sâmbătă, 12 decembrie 2015

Sfântul Gabriel cade într-o vineri

Jale și pustiu vineri după amiază, la ora când de obicei se face recensământul războinicilor pensionari de ziua a cincea. Din varii motive, mulți luptători ghiauri și-au luat liber la program  taman când aveau meci cu turcii: pe biciclist îl înțelegem, că s-a scumpit motorina, Găbiță servește mai nou doar în cazuri de extremă urgență filială (adică după ce fiul său adoptiv Mitică se duce plângând acasă c-ar vrea să sugă și el ceva, sau că cineva l-ar fi servit cu de-a suptelea, nici noi nu mai știm exact), Stelică a găsit o fată, Eli chiar mai multe și le-a dat și la ăi mici câte una să miroasă, Tudorică avea programare la coafor și dup-aia la "Surprize, surprize", iar cei doi cantautori, Stroe și Vasilache, și-au trimis prin poștă scutirea, deși Marinuș aproape că s-a jurat că i-a văzut pe amândoi în piață la Matache, unde s-a deschis sezonul de reducere la murături.
Norocul nostru că am recuperat doi dintre veterani, Bețișor și Paulică, și am reușit să strângem de-un cvorum. Ce-a reieșit în urma alegerilor nu mi-a sunat deloc bine, distribuțiile semănând supărător de mult cu cele de la recentul 0-12:
Sfântul Gabriel: Virgil, Bebilă, Gabi, Bețișor, Marinuș
Păcătosul Mitică: Ne Lutzu, Paulică, Răzvan, Mitică, Bogdan Vodă Mazilu
Și totuși, semne de încurajare ar fi fost câteva, absența lui Tavi garantând că primii n-or să mai ajungă la doisprezece și lipsa de prezență a lui Sileb Ulan făcând greu de crezut un zero în dreptul alor săi. Prima jumătate de oră și de meci a fost echilibrată. Bețișor a înscris pe respingerea portarului, după ce a scăpat din marcajul lui Motanu (chestiune care s-a mai repetat la vreo câteva goluri distanță), după care Mitică se trezește singur cu Marean și strecoară cu mult noroc mingea pe sub bunul său prieten. Sfinții stau mai bine în teren, pasează mai bine și, în general, au mai mult noroc. Mitică se trezește la un moment dat cu două dește-n gură la o lovitură liberă, și până procesează pe care să-l scoată, îl lasă pe Gabi liber să primească, iar acesta prinde vinclul, 2-1. Două scurte momente de glorie motănească întorc scorul, primul fiind o boltă din lateral, de la Piața Domenii, peste favoritul său Marinuș, al doilea o altă boltă, din apropiere, peste Virgil, după care Păcătoșilor li se închide lumina. Mitică uită din nou de la Gabi la un corner, iar acesta înscrie spectaculos într-unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, Bețișor recidivează la ciupeală (după care se accidentează ușor și ia în primire poarta) Marinuș se bagă și el la gol, Bebilă prinde  un lob la care Ne Lutzu sare și apoi se răzgândește și lasă mingea să adoarmă în plasă. Dincolo, două bare ale subsemnatului, un cap al lui Ne Lutzu pe centrul porții și câteva rachete Mitică nu pot decât să consfințească altă vinere maro pentru el și frații săi, care ar avea totuși ceva circumstanțe: Paulică n-are suficiente meciuri în picioare, Ne Lutzu de băiat bun ce este  uneori e cam prea milos, iar Vodă s-a trezit într-un dublu impas; crezând că pleacă la vânătoare și-a luat costumul de camuflaj, dar a uitat de antiderapanți, bașca l-ar fi anunțat Dolly c-ar bate-o gândul de măritiș și nu știe încă dacă o să-l cheme la nuntă, așa că omul e stresat.
Singura rază de optimism vine, culmea, tot de la Mitică, suflet bun și milostiv care nu numai că s-a gândit să-i refacă viața lui Marinuș, dar chiar a luat și măsuri și i-a făcut cunoștință cu o doamnă bine din străinătate.



De obicei, nu ne ocupăm cu așa ceva, dar doamna respectivă ne-a trimis la redacție o fotografie în care apare alături de sora ei mai mică (cu 20 de kile) și care ar dori și ea să se mărite. Acum, visăm și noi, dar cum ar fi să-i auzim pe Silică și Marinuș adresându-se unul altuia cu cumnate?!?

71 de comentarii:

  1. Motane, ia-le tu p-amandoua, ca tot esti liber!

    RăspundețiȘtergere
  2. Popicu gentleman il va lasa pe domnul Vasea sa aleaga primul si ce ramane este al lui Mitica, dar se teme ca niciunul nu va putea sa le rezolve pe frumoasele si distinsele doamne. Solutie de avarie ar fi Stelica, Bebe le plictiseste, asa ca se pregatesc Motanu si Bogdan.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi spune si mie cineva ce a facut Barcelona, ca pe televizorul meu scrie 2-2 dar eu nu cred?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pana la urma care a fost scorul?!?
    Sfantul Gabriel a luat caimacul de vreo 7 ori si Pacatosul Mitica a luat zatul de 3 ori. Asa e?

    RăspundețiȘtergere
  5. Tavi, ti-au trecut emotiile de la serbare?
    Cum s-a comportat tancu Matei?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cumnate, traiasca familia ta,dai si tu o bere?

      Ștergere
  6. Chiar imi pare rau, ca am pierdut asa lamentabil. Macar un egal se putea dar am gresit tehnic, vorba vine. NU vreau sa ma scot pe mine, dar am jucat cam singur. Orice incercare de constructie, combinatie, murea din fasa, dupa o pasa gata, se termina faza, se pierdea mingea. Am asteptat multe mingi, pase, dar nu ajungeau la mine. Trebuia sa vin in careu la noi sa-mi iau mingi, asta am facut destul de des. Cu cine sa pasez, asta era problema. Eu nu sunt ELY sa scot 3 FUNDASI din aparare, e clar lucrul asta. O mare parte din joc nu am fost jucat, vorba vine. PAUL nu mai pasa, ma trimitea in careul advers unde erau 3 oameni. FOTBALUL JUCAT 5 LA 5 nu se joaca cu mingi bubuite din careu in careu sau cu lansari puternice la bataie, ci pase pe om direct. Asa au jucat adversarii. Nu vreau sa-i critic pe BOGDAN, BRONSON, dar nu sunt oameni de atac de combinatii. Nu am putut reprimi pase de la ei deloc, si in pozitii bune BOGDAN VODA CEL CUMPLIT, de data asta din 1 m sau 2 m, nu a putut nici trage, nici pasa, desi era singur, nemarcat. Bronson e util in poarta, aparare linga portar, iar BOGDAN este o mare enigma unde sa-l pui. Noi NU AM PUTUT COMBINA, NU S-A LEGAT NIMIC. Chiar daca s-a gresit la o faza, doua, ca nu am marcat un om, se mai intimpla. Problema e ca nu am revenit ca joc, sa reducem din diferenta. Motane, stii ca ti-am servit 2 mingi pe tava de gol, clare, care nu au iesit: una din aut, cind tipai si ma duceam sa iau mingea, si una cind te-ai impiedicat un pic, nu ti-au iesit pasii, nu stiu.deci se poate gresi. Gabi a jucat ca in tinerete. Ei au pasat in 3 oameni, nu au gresit ca noi, veneau si inapoi in aparare, oricum trebuie felicitati pentru joc, toti. Motane cu MARINUS, nu te baga peste mine, cu alte gagici, ca omul este deja indragostit, stiti de cine, si imi pierd comisionul.


    RăspundețiȘtergere
  7. Mitică, ţie îţi trebuie cineva să te pună în valoare. Trebuia să-l alegi pe Popică! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. barcelona parcă s-au prostit la cap, e al treilea meci în care conduc și fac egal. hai, o greșeală cu valencia, cu leverkusen au fost cu echipa a treia, dar să ai 2-0 și să nu ții de rezultat acasă e indolență curată! interesant, valencia le-a asigurat titlul în vară, de și-au putut permite să le lase un punct în ultima etapă lui la coruna (!), care a scăpat așa de la retrogradare.
    am găsit o altă echipă care merită tot respectul: augsburg. acu patru etape erau pe ultimul loc și fără șanse reale de calificare mai departe în europa league. zece puncte în trei etape, calificare miraculoasă în europa, cu gol în deplasare în minutul 96, asta-i recompensa că n-au dat afară antrenorul.
    despre jocul de vineri ,mai încolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Motane bostane, explica-ne cum a reusit Augsburg sa obtina 10 puncte in 3 etape?!?

      Ștergere
  9. Sunt unii care s-au bucurat ca Tavi si Vasea n-au marcat niciun gol vinerea trecuta, dupa o serie de goluri inscrise in ultimele saptamani.Asta s-a intamplat nu ca le-ar fi secat setea de gol, ci pur si simplu n-au fost prezenti la locul faptei.

    RăspundețiȘtergere
  10. Chiar daca nu ati fost prezenti fizic ati fost in inimile noa-stre si eu consider ca ati facut unul din cele mai bune meciuri. Tineti-o tot asa. Ce-mi plac glumele mele! Doar mie.

    RăspundețiȘtergere
  11. E mare Fenomenul. Precum Barca, Real, Steaua, Dinamo etc. si Fenomenul dispune de un larg grup de sportivi. Oricate absente sunt la un moment dat granzii pot incropi o a 2-a sau o a 3-a garnitura, au de unde. La noi se poate si mai si, se merge pana la a 4-a, a 5-a. Mi-amintesc intr-o vara, la peste 40grade, am jucat un 2 la 2, iar de curand un 3 la 3 Mitica+mandel+Sile contra Gabi+Bogdan+Popicu. Ce vreau sa spun e ca ii felicit pe cei 10 prezenti, mai ales ca vineri a fost o vreme relativ urata si, chiar daca au avut rolul garniturii a 3-a, au incins se pare un meci pe cinste. Totusi, pe ce teren s-a jucat?

    RăspundețiȘtergere
  12. Sile, a fost un spectacol pe cinte! Prichideii imbracati in craciunei au recitat, cantat si dansat in aplauzele dezlantuie ale numeroasei asistente, inclusiv a lui Mos Craciun, care a facut o derogare de timp. La final a impartit daruri cu generozitate la micii-mari artisti.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa intelegem ca Tavi si Vasea fac parte din garnitura 1-a, dupa gandirea luiTavi.Asta inseamna sa nu mai ai simtul masurii.Stai la pomana, dai 2-3 goluri si gata esti "FIRST CLASS".

    RăspundețiȘtergere
  14. Sau poate prima garnitură este compusă din cei care se prezintă de obicei la teren.

    RăspundețiȘtergere
  15. Mitica, ai castigat si tu vreodata un meci numai datorita tie ? Incerc sa-mi amintesc si parca am alzheimer.Nu te-am vazut castigand dacat alaturi de Gabita, Ely, Catalin, Gica, fara ei niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  16. Steaua e numai una14 dec. 2015, 11:31:00

    Cum se face ca in meciurile lui Dinamo din ultima vreme arbitrii ii ajuta la greu? Gol din fault la Petrolul, gol din ofsaid cu Pandurii, cartonase aiurea pentru adversari. Si uite de asta s-au marit amenzile auto!

    RăspundețiȘtergere
  17. Profesorul distrat14 dec. 2015, 12:16:00

    Ca sa intelegeti si voi mai bine limba romana, va dau un exemplu: Popescu este o amuleta, Vasea si Motanu sint mascote, iar Tavi si Mitica maimutoi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cei 4 nominalizati mai sus14 dec. 2015, 13:47:00

      Popescule,Popescule,ce-ti mai place sa te lauzi!?!

      Ștergere
  18. La noi la tara prima garnitura e de obicei fasole, adica exact despre ce vorbim cind ne referim la Tavi.

    RăspundețiȘtergere
  19. SuperStar Sile, cam multi pizmosi pe sclipitorul nostru talent in a jongla cu mingea. Pe unii ii stiam, pe altii ii aflam din intamplare. Ce ma mai distrez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate singura poanta la care am ris citind cronica a fost cea cu Stroe si Vasilache. La cit de bine ii stiu insa pe menestreli, eu as fi mers pe Stela (Tavi gospodina) si Arsinel.

      Ștergere
  20. barcelona 3.5 bayern 3.75 real 6.0 city 11 psg 13 atletico 15 chelsea 21 juve 34 arsenal 41 wolfsburg 51, cotele la câștigarea CL, după ce barcelona și bayern au picat cel mai rău posibil. să-l vedem pe mourinho cum păcălește fotbalul cu psg.

    dincolo, dortmund 8 (deși a picat cu porto!) united 10 napoli 11 liverpool 12 sevilla 13 tottenham 17 valencia 17 porto 21 leverkusen 21 villareal 26 bilbao 26 basel 26 schalke 34 fener 34 șahtior 41 olimpiakos 41 marsilia 41 braga 41 galata 51 sporting 51

    silebulan are dreptate, augsburg a scos 10 puncte din 4 meciuri. acu, că-i simpatizez, au căzut cu liverpool...

    RăspundețiȘtergere
  21. Amator, nu specialist ca Motanu15 dec. 2015, 09:16:00

    FCSB-istilor,la cate henturi in careu se da penalty impotriva voastra ? Acum sa va vad cat sunteti de corecti, ca m-ati omorat cu cat v-a furat arbitrul in meciul cu Astra.Hai, luati microfonul si prestati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Steaua e numai una15 dec. 2015, 10:59:00

      Domnule, v-as raspunde eu, dar mirositi a insolvent.

      Ștergere
  22. Gâlcă la Espanyol! Asta veste, băbăieţi, ar fi tare s-o bată pe Barcelona pe 2 ianuarie!

    RăspundețiȘtergere
  23. Steaua e numai una15 dec. 2015, 20:34:00

    Ar fi frumos ca din meciul Dinamo-Astra sa nu se califice niciuna mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. un chibit neutru16 dec. 2015, 10:53:00

      De cate ori au jucat amandoi,Palici si Pulici, Dinamo a castigat!
      Totusi cam multe victorii pe final in prelungiri...

      Ștergere
    2. Baba Cloanta Rednic16 dec. 2015, 12:02:00

      Ca sa le poarte si mai mare noroc, Dinamu cauta acum si un jucator Pulica. I-as recomanda vreo citiva de la noi.

      Ștergere
  24. A inceput sa va fie frica de Dinamo!

    RăspundețiȘtergere
  25. Agentia de turism16 dec. 2015, 12:43:00

    Ce coincidenta! Cele doua frumoase, pozate asta vara la Techirghiol, par a fi fanatice dinamoviste, il cauta tot pe Pulici.

    RăspundețiȘtergere
  26. Asta da specialist ! Sa ai antrenor, sa-ti castige campionatul si tu sa-l dai afara pentru a-l angaja pe finul fara nicio expertienta in antrenorat si apoi cel mazilit sa fie luat de o echipa din campionatul Spaniei.Numai Beeecali poate fi in stare de asa ceva.Specialist nu gluma.Cum sa tin cu echipa unui asa patron ?

    RăspundețiȘtergere
  27. Cumparator: Buna ziua! Scuzati-ma provine aceasta carne de la animale care au trait in fericire si fara stres?
    Vanzator: Bineinteles! Le-am dat droguri tot timpul si apoi le am impuscat in timp ce se regulau.

    Cum ne adresam unei fete:
    Relatie de 3 zile: Buna iubita.
    Relatie de 3 luni: Ce faci fa?
    Relatie de 3 ani: Ce mortii matii faci faa?!
    Doru

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pedagog la derbedei16 dec. 2015, 15:01:00

      La prima fraza baiatul seamana cu Tavi sau Gabita
      La a doua fraza ii vad pe Popescu si Mitica,
      La ultima fraza il recunosc pe Ely.

      Ștergere
  28. Sa fie nationala de handbal feminin ”Radwanska” turneului final din Danemarca?

    RăspundețiȘtergere
  29. Ce tare sunt! V-am spus de prestatia lui Bre Pic de la Viitorul-FCSB inainte sa se afiseze nota pe care acesta a primit-o, urmare a furtisagului.A luat cu indulgenta nota 4, ceea ce confirma ca subsemnatul a avut dreptate.Bravo, subsemnatule !

    RăspundețiȘtergere
  30. Catre Baba Cloanta Rednic
    De la voi, Dinamo poate lua numai pulicici.Asta e,buni si astia.

    RăspundețiȘtergere
  31. Motane, bv. pt. cronică, aţi devenit mai haioşi. Semne bune anul are. La greci. E luna cadourilor, pune-mi şi mie o pilă la Mitică, poate îmi ia şi mie o camera în Agronomie, să-mi refac viaţa şi livada, cu o studentă la pomicultură. Noaptea pe la trei. Eu, garantat, sunt recunoscător, nu ca alţii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cam greu să te mai ajute mitică, și el se bazează în ultima vreme mai mult pe mâna lui dreaptă. s-ar putea însă să fie liberă una din domnișoarele de mai sus, că nu i-a aprobat lui marean ceareul. nu e așa uzată precum pare, absolventă de limbi, gospodină, taman bună pentru sezonul de iarnă.

      am găsit și o completare la ce-a scris bețișor.
      relație de 30 de ani: iubirea mea, mă lași și pe mine vineri cu băieții la fotbal? aici îi recunosc pe silică și mama-soacră.

      Ștergere
  32. într-adevăr, tudor i-a ajutat de două ori pe steaua anul ăsta, dar cred că din postura de tâmpit mai degrabă decât de vânzător. n-aș spune același lucru despre colțescu, care ȘTIA la pauză că i-a furat pe steaua cu două goluri la giurgiu și le-a mai ciordit unul, bașca un roșu la budescu, când (mai mult în joacă, dar regulamentul e dur) îi dă una peste meclă lui cojocaru. în principiu, greșelile de arbitraj se compensează pe termen mediu și lung, așa că și dinamo ar trebui să se aștepte la o serie neagră, după multele ajutoare recente.
    i-am răspuns eu lui nea cutare anonim, din politețe că m-a băgat în seamă cu părerea. văd însă că steliști mult mai înfocați ca mine dorm, dacă nu cumva s-or fi dat cu armata, că le miroase jiji a oaie și sunt prea sensibiloși la altă brânză decât a lor.

    RăspundețiȘtergere
  33. ”Radwanska” merge mai departeeeeeeeeeee!!!!! Yes, yes, yes!!!!

    RăspundețiȘtergere
  34. Bravo fetelor, bravo ROMANIA!
    Tavi, ai avut gura aurita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa traieti Sile!!! Vineri ii facem praf pe ai impotriva carora vom juca. Doar daca smecherii aia doi care vor face alegerile nu ne vor imparti intre ei.

      Ștergere
    2. Ce optimist e Tavi! El crede inca cum ca il alege cineva.

      Ștergere
  35. Tavi, cum ai de gand sa-i faci praf ? Vrei sa le dai de baut ?
    Bravo, Cristina Neagu ! Ce pacat ca poporul asta de rahat, nu stie sa-si respecte adevaratele valori.Daca luam bataie, era facuta cu ou si otet pentru ratarea din final uitandu-se jocul magistral de pana atunci.La fel facem si cu Halep si nu numai.
    Motanele, multumesc pentru raspuns, dar ma asteptam sa fii mai obiectiv.Stiu ca poti.

    RăspundețiȘtergere
  36. Trei politisti stateau de vorba:
    - Asa de proasta este nevasta-mea, zice primul, ca inchiriaza videocasete si noi nici macar nu avem video.
    - A mea, zice al doilea, e si mai proasta, a cumparat detergent de spalat vase si noi nici nu avem masina de spalat vase...
    - Ale voastre nu sint nimic, zice al treilea, eu am fost cu nevasta-mea la supermarket sa faca cumparaturi si ea si-a luat 20 de prezervative pentru vacanta... Va dati seama ce proasta, ca eu nici nu ma duc cu ea…

    RăspundețiȘtergere
  37. Capitane, umbla zvonul ca te retragi. Spune-ne si noua din timp sa facem o cheta pentru cadou. Pana acum am strans un pieptene de la Vasea, o sticla de vin de cinci litri de la Bebe, un autograf de la maestrul Popicu, un borcan de zacusca de la Tavi, un flacon de xanax de la Motanu, un balon gonflabil folosit de la Stelica, juma de coniac de la Nelu, un pachet de tigari de la Bogdan, un pres nou de la Gabita. Cine mai doneaza e asteptat sa se inscrie pe lista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Contribui si eu cu o pereche de ciorapi care stiu fotbal.

      Ștergere
    2. Donez o peruca blonda, cred ca i-ar sta foarte bine. Sa ne traiesti Mitica!

      Ștergere
  38. ce-l mai simpatizează lumea pe mitică, bag seama că trebuie să vină cu o pungă mare ca să-și ia cadourile.

    referitor la arbitraje, e normal ca fiecare să fie subiectiv, doar n-o fi purtător de cuvânt pentru altcineva. oricum, puteam să fac pe prostu și să uit că tudor a dat o mână de ajutor și cu botoșaniul. rămân însă la părerea că istvan kovacs la târgu mureș și colțescu la giurgiu au făcut jaf armat. mă miră că trebuie să iau eu partea stelei, când doi suporteri mult mai adevărați, Pic și Poc, schimbă complimente între ei, în loc să ia atitudine.

    RăspundețiȘtergere
  39. Din cauza unei raceli rebele, maine nu pot onora meciul.
    Am aflat ca maine revine prima garnitura, asa ca nu e nici o problema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca lipsesti tu si inca vreo doi-trei care vin de obicei exista riscul sa jucam cu garnitura 2-a sau a 3-a. Evident la numara se referea textul meu anterior. Sper sa nu fi ca fetele alea simpatice care sufera de mania persecutiei. Vezi ca raceala se trateaza si cu tarie marca Nelson-50grade precum si alergarea pe teren. Mai ai timp sa te razgandesti!

      Ștergere
  40. Steaua e numai una17 dec. 2015, 23:45:00

    S-a intors Reghe si Steaua nu mai e sat fara ciini, sa vina toate potaile cu miloaga pe acolo. Pina la vara, patru meciuri cu Dinamo, trei victorii si un egal, zece goluri marcate, la revedere Rednic.
    Aveati si voi un jucator de caracter si aluia i-ati reziliat contractul. Hauuu!

    RăspundețiȘtergere
  41. Gaby păcatcalipsesti Popicu, voia să fim toți azi.Este cam timid,și azi vine una din cele 2 miss litoral prezentate de Motanu,și voia sa-lincurajam .Sper să nu ceară acte medicale ca pica înțelegerea,și rămîne în parc pe bancă.

    RăspundețiȘtergere
  42. Ti se-nlimba in-cur-ca-ngura?

    RăspundețiȘtergere
  43. Pardon, scuzati!
    Am vrut sa-ntreb: ti se incurca limba-n gura, copitane?

    RăspundețiȘtergere
  44. Steaua bate din nou Viitorul si merge in semifinale:
    5 - Muniru suteaza peste poarta din 15 metri.
    12 - Adi Popa patrunde in careu, dar trage slab in bratele portarului.
    21 - Ianis Hagi vede cartonasul galben pentru simulare in careu.
    27 - Gest incredibil al lui Benzar, care degajeaza de la 40 de metri direct in corner.
    48 - GOL STEAUA! Rapa centreaza excelent din partea dreapta, Stanciu apare bine la finalizare si trimite mingea sub bara din 10 metri!
    58 - Jocul are un ritm mult mai bun in partea secunda fata de prima repriza.
    66 - Ce ocazie!!! Varela trimite peste poarta dintr-o pozitie excelenta, din trei metri.
    68 - GOL ANULAT STEAUA! Stanciu inscrie, insa reusita e anulata pentru un ofsaid la Tade.
    70 - Popa suteaza puternic din afara careului in bratele portarului.
    87 - Tade scapa singur spre poarta, dar trage peste din afara careului.
    90 - Ce ocazie!!! Tade scapa singur cu portarul, dar rateaza incredibil.
    90+4 - Final de meci! Steaua se califica in semifinale!


    Jucatorii de la Astra nu si-au mai vazut salariile de trei luni si au mai multe prime restante inca din vara. Termenul de plata era 15 decembrie, insa acest lucru nu s-a intamplat.

    In aceste conditii, antrenorul Marius Sumudica spune ca nu mai exista nicio cale prin care se pot rezolva problemele de la Astra.

    "Nu mai avem nicio sansa! Totul s-a terminat! Restantele nu vad cum ar putea fi platite. Este norocul celor ce se afla sub Astra in campionat", a spus Sumudica.

    Antrenorul a anuntat deja ca nu va merge cu echipa la Severin pentru meciul cu Pandurii din etapa urmatoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Flacau, la ocaziile Viitorului ce faceai, dormeai in post?

      Ștergere
  45. Adevărata ştire e că Lacrima lui Ovidiu se va usca pe obraz. E o crimă. La Crima lui Ovidiu.

    RăspundețiȘtergere
  46. Nu ma intereseaza Viitorul, daca esti curios.

    RăspundețiȘtergere
  47. Acu', sincer sa fiu, Steaua a castigat fiind ajutata de arbitrii; portarul Stelei trebuia sa fie eliminat inainte de inceperea partidei.

    RăspundețiȘtergere
  48. Oricum, lucrurile se vor regla: urmatoarea partida a Stelei -FCSB va fi arbitrata de musudica si red-mic.

    RăspundețiȘtergere
  49. păi bine, băi ciulifrici, tu suporter cu vechime și mă lași pe mine să combat singur?

    incredibil totuși cum i s-a schimbat stelei norocul, de la venirea lui reghe, pentru că jocul n-a fost cine știe ce. mai sunt unii care au văzut blaturi, dar probabil că le e foame și visează la torturi.

    Pic e magnificul, i se spune așa de la obiceiul de a obține penaltiuri din căzături, la adierea vântului. Poc e nepotul lui Dobrin, iar numele îi vine de la zgomotul ghiulelelor care sfâșie plasa. nu aia cu cartofi...

    RăspundețiȘtergere
  50. Lasa Motane, ca , pentru gloria unei asa echipe, merita sa dai ceva sudoare de popou motanesc.

    RăspundețiȘtergere
  51. Apropos, spala-te pe dinti si mai spala si tu fofoloancele-alea, ca mai intra careva aici si le vede jegoase si-o sa spuna ca suntem jegosi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bag seama că te interesează fetele. hai, că mi-ești prieten, ți-o recomand pe aia mai plinuță, că văd că magnificu nu răspunde la telefon, așa că îi retrag oferta. sunt convins că o să te porți ca un domn și-o să-i faci conversație. bașca încuscreala cu marinuș, mare onoare pe tine, bobocule.
      ps: ia-o așa mai natur, dac-o speli prea des poa să-i sară smalțul.

      Ștergere
  52. Ce sex, au mai tras doar unii, pe terenul din Agronomie

    Deşi afară cerul era înnorat, balonul era inundat de razele blânde ale soarelui. Sau erau patru sori, sau totuşi era doar unul autentic şi ceilalţi trei erau doar reflecţia în apele line ale lacului Bolintin. Camerele de luat vederi, deşi invizibile, înţeseau tot balonul, măturând alene fiecare centimetru pătrat. Partida a debutat bine, am făcut poze de grup cu copiii altora şi ne-am îmbrăţişat cu mămicile lor, crezând sincer într-o relaţie serioasă şi de durată, dar... Au jucat echipele 9/8 şi 8. În nici minutul cu care v-aţi obişnuit, Ameţitorul face o cursă caracteristică, îşi parchează urmăritorii unde vor muşchii lui şi deschide scorul. În minutele care urmează Tudor prinde un voleu, Alex cel tânăr scapă mingea în poartă şi după ceva divergenţe, golul este acordat şi egalitatea restabilită. Urmează un moment foarte important al partidei, care avea să încline balanţa când de o parte când de cealaltă. Vasea încearcă la o fază controversată în careul 8, să-şi tragă singur în porţiunea dintre spate şi picioare şi reuşeşte. Entuziasmat ca un copil de senzaţia sublimă ce l-a cuprins instantaneu, convins că băşica gonflabilă nu-i poate oferi nicicum asemenea satisfacţie, se repede la haine, se îmbracă şi părăseşte balonul, nu înainte însă de a le povesti cu lux de amănunte lui Tichi şi lui Rin ce s-a întâmplat. Din acest moment meciul s-a tăiat ca maioneza. Torpilatorul, Tudor şi Fănică au început să-şi verse toată muniţia spre poarta adversă, dar ca în orice război, paşnic şi prietenesc, ţinta nu a fost atinsă, apărând în schimb victimele colaterale cum ar fi pânza balonului, bările, mâinile portarului, capetele şi burţile fundaşilor sau chiar mai jos. În acest răstimp, Ameţitorul, lansat pe traiectorie de Motan sau PalincPol îşi vedea de ale lui, dribla, combina cu Vlăduţ, Tavi, Tichi sau Rin Rin şi băgau mingea în poartă de nici nu-ţi venea să o mai scoţi. Rin Rin jubila fiindcă a băgat-o de două ori, Vlăduţ a înscris şi el, Tavi şi-a zis că nu e momentul să se abţină tocmai acum, Tichi cu aripile în vânt a înscris şi el. Una peste alta s-a făcut 6-1 pt. 9/8, începând parcă să miroasă a 11-1 ars. (Tavi, cifrele 3 şi 4 sunt 3 şi 7, cred că ţi-am dat un 4 şi un 8). Emoţionante momentele în care Tichi, văzând diferenţa de scor, aducându-şi aminte de primele cifre învăţate la grădiniţă, 0, 1, 2, îi oferă lui Bogdan 2 sau chiar 3 pase absolut gratuit, fără nicio condiţie. Minunat gest. Bogdan participă la un contraatac, Torpilatorul îi pasează, dar din trei metri lateral stânga, acesta trage pe lângă poartă, fiind convins că aceasta e moda. Uralele sclipitoare ale homosexualilor i-au invadat deîndată întreg echipamentul. Bucuria se resimte în sânul întregii echipe, care începe să se regăsească, Torpilatorul îşi şterge luneta de praf şi înfige vreo trei bucăţi, Tudor convins că a spart toate camerele de luat vederi, de care vă spuneam la început, şi că nimeni numai are posibilitatea să dea în reluare golul său, înfige una ţeapănă în vinclu, Fănică hop şi el că e pe gratis. Virgil, Neluţu şi Stelică sunt din ce în ce mai greu de trecut. Aducându-şi aminte de ce i-a spus Vasea la plecare, Rin încearcă să prindă o minge puternică între picioare şi s-o ridice tot mai sus, dar nu reuşeşte şi mingea se duce în plasă. Vizibil enervat, urlă la Tichi spunându-i să încerce şi el, că sigur se poate. Tichi nu-l ascultă, cu mingea mă, eşti nebun, bagăţi-o singur, ba tu, ba ţie, e.t.c. În final nu s-a stabilit care

    RăspundețiȘtergere
  53. cui. Ba la un moment dat, după mai multe driblinguri prelungite, preferate în locul paselor, intră şi mezinul în colimator. Touche pussy cat. Atenţie mare că este minor şi dacă vă aude vreun furţian, scăpaţi cel mai uşor cu o amendă grea. Între timp 9/8 mai înscriau şi ei, sigur că da, au mai fost şi goluri dar şi prea plinuri de ratări. În final a fost 9-8 pt. 9/8, scor rezonabil, deşi mult mai echitabil mi
    s-ar fi părut un 8+ - 8-.
    La ieşirea din balon, surpriză mare, pe cer apăruseră stelele, un grozav foc de tabără ardea mocnit, mesele erau aranjate în cerc, iar grătarele cu cârnăciori şi fripturele îţi mângâiau năsucul îmbiindu-te să te aşezi şi să savurezi. Relaţia de durată în care am crezut la început s-a dovedit a fi doar un val înspumat spărgându-se la malul mării. Masa era pregătită doar pt. viitoarea generaţie, pe motiv că noi am învăţat s-o frecăm la cald atunci când stăteam în frig, aşa că putem în continuare s-o facem mult şi bine.
    Rămânem cu amintirile, mie nu-mi displac, ceea ce vă doresc şi vouă. Urmează o poză cadou, dar nu ştiu...

    RăspundețiȘtergere