duminică, 1 ianuarie 2017

Cronica de la ora 0

Hai la mulţi ani, nu mai ştiu a cui e ziua, dar a cui e noaptea?! (E un cântec a lu' OCS, treceţi peste).
Aşadar, la ultima înfăţişare pe anul ăla s-a jucat în balonul mare, la porţi mici. Blestemul omului în plus a lovit din nou, dar lui Bogdan i-a picat numa' bine. Propunerea lui Ely pentru a fi lăsat să joace cu Gabi III a fost ca Mitică să-şi aleagă 3 oameni (în afară de mine). Au rezultat distribuţii de Oscar:

Echipa "DiCaprio": Gabi, Stelică, Beţe, Găbiţă, Mitică, Tavi, Popică şi jumiBogdan
Echipa "Grizzly": LUCI, Paul, Motanu, Bebe, Gabi III, Ely, Vasea şi jumaBogdan

După cum se vede, Mitică a evitat să-l ia pe Motanu în ăia 3 oameni la care a avut liber (primii enumeraţi), ceea ce eu n-aş fi făcut dacă mă bagam la alegeri. Meciul a început cu o dominare absolut sufocantă a primei echipe, care a avut nu mai puţin de 6 ocazii mari înainte de a deschide scorul... echipa adversă! Seara de Oscar a lui Mitică DiCaprio s-a profilat încă de la început, când a scăpat singur cu portarul, nici n-a şutat, nici nu l-a driblat, doar a făcut o evitare spre lateral, de unde a şutat direct în poartă... în aia de la intrare! Popică şi-a tras şi el partea lui de ocazii irosite, dar măcar el a mai întors şi vreo două mingi în faţa porţii, una din ele pentru mine, trimisă razant cu bara la colţul scurt. La golul de 0-1 i-am reproşat lui Tavi că i-a pasat lui Stelică în apărare, atrăgându-l la un joc de construcţie nespecific, mai ales cu Ely pândind greşeala, ceea ce s-a şi întâmplat. La scorul ăsta s-a petrecut şi faza de Oscar: îi pasez printre lui Popică, dar intră în unghi, aşa că scoate în faţa porţii pe lângă un Luci ieşit, iar Mitică, de la cel mult un metru, nu central, dar pe cadrul porţii goale, cu mingea la firul ierbii, reuşeşte SĂ DEA PE LÂNGĂ!!! Vorba lui Motanu, a trebuit să aşteptăm ultimul meci pe 2016 pentru ratarea anului!

Mai deşertăm un sac de ocazii la poarta lui Luci, dar tot Mitică o comite, de data asta în apărare: protejează insuficient la presingul destul de agresiv al lui Motanu, pierde mingea, gol Gabi III. Taman la scorul ăsta ne vine sorocul să cedăm omul în plus, deci perspective nu tocmai roz. Continuăm să ratăm exasperant, cu capul, cu piciorul, cu tot ce se poate, în ritmul în care o făcea România cu Irlanda de Nord în '85, iar la un contraatac Mitică nu iese să-l preseze pe Bogdan, lăsându-l să controleze în voie, iar "pungaşul" zice mersi şi schimbă perfect partea la un Ely liber ca pasărea cerului senin, minge aşezată pentru Gabi III, gol. ZeroTrei!

La scorul ăsta, Tavi lasă apărarea şi iese la atac, cu mai mult noroc decât noi: prinde un şut pe jos în diagonală, care se strecoară printre mai multe picioare, dar şi prin plasă, exact lângă bară. Nu apucăm să ne bucurăm prea mult, că Vasea ne dă un gol şi mai norocos, aproape de pe linia de corner, şutând de la distanţă respectabilă direct în vinclul opus, inexplicabil pentru Beţe care "ţinea" colţul scurt (posibil să fi încurcat ordinea golurilor 3 şi 4 ale adversarilor). Totuşi, Beţe a reuşit mai apoi să scoată singur cu Ely. Între timp, contiuăm să-l facem (şi mai) mare pe Luci, care are şi bulan la ceea ce putea fi faza meciului: primesc mingea din aut lateral lângă poarta noastră şi pornesc într-o cursă disperată în care driblez tot ce întâlnesc, până în faţa lui Luci, care nu iese (rămâne pe linie, opţiunea pe care o discutam acum câteva etape, când a ieşit şi a fost driblat de Mihai), aşa că trag pe un colţ, nu prea aproape de bară, ca să nu dau pe lângă, dar oricum bine plasat... Ei bine, Luci întinde un picior ca portarii de handbal, ca să acopere cât mai mult din poartă, şi reuşeşte să agaţe mingea cât să se ducă milimetric pe lângă! În sfârşit, cel care înscrie este Mitică, un gol cu capul la care ia faţa unui fundaş şi deviază pe spate, la bara din colţul lung. Practic, Mitică şi Vasea au înscris nişte goluri pe care nu le-ar mai reuşi din 100 de încercări! Mai bine nu le dădeau pe-astea şi dădeau măcar jumate din alea clare (Vasea nu-mi amintesc să mai fi avut! :))

La 2-4, aproape de finalul meciului, întreaga echipă "Grizzly" ratează şi ea o mare ocazie, aceea de a fi fair-play! La un corner, îi pun mingea pe cap lui Tavi, care se pregăteşte să reia de pe picioare din apropierea porţii, dar este busculat de Paul şi nu se mai întâlneşte cu mingea: penalty clar! N-a existat nici măcar unul care să admită asta, Paul m-a luat cu "ce, Mitică nu împinge?", iar Ely cu "şi pentru asta vreţi penalty?"... Cum ar veni, la mijlocul terenului nu era o problemă, dar în careu e altă mâncare de peşte. Gabi III a preferat să tacă, nu s-a băgat nici măcar Luci, care altădată oferea adversarilor un penalty necerut de nimeni! Păcat, nici n-ar fi însemnat un risc prea mare, un penalty la porţi mici, cu Ely sau Gabi III în poartă, nu era dinainte transformat.

În fine, dacă se întreabă careva cine este Grizzly, ei bine, nu poate fi decât unul singur: LUCI! Spre deosebire de film, la fotbal ursul a câştigat confruntarea cu Mitică DiCaprio, reuşind să-şi transforme burta într-un adevărat scut! Avansez un număr pentru ocaziile singur cu portarul pe care le-am avut: 15! Din astea, peste jumătate le-a apărat Luci, restul le-am dat pe lângă. Două am ratat eu (una pe lângă, alta apărată), celelalte şi le împart frăţeşte Mitică şi Popică. Cum golurile n-au fost date din situaţii de unu-la-unu, rezultă că Luci n-a putut fi învins din vreo cinşpe astfel de faze! Impresionant, probabil cea mai bună evoluţie din cariera sa de portar! Spre deosebire de Mitică DiCaprio, care a fost la polul opus, deci pentru el anul ăsta n-are cum să fie altfel decât mai bun!

(adăugare foto 2 ianuarie)
Tenismanu, fidel sportului care l-a consacrat...

56 de comentarii:

  1. Daca Mitica are parte de ratarea anului, oare cine o fi dat golul anului?!?
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. găina anului.
      la mulți ani, mai vorbim.

      Ștergere
    2. Poate tu, dar să nu-l uităm pe omul foarfecă şi golurile sale. Oricum,dacă la golul copy-past, originalul fiind, adevărat, la o poartă mult mai strâmbă, nu aş fi ştiut cu certitudine că se poate da gol de acolo, probabil nu ţi-aş fi pasat. Vinovaţii fără vină, cer să se facă lumină. Şi se făcu lumină ! Rugăm legislativul să respecte separaţia puterilor în stat şi să nu ne mai ostracizeze armata, sau măcar pe unii căpitani.

      Ștergere
  2. La multi ani!
    Gabita, la faza lui Tavi, eu eram avansat (la bara "scurta") si n-am vazut mare lucru; oricum, eu m-am dus in poarta , pentru penalti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bai Gabita, mai pune si sifon in bautura! Auzi, Mitica si di Caprio! Poate Jean Constantin sau Faramita Lambru.

    RăspundețiȘtergere
  4. ultimul meci a semănat destul de mult cu cel din 7 octombrie, nu mai țin minte multe amănunte de atunci, vineri însă am avut mare noroc, n-am mai pomenit ca adversarii să aibă atâtea ocazii la poartă mică. iar la luci principalul său defect (nu se mișcă mai mult de zece centimetri într-o parte și cinci în alta, nu se apleacă nici pentru o hârtie de o sută)a funcționat ca o mare calitate. ca atacant, dacă vezi că portarul e așa de leneș că nu se duce după fentă, ajungi la un moment dat să-ți ieși din mână, vezi bietul mitică. oricum, a scăpat mult mai ușor cu cronica decât mă așteptam.
    cu alegerile, sunt momente în care cei mai buni sunt prea nobili sau prea boemi, (vezi și meciul din 26 august, 11-11!!! scor final) când găbiță l-a lăsat pe căpitan să-și facă toată echipa, banditul n-a profitat pe deplin și a ieșit un meci pe cinste. eli a fost mirat când m-a văzut la el, mitică zice că i-ar fi spus să-i lase și lui pe cineva, cert e că foarte bine putea s-o furăm.
    bravo lui tavi, că a ales să rămână la cei în minus și lui bogdan, cel mai imprevizibil practicant din zonă. marinuș nu s-a mișcat rău, dar tot norocul lui s-a mutat la sfântu silică.
    acum, chiar te întrebi: dacă mitică sigur își mai poate repeta execuția, siliboa la gol o mai comite (vreo)dată?!?

    RăspundețiȘtergere
  5. Golul anului 2017 s-a dat din prima zi! Giroud.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sau, cum ar zice Motanu, pentru golul anului a trebuit să aşteptăm prima zi a anului! :)

      Ștergere
  6. ăsta e golul: https://www.youtube.com/watch?v=ffJVEvDUeKI

    acțiune frumoasă, execuție spectaculoasă, așa a vrut să dea, bara-gol îi crește cota, însă n-aș vota drept gol al anului unul pe care îl poate da și un păcălici ca mine. acu vreo doi ani, dintr-o poziție ceva mai statică, am dat exact la fel, ba chiar toc plin, dar mingea s-a dus în transversală. plâng și acum, dar aștept ceva cu trei-patru driblinguri. ronaldo, ia de voie, că nu cu tine vorbeam.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu prietenie, tuturor baietilor, LA MULTI ANI pe 2017, cu sanatate si performante!

    Asa cum il cunoastem, Gabita e ireductibil si imprevizibil. La fel si cronica lui, scrisa in cel mai pur stil clasic de ziua 5-a. Acel stil care a adus gloria pe fruntea acestui blog. Poate ca de data asta i-or fi trebuit doi ani s-o faca, dar a meritat, a avut si material suficient. Ave!

    RăspundețiȘtergere
  8. Detalii despre meci, maine. Oricum, mi-este clar, Capitanul a jucat cu trac si s-a vazut, a iesit un drac pana la urma. Glumesc, desigur, dar prima parte a textului ramane valabila.

    RăspundețiȘtergere
  9. Bankkk:

    Putin si Trump merg la o ghicitoare sa le prezica viitorul.

    I-a ghicit prima data rusului:
    - Aoleu, vad puzderie de capitale: Moscova, Chisinau, Kiev, Minsk, Vilnius, Taskent, Erevan si altele de nu mai incap in globul de cristal; Tara asta va fi bucati!
    Zambetul rusului ingheata.

    Americanul repede o intreaba pe ghicitoare:
    - In SUA cate capitale vezi?
    Se uita ghicitoarea, se uita, se uita din greu...
    - Una singura, Washington!
    - Of, mi-ai luat o piatra de pe inima. Dar de ce ai citit asa greu?
    - Era scris in araba.

    RăspundețiȘtergere
  10. Noi am ratat foarte mult pentru ca toti tragatorii au vrut sa finalizeze de regula cu suturi tari. Forma de senzatie a lui Luci, dar si lipsa de inspiratie si de noroc in forma combinata a celor trei din fata (Gabita, Mitica si Popicu) au dat sensul partidei, adica unii sa rateze cu nemiluita iar ceilalti sa marcheze. In plus, cred ca noi am jucat si dezordonat, mai ales in prima parte cand am avut om in plus. Tot atunci, ceilalti au fost mai pragmatici, evenimentele asa au lasat impresia, de doua ori speculand erorile noastre in aparare (la golul 1, Stelica - asta e adevarul - a avut 5-6 secunde de singuratate cu mingea la picior ca sa faca ceva, a intarziat si i s-a furat mingea, apoi eroarea lui Mitica la golul de 3-0). Chiar si asa, dupa golul lui mandel de 3-1 (capodopera de finalizare din prima) sansele noastre existau. A venit insa acea halucinanta executie a lui Vasea de 4-1 care practic ne-a lovit in moalele capului. Doar asa se explica lovitura de cap a lui Mitica, executata moale si plasat pentru 4-2. Magistrala executie! Un cap moale e deci mai valoros decat unul tare. Cat adevar! Multumim Vasea! Capul se inmuiase si la mandel, dar finalizarea care urma sa fie la vinclu, la acea centrare perfecta a lui Gabita, nu a mai avut loc. E de prisos sa spun ca a fost penalti. La 4-2 cat era scorul atunci, a intervenit frica nemarturisita a grizzlilor de a nu se intoarce rezultatul. Noi, cu om in minus, dominam clar acea perioada de final. Multumim Vasea, cred ca tot tie se datoreaza si aceasta situatie. Asadar, frica a infrant fair-playul.
    - Am mai spus-o, desi este foarte putin spectaculos in joc si din cand in cand mai face cate o gafa cu urmari, Bogdan are pe ansamblu o eficienta extraordinar de mare. Noi nu am stiut sa-l integram in prima parte, iar dincolo el a jucat foarte bine.
    - Desi nu a marcat, Gabita a facut jocul nostru. La golul meu, el a facut faza pasand perfect din miscare dupa ce trecuse de doi fundasi, apoi la o alta faza de generic, dupa ce a insirat 6 (sase) adversari (mai putin pe Vasea care era, evident, in fata liniei portii noastre asteptand oportunitati) s-a aflat fata in fata cu al 7-lea, nimeni altul decat marele Grizzly-Luci. Aici s-a stabilit MPV-ul meciului. Ave!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărul este că dacă vă părăseşte norocul şi arbitrii greu să mai câştigaţi un meci.

      Ștergere
  11. Maioru Tavi, colt cu Maioru Coravu4 ian. 2017, 11:39:00

    Luati-i unul punga, ca viseaza urat, face pe el si se trezeste jos din pat. Di Caprio o fi la filmari sau plimba cainele stapanului?

    RăspundețiȘtergere
  12. Colindatorul sef4 ian. 2017, 12:39:00

    Ca in fiecare an,
    Eu,baiat de cartier,
    Cu talent si cu mult fler,
    Vreau sa fac la fiecare,
    Cate o mica urare.
    Mie, sa fiu cel mai bun,
    Cum am fost si pan-acum.

    Lui Mitica sanatate,
    Sticle multe adunate,
    Sa scape de saracie,
    De raie si de chelie,
    Sa aiba mai multa minte,
    Macar cat un bob de linte.

    Pentru bunul meu motan:
    Dai, Doamne, in noul an,
    Rabdare nu inclestare,
    Si putin din ce nu are,
    Minte, bani, intelepciune,
    Ca se face de rusine,
    Cand vrea sa iasa in lume.

    Lui 2B,da-i tinerete
    Ca-i satul de batranete.
    Mai taie-i putin din somn,
    Fa-l sa semene c-un domn.
    Acum parca-i coana mare,
    Cand se duce la culcare.

    Tavita-i asa defect
    Ca ma rog Celui Perfect,
    Sa-i mai regleze rotita
    Sa-i mai lungeasca fustita
    Sa nu dea de vreo rusine,
    Si sa dea vina pe mine.

    La anu si la multi ani !

    RăspundețiȘtergere
  13. Pokemon, ai organizat revelionul afara ,ai inchiriat citeva banci, si ai avut timp sa scrii . Ai facut citeva adaugiri cretine la cronica, ca de obicei, asa te-ai mai incalzit. Ce te faci de acu in colo, ca nu se mai fac pomeni, gata s-au dus sarbatorile. Vezi ca Dragnea a dat o lege pentru oamenii strazi, sa fie ridicati din parcuri, metrouri. Atunci fa- ti rost de o lesa ca te salvez , CHIAR te plimb pe la cantina din AGRONOMIE

    RăspundețiȘtergere
  14. E haios fraierul cand se vrea artist. Pe teren e insa un faimos blatist. Mingea nu-l asculta, portile i se par mici, . . .

    RăspundețiȘtergere
  15. Demostene Botez4 ian. 2017, 16:23:00

    Conopida confunda lumea cu el insusi. Iar Leonardo saracul ar vrea sa plimbe cainele, dar are program de batut covoare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Vă pupă studentele4 ian. 2017, 16:45:00

    La mulţi ani flăcăi, tineri şi vioi ! Anul ăsta îmi dă semne că o să cheltuiesc mai mult pe apă decât pe vin şi efectele sale benefice asupra ane(lor şi)monelor. Drept pt care vineri,înaintea Sf. Ioan, am să economisesc banii de fotbal. Asta e.

    RăspundețiȘtergere
  17. E mare Capitanul! Numai el putea sa faca din nimic ceva unic, irepetabil. La o minge care facea blatul printre fundasi, el finalizeaza sclipitor cu moalele capului sau inconfundabil. Uite asa ajung unii sa spuna ca au dat pase de gol. Sau altfel spus, fraierii sa supravietuiasca pe seama marilor fotbalisti.

    RăspundețiȘtergere
  18. întotdeauna am fost de părere că marinuș e mai bun de poet naiv (cu cratime lipsă la inventar)decât de fotbalist serios. vedeți vineri ce faceți cu pileala, bănuiala mea e că s-ar putea să fie închis prin zonă.

    RăspundețiȘtergere
  19. Hopa, s-ar putea să apar şi vinerea asta! S-o juca în balon, să-l iau şi pe fii-miu?!

    RăspundețiȘtergere
  20. Sambata e ziua lui Ionut si poate face cinste vineri cu balonu. Mitica, cum e si un diplomat desavarsit, va discuta cu sefu si gata, Matei e ca si venit! Ave!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În mod normal, are antrenament chiar de la 3 jumate, dar e încă în vacanţă şi n-a început, ar fi păcat să nu-l iau. Venea şi data trecută dacă ştiam că jucăm în balon, ba chiar ar fi fost la fix, era paritate.

      Ștergere
  21. Pupincurist ca Tavi n-am vazut, de cand mama m-a facut ! Sa zici de copitanu ca e mare, e ceva gretos.
    Daca ziceai ca e mare dobitoc, da, era altceva.Dar sa-l faci pe pachiderm mare fotbalist e dovada ca tu,Tavi,n-ai ce cauta la fotbal, pentru ca-ti pierzi vremea de pomana.Apuca-te de altceva, intra in politica ca se cauta baieti ca tine si ia-l si pe maestrul tau ca incurca borangicul si ma plictiseste.

    RăspundețiȘtergere
  22. Taman mâine, cod portocaliu de zăpadă şi viscol, cu viteză de peste 65 km/h... Oare or să rişte ăia de la teren să lase baloanele în picioare? Asta dacă or fi ridicat vreunul până acum!

    RăspundețiȘtergere
  23. umblă pe aici o muscă fără cap, care, printre alte păcate și vicii de educație, cică nu-i place lui de arbitrajul video. înțeleg că șmenarii de pomeni mărunte adoră întunericul și înghesuiala, da'i mai fac un desen, poate-i explică cineva.

    1 ianuarie 2017, meci la englezi, west ham-manchester united, bani mulți, orgolii, mize pe măsură. în minutul 15 arbitrul (un mare dobitoc, n-o spun numai eu) elimină un băiat de la gazde, aiurea în tramvai, pentru că gazdele fac recurs (trei foști arbitri sunt TOTI de acord că s-a greșit) și omul nu va fi suspendat, dar aproape 80 de minute de inferioritate rămân. meci echilibrat, 1-o pentru oaspeți, gazdele ratează și mai primesc un gol, dintr-un ofsaid pe care-l vedea și ray charles. să nu-ți vină să-i f...ți pe ăia de se cacă pe munca ta? și pe derbedeii care susțin că arbitrajul video "denaturează jocul"?

    ps. priviți un fault pentru care respectivul arbitru dă cartonaș galben.poate așa înțeleg și ciorditorii.

    https://www.youtube.com/watch?v=GYliv-TiOAs

    cred că sunt prea elegant că i-am zis dobitoc...

    RăspundețiȘtergere
  24. tot pentru zevzec, dar nu numai.

    https://www.youtube.com/watch?v=mnRt7Vrwkyw

    asta că tot zicea mourinho că sunt dezavantajați de arbitraj. probabil pe vremea aia nu li se valida un gol din ofsaid pe partidă.

    RăspundețiȘtergere
  25. motanu către puradel ronaldo5 ian. 2017, 21:23:00

    mai ia una, cu același derbedeu.

    https://www.youtube.com/watch?v=zth74j6WpNE

    culmea, vinovat e găsit atacantul, care sare să se ferească , iar vita atacă cu ambele picioare în față. băiatul ăla sare și scapă și după aia vita-și ridică picioarele. d-aia, cu modestele mele mijloace, pledez pentru arbitrajul video. specimene d-astea să nu mai aibă scuze și arbitrii alibiuri. pricepi,tălâmbule, sau o ții langa cu ciordeala?

    RăspundețiȘtergere
  26. Motane,ce ti-au facut piticii?

    RăspundețiȘtergere
  27. Ce vreme, ar fi un privilegiu să jucăm afară! :)
    În ce mă priveşte, treaba stă cam aşa: trebuie să iau pe cineva de la aeroport, avionul fiind programat să aterizeze la 14. Teoretic timp destul să ajung la teren la 15,30. Dacă se va întârzia din pricina vremii, ţinem legătura prin telefon ca să nu vă-ncurc.
    Totuşi, ca să nu vorbim discuţii, ar trebui să vedem dacă ne strângem, mai ales în cazul în care am juca afară.

    RăspundețiȘtergere
  28. Rog pe fenomenologii infocati sa caute cronica ”Ne-am focalizat pe saptamana 100”, aparuta pe 06.02.2012. Ce se observa din prima? Atunci s-a putut, acum ce ne impiedica? Asadar, eu ma bag. Cine are tarie neconsumata s-o aduca (de caracter/vointa/suflet si . . . lichida).

    RăspundețiȘtergere
  29. Mitica ar trebui sa vezi daca e liber balonul. Nu e vreme de
    afara.

    RăspundețiȘtergere
  30. Băbăieţi, am reuşit să-mi deszăpezesc maşina, vreau să spun că... "E VREME DE AFARĂ"! Vântul s-a oprit complet, ninge liniştit, ger nu e. Deci ne vedem la faţa locului, dacă e balon, bine, dacă nu... şi mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  31. Regret, astazi nu semnez condica.
    Distractie placuta!
    Doru

    RăspundețiȘtergere
  32. m-a sunat mitică, în drum spre gară, unde va fi prins cu treabă pe motiv de circulația trenurilor. baloanele sunt jos și așa o să rămână,pe motiv de vânt. paulică s-a arătat interesat și nu prea , eli ar veni, vasile doarme, ca de obicei, sper să nu sforăie, că-l trezește pe luci.
    oligofreneticul e în parc, se bucură și el de dubla ciordeală: țiganii de la real se faultează între ei și primesc penalti, pe barcelona, după ce că au apărare de liga întăi, îi arde și arbitrul.

    RăspundețiȘtergere
  33. Inteleg ca singurul care vegheaza e Motanu, asa ca are liber la miscare.

    RăspundețiȘtergere
  34. Tin minte ce-l mai blagoslovea "motanul cel priceput" pe arbitrul meciului Astra -Steaua din campionatul trecut, cum i-a furat ala pe stelisti, care in opinia sa erau cei mai buni din tara.Si nu mult dupa aceea, s-a dovedit ca aia favorizati au castigat campionatul fara drept de apel, iar acum "prostii" aia sunt luati cu arcanu la "oaste",fiind considerati mai valorosi decat gloata de racani din propria ograda.
    Si stau si ma gandesc la cata dreptate a avut Umberto Eco cand a spus ca "drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. prea-cititule,care tot stai și te gândești, umberto eco a pomenit și că prostul satului se ascunde sub anonimat? sau n-ai ajuns încă la pagina respectivă?

      Ștergere
  35. Vin Ely şi Gabi III. Hai că ne strângem.

    RăspundețiȘtergere
  36. Dacă vă amintiţi, Ely a jucat prima dată cu noi când a fost chemat de fra-su mai mare, tot într-o iarnă când eram puţini. De-aia şi el aduce acum doi fraţi mai mici! :) Nu e glumă.

    RăspundețiȘtergere
  37. Şi Stelică. Iar Tenismanu e fifty-fity.

    RăspundețiȘtergere
  38. Afara de abia se lasa terenul cand se termina joaca.

    RăspundețiȘtergere
  39. Am confirmarea de la Vasea : VINE !!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi pare tare rau,dar n-ai nicio confirmare,nu vin, nu mai am puterea fizica sa ma lupt cu nametii.
      Succes mai tinerilor combatanti!

      Ștergere
  40. Oare la ce ora apare Tavi?

    RăspundețiȘtergere
  41. Oare s-o fi jucat vineri?!?
    Pana una alta, La multi ani!celor care au legatura cu Sf. Ion.

    RăspundețiȘtergere
  42. La mulţi ani Nelule ! Inclusiv în fotbal. Sănătate şi bucurii !

    RăspundețiȘtergere
  43. Vineri, sedinta s-a terminat la 15,15;la 15,30 eram la masina, la 16 eram la P-ta Chibrit. Pana la teren 10 minute- 16,10; echiparea 10 min.(minim)- 16,20. N-am vrut sa mai stric echipele, la ora aia.

    RăspundețiȘtergere
  44. Surprize-surprize, vineri s-a jucat un fotbal de super-clasa cu doua echipe de mare exceptie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Demostene Botez9 ian. 2017, 11:01:00

      De foarte mare exceptie, daca si prostanacul a avut loc.

      Ștergere
  45. Steaua e numai una9 ian. 2017, 16:43:00

    L-am luat pe Gunoier de la maidaneji, sa aiba cine sa ne dea si noua zapada.Cred c-o sa-p luam si pe Patric Petre, ca n-am vazut sperietoare de ciori mai buna.

    RăspundețiȘtergere