţi! aşa se uită şi Marinică, da el nu prea le înţelege...

    RăspundețiȘtergere
  40. M-am hotărât, gata cu încălţările scumpe! După alea pe care i le-am vândut lui Mitică, pe astea de data trecută i le voi dărui unui puşti de 14 ani cu care am jucat fotbal la munte. Vineri voi rupe nişte teneşi care nu sunt pentru fotbal, dar în care simt foarte bine mingea. După aia o să-mi iau ghete din piaţă, am văzut unele no name la 45 de lei chiar promiţătoare.

    RăspundețiȘtergere
  41. Gabita tenesii pe care ii rupi poti sa-i dai tot lui Mitica.

    RăspundețiȘtergere
  42. Doar pe dreptul, stângul mai merge o tură! :)

    RăspundețiȘtergere