sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Întredeschis după inventar

Intrarea în toamnă pare să fi amorţit pixurile celor trei scriitori la perete, astfel că publicul cititor (în scădere de altfel...) s-a reprofilat pe Cancan, Click şi alte publicaţii de gen. Sunt însă şi câteva excepţii: Silică şi-a reînnoit abonamentul la Arici-Pogonici, Luci şi-a mai luat câteva cărţi de colorat iar Tembelicus Bellicus Popicus reciteşte a nu ştiu câta oară cartea de telefoane. Băiatu' chiar se străduie şi se pare că a ajuns la litera P, evident de la Deştept...
Despre meciurile disputate de la închiderea ediţiei nu-mi amintesc prea multe. Ştiu că în primul am pe conştiinţă trei goluri, în al doilea am jucat mult mai bine decât mă aşteptam iar în ultimul mediocru, dar m-a ajutat echipa. Care echipă, rezultată în urma alegerilor, arată cam aşa:
Cătălin, Bebe, Stelică, Gabi, Mitică, Răzvan, văru' Dan.
De partea cealaltă a fileului au combătut Paul, Lucică, Tavi, Biciclistu, Prostănacu, Sudoru şi Claudiu, un copilaş talentat, dar lipsit de coechipieri înţelegători. Scorul final, 4-1 pentru primii, cu un gol de excepţie al lui Mitică în debutul partidei. Îl las pe el să vi-l descrie, deşi cred că mai degrabă se pricepe la desen decât la scris.
Absenţi (ne)motivaţi Silică, plecat să-şi recupereze maşina confiscată de hingheri, deşi putea face acest lucru la fel de bine şi a doua zi, şi Găbiţă, plecat la Tulcea la pescuit sirene.
Despre alegeri, pinguini, pelicani şi alte coţofene (tălâmbule, mă auzi?), poate cu altă ocazie...

PS: Lupt pe trei fronturi la concursul de pariuri, pregătit fiind să iau ceva în mână. Oricum însă, cu ocazia înmânării premiilor de etapă, ofer câte un rând la nea Nicu.

49 de comentarii:

  1. In sfarsit,Motanul cel siret mai salveaza cate ceva din onoarea inca nereperata a celor trei (ne)cronicari...;sper ca Tavi sa revina, la comentarii, cu echipele combatante din meciurile disputate pe 21 si 28 oct.si cu scorurile aferente,nu de alta,dar am avut si eu o oarecare contributie...,insa cel mai important lucru este acela de a ramane consemnate in istoria scrisa a fenomenului de ziua cincea.

    RăspundețiȘtergere
  2. BEBE FOR EVER GREEN peace or tea6 nov. 2011, 18:07:00

    E bine ca Razvan a iesit din hibenarea estivala, motivata de altfel, si ne-a delectat cu un nou
    comentariu, macar sa avem si noi de ce ne agata
    pentru debitarea ineptiilor considerate de noi
    adevaruri fundamentale. Indiscutabil cooptarea
    lui Catalin a fost un castig pentru noi, el dand
    incredere celorlalalti. Dan s-a facut remarcat prin travaliu, dar de multe ori haotic, puse una peste alta ne-a ajutat.

    RăspundețiȘtergere
  3. a dat liber la ceapeu de a scris si motanu.mai bine raminea cu vacile.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca a pierdut motanu la pariuri, prea si-o luase in cap.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domne, unde sint ceilalti doi scriitori? Acumvreo citeva saptamini umpleau cearceafuri intregi cu dispute si acum i-a luat somnul.

    RăspundețiȘtergere
  6. anonimule, sunt convins că te bucuri, după cum sunt la fel de convins că nu eşti singurul care o face. concursul a fost însă super şi îţi pot face şi o schemă ca să înţelegi. înaintea ultimelor 4 meciuri de noapte mai erau în joc patru băieţi şi cu mine al cincelea CU 2 VARIANTE.
    - Gigi aştepta 2 la Bordo şi x la Standard şi cu ambele rezultate era câştigător
    - Florin Fabian aştepta x la Bordo şi x la Getafe şi cu ambele rezultate era căştigător
    - Catica aştepta 2 la Braga şi 1 la Standard şi cu ambele rezultate era căştigător
    - Kala aştepta x la Braga şi putea fi căştigător printr-un concurs de împrejurări
    - eu aşteptam 2 SAU X LA getafe. ambele variante mă făceau integralist, cu 2 CĂŞTIGAM AUTOMAT, cu x ieşeam pe locul 2 după remiza de la Bordo.

    evident, Atletico a condus aproape de la început cu 1-0 şi a jucat CU OM ÎN PLUS, dar a luat bătaie. asta e, prevăzător fiind, AM PARIAT ÎN TIMPUL MECIULUI PE VICTORIA LUI GETAFE ŞI ACUM AM 50 DE EURO ÎN BUZUNAR CÂŞTIG. aşa că nu mă oftic...
    ştiu că v-am plictisit, dar câteodată nu îmi place să fiu luat drept mai prost decât sunt...

    PS:Încă de pe acum, La mulţi ani cu sănătate şi înţelepciune Mihailor şi Gavrililor!

    RăspundețiȘtergere
  7. Echipe dezechilibrate, se vede că a făcut alegeri Popică, n-ar mai trebui lăsat. Cu o săptămână în urmă, însă, alegerile s-au făcut cum trebuie, de aceea şi scorul s-a întors de 3 ori! Iar şi mai înainte, la primele alegeri, când am făcut echipele eu şi Mihai, a existat un dezechilibru pentru că, incredibil, am uitat amândoi de Mitică, el rămânând ultimul şi Mihai s-a trezit pur şi simplu cu el în echipă! Dacă nu se întâmpla această pierdere de memorie colectivă, l-aş fi luat în locul lu' nenea ăla care venise să dea ture, iar echipele ar fi arătat cu totul altfel.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu e bine sa te bucuri de raul altuia, mai ales cand respectivul face parte din anturaj si esecul lui nu-ti aduce nici un avantaj.

    RăspundețiȘtergere
  9. @motanu: mersi pt urări! Adineauri am primit sms de la Biciclistu! :))

    RăspundețiȘtergere
  10. La multi ani Gabilor si Mihailor!
    L.

    RăspundețiȘtergere
  11. La multi ani tuturor sfintilor nostri fotbalisti pinguini, Gabi,Gabita,Mihai T si pelicani, Mihai de la Guvern. Sa fiti sanatosi, sa va tina genunchii si mai ales nervii, sa jucati pana la adanci batraneti, ca la batranete, unii dintre noi deja am ajuns.

    RăspundețiȘtergere
  12. La multi ani sarbatoritilor!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mulţumesc eu şi din partea Tenismanului pe care o să-l întâlnesc diseară la meci, că aşa sărbătorim noi, prin muncă! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. TAVI,ce se intampla cu tine de nu comentezi nimic?!?

    RăspundețiȘtergere
  15. Chiar asa bolovane, dormi ca pe teren?

    RăspundețiȘtergere
  16. mi se pare mie sau "the greatest" e unu' pe care l-am lasat liber sa primeasca mingea si s-a incurcat in ea, mai-mai sa-si rupa nasu'?

    RăspundețiȘtergere
  17. Se spune că primele şi ultimele urări aniversare sunt ţinute minte mai mult decât toate celălalte facute peste zi. Oare să fie aşa? Vom vedea. Aşadar, cu şanse mari de a fi cele de pe urmă, transmit cuplurilor Gabi&Găbiţă şi MihaiS&MihaiT sănătate şi LA MULŢI ANI !

    RăspundețiȘtergere
  18. "Băi, astăzi nu-i am pe Găbiţă şi Gică, aşa că facem alegeri" , zise vineri Căpitanul Mitică privind la obişnuiţii supuşi din fărâmiţata echipă pinguină. Zis şi făcut. Şi "l-a făcut" în primul rănd pe Marele Tembel la alegerea formaţiilor, apoi l-a mai făcut odată când a venit vărul Dănuţ şi i l-a suflat, ca şi pe Cătălin de altfel, lăsându-i plocon un tânăr de pe margine despre care nu se ştia nimic(junele nu a fost chiar slab, dar a rămas neintegrat). Apoi şi-a triplat măreaţa făcătura cu acelaşi personaj caraghios când a dat primul gol al partidei dintr-o poziţie în care paţachina alegătoare trebuia să-i facă marcaj.
    Ce vreau să spun este : dacă The greatest (superlativul este feminizat şi ar putea da de bănuit) este Popicu il rog să citească textul dinainte întocmai şi la fel - dacă nu este el, îmi cer scuze şi il rog să citească comentariul următor.

    RăspundețiȘtergere
  19. "Băi, astăzi nu-i am pe Găbiţă şi Gică, aşa că facem alegeri" , zise vineri Căpitanul Mitică privind la obişnuiţii supuşi din fărâmiţata echipă pinguină. Zis şi făcut. Cu abilitatea-i cunoscută şi-a creat avantaj încă din start, fiind primul cu drept de alegere. Şi a ales, în primul rând pe Cătălin, mai apoi şi pe vărul Dănuţ. Un cuplu extrem de unit şi eficace, atât pe teren cât şi în afara lui. Apoi, a profitat de naivitatea "echipei de zgomote" din apărarea ... era să spun pelicană.... adversarului (a se citi Popicu şi Biciclistu) şi le-a plasat un gol de antologie dintr-o zonă în care cei doi factori perturbatori ai echipei lor trebuiau să facă marcaj. Restul a fost aproape o formalitate după ce Dănuţ s-a încălzit iar Cătă a ieşit din poartă.
    - Alte comentarii şi răspunsuri în zilele următoare.

    RăspundețiȘtergere
  20. Baieti ar trebui sa stiti ca si pe Mitica il cheama MIHAI,asa ca La multi ani! si pt."simpaticul" capitan cat si pt.cei mai sus amintiti. P.S.@Mitica:Barosane,poate ma tii minte la TAXA de teren cand mai apar p'acolo...

    RăspundețiȘtergere
  21. Aoleu, a fost şi ziua lui Mitică?! Bem!

    RăspundețiȘtergere
  22. daca e sa ne luam dupa cinstea facuta de Mitica, mai bine bem direct apa de la streasina.
    Tavi, din cate tin minte, Gabi a facut alegeri cu tolomacu', Mitica nici nu stiu daca le vroia.

    @Gabita: tot cu gandul la bautura...

    RăspundețiȘtergere
  23. Băi, ce meci frumos am făcut aseară, chiar dacă am pierdut cu 3-2! La ultima fază am avut 3 ocazii, dintre care o bară! Bine măcar că am timp să ne revenim până vineri.

    @motanu: au tras ăştia firele de la wireless la ceape?

    RăspundețiȘtergere
  24. Zau daca am vazut in viata mea pe cineva mai caraghios ca Tavi. Pe locul doi, la egalitate, Mitica, Motanu si cu Vasea.

    RăspundețiȘtergere
  25. tot the greatest9 nov. 2011, 19:42:00

    Revin. Totusi Mitica e pe locul doi!

    RăspundețiȘtergere
  26. Mda.
    Te înţeleg Vasea, dar cu regret îţi mărturisesc că îmi este destul de greu să-mi amitesc tot ce ar trebui consemnat pentru etapele din 21 şi 18 octombrie. Sistemul alegerilor nu mă încurajează şi nici nu prea mă inspiră. Imi amintesc doar atât: ideea cronicarilor din fiecare tabără a fost urmarea tocmai a împărţirii noastre în două grupări, pinguini şi pelicani. Sigur , lucrurile evoluează şi dacă se doresc alegeri, asta e , mai importanta este miscarea decăt cronicile făcute dintr-o parte sau alta pe blog. Pe mine nu ma deranjează situaţia, doar că a face contabilitatea etapelor(componenţă, scor, marcatori, etc), de fiecare dată în alt aranjament, fără o continuitate care să dea şi substanţa textelor, nu prea mă avantajează. Aşa că din acest punct de vedere am să mai meditez la cum o să procedez în continuare din postura mea de cronicar.

    RăspundețiȘtergere
  27. Tavi, ar trebui să apreciezi ca declaraţie de dragoste faptul că Popicu te-a ales totuşi în echipa sa!

    RăspundețiȘtergere
  28. Aşadar, pe 21.10.2011 scorul a fost 3-1 pentru echipa în care a jucat Vasea, MihaiT, parcă Mitică, parcă şi eu, poate Cătă, nu ştiu dacă şi Tudor. Dincolo, chiar nu îmi amintesc. Atunci Sile a dat un gol şi o pasă de gol(tot ce face în teren Sile rămâne nepieritor, nu poate fi uitat)lui MihaiT. Cred că Mitică a marcat si el un gol frumos.
    Pe 28.10.2011 scorul a fost 6-4 pentru unii în rândul cărora nu mă regăseam. Atât imi amintesc că Lucian a marcat golul 4 al învinşilor cu o minunată lovitură de cap. Nu înţeleg cum aşa un marcator îşi risipeşte talentul stând în poartă.
    În rest poate mă completaţi şi voi, ceilalţi amici, cu date şi picanterii ale celor două etape .
    - Bine ai revenit Cocorule. Pe când şi la teren, căci vremea nu prea ne va mai încuraja mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  29. Găbiţă, nu am fost ales, pentru că rămăsesem ultimul şi astfel am intrat automat în grila celui care nu a ales primul. Conform zicalei, cel de pe urmă trebuia să salveze turma. Nu a făcut-o. A ratat mult, deşi a fost jucat destul de puţin.

    RăspundețiȘtergere
  30. acum nu stiu daca se poate vorbi de doua sau trei personaje distincte, dar cred ca se poate face o analogie intre Popicu, Gabita si "the greatest". toti se numara printre simpatizantii mei si si-ar dori sa munceasca la ceapeu.
    cat despre Tavi, e prietenul meu dar e poezie curata in materie de memorie. poate il ajutati unii dintre voi, fiindca nu cred ca invingatorii nu si-au crestat izbanzile pe raboj.

    RăspundețiȘtergere
  31. Are dreptate Motanu, lui Tavi îi joacă feste memoria. Încerc să reconstitui, în mare. Prima dată când s-au făcut alegeri (atunci când am uitat de Mitică, scorul a fost 4-1 (nu 3-1), golul învinşilor l-am dat eu din pasa lui Gică. La noi au mai jucat Stelică, Bebe, Motanu (prestaţie de ceape!) şi un nene care venise să alerge în jurul terenului, i s-a spus Mircea cel bătrân. În echipa lui Tavi, nici vorbă de Cătă sau Tudor, în schimb Biciclistul, Paul şi Gabi. Cred că Gabi e singurul care a făcut parte mereu din echipele câştigătoare.

    RăspundețiȘtergere
  32. A doua oară parcă 6-4, într-adevăr. Golurile învingătorilor Vasea şi Popică (ambele din centrările lui Gică), Gabi - din penalty, Gică şi eu - două bucăţi spectaculoase, una după ce am lobat portarul şi cealaltă din unghi, la vinclu, de fapt o centrare greşită! :)
    La învingători, pe lângă cei 5 marcatori, îmi mai amintesc de Paul, deci ar mai fi încă unul, nu-mi dau seama cine.
    Dincolo, Luci, Bebe, Stelică, Biciclistu, Tavi, Eugen, Tudor şi... iarăşi încă unul!

    RăspundețiȘtergere
  33. Aoleu, tocmai Motanu a fost ăla de la noi! Mi-am amintit că l-a pus în cap pe Eugen şi că a cerut fault când l-a călcat Mitică... :))

    RăspundețiȘtergere
  34. Gabita, la ultimul meci l-ai uitat taman pe Mitica, dar oricum e numai la numar, isi plimba fizicul de amant lesinat pe teren.

    RăspundețiȘtergere
  35. Mi-am dorit sa fac alegeri
    Ca sa pot scapa de Tavi
    Evitam niste infrangeri
    Jucand fotbal fara “Babi”.

    Dar Domnul m-a pedepsit
    Sa nu pot scapa de Tavi
    Ce pacate-am savarsit
    Sa fiu mereu langa ’’Babi’’ ?

    Am sa ma calugaresc
    Poate voi scapa de Tavi
    Dar daca nu reusesc
    Si ma fac ”frate” cu ‘‘Babi’’ ?

    RăspundețiȘtergere
  36. :))) Aşa e, încă o dată l-am uitat! Pe bune, se pare că am o problemă cu Mitică. Deşi (în atenţia lui Motanu), dacă mă calcă pe mine Mitică, îl doare tot pe el!

    RăspundețiȘtergere
  37. Talentat calugar, "el grande" asta. Daca s-ar face "frate" cu Biciclistu, si-ar petrece amandoi mult mai placut timpul. Sunt convins ca vor citi impreuna, cu glas tare, Evanghelia dupa Jimmy.

    RăspundețiȘtergere
  38. Pentru cei doi amici care se harjonesc intre ei. Cu memoria stau excelent, numai ca fenomenul nostru este de ziua 5a dupa-amiaza, nu de ziua 1-a pana la a 5-a la pranz.Asa ca la teren eu ma relaxez, nu invers. Adica 4,5 zile sa ma odihnesc si sa-mi fortez cerebelul doar in a 5a dupa-amiaza. Multi sunt in situatia asta, iar voi nu faceti catusi de putin rabat. Se vede, printre picaturi, chiar din cronicile si comentariile voastre. Sunt convins ca sunt si cateva exceptii de la situatia asta, dar asta e, ce sa-i faci?
    Alegerile ma obosesc, ma epuizeaza ingrozitor la mansarda. Hai pa!

    RăspundețiȘtergere
  39. după ce că behăie, el grande e şi păşunist...
    @Găbiţă. nu pe Eugen l-am pus în cap. ci l-am faultat tactic pe Mitică, a fost de altfel schema care ne-a câştigat jocul, pentru că înainte de fault era supervioi şi după aia a dispărut din peisaj.
    @Tavi. te zgândăre Vasea cu cronica şi tu îl consideri prieten.

    RăspundețiȘtergere
  40. acelaşi, pentru Găbiţă10 nov. 2011, 16:54:00

    Ţuţi mic, dacă ai urmărit cât de cât atent meciul de acu două săptămâni, cred că ai observat cel puţin 5 atacuri reuşite şi curate prin alunecare. nu spui ale cui...

    RăspundețiȘtergere
  41. @acelaşi: Ai intrat prin alunecare de 5 ori?! Păi deja se cheamă că ai făcut sex, mă! E bine că au fost şi curate, asta arată că îţi pasă... :))

    RăspundețiȘtergere
  42. el grande grande10 nov. 2011, 19:58:00

    Acum aflu ca o budinca rasuflata, adica Tavi, sa inteleaga si el, are cerebel. Mai ramane ca Motanu si Mitica sa posede si ei iar Vasea sa stie fotbal si ma scot singur la pensie.

    RăspundețiȘtergere
  43. Motanele, ma uit pe fereastra si ma trec fiorii. Maine avem continuitate? Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  44. Tavi, treba e ca si aranjata. Imparatul Mitica (citeste, da' nu prea stie sa scrie...) m-a insarcinat personal sa ii strang toti supusii, inclusiv Gabita!!! maine la teren.

    RăspundețiȘtergere
  45. *suspuşii...

    Iar aici aveţi loviturile de departajare din finala cu Cehia, de la Tulcea: http://www.youtube.com/watch?v=EYLf8vi0pm4

    RăspundețiȘtergere
  46. Vivat meteoMotanelul! Cand eram pe echipe, ii spuneam calugarului sa pregateasca terenul si sa alunge mustele, acum s-ar putea sa nu mai fiu cu el in echipa, asa ca ramane la noroc cu chestiile astea. Poate frigul sa ne scape de bazaitoare si, cu putina sansa, chiar si de el. Risca sa raceasca.

    RăspundețiȘtergere
  47. Uite asa imi stric eu stilul cu toate gainile adormite. Tavi ce-ar fi sa il iei pe Vasea de mana si sa ma cautati dupa masa pe unde nu sunt? Daca ma gasiti, aveti un premiu.

    RăspundețiȘtergere
  48. Daca as fi rau ti-as raspunde asa... mareato: Vasea si cu mine venim dupa amiaza la teren (nicidecum in spatele mesei de pranz) si speram sa ai dreptate. Dar... nu sunt chiar asa de intransigent cu papagalii talentati la poIezie.

    RăspundețiȘtergere
  49. Cu cine faci alegerile, Popică? :)

    RăspundețiȘtergere