duminică, 2 septembrie 2012

Cei 7 magnifici



Incerc o “emotie de toamna” căci uşor, pe nesimţite, vara a trecut şi “a venit… toamna”. Vă amintiţi minunatele versurile ale lui Nichita S. precum şi superbele melodii, având ca suport această poezie, compuse de Nicu Alifantis şi regretatul Cornel Fugaru .
Cele de mai sus nu sunt o simplă introducere, ci, dacă vreţi, în limbajul nostru sportiv, avem exprimate într-un anume fel, coordonatele temporale şi sufleteşti ale întrecerii dintre cele două super echipe care fac legea în Agronomie.  
Cu meciul de vineri 31.08.2012 s-a încheiat sezonul de vară. Pe o vreme minunată pentru fotbal şi într-o atmosferă de vis, cu 14 combatanţi prezenţi pe teren şi unul pe margine, care-i şi întrece, nimeni altul decât pelicanul universal Sile, s-a disputat una dintre cele mai palpitante şi spectaculoase partide ale verii. Mai mult, pentru ca totul să fie perfect (ce e drept, în special pentru pelicani e valabilă afirmaţia), disputa a beneficiat după numai câteva minute de la începerea ei de o asistenţă numeroasă, mai bine de 20-25 de picimani, învăţăcei în ale tainelor cu balonul rotund, care, împreună cu părinţii sau alte rude şi prieteni, au asistat cu sufletul la gură, ba au facut şi galerie, la acest adevărat spectacol fotbalistic. Sau altfel spus, li s-a predat într-un episod un material didactic la secţiunea “aplicaţii” cât pentru 10 lecţii cu instructorul lor cam rigid şi antipatic. Câţiva dintre ei, desigur cei mai intuitivi, au renunţat la ora de antrenament de pe terenul de alături, ramanând până la finalul meciului, electrizaţi de ceea ce vedeau înaintea ochilor. Pe când la gardul terenului din Agronomie şi unele "celebrităţi" din liga-ntâia, nu de alta, dar să nu rămână fraiere până la capăt.
Aşadar echipele :            

  Pinguini –Virgil, Bebe, Mihai-t, Stelică, Mitică, Eli si Edi (pinguinul doar negru)
     Pelicani –Tavi, Balaurul, Popicu, Cristi-g, varul Danut, Claudiu si Cata .

Absenţe puţine, dar importante. Găbiţă şi Motanu (se înnegreau la soare, unul pe plajă, celălalt la câmpie) la pinguini, respectiv Luci la pelicani, despre care nu prea stim mare lucru. Avem emoţii pentru ce va fi cu poarta pelicană deoarece se aude că Barca caută portar în locul lui Valdes.   
Dragii noştrii meciul a început tare încă de la primele schimburi de pase. Cu Eli şi Edi în faţă şi Mitică împreună cu Mihai mai retraşi, cu rol de servanţi pentru cei doi, pinguinii au deschis scorul repede şi au continuat să domine pănă când un şut năpraznic al lui Cătă şi alte două ale lui Dănuţ au dus scorul la 3-1 pentru pelicani. Din acest moment , practic până la sfârşitul partidei, jocul a fost extrem de consistent, cu faze colective sau realizări individuale excepţionale de ambele părţi, care au făcut deliciul întregii asistenţe. Diferenta de 2-3 goluri a rămas în pernanenţă de partea pelicanilor. Asta pănă la  6-4, când în poarta păsărilor nezburătoare a intrat Cornel Penu (va amintiti desigur cine a fost) alias Virgil. A scos Virgil cred, 4 sau 5 goluri gata preparate şi asta nu lovindu-se mingea de el, ci pur şi simplu cu intervenţii extraordinare.  La început a încasat un singur gol în timp ce ai lui au dat 4.
De necrezut , dar scorul devenise la un moment dat 8-7 pentru păsăroii gheţii şi ai apelor reci, iar aceştia nu lăsau să se înţeleagă că se vor oprii aici. Ambiţii mari şi gânduri măreţe se năşteau în sinea lui Mitică. Show-ul  continuă. În aceste momente dificile, Tavi-Talent, greşeşte impardonabil pentru adversar şi egalează la 8, marcând splendid, cu stângul, fără preluare, la o pasă perfectă a lui Cătă. A fost un moment cheie, deoarece echilibrul a mai durat cât să se mai marcheze câte un gol de fiecare parte, după care două torpile necruţătoare ale lui Cristi-g şi Cătă au pus capăt partidei. Scor 11-9 pentru supercampioni. Sile nu a rezistat finalului palpitant şi s-a retras englezeşte, de teamă să nu i se facă rău, la aşa tensiune ridicată ajunsese disputa.  Cătă a deschis şi a închis lista marcatorilor învingători. Ultimul gol a fost înfiorător. O minge catapultată atât de violent şi precis încât aceasta a lovit în stânga plasa porţii bravului Virgil, s-a dus pe orizontală pănă în dreapta, apoi pe plasa laterală şi în final a ieşit din poartă.
            Nu pot să închei fără a preciza toţi marcatorii, nu de alta dar cu excepţia a vreo două goluri, toate celălalte au încăntat prin fantezie şi viteză, forţă sau fineţea execuţiei.
  Deci : Mihai-4 (enervant de bun atât în atac cât şi în apărare) , Eli-3 (joc foarte bun şi spectaculos - a facut şi reprezentaţie pentru picimani, poarta pelicanilor fiind lângă spectatori), Edi-1 (a ratat cam mult-aşa da! Bravo!-săptămâna trecută pelicanii au pierdut datorită lui şi a omului în minus din a doua parte a meciului) şi Mitică doar una bucată. Apoi Cristi-3 (s-a cunoscut revenirea lui-nemilos cu portarii daca il laşi să preia mingea), Dănuţ-3 (două trasoare magnifice din unghi), Cătă, Tavi-Talent -1+1, Claudiu-1, Popicu-0 (domn profesor a învăţat totuşi că la mingile înalte portarul trebuie să boxeze mingea şi nu să o pipăie în zbor cu vârful degetelor, când prin preajmă pluteşte capul unor lungani cu detentă şi neiertători la papagali, precum Mihai sau Edi).       
Aşadar dragii mei, acestea fiind scrise, cred că varianta melodică uşor dramatica a lui Cornel Fugaru s-ar potrivii campionilor pinguini, iar cea cu tentă mai optimistă a lui Alifantis, echipei solare, supercampionilor pelicani.

Up-date 3 septembrie, ora 3 am, by Găbiţă
M-am băgat şi eu peste Tavi cu o poză, răsăritul din ziua meciului, la care am surprins cumva raza verde, cea  pomenită de Jules Verne. Pe aparatul foto apărea la focalizare, dar când făceam poza dispărea! Dar am păcălit-o cu telefonul :)

24 de comentarii:

  1. gaina marin m-ai are unpic si cade din stol

    RăspundețiȘtergere
  2. Capitanu Mitica3 sept. 2012, 10:54:00

    Mitica
    Tavi ai fost la alt meci.Scorul a fost 10 -8 in zece minute am luat bataie,eu am dat 2 goluri mihai 3 pustiu 3 cam asa . SE PUTEA TERMINA EGAL nu avem portar e clar sa iei trei goluri de la mijlocul terenului,ce sa mai zici ....Nu cred ca luam bataie daca in locul NIGERIANULUI venea GABI dar
    ASTA E NU E GRAV .

    RăspundețiȘtergere
  3. Splendide cele doua fotografii care incadreaza cronica "optimista" a simpaticului Tavi;victorie meritata a Pelicanilor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca Gabita vrea un transfer la echipa solara. La asa minunat rasarit de soare, ce sa inteleg? Parca vad teamul de sus interpus intre soarele de la orizont si obiectivul aparatului foto. Ah, ce frumos!
    Daca reuseste sa surprinda si asa ceva, nu nai negociem transferul, si vom incepe colaborarea cu o prima consistenta. Banii se vor recupera din publicitate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa cum il stim, intransigent cu altii, Mitica a fost interpelat al finalul meciului, cand serveam prima bere cu totii la bordura de langa teren, de Edi (nigerianul) si acesta i-a spus cu un glas de copil batand din palme:"nu mai joc la tine, tu niciodata nu spui Bravo-Bravo". Nu-i nimic africanule simpatic, vii la noi impreuina cu Gabita. Chestia e sa nu-l lasam chiar singur pe Mitica. Atunci este periculos.

    Ii amintesc lui Mitica, ca noi am incasat golul egalizator la 9 la o torpila a lui Eli trasa din terenul pinguin si nu ne-am acuzat portarul, chiar daca acesta pica intr-un moment cand numai asa ceva nu trebuia sa se intample. Sutul a fost perfect. Si atunci ce sa mai comentam.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ajutati-i pe orfani3 sept. 2012, 21:35:00

    Mitica cel mai slab de pe teren!

    RăspundețiȘtergere
  7. ce-i cu dom profesor? iar i-a plecat textierul?

    RăspundețiȘtergere
  8. văzând mai atent poza cu răsăritul, realizez că tembeluşu cel mic are o anumită sensibilitate...

    RăspundețiȘtergere
  9. Daa, sunt sensibil până la penibil, vorba lui Mălăele. Trebuie să fac un anunţ, bucuros îl fac, nu mai am loc în propria echipă la competiţia de minifotbal! Am reuşit o lovitură de mercato, transferând 5 (cinci!) jucători de la echipa campioană. E o veste bună pentru pinguini, voi fi mult mai odihnit vinerea.

    RăspundețiȘtergere
  10. PelicanRaduTanase5 sept. 2012, 11:25:00

    Sefu, eu zic sa finalizati de urgenta transferul domnilor Gabita si Edi la pelicani! Am vazut ca la mercato merg pacalelile in perioada asta! Pana nu se prinde dl. Capitan Mitica.

    RăspundețiȘtergere
  11. PelicanRaduTanase5 sept. 2012, 11:46:00

    Sefu, era sa uit! Pentru a-l transfera si pe domnul Motanel, acesta trebuie mai intai sa vina vinerea la meci. Nu stiu ce se intampla cu dansul, dar pentru ca-l apreciez foarte mult, sunt putin ingrijorat! Martea e acasa, iar vinerea nu!? Am putea sa-l ajutam intr-un fel?

    RăspundețiȘtergere
  12. Negustor cinstit5 sept. 2012, 20:16:00

    Da o sa-l luam pe Motanu si pe Mitica si il dam la schimb pe Tavi si o gluga de coceni.

    RăspundețiȘtergere
  13. ghini ion motanu6 sept. 2012, 11:12:00

    acu mă tirez la treabă. iar o să am noroc vinerea!

    RăspundețiȘtergere
  14. Hai că m-am întors şi eu de la ţară, pot să vă spun că bun îi mustu ghiurghiuliu! Mâine sunt pe teren.

    RăspundețiȘtergere
  15. Dacă e vorba de must, corect era "nu cred până nu gust"! :)
    Ce zi de toamnă avem azi, numai bună...

    RăspundețiȘtergere
  16. Yes, a aparut Luci! Yes. Deci berea vara si mustul toamna, astea ii sunt cuvintele cheie!

    RăspundețiȘtergere
  17. Gabita poate servii in avans de meci cat mai mult suc de strugurii....e bine, e si bun, e si placut... dupa aceea nu mai conteaza, totul e sa raman ceva si pentru Capitanul nostru, sa-i mai indulceasca amarul.

    RăspundețiȘtergere
  18. Pai ca sa-l gust tre' sa-l vaz!(nu gust pe nevazute...).
    L.

    RăspundețiȘtergere
  19. Motanele, azi e vineri, sa nu uiti.... fara tine nu are farmec.
    Cata e la Giurgiu in delegatie si face tot posibilul sa fie prezent la ora meciului. Poate-l ia cu autostopul si pe Cristi-g.
    Am inteles ca domn profesor nu vine, a ramas la sala de sport cu pregatiri pentru inceperea anului scolar.

    RăspundețiȘtergere
  20. s-ar părea că nu vine Cătălin azi, da o să apar io la pinguini, aşa că lucrurile cumva se compensează!?!

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu neglijati lichidurile! Vedeti ca toamna este deosebit de periculoasa si perversa.Lichidurile vine sa ne hidrazizeze tocma' in momentele cand organismul ( modificat genetic) nu mai rezista la atitea si atitea esece.
    Un foarte bun principiu are Cristi: doi beri si cinci vini( sau invers, el stie mai bine). In mod sigur i l-a oferit unul dintre cei mai buni hidrologi ai tarii.
    In lichido veritas, cum bine spune rominul!
    La mai multe recipiente (sau picaturi- dupe posibiliteturi)!
    L.

    RăspundețiȘtergere