duminică, 24 aprilie 2011

Ghinion, blestemul pământului

Vineri, lumea fotbalistică de ziua 5 a ales să celebreze cum se cuvine Ziua Pământului, aşa că am fost mai toţi la pământ. Fiind Vinerea Mare, unii combatanţi obişnuiţi au lipsit, în schimb au apărut alţii din categoria ”de Paşti şi de Crăciun”, plus un recrut nou din pepiniera lui Popicu, Cristi, care n-a fost rău, dar nici decisiv. Aşadar, echipele:
Pinguinii: Bebe, Motanu, Stelică, Gabi, Mitică, Mihai Tenismanu, Gigi, Găbiţă.
Pelicanii: Paul, Popicu, Traian, Cătălin, Eugen, Lucică Messi, Vasea, Cristi.
După o perioadă pe care unii ar numi-o de studiu, alţii de preludiu, scorul s-a deschis logic la un corner, Mihai Tenismanul neavând echivalent printre pelicani la jocul de cap. Dar, în loc să-şi materializeze superioritatea, pinguinii au umblat iar la punga cu cadouri. După un aut de poartă, Gabi nu se hotăreşte cui să paseze, Vasea îl întâmpină, Gabi încearcă să-l dribleze pe partea închisă, paralel cu linia de corner, pierde mingea, gol din unghi. Urmează faza cu henţul, exact ca în bancul ăla cu omul călcat de tramvai pe deget, doar că avea degetul în nas! Lui Popică ”îi sare mingea în mână”, dar era exact mâna cu care îşi făcea freza. Cum era şi portar, s-a dat penalty, contestat aiurea de contravenient dar care a fost pus la punct şi la puncte-puncte de istericul ăla de Găbiţă! Încercând să recupereze repede paguba, ceea ce e contraindicat inclusiv pariorilor, penalty-ul a fost ratat de Gabi. Însă luna cadourilor nu se încheiase... Lucică prinde un şut tare, dar care probabil că nu prindea poarta, Stelică o şterge uşor cu capul, iar Bebe, deşi era pe direcţie, încearcă să se ferească, n-are timp decât de o semieschivă şi reuşeşte să devieze mingea cu pieptul, jos, la colţ. 2-1 pentru pelicani şi moral la pământ, că doar era ziua lui, pentru pinguini. Culmea e că pelicanii au mai avut în meci vreo două ocazii clare, construite pe barba lor, dar uite că pe-astea nu le-au dat!
Pentru ce a urmat, pinguinilor li se potrivesc la fix clişeele alea cu ”şi-au dorit mai mult victoria” şi ”au luptat cu sufletul”. La ultima sintagmă aş putea adăuga, maliţios, că unii l-au şi învins... În fine, ideea e că pinguinii au reuşit să întoarcă scorul, cu două goluri ale lui Gigi, în stil speculativ, ca Inzaghi. La ambele, pinguinii reuşiseră prin combinaţii să ducă faza la finalizare, apărarea pelicană respingea iniţial, dar până să degajeze, li s-a ciupit mingea în poartă. La primul, direct Gigi, din picioarele lui Lucică Messi, la al doilea Mihai Tenismanul, care l-a contrat pe Cătălin, mingea a sărit în faţa porţii, de unde Gigi a înţepat-o dintr-o densitate de picioare.
3-2, ura şi la cârciumă, acolo unde s-a sărbăutorit nu numai victoria, aniversatul Gigel dăruind masa cu mici, fripturi şi diverse licori. Să mai spun că, la table, Popică şi-a donat economiile specialistului în domeniu? Hai că nu mai spun...

Pentru că acestea fost-au scrise în dimineaţa primei zile de Paşti, Hristos a înviat!

36 de comentarii:

  1. asta mic promite. s-a mai informat el pe la unii-altii cum s-au dat golurile, dar bine macar ca a tinut minte echipele. si totusi, o cronica fara Mitica?!?
    ps: Popi mic si scump, sper ca memoria-ti sa fie mai lunga decat altceva, stii tu ce.
    pps: handicap, te cauta Virgil.

    RăspundețiȘtergere
  2. la golul lui Lucica sutul initial era pe poarta, doar a tras de langa mine si am avut timp sa-l privesc. macar atat...

    RăspundețiȘtergere
  3. bEBE bineintentionatul, dar ce folos,24 apr. 2011, 13:25:00

    D-lui Obersputzfurer Gabita in timpul liber INGINECONOmic,
    DACA O MINGE ARE A ANUMITA DIRECTIE SI E DEVIATA
    PE CONTRA DIRECTIE, DACA PORTARUL ADICA EU
    S-A DUS PE DIRECTIA INITIALA SI NU A MAI PUTUT
    REACTIONA LA DEVIERE SUTUL FIIND F. PUTERNIC
    E NORMAL CA DA IMPRESIA CA S-A FERIT PORTARUL
    EL RAMANAND PE DIRECTIA DE DEPLASARE INITIALA.
    Pot sa-ti explic mai bine pe o schema grafica pe care nu
    Stiu s-o fac pe calculator, mi-ar lua cam 30 de sec. Atat
    e de simplu. In rezumat, a fost iluzie optica ca m-am
    ferit, daca nici acum n-ai priceput dormi in pace, Domnul
    fie cu tine. Ca un corolar la ce am spus reiau cuvintele
    savantului care a vazut o bartana ca aduce niste vreascuri
    sa le puna in rugul care era pregatit sa-l prajeasca
    „Sancta simplicitas!”
    Mustrari de constiinta pt golul respectiv nu am deoarece
    sutul a fost f. puternic si deviat, dar am vrut sa fac un e-
    xercitiu de logica, cui o folosi? Cu speranta ca nu mi-am
    racit gura de pomana, te salut cordial cu Hristos a in-
    viat! Sarbatori pascale reusite, si sa ne vedem vineri
    voiosi si mai calmi ca am inceput, unii mai mult alti mai
    putin recalcitranti. Bye bye! Fara resentimente si cu ace-
    asi inalta consideratiune. Anonimus care semneaza.

    RăspundețiȘtergere
  4. Corectii
    BATRANA NU BARTANA si
    ... ca am inceput sa fim unii mai mult....

    RăspundețiȘtergere
  5. Bravo Gabita,cred ca este una dintre cele mai obiective cronici de pina acum! Bebe are totusi dreptate,mingea a fost deviata...HRISTOS A INVIAT!

    RăspundețiȘtergere
  6. martor binocular24 apr. 2011, 19:55:00

    adevarul despre gol e undeva pe la jumata, sau la treisferturi, ca-i mai scump. sutul a fost destul de tare, deviat, dar si Bebe conform obiceilui se tinea de bara. in plus s-a si ferit oarecum intorcindu-se cu profilul, in loc sa bage pieptul. nu-i nimic de reprosat, cu atat mai mult ca nu a influentat scorul. iar daca il influenta nu era gaura in cer

    RăspundețiȘtergere
  7. Ghici cine urmeaza la poezie?

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc celui care mi-a luat apararea in fata de trac-
    torului, nici eu nu pot sa afirm ca nu am facut o miscare
    instinctiva de eschivare, dar ce e cert e ca m-am trezit
    brusc, instantaneu si de odata cu mingea in piept, fara
    a mai avea timp sa reactionez rational. Poate ca si daca
    apucam sa vad mingea tot asa as fi reactionat instinctiv
    Recunosc ca subiectul poate ca nu merita dezbatut asa
    amplu, dar eu ma simt lezat in amorul propriu, gandindu
    -ma si la ce vor scrie cronicile si va ramane pentru prost-
    eritate despre aceasta faza.
    De ce va ascundeti sub masca anonomatului chiar
    si atunci cand nu aveti de ce?
    Razvane cu nasul tau de bloger versat, cum te-ai la-
    udat, decripteaza autorul comentariului, sa-i pot mul-
    tumi in cunostinta de cauza. Multumiri anticipate tie

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu la intins mana...!
    L.

    RăspundețiȘtergere
  10. Adevărat a înviat! Ce fac băieţii? S-au dezmeticit după ouă roşii, miel şi cozonac? Alte comentarii mai pe seara, acum mă duc la shopping, profit că am liber şi azi.

    RăspundețiȘtergere
  11. Prin tot ce fac te cinstesc, sorbind cu tine din
    cupa amara a apararii ireprosabile.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce bine de motănel, are cine să-i ţină loc preţ de un time-out şi...nu oricum, ci de nivel. Pe când noi pelicanii. Când o fi de un concediu sau de mai ştiu eu ce altceva din categoria asta? Poate e momentul să cooptăm în redacţia pelicană încă un ajutor-suplinitor de cronicar(cel puţin la început). Ce ziceţi?
    - În altă ordine de idei, observ că pinguinii au pus-o în serie. Nu-i nimic, bravo lor. Totuşi avem şi noi o satisfacţie. În duelul vulpoilor decani, reiese că al nostru a ieşit clar învingător. De aceea Milito e unic şi are 10 pe vechiul tricou(Milito,nu uita de tricoul roşu, sunt cu ochii pe tine). Dacă e în stare, exemplul lui trebuie imitat şi de Popi în faţa Căpitanului. Până atunci, Popi, ciocul mic despre Milito.
    - Bebe, nu fi supărat. Apărătorii au o viată mult mai grea decât atacanţii. Gloria lor e mult mai greu de obţinut decât cea a atacanţilor. Ăştia din urmă pot rata de N ori pe când un apărător dacă greşeşte o singură dată e pierdut pentru galerie şi presă. Problema în discuţie cred că îşi are motivaţia doar pentru faptul că acel gol a fost cel de 2-1 pentru pelicani.
    - În târg, multă marfă, sunt şi reduceri, iar perişoarele (bilele prăjite)suedeze de la IKEA nu mai au gustul de altă dată. La fel garnitura.

    RăspundețiȘtergere
  13. @tavi: pune-l pe popicu sa scrie, asta macar e mai talentat decat sile care mai nou imi trimite mailuri fara continut?!?

    RăspundețiȘtergere
  14. Frazele din această cronică pot fi constatări, nicidecum acuzaţii. Referitor la golul acela, Stelică spunea la cârciumă că mingea abia l-a şters pe păr, deci n-avea cum s-o deturneze prea mult de la traiectorie. Eu am avut impresia că Bebe a vrut să se ferească tocmai pentru că şutul avea altitudine. Chiar dacă el avea o poziţie oblică, până la urmă mingea a fost la nivelul pieptului şi erau şanse să fie peste sau măcar bară.

    RăspundețiȘtergere
  15. @gabita: smechere, o dai la intors?
    @sile: dormi?
    @tavi: iar o furati...
    @luci: n-am cuvinte

    RăspundețiȘtergere
  16. @motanu:m-am trezit!te mananca,te mananca?
    @tavi:bine ai revenit printre noi!sa stii ca, pe ansamblu,am fost mai buni in ultimul meci din vinerea mare,dar...

    RăspundețiȘtergere
  17. Vasea, la ce ati fost mai buni(asta ca sa fiu si eu la curent)? La ce ansamblu ( numele, adresa, domeniu de activitate - te rog).
    L.

    RăspundețiȘtergere
  18. In cadrul acestui ansamblu Popica este popicar?Cum a evoluat?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  19. @motanu: am întors-o cu 360 de grade!

    RăspundețiȘtergere
  20. Ana,sotia,intreaba:Manole,ce faci aici? Manole raspunde:fac un zid,te bagi?!?

    RăspundețiȘtergere
  21. Luci,dragul meu,am sa te ignor, pentru ca dialogul cu persoane din categoria ta ma irita fara rost. Sper c-ai inteles de ce. Nu mai continui ca ma cenzureaza administratorul "blegului".

    RăspundețiȘtergere
  22. Am mai tras cu urechea pe ici pe colo, se pare că vineri pelicanii chiar au avut ghinion. Sunt sigur că titlul cronicii la asta se referea.
    Lucian asta e mare pisicher.
    Bai Popi, un bondar cu abonament la meci mi-a soptit ca vineri nu ai venit chiar degeaba. Alearga cateva ture suplimentare in jurul blocului si vineri sa nu care cumva sa mirosi a miel. Avem treaba de facut. Cu Vasea o sa pregatesc terenul, in plus eu o sa dau si mustele, tantarii si bondarii neinvitati, astfel ca totul sa fie pus la punct cand o sa vii. E bine Sultane?

    RăspundețiȘtergere
  23. Te inteleg perfect , dragul nostru Popi ( sau Pupi?). Am acelasi sentiment, dar din alte motive.
    Te astept vineri,poate schimbam impresii, o pasa, ceva(idei nu cred ca ai).PA!
    L.

    RăspundețiȘtergere
  24. Prostul e persoana care
    In orice imprejurare,
    Iti da sfaturi si socoate,
    Ca are mereu dreptate.

    M-ai convins Buci, dar lasa-ma,ca-mi pierd timpul cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  25. @popi: pentru o poezie frumoasa (laudativa, bineinteles )la adresa sefului tau, te iert de juma din datorie. altfel, vino vineri cu maruntu'...

    RăspundețiȘtergere
  26. Băi, ce-mi place că Messi ăsta se bagă şi-n clinciuri!

    RăspundețiȘtergere
  27. Pe luna în curs şi pelicanii şi pinguinii au câte două victorii. Aşadar meciul de mâine va decide palmaresul lunii. Pentru a onora cum se cuvine derbiul, amintesc câteva aspecte importante:
    - vinerea, cel puţin între 14-18, nu plouă-responsabil...Motanu ;
    - fiecare va îmbrăca tricoul echipei la care joacă (roşu-pelicanii, albastru-pinguinii). Cine nu are , are timp în noaptea asta să folosească vopselele de ouă pentru a-şi colora corespunzător alte tricouri - responsabili... fiecare dintre noi ;
    - pinguinii vor stabilii cei doi autogolghetări din apărarea lor ;
    - Gigi va purta ruxac...dăruit de pelicani, responsabili,cu schimbul..Balaurul şi Chirurgul;
    - Popi îl aduce pe Cristi ;
    - Sunt aşteptaţi Virgil, Cocorul, MihaiS, Eugen, deşi nu prea văd cum vor putea juca toate aceste vedete la pelicani. Poate dacă apar şi DănuţChiftelaru, PaulMinister, SorinAmorezu. Nu prea îmi vine să zic şi MihaiTemismanul.

    RăspundețiȘtergere
  28. Pupicule, ca sa inchei ( si sa nu te las in ceata, cu toate ca foarte greu te va scoate cineva de acolo) : doctorul mi-a spus ca, daca mai umblu in cacat, o sa miros ca tine ( sau a tine). Asa ca... la adio tu !
    L.

    RăspundețiȘtergere
  29. bai Tavi gulie, ma apuca durerea de cap numai cind ma gandesc ca ma intalnesc cu tine.

    RăspundețiȘtergere
  30. Dragii mei L si P, hai treceti peste chestiile astea...de orgoliu si sa ne bucuram de ziua de azi. Uite ce frumos e afara. Motanu munceste de zor si e pacat sa nu profitam in liniste de roadele eforturilor lui.
    - Bai Popi, era să spun ca si pe noi ne apucă durerea, dar nu e adevarat. La 12 te rog sa te opresti din alergarea in jurul blocului, mai repetă deposedarea la Mitică cu sutul de gol si te asteptam sa vii. Terenul e aranjat, aerul oxigenat, zburătoarele alungate, nici macar furnici prin iarba nu mai misuna. Pe cai si, pe ei...

    RăspundețiȘtergere
  31. Eu nu mai găsesc tricoul ăla! O să rămân o pată de culoare...

    RăspundețiȘtergere
  32. Crancenul Chirurg29 apr. 2011, 12:10:00

    Oricum tu esti o pata de culoare. Numai ca astazi vei fi fara paloare, ca si Gigel.

    RăspundețiȘtergere
  33. Lucian, sincera compasiune fata de situatia prin care treci.Banuiam ca ai probleme cu sanatatea,o intuiam mai de mult. E bine ca ai constientizat-o si tu si ai ajuns la doctor.Sunt curios ce figura a facut doctorul tau cand a auzit ca obisnuiesti sa umbli prin cacat.Doamne, fereste !Cred ca doctorul tau, stiind prin ce treci,a avut intelegere si ti-a indicat tratamentul potrivit care te va scapa de suferinta.Iti urez insanatosire grabnica.Voi fi langa tine si sper ca si colegii nostri, pinguini si pelicani.

    RăspundețiȘtergere