Hoții de sub scara fără trepte

Dacă e sâmbătă, hai să fie câteva întrebări. Prima dată, revin cu o nedumerire mai veche.
1. Ceea ce ne propunem să practicăm vinerea este ceva serios sau nu?
Dacă nu, ceea ce în principiu îmi convine, nu avem de ce să ne certăm, se dă liber la luat-primit șorțulețe, fiecare joacă unde vrea și ce vrea, scorul nu contează, Silică iese golgeter, liniște și pace de la început la sfârșit.
Dacă da, atunci ar trebui să existe o cât mai mare concentrare a fiecăruia, să apară cât mai puține fracturi de logică în joc, alegerile să fie alegeri, cu convențiile ulterioare cu tot, faulturile (inclusiv luatul în brațe...) să fie faulturi, hențurile, în special cele cu mâna dezlipită de corp, să fie hențuri, atacanții și mijlocașii să-i ajute pe sevitori și să nu stea cu mâinile în șold, lamentându-se ca țațele. Ca în bancul cu a fi sau a nu fi virgină, calea de mijloc e mai greu de găsit, mai ales când nu o cauți.
 2. Este victoria chiar așa de importantă? Pentru mine, e mult mai important să nu pierd, dar pot supraviețui cu oarece grație și după catastrofe gen 0-12, când am jucat până la capăt, fără comentarii, mi-am felicitat oponenții și am servit berea de după. Oricum, din momentul în care meciul s-a încheiat, tot ceea ce a fost rău se șterge cu buretele și rămâne doar socializarea. Că pe alții îi prind din urmă treburile taman când mănâncă bătaie e strict treaba lor, dar ar fi naivi să creadă că nu se observă.
3. Blogul nu l-am inventat eu, ci este una dintre  contribuțiile   lui Găbiță în favoarea grupului, mai mult ca sigur în ideea de a ne uni  și de a fi o permanentă punte de comunicare.  Unii băieți au fost reticienți de la bun început, declarând că nu se vor osteni să-l deschidă, punând o ștampilă de rahat pe ceva ce nici nu apucaseră să guste. Alții știu doar să citească, unii mai și scriu câte ceva constructiv, critic, cinic, ironic, glumeț, fiecare după cum îl duce sufletul. Să nu vă închipuiți că ia cineva vreun sfert de leu pentru această activitate (era să scriu corvoadă), că subsemnatul e nevorbit sau că numărul de comentarii îi ține de cald vara. Sau, cu atât mai mult, că n-am alt loc unde să mă umflu în pene cu așa-zisele mele acte de vitejie. Din contră, când unul dintre voi (îmi vin în minte acum  Tavi, Bețișor, Gabi, Nelutzu, de mai multe ori Mitică și Silică, chiar și Marinică) s-a distins prin ceva deosebit, mi-a făcut plăcere să-l laud cu subiect și predicat, fără ca, în cazul unora, să apară măcar un cuvânt de mulțumire. Așadar, din respect pentru inițiator și pentru cei ce citesc (destul de surprinzător, multe persoane din afara țării), fac pe prostul și scriu în continuare. Până când, este deja o altă poveste.