sâmbătă, 24 septembrie 2011

Când joacă Gică...

... joc eu (Găbiţă) ca o cizmă. Reţineţi aceste cuvinte autocritice pe care nu le veţi auzi niciodată de la un anume coechipier pinguin. Din vreo 10 pase pe care, dacă i le dădeam bine lui Gică, ieşeau situaţii periculoase, abia dacă i-am dat două. Dar să încep ca mentorul Tavi, cu vremea şi echipele. Vreo 27-28 Celsius, soare deranjant doar pentru ochi. Aşadar vreme desăvârşită pentru fotbal în acest sfârşit de septembrie, sfârşit şi de concedii, de-aia s-au şi prezentat în Agronomie 20+1 combatanţi! Aşadar...

Pinguini: Nelu Armeanu, Motanu, Gabi, Stelică, Bebe, Vasea şi fiul, Mitică, Găbiţă, Gică.
Pelicani: Paul, Sudoru, Virgil, Tavi, Biciclistu, Traian, Nicu, văru Dănuţ, Eugen, TudorTVR.

Din start, la aşa inflaţie de jucători, cine ar fi mizat pe 0-0 n-ar fi greşit. Ceva ocazii au fost. La noi, Gică a avut una cu capul, puţin peste, mult peste am dat eu un voleu din faţa porţii la una din puţinele mingi întoarse de Vasea, Mitică a dat puţin pe lângă la singura fază lucrată de trioul din atac, încă una tot Mitică, şi tot puţin lângă, din unghi, la o pasă înapoi, greşită, a pelicanilor. După cum se poate vedea, Paul şi după aia Sudoru n-au prea avut ce apăra. Faze periculoase am mai avut, dar care s-au încheiat până la şut, mi-au rămas în minte doar două ale mele: o pasă printre, de departe, a lui Gică, mă lasă singur cu portarul, dar ezit la preluare şi cineva acordă corner, apoi una la care am încercat să salt mingea peste Paul, ultim apărător, dar a scos-o inexplicabil cu vârful cheliei... De partea cealaltă, ocaziile, deşi iscate mai mult din presiune asupra apărării noastre decât din cine ştie ce combinaţii sau reuşite individuale, au fost mai periculoase fiindcă mingea a mai nimerit şi poarta. Nelu a avut două intervenţii salvatoare, o dată scoţând din reflex un şut care a trecut printr-o mulţime de picioare şi apoi respingând din cădere în faţa lui Virgil. Care Virgil, deranjat şi de soare, a ratat alte două devieri din preajma porţii. Iar când a fost depăşit Nelu, a scos Gabi de pe linia porţii (update: iniţial îl creditasem pe Motanu, dar după cum o să vedeţi în comentariul său, a ţinut să pună lucrurile la punct). În rest, a mai prins Tudor vreo două şuturi, destul de aproape de ţintă.

Cam asta a fost până la ceea ce ar fi trebuit să fie pauză, când pe Tudor îl cheamă datoria, ca de obicei. Dar tocmai apăruse Coreea şi am fi continuat la egalitate. Numai că alţi pelicani cedează în serie... Nicu din cauza unei probleme musculare, Biciclistu supărat că Motanu a fost ireverenţios, Paul supărat că l-am ales pe Vasea jr. să treacă la echipa lor (nu ca astă iarnă când l-am cedat pe Gică şi pelicanii s-au umflat în guşă că ne-au bătut cu omul nostru în al doilea meci care nu trebuia să se pună, dar s-a pus!), iar Sudoru supărat că băutura-i prea puţină! Într-o astfel de situaţie creată de pelicanii mofturoşi, Mitică salvează situaţia (şi pe noi!), îl ia pe Vasea senior şi trece la pelicani. Opt la opt, alt meci, altă viaţă! Se joacă pe contre, cu ambele echipe orientate spre atac, în continuare nu-mi reuşeşte ultima pasă, dar compensez cu... gol! Trage Gică de la 10 metri central, Mitică blochează şi mingea capătă o traiectorie înaltă care coboară uşor la vreo 2 metri de bara laterală, în unghi, unde mă aflam eu. N-am timp s-o gândesc, că cine ştie unde o dădeam, aşa că pun latul din instinct şi gol sub bară. La puţin timp după asta, Eugen reacţionează nervos la un fault de joc al lui Stelică, se ia în beţe cu Motanu, care se supără şi el şi iese să îngroaşe rândurile vedetelor de pe margine. Cu un om în plus, mai junii pelicani, biciuiţi de un Mitică vindicativ, ne cam încalecă, punând de un asediu. Mă retrag şi eu în tranşee, doar Bebe rămâne boem pe partea lui, plus Gică în faţă. Pelicanii au diverse ocazii de egalare, cea mai clară la o reluare pe lângă a lui Dan, din 2 metri! Numai că orice minge respinsă de noi se transforma în contraatac periculos. Astfel că Tavi opreşte în două rânduri pase decisive prin henţuri de ultim apărător, dar până la urmă se întâmplă. Nu ajung la o pasă înaltă a lui Gică, dar o urmăresc totuşi, căci Virgil trebuie să degajeze după stop pe piept, pe care şi-l face prea lung şi ajung primul. Simulez şut în forţă cu dreptul şi plasez uşor cu exteriorul stângului, bară-gol, ura şi la gargară cu bere...

Concluzia este că am înfrânt cu 2-0 fără mari veleităţi în atac (dar săptămâna viitoare nu voi mai avea meci pe sintetic joi seara, ci marţi, deci bune auspicii pentru spectacol pinguin şi în ultima vineri înainte de trecerea la ora de iarnă), însă apărarea ne-a dus în spate, cu Gabi-Stelică-Motanu monolit, plus Nelu foarte sigur în poartă. De la pelicani, l-aş remarca pe... Popicu, iată ce bine joacă atunci când nu vine! :)

37 de comentarii:

  1. ăsta micu' e modest, aşa îi şade bine unei vedete adevărate.
    in rest, a fost ziua revenirilor. s-a întors Gigel (mai grăsuţ niţel...), la fel şi Nelu Armeanu (de acum înainte Somnorilă poate juca doar vârf, tocit, evident) şi s-a inaugurat sezonul de toamnă-iarnă la Nea Nicu, cu Paulică Balauru care a făcut cinste. Aşa sa îl ţină Doamne-Doamne!

    4-0 pentru Barca cu Atletico în min.84, dar încă tremur de doi lei la total sub 7, după ce de la Real nu am ciupit nimic.. Iar Atletico nu sunt chiar ciumeţi: Diego, Arda, Reyes, Falcao.

    RăspundețiȘtergere
  2. uitasem. de pe linia porţii a scos Gabi. asta nu înseamnă că nu sunt cel mai cel fundaş central...

    RăspundețiȘtergere
  3. La Barca am pariat şi eu că al patrulea gol se dă din acţiune, cu şut. A avut grijă Messi să-mi iasă! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine ai revenit Gigi! Tu eşti dintre aceia care au "făcut ceva mai mult" pe terenul din Agronomie. Fie pinguini, fie pelicani, ne amintim de meciuri şi goluri memorabile cărora le-ai ţinut afişul. Şi asta pentru că în oricare echipă ai jucat, tu ai făcut-o cu aceeaşi plăcere şi cu aceeaşi uimitoare eficienţă. Pentru cine a uitat, sau nu a fost contemporan acelor meciuri de glorie, când marca şi câte 7-8 goluri pe meci, le spun că acest teren era căt pe ce să se numească "Arena-Gigi Băcăoanu".

    RăspundețiȘtergere
  5. Ne place când joacă Gică, dar ne bucurăm aşa de mult când nu nemarcheazâ în calitate de pinguin . Şi vineri nu a făcut-o. Nici el, nici Vitezistu, nici Sile şi nici altcineva de la alb-negrii. Ne referim desigur la meciul de bază, pe care-l considerăm contabil şi în care s-au înfruntat echipele standard. Scorul a fost 0-0, uşor nedrept pentru pelicani, având în vedere fizionomia generală a disputei, în care Neluţu a făcut adevărate minuni în poarta pinguinilor.
    Nu se poate susţine varianta cu un singur meci cu două reprize. La terminarea aşa-zisei prime reprize întreaga apărare pelicană s-a retras ca pentru terminarea meciului. Când jumătate din echipă nu se mai regăseşte pe teren, nu putem convinge că meciul a avut şi o adoua repriză. Completările şi regrupările între echipe s-au făcut numai pentru a mai continua mişcarea pe o vreme frumoasă, nicidecum meciul de bază. Cred că nici contabilizarea lui nu poate fi făcută, din aceleaşi motive. Asemănarea cu meciul în care Gicanu a trecut la pelicani şi l-a desferecat pe Lucică nu se potriveşte. Atunci a plecat doar Paul, restul echipei a rămas în teren. Deci, concluzia mea este că după meciul de bază, încheiat 0-0, a urmat un amical, finalizat cu 2-0 de...să zicem pinguini.

    RăspundețiȘtergere
  6. câteodată sunt supergenial. propusesem pe blog un schimb echitabil Vasea + Mitică la schimb cu Popicu şi mai ieşeam noi cu ceva pe interval. Iată că schimbul a avut loc vineri, de data asta cei doi p...călici contra Răzvan junior, şi rezultatele s-au văzut. oricum, de apreciat că Mitică a acceptat mutarea la pelicani.

    presimt o vie polemică între Găbiţă şi Tavi pe motiv de "al doilea meci"...

    RăspundețiȘtergere
  7. @motanu: nu există polemică pe subiectul ăsta! Pelicanii latră, caravana trece...

    RăspundețiȘtergere
  8. Tavi, nici n-am zis că ar fi fost două reprize, două meciuri e chiar ok. În ceea ce priveşte alte consideraţii, nu mă interesează nici cât negru sub unghie. Aşa cum tu atunci ne-ai înfipt un cuţit în spate, luând în considerare acel meci, deşi era aceeaşi motivaţie, de a continua mişcarea, aer etc, la fel acum rămâi cu comentariile, cronica s-a scris.
    Şi apropo, dă-mi şi mie un răspuns logic, de inginer: dacă miza celui de-al doilea meci era platonică, de ce-a ieşit Paul? Ce, nu putea să se bucure de mişcare, de vreme frumoasă bla-bla-bla în orice formulă? Hai acuma de câte ori pleacă unul să consemnăm scorul din momentul ăla! S-au jucat meciuri în prime-time şi cinci la cinci, nu opt la opt, câţi am fost la meciul doi. Sau te pomeneşti că pretinzi şi acum că ai avut echipă slabă?!

    RăspundețiȘtergere
  9. naiba m-a pus sa ma bag la pariuri. la a sasea rotatie ma scoate din schema italia-turcia, la volei feminin, campionat european disputat in italia!!!, cota pentru macaronare 1,15, vacile pierd in cinci seturi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Motane, da' de când ţi-ai dat tu seama că te pricepi la femei? La vaci, da, putem înţelege...

    RăspundețiȘtergere
  11. Motane,dacă mă scoți în față, mă duc să-mi ascut unghiile de la picioare și poate cine știe, te vezi și cu 1/2 dintr-un pahar cu bere... Oricum, ia gandește-te, dacă și Gică a mai pus ceva pe el, se va lăsa terenul spre atacul nostru și fazele la poarta pelcănușilor vor fi mai multe...
    L.

    RăspundețiȘtergere
  12. Gabita))-Am sa-ti raspund relaxat, ca si la primele mele comentarii,în care nu am dorit nicio clipa sa fac fronda sau sa ma razboiesc cu pinguinii, cu atat mai putin cu tine. Mi-am exprimat doar parerea mea de pelican si cronicar. Dupa comentariul tau, nu mai inteleg, au fost doua meciuri? Daca da, atunci este ok. In situatia asta, cronica mentioneaza doar victoria din meciul 2, care in opinia mea si nu numai,nu reprezinta meciul de baza, fiind doar un amical. Amical, deoarece la meciul cu Gigii, repet, plecase doar Paul din echipa pelicana și astfel meciul s-a contabilizat. Am sa-ti dau un alt exemplu, foarte recent, în care plecarea doar a unui combatant nu a influentat meciul de baza si deci contabilizarea lui. Citește cronica ”Cand Sile nu joaca”. Si acolo Paul a plecat. Doar el. Meciul a continuat si, cu un jucator in minus, pelicanii au biruit intr-o maniera entuziasmanta.

    RăspundețiȘtergere
  13. Păi da, relaxat ca o morsă pe banchiză, vorba cântecului! :) Rezultatul de 0-0 din prima parte face să nu conteze dacă a fost unul sau au fost două meciuri, fiindcă un egal la final oricum nu avantajează pe nimeni. Iar la cronica de care zici tu (apropo, vezi că acolo ai uitat un combatant din echipa ta), când a plecat Paul, a plecat! Adică dus a fost, avea treabă! Iar când pleacă unul la 8-8, e tot aia dacă pleacă 4 la 10-10. Şi nici măcar nu pleacă, rămân pe margine (în afară de Nicu, toţi puteau juca în continuare). Deci, repet, din cauza (sau datorită, cum vrei s-o iei) acelui 0-0, nu mai contează dacă am continuat meciul sau am jucat altul. De-aia nici n-am ţinut să fac o delimitare în cronică.

    RăspundețiȘtergere
  14. E ok, Gabita. Dar tot n-am inteles. Care este rezultatul etapei? Intreb, nu jignesc. Si vezi ca au fost 5, nu 4, care nu au mai jucat, adica 50% din echipa. Parca nu e acelasi lucru cu situatia in care pleaca 1 din 8 sau 10. Lucrurile nu pot fi cantarite la fel. Aici ai o premiza discutabila, ca sa nu zic altfel.
    Referitor la cronica, ea este muncita si realizara excelent, asa cum e si firesc.

    RăspundețiȘtergere
  15. Au fost 5, dacă îl pui şi pe Tudor, dar în locul lui a intrat Coreea. Mi se pare amuzant că de fiecare când trebui să-ţi dau replica, mă repet... Au ieşit 4, dar măcar 3 puteau să joace! Şi dacă n-au făcut-o, v-am dat oameni, n-aţi jucat în minus. Mai mult, până la urmă în minus am jucat noi! Iar ăia care au intrat la voi au fost ditamai căpitanul pinguinilor şi băiatul ăla pe care l-ai pomenit în titlurile cronicilor în precedentele două etape. Iar pe ăştia nu i-ai luat de pe margine ca pe Coreea, ei s-au scăzut de la noi pentru a se adăuga la voi!

    RăspundețiȘtergere
  16. Gabita, fondul problemei este mult mai simplu si anume: 50% din echipa de start nu mai exista pe teren. Si atunci? Restul sunt detalii, mai mult sau mai putin interesante si picante.

    RăspundețiȘtergere
  17. Aşa, şi? Hai să nu mai jucaţi decât în acea formulă, dacă nu, nu se mai pune! 50% din ăia care au reuşit 0-0 n-au mai fost, deci altă echipă, deci alt meci, 2-0. Nu mă deranjează.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nici pe mine nu ma deranjeaza, dar meciul doi e un amical din motivele aratate. L-ati castigat, nicio problema. Felicitari! Asta doream, sa fac aceasta mica distinctie intre statutul celor doua meciuri. E parerea mea.

    RăspundețiȘtergere
  19. Perfect, dacă ţii aşa de mult la ea, păstrează-ţi-o! :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Merci Gabita! De fapt, nici nu cred ca are vreo importanta asa mare. Drept rasplata, in week-end, la Tulcea, cred ca un pelican aflat in survol mi-a tras una mare si moale pe capota masimii de-mi venea sa-l impusc. Asta e. Cred ca sarmanul nu stia peste cine isi trimite ”norocul”. Hai, pa !

    RăspundețiȘtergere
  21. v-am zis eu ca astia doi o dau in conferinte! pana la urma, fiecare isi trece pe raboj bataliile la care a participat. paulica a fost baiat destept, a plecat cu un egal, restul au de impartit, daca vor, unul sau doua meciuri, din care nu poti sa spui care a fost "mai amical" decat celalalt.

    @luci: somn usor in continuare
    @silica: ai jucat precum steaua, cred ca te paste un transfer
    @talambu: incerc sa ma specializez in cultura plantelor, nicidecum in zootehnie, iar alea oricum sunt niste VACI!!!
    superbi baietii aia (o fi unul, or fi doi) de la Maramu'. 2 variante, opt meciuri cristal, jos palaria!

    ps: vezi ca ai apeluri ratate, sau ti-ai uitat telefonu la coafor?

    RăspundețiȘtergere
  22. Şi Vasea, şi Cătălin au intrat în top ten etapa asta! Urmează decisiva...

    RăspundețiȘtergere
  23. Merci,Motane, dar n-ai specificat unde - in poarta sau acasa? Ca si Gabita, de altfel, care nu a spus unde-i gara cu bere.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  24. Daca Lucian urca in atac, eu cobor in aparare. Sunt umbra lui si nu mi-e indiferent daca ii dau gol sau il impiedic sa aplice o lovitura castigatoare cu capul (specialitatea casei din T...esti).La faza din urma negociem...stie el ce.

    RăspundețiȘtergere
  25. Vineri s-a jucat cam aiurea;cel putin eu,nu m-am
    simtit in apele mele;dupa meci,m-am simtit mult mai bine in berea mea!

    RăspundețiȘtergere
  26. @luci: unde vrei tu, scumpete, stiu ca poti ca baietii, din picioare
    @tavi: pana la urma, cum a ramas cu vinerea trecuta?
    @silica: uite cum facem, iti dau egalul si victoria stelei joi, pe doua beri, dar imi confirmi pana atunci.

    RăspundețiȘtergere
  27. Motanele, raman la parerea mea, care este ... irefutabila !

    RăspundețiȘtergere
  28. PelicanRaduTănase28 sept. 2011, 21:31:00

    Ce-o mai fi făcând Cristi cel Blând? O mai fi cu piciorul în ghips? Şefu îl aşteaptă la teren la fel ca inginerul lui de la servici.

    RăspundețiȘtergere
  29. Băi pelicanilor, abia aştept să vă jumulesc mâine. Vă spuneam că am timp de recuperare de marţi până vineri, dar nici măcar marţi n-am putut ajunge pe sintetic să-i ajut pe băieţi. Aşa că sunt nejucat, nebăut, nenimica...

    RăspundețiȘtergere
  30. Am încercat de 2-3 ori să postez mesajul de mai sus de pe Internet Explorer şi n-a mers. Am reuşit cu Google Chrome. Dacă aveţi aceeaşi problemă, puteţi încerca şi cu Mozilla Firefox.

    RăspundețiȘtergere
  31. Fotbalul ăsta... ne omoară... ne ţine în viaţă...
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=l5m1l5d9r7M

    RăspundețiȘtergere
  32. Da Gabita, de ieri am avut si eu aceleasi probleme de postare cu Internet Explorer-ul . Scriam textul, dar nu il lua. E bine de stiut ca nu este o situatie izolata. Solutia e cea data de tine.

    RăspundețiȘtergere
  33. PelicanRaduTanase29 sept. 2011, 14:20:00

    Domnule Balaur Paulicăăă!!! Nu e așa ca nici dvs. n-ati avut meci in cursul saptamanii? Nu vă e pofta de o gustarica la cald servita la fast-food-ul din Agronomie? Aflati ca maine se lanseaza ultimul produs: Cheesburger cu snitel din pinguin odihnit.

    RăspundețiȘtergere
  34. Până iese Paul din poartă, va fi fost servit cu nişte boabe!

    RăspundețiȘtergere
  35. Mă uit la meciul Vasluiului de la Piatra Neamţ şi mă ia cu frig când văd cum plouă. Cică mîine ajunge şi pe la noi...

    RăspundețiȘtergere
  36. Văd că nu s-a remediat problema cu Internet Explorer, de-aia o să întreţin eu atmosfera de pe Mozilla.

    Probabil că Gregoar Ecriva a produs cel mai prost text al său dintotdeauna... Cred că avea bigudiuri şi capot când l-a scris! Pentru ce a putut să debiteze în articolul ăsta cu Pinokia, în locul lui Patriciu l-aş retrograda o lună la suplimentul casa şi grădina (dacă nu există l-aş inventa, că s-a văzut ce bine ştie Gregoar să dea cu coasa!).

    RăspundețiȘtergere
  37. Eugen vine şi azi, iar aveţi echipă! Păcat că pe la 0-2 o să vă trageţi iar la umbră...

    RăspundețiȘtergere