duminică, 22 iulie 2012

Teoria evoluţionismului în variantă pelicană

Cică următoarea treaptă ar fi transformarea pinguinilor în capre care să stea la pelicani.
Încep cu un remember de la meciul precedent, se va vedea de ce. La 1-4, când se vedea clar că pinguinii n-au nici o şansă, Mihai a pus problema schimbării echipelor. Eu, prost, am spus că nu se poate. Asta e, din când în când se mai estimează aiurea potenţialul echipelor. La 1-5 Mihai a şi plecat mai devreme la antrenament, întrerupându-ne chinul. Acum, meciul de vineri... Pelicanii au bulan, apare şi Claudiu la teren, aşa că pleacă iarăşi cu avantaj la nucleu, ei 4, noi 3. Deşi mai echilibrat, meciul curge tot în favoarea pelicanilor, care conduceau când apare Tavi la teren. Mihai avertizează iarăşi: ne-a fost greu la egalitate numerică, cu om în minus ne va fi şi mai greu. Eu, prost, nu ridic nici o pretenţie. Pelicanii se distanţează, Mihai pleacă iar la antrenament, nucleul se reduce la 2, dar măcar îl primim pe Paul şi ne echilibrăm numeric. Cumva, reuşim să echilibrăm şi scorul, momentul psihologic a fost la scorul de 5-7, dar cineva de la noi s-a grăbit şi a cerut henţ, deşi eu mă descurcasem şi înscrisesem. Scăpaţi de apropierea la doar un gol, pelicanii au forţat şi s-a ajuns repede la 9-5 pentru ei. Paul nu suportă de obicei diferenţa asta, mai ales dacă e coroborată cu discrepanţa valorică, aşa că pleacă şi el. În sfârşit, la 4 goluri handicap, ne venea rândul să jucăm şi noi în superioritate numerică, pelicanii urmând a ne ceda alt om. Nimeni nu zice nici pâs când se oferă Cristi. Dar uite că, nucleele echilibrându-se perfect, pinguinii înscriu 3 goluri la rând. La momentul ăsta, Cătălin, deloc prost, solicită schimbarea echipelor, pe motiv că............................. (a se completa pe linia punctată). Cum ar veni, noi vă dăm un om, însă mergeţi şi voi pe burtă, doar nu vreţi să şi profitaţi de asta. Nu numai că pinguinii trebuie învinşi, dar nici măcar nu trebuie să aibă vreo şansă de a evita asta! Cât de deplasată a putut fi cererea lui Cătălin s-a văzut faptic după ce iritaţii pelicani au strâns puţin din buci şi au mai dat 2-3 goluri, încheind astfel meciul. Rămâne întrebarea: ce trebuia să facă pinguinii la momentul morcovului pelican, să-l dea înapoi pe Cristi ca să fie execuţia-execuţie?!

27 de comentarii:

  1. Babaeti,mai lasati orgoliile si bucurati-va ca aveti privilegiul sa puteti juca fotbal,spre deosebire de mine care jinduiesc(deocamdata)la aceasta posibilitate...
    Jucati,jucati si va bucurati,nemaitinind atat de mult la scor si la numarul de victorii!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mi-l inchipuiam pe dl. Vasea asa de intelept, dar are foarte multa dreptate. De la o vreme placerea de a juca a lasat loc incrincenarii.Nu mai poti sa gresesti, sa faci o fenta sau sa tii mai mult mingea ca imediat se sare cu gura dintr-o parte sau alta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Câtă discrepanţă între ultimile două cronici! Prima, echilibrată, corectă, repet corectă şi scrisă trecând totul prin propria gândire, cealaltă făcută la mânie, pătimaş, amestecat, fără un minim de informaţii necesare unui simplu cititor al blogului şi mai ales cu un final aiurea. Sunt absolut sigur că Găbiţă s-a lăsat influenţat de vorbele a nu ştiu cărui pinguin frustrat de neputinţă. Nu-l ştiam aşa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Tavi, fa-ti si tu cronica ta. Eu nu scriu sub influenta cuiva, ci a ceva. Si nu uita de linia punctata, poate va scremeti de ceva credibil.

    RăspundețiȘtergere
  5. Gabitza sa ne spui cand incepi sa joci si tu fotbal ca sa stiu pe ce post sa joc. Ai inceput tu cronicutza cu nucleul de 4-3 :)) probabil cei 3 de la voi sunt Mitica - Mihai - Ely nu inteleg? aaaaa fara Mitica, atunci te rugam daca vrei sa intri in nucleu sa faci bine sa incepi sa joci cum o faceai demult acum cateva luni de zile :). Nu uita ca am inceput in poarta acolo unde tu m-ai facut portar, nu exageraz dar ai avut vreo 3-4 singurel cu mine si nimic. Data viitoare promit ca o sa stau pe margine sa incurajez baietii. Eu am o rugaminte la tine, pune piciorul la treaba si o sa vezi ca o sa castigati ca aveti potential, nu mai astepta sa moara o pasare din curtea vecinului ca sa va mearga voua bine. Eu am asteptat acum vreo 3 saptamani sa moara un pinguin si cand a murit, ceilalti colegi au facut aripi si au zburat :).

    RăspundețiȘtergere
  6. Si daca vrei sa afli raspunsul la intreabare, te rog sa-ti intrebi si tu colegii cum acum vreo 3 saptamani am jucat cu un om in minus pe vreo 30 si ceva de grade eram victime sigure scorul 6-2 pentru voi, pelicanii cereau omul in plus sa treaca la noi, de la voi se auzea ,,Pleaca Mihai'' si cand a plecat Mihai au plecat cu totii. A fost cea mai mare dezamagire a mea traita la fotbalul de vineri. Aia executie ; ghilotina direct, tu vineri ai fost doar ranit :)). Hai spor la treaba si sa auzim numai de bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dupa cum spuneam Gabi mare vrea sa cistige cu orice pret, Gabita e din ce in ce mai nervos si chiar ranchiunos pe adversari si coechipieri cind nu-i merge jocul, Mitica este acelasi atirnator care nu mai joaca nimic, complexat de Gabita si injura incontinuu, Motanu e prea patimas si iese de pe teren,pe Stelica il mai apuca din cind in cind pandaliile. Paul s-a rupt de colectiv, lui Popicu nu-i mai poti face educatie la virsta lui, Claudiu s-a mai potolit dar a inceput Ely sa fie obraznic,Catalin s-a inrait si el iar restul au mai putina "personalitate".De aici dispare si placerea de a juca si ma gindesc serios daca mai vin la fotbal.

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine a zis Vasea celINTELEPT. punem prea mult suflet intr-o problema, joc in care rezultatul are mai putina importanta,el ar trebui uitat imediat dupa meci. Principalul castig este sanatatea fizica si psihica. In alta ordine de idei am plecat si eu sa stau 10 zile la mare dar nu mi-a fost dat dupa 5 zile ,culmea intamplarii vineri) a trebuit sa ma intorc deoarece a decedat socrul meu pe care l-am ingropat duminica. C' est la vie! Sper sa ne vedem vineri, cu toate ca prognoza meteo e... calduroasa. Am inteles ca nu va veni Gabita, asta e.

    RăspundețiȘtergere
  9. La 5-7, Ely a strigat henț.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce inteleg eu din discutiile voastre? Ca Mitica a imbatranit, i-a cazut si putinul puf de pinguin, nu mai face doi bani.Auzi tu,sa faca altii echipele, fara sa tina seama de el! Credeam ca n-o s-apuc ziua asta.Cum a fost posibil? Pe vremuri Mitica lua tot,ar fi fost in stare sa-i ia la el in echipa si pe Gabita si pe Mihai si pe Cata.Azi e umbra a ceea ce era odata.Cum se schimba oamenii,... cum ajung...o, Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  11. Pana la urma, Cristi gaz unde a jucat? La pinguini, sau s-a intors la pelicani? Fiti domnilor clari, sa inteleaga si publicul ceva.

    RăspundețiȘtergere
  12. @un veteran: dar când vii la teren joci tot anonim?

    @Cătălin: mi-ai răspuns ca politicienii. Când unul întreabă o chestiune, celălalt îl acuză de plagiat. Numai că eu n-am o problemă din a recunoaşte că plagiez fotbalul meu de altădată, cred că s-a văzut asta din ce am scris în ultimul timp. Mai mult, e posibil să nici nu mai ajung să joc ce jucam odată, aştept temperaturi mai propice ca să mă lămuresc. Dar atunci, dacă eu joc atât de slab, cum de te-ai temut că îţi scapă victoria printre degete? Că nu ţi-am dat ţie goluri e foarte adevărat, un gol dat ţie are valoare simbolică fiindcă eşti cel mai bun portar dintre toţi, dar pe tabelă nu înseamnă nimic în plus. Treaba ta dacă o iei personal, eu îmi propun doar să dau goluri în poarta adversă, oricine ar apăra-o, iar vineri tot am dat cel puţin trei.
    Pe urmă, ce vrei tu să îţi răspund despre nişte meciuri la care nu am fost? Eu am pus în oglindă două situaţii de la ultimele două meciuri, la care am fost prezenţi amândoi.

    @Bebe: n-o să vin două săptămâni, vorba ta, asta e!

    @alt veteran: la 9-5 pentru pelicani, Cristi a trecut la noi până la final.

    RăspundețiȘtergere
  13. motanu (semi)înţelept23 iul. 2012, 20:10:00

    căldură mare, monşeri! cred că am recunoscut o parte dintre personajele pitite după pseudonime, cu unele sunt chiar de acord iar, cel puţin deocamdată, nu intru în polemică...

    RăspundețiȘtergere
  14. Informaţii utile :
    - Vineri 20 iulie pelicanii au câştigat cu 11-8.
    - Pelicanii : Tavi (dupa ora 16), Balaurul, Popicu, vărul Dănuţ, Cristi-G , Claudiu şi Cătă ,
    - Pinguinii : Luci, Motanu, Mitică, Ely, Găbiţă şi Mihai-T .

    - La venirea mea (omul în plus) scorul era 5-2 pentru supercampioni,
    - La plecare, diferenţa de 3 goluri se păstra (?!)

    RăspundețiȘtergere
  15. Apropo de temperatură, am uitat să spun că am adus cântarul electronic la teren pentru a vedea afectul jocului pe caniculă asupra siluetei. Eu am pierdut 1,4 kg, Cristi şi parcă Motanu câte 1 kg, iar cel mai mult văru Dănuţ - 2 kg. Ceilalţi nu mai ştiu, să spună ei.

    RăspundețiȘtergere
  16. Mare minune ca elevul corijent Tavi a realizat intr-un tarziu ca este doar la numar.Bineinteles ca este doar o intamplare ca dupa venirea lui s-a reusit mentinerea diferentei!

    RăspundețiȘtergere
  17. Si inca un loc unde greseste Gabita,bagandu-l pe celenteratul Mitica la nucleu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai jos, 4! Ia mai uită-te prin catalog, că ţi-a scris Tavi echipele.

      Ștergere
    2. Mai bine te bazezi pe Vasea sau pe Bebe decat pe Mitica!

      Ștergere
  18. Confunzi cel cu 2 kg era chiar Catalin, Varu Danut nu s-a cantarit:).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuşi, parcă s-a urcat şi văru pe cântar, întreabă-l!

      Ștergere
  19. Dom profesor Gabita, imi dati voie sa completez spatiul cu puncte, puncte? Cătălin, deloc prost, solicită schimbarea echipelor, pe motiv că e baiat destept. Nu merge? Eu zic ca se potriveste.Nu vad alt motiv.Daca aveti alte pareri incercati si voi.

    RăspundețiȘtergere
  20. va laudati care a slabit mai mult, uitand ca cel mai suncos transpira cel mai mult si, normal, la sfarsit atarna mai putin.Vreti sa spuneti ca daca ati transpirat mai mult ati muncit mai mult? Fals, poti transpira si stand pe scaun si atunci? Mai bine ati folosi cantarul pt a face echipele echilibrate(acelasi numar de kg.)

    RăspundețiȘtergere
  21. Veteranule nu tin neaparat sa te contrazic ci doar sa te informez ca daca temp corpului creste, se arde mai usor grasimea ,dar numai in anumite conditii, iar ca factor secundar apare si transpiratia una este sa faci un efort aerob alta este sa stai in soare sa transpiri daca vrei si ai placerea poti incerca pe pielea ta. La chestia cu echipele aici ai foarte mare dreptate hai sa le echilibram, dar ia fi atent la ce iti zpun eu aici;nucleu pelicani (sa zicem nu vreau sa jignesc pe nimeni) : Cata-Dan-Claudiu-Cristi gaze ; nucleu Pinguini : Gabitza - Mihai - Ely - Mitica daca tu gasesti vreo solutie in a muta un jucator de la un nucleu la altul te astept cu cea mai mare placere. Restul de jucatori raman la pelicani Popescu - Tavi si Paul iar la pinguini Motanu si Luci. Daca gasesti solutia chiar si pe echipa nu numai pe nucleu iar te rog sa o pui pe tapet dar sa nu uiti un lucru ca mai sunt si orgoliile gen ,,Eu la astia nu joc''. Iti doresc o zi superba si maine bafta la goluri:)).

    RăspundețiȘtergere
  22. Din diferite motive, unele obiective, Mitică nu se mai califică la nucleu. Dacă voi îl puneţi în continuare e ca să obţineţi avantaj. Iar asta se vede pe teren, nu e ceva abstract.
    Altfel, mâine nu uitaţi să strângeţi fix 130 de lei, că de data asta nu merge cu mai puţin. Poate puneţi câte un leu în plus pentru Ely, măcar ăia la care o să joace în echipă.

    RăspundețiȘtergere
  23. Cata, de ce-mi raspunzi mie la o intrebare pe care ti-o pune altcineva ? Eu am facut observatia cu transpiratia la locul de munca.Nu inseamna ca nu sunt de acord cu tine referitor la stabilirea echipelor, dar nu ma confunda cu Sandu,cine o mai fi si ala,care are si el dreptate. Vezi, vorba evreului, toata lumea are dreptate.Pana si Mitica face bine ce face, ca tace.

    RăspundețiȘtergere