duminică, 16 septembrie 2012

Efectul cuvintelor şi "Fraţii Costea"

PARTEA ÎNTÂIA
Sambătă, spre seară, imi făceam tura obişnuită prin parcul Riviera de langă Complexul Naţional. Chiar în zona centrală, acolo unde sunt leagănele şi numeroase carusele pentru copii, am găsit o forfotă şi o animaţie neobişnuite, plus o mulţime de puncte comerciale amenajate ad-hoc, care printre atâtea altele vindeau cu mare succes bere şi mult must. Grătarele sfârâiau şi ele de zor alături, dând  „apă la moară” pentru a întregii plăcerile consumatorilor. Era în plină desfăşurare „Târgul de bun must”. Greu să rezişti, aşa că am luat mustul la sticlă pentru acasă şi bere la pahar, impreuna cu 4 mici bine prăjiţi, pentru consumul la poziţie. Altii procedaseră invers, adică s-au dat rapid la must şi, pentru a echilibra situaţia (probabil aşa credeau ei), au asortat cu bere.  Ce a fost mai departe? Citiţi mai jos.
Păi ce să fie? A fost o atmosferă superbă, totul părea mult mai frumos, parcă eram într-o poveste din copilărie, veselie şi numai voie bună. În această hărmălaie generală, plăcută auzului, cei mai slabi de înger, sugative fără măsură, începuseră să se dreagă şi cu lăpticul din biberoanele copiilor. Culmea amuzamentului a fost atinsă atunci când o tânără mămică, consumatoare şi ea de suc de struguri, a întrebat la modul serios pe unul din tinerii care se ocupau cu folosirea de către copiii ceva mai mari (de la 4-5 ani în sus) a unei versiuni simplificate de „bungee jumping”, dacă se poate da şi ea în corzi şi pe salteaua elastică de aterizare. Toate cele de mai sus sunt fapte reale. Iata cât de puţin îi trebuie omului să dea în mintea copiilor.
Dar să revin. Am mai dat o raită pe malul lacului, după care, cu Şeful lângă mine, m-am oprit să privesc la un meci de fotbal, ce se desfăşura în nocturnă pe terenul sintetic din apropiere. Imbrăcate cu maieuri colorate, cum uneori folosim si noi, cele două echipe jucau bărbăteşte, cu ambiţie, în forţă şi nu de puţine ori cu o viteză remarcabilă. Au rezultat goluri frumoase, din faze construite, uneori s-a marcat şi din gafe ale fundaşilor sau portarilor, ratări mari, faulturi sau faze contradictorii, cu decizii greu de luat şi care în câteva rânduri au defavorizat una din echipe. Cam ceea ce se întâmplă şi la noi. Şi totuşi ceva făcea diferenţa între meciul la care asistam şi cel desfăşurat cu o zi înainte, pe terenul din Agronomie. Nu mă refer la talentul combatanţilor, la calitatea fotbalului practicat, sau a terenului de joc. Nu. Toate înclinau în favoarea noastră. Mă refer la atmosferă.  S-au auzit şi schimburi verbale mai tari, reproşuri, ironii, îndemnuri, dar niciodată nu s-au folosit cuvinte obscene, jignitoare sau provocatoare. Deşi pare anormal, acestă constatare m-a impresionat. O spun cu regret, dar din acest punct de vedere, unii dintre noi mai au de pus la punct nişte lucruri. Mai ales că în ultimul timp, vinerea, în preajma noastră, îşi desfăşoară antrenamentele şi nişte picimani, care pricep limba ce-o vorbim, inclusiv mizeriile slobozite de gura câtorva dintre noi. E jenant şi mai ales riscant, deoarece această stare auditivă ar putea să descalifice în ochii asistenţei întreaga grupare de ziua 5-a. Există printre noi atâtea persoane de calitate, şi nu neapărat doxă de carte, care ştiu să-şi exprime nemulţumirile sau alte opinii personale într-un mod care să nu provoace dezgustul celor din teren sau de pe marginea acestuia. Si nu cred că e cazul să ne expunem imaginea generală din această pricină. Aviz amatorilor !        

PARTEA A DOUA
Aşadar, pe 14.09.2012, pe o vreme splendidă, s-au aliniat pe terenul mic al bazei ce găzduieşte eterna confruntare dintre cele două combatante de ziua 5-a   următoarele echipe :

  Pinguini – Bebe, Gaby, Motanu, Gabiţă, Mitică, Eli si Claudiu 
     Pelicani –Tavi, Virgil, “Beţe”, Balaurul, Popicu, Cristi-g, vărul Dănuţ, şi Cătă .

    Pe scurt :
-  Gaby şi Beţe au revenit după importante perioade de întrerupere, ultimul jucând în apărarea pelicană
-  La venirea lui Virgil şi Tavi, echipele erau numeric egale, iar Eli aştepta pe margine să vadă cum va fi distribuit. Ghinionul dracului pentru pelicani. Cum Tavi nu poate juca la pinguini, acesta împreună cu Virgil au trecut la pelicani, iar Eli la pinguini. De ce ghinion? Pentru că aceşti fraţi Costea (Eli şi Claudiu), de regulă se luxează unul pe altul când joacă împreună, dar atunci când uită să mai procedeze astfel sunt teribili. Aşa s-a întâmplat vineri. După o evoluţie palpitantă a scorului , ei, împreună cu Găbiţă, au reuşit să dezorganizeze complet sistemul defensiv pelican, reuşind să întoarcă un rezultat care la un moment dat părea compromis.
-  Evoluţia scorului spune totul,
    0 – 4 , după 30 minute de vis pentru pelicani ,
    3 – 5 , apoi
    7 – 7 , primul şi ultimul egal cu goluri,
  12 – 8 , perioada de care vorbeammai sus,
  13 – 12, revenire a pelicanilor, pentru ca la sfârşit să se consemneze,
   15 – 12 , cu ultimile trei goluri marcate de Găbiţă, care se odihnise pentru final, rămânând în poartă întreaga treime mijlocie a partidei .
-  Apreciez ca pe deplin meritată victoria pinguinilor,
-  Cred că în perioada cănd se apropiaseră la un gol (13-12), pelicanii au greşit jucând la mijloc şi atac doar cu doi sau trei oameni, care forţând cât au putut, treptat s-au sufocat, în loc să diversifice acţiunile şi să practice un joc mai colectivizat, să zic aşa, cu ceilalţi echipieri aflaţi prin preajmă.    
- Pentru pelicani au marcat- Cristi-7, Popicu-2, Cătă-1, Dănuţ-1, Tavi-1 (scuze dacă am consemnat ceva eronat),
- Pentru pinguini, deoarece îmi este teribil de teamă să nu greşesc, îi rog pe comentatori să detalieze. 

24 de comentarii:

  1. Constat ca imi merit numele de Napoleon.Citesc cele scrise de dl.Tavi,ma plictisesc si dorm in acelasi timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. În focul jocului te mai ia gura pe dinainte, mai scapi o înjurătură, te descarci. Mi se întâmplă şi mie şi după aia regret, când mă mai auziţi să-mi bateţi obrazul. La figurat, că la propriu s-a întâmplat chiar vineri între pelicani, însă nici asta nu e o soluţie.
    Despre joc, pot spune că sunt exasperat de vreme, mai e puţin şi se termină a patra lună de când nu se poate juca decât la bustul gol. Data viitoare sunt la Chişinău, sper să nu mă primiţi cu căldură la revenire...:)
    4-0 n-a fost pentru pelicani, ci 4-1 şi apoi 5-2. Echipele au început 6 la 6, cu un penalty ratat de mine la 0-0, iar la 0-1 au intrat cei trei. Am continuat să luăm goluri parabile, în timp ce dincolo Paul mi-a apărat destule şuturi bune. Prima dată meciul s-a întors când Ely a şutat de la mijlocul terenului, de două ori în câteva minute, identic, mingea muşcând terenul înainte de a intra lângă bara din dreapta lui Paul. Astfel am reintrat în joc şi a urmat o perioadă bună, preluând conducerea. La 9-7 am intrat în poartă şi timp de aproape jumătate de oră n-am luat nici un gol, fără să apăr vreun şut!! Pelicanii presau, dar nu reuşeau să finalizeze periculos cu toată apărarea pinguină în faţă. În schimb, noi am mai dat 3 goluri (mi-l amintesc pe cel al lui Gabi când a înţepat mingea la un corner), ducându-ne la 12-7, diferenţa maximă. După asta, fratele mai mic a început să fie individualist şi aici meciul s-a întors iar. În 5 minute am luat 3 goluri (cel puţin unul de la Cristi) şi am salvat alte 2 ocazii mari (una din ele rarissimă, reuşind să blochez un şut al lui Cătălin spre poarta goală întinzând piciorul pe la spate!). La 12-10 am ieşit din poartă, dar trendul a continuat, pelicanii mai înscriind o dată. Cam aici s-a jucat meciul, eu reuşind să marchez pe contraatac imediat după ce pelicanii rataseră o mare ocazie de egalare. A urmat destul de repede încă unul, tot la colţul scurt, ca şi precedentul, apoi pinguinii au făcut un gol cadou, pelicanii au răspuns şi ei la fel şi asta a fost.
    Deci, din ce îmi amintesc, de la pinguini Ely a marcat vreo 5-6, eu vreo 4-5, Gabi sigur 1, Claudiu şi Mitică au dat şi ei, nu mai ştiu câte.

    RăspundețiȘtergere
  3. tatal lui Napoleon17 sept. 2012, 10:58:00

    Apropo de cel care se crede "NAPOLEON":cica,la un spital de psihiatrie,medicul intreaba un pacient de ce la toti le spune ca el este Napoleon si numai lui(medicului),ca este Cezar.Pacientul raspunde:da'pai d-le doctor pe dvs. nu pot sa va mint!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo Tavi cu remarca referitoare la modul de exprimare a nemultumirii (nervilor) pe teren. Chiar daca si eu sunt destul
    de critic pe teren, nimeni dar absolut nimeni nu imi poate re-
    prosa ca l-am insultat folosind epitete (Gabita) sau injuraturi
    (Razvan Mitica si Gabita). Persoanele mai sus mentionate le-am pomenit
    deoarece de la ele pretentiile sunt mai mari deoarece statutrul de titrat ar trebui sa le oblige la un autocontrol strict in conformitate cu statutul lor. In rest de unde nu-i nici D-zeu nu cere. Nu mi se pare in regula ca eu sa discut in contradictoriu in contradictoriu in termeni civilizati si sa fiu injurat de niste persoane mult mai tinere care ar trebui sa aiba un minim de respect si bun simt avand in vedere ca intre mine si ei sunt diferente f. mari. de ani, intre 10 si 24 asa ca mai indreptatit sunt eu sa le reprosez civilizat ca joaca f. prost decat ei. La mine exista scuza varstei pentru unele stangacii ei fiind mult mai tineri se pot mai putin ascunde sub aceasta umbrela.
    Sa nu se inteleaga ca nu sunt de acord sa fiu criticat cu toate ca eu imi dau seama primul de erorile comise, dar consider ca sunt indreptatit sa pretind acelasi mod de abordare pe care il folosesc eu fata de TOTI CEILALTI indiferent de varsta si pregatire. Dupa cum ati vazut pe stadioane a aparut indemnuri la RESPECT care e de fapt cheia de bolta a tot ce am divagat eu pana aici. Inteleaga fiecare
    dupa posibilitati.

    RăspundețiȘtergere
  5. disputa verbală de care pomeneşti a pornit de la nişte reproşuri pe care i le făceai încontinuu lui Gabi. m-am băgat şi am sărit calul (chestie pentru care, fie şi tardiv) mi-am cerut scuze, dar şi modul tău de a te adresa a lăsat mult de dorit. respect vârsta şi de la anumite persoane nu am decât pretenţii de LOGICĂ în miuţa noastră, ştiind că toţi jucăm atât cât suntem în stare. dacă îmi permiţi, ţi-aş sugera să nu mai fii atât de negativist,să faci reproşuri pe un ton mai blând şi să nu te mai opreşti în cursul fazelor discutând în contradictoriu sau justificând lipsa de reacţie prin faptul că tu aşteptai mingea(!).

    în rest, aşa tembel cum sunt, poate îţi aminteşti cine te suna aproape săptămânal în destul de lunga perioadă în care ai absentat din motive medicale. sau poate aveam vreun interes...

    ps: şi încă ceva. cred că dintre cei cu care avut contradicţii l-ai uitat pe Stelică.


    cu deosebit respect,

    razvan

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu stiu daca doamnele, care ne urmaresc si ne admira(?) vineri de vineri, sunt incantate de modul nostru de exprimare in teren ( verbala). Este adevarat ca ar putea exista si o parte buna a acestei logoree trivale; ma gandesc ca, spre exemplu stimata Dna Fuxitza Soulancour, nascuta Muscarea, originala din Targul de floci (deci consateana cu Mihai Viteazul), onorabila sotie a Dlui. Mougabe, roman neaos de pe malul Prutului( unde a fost prins incercand sa treaca ilegal granita) si mama distinsa a tanarului Cuculet ( fiul lui Mougabe) - tanar care este adus sa deprinda ascunsele taine ale oinei cu piciorul ( stiut fiind ca, ca solutie de construire a unui viitor stralucit, fotbalul ofera posibilitati importante si facile de venituri) ar putea contribui la cresterea demografica a populatiei autohtone, stimulata fiind de urarile nostre, solicitandu-l pe onorabilul Mougabe sa treaca neintarziat la treaba...(cam lunga fraza dar "n-am gasit alta rima").
    Totusi, daca stai pe margine, s-ar putea sa te apuce greatza si sa nu digeri prea bine cele auzite.Asta daca nu esti prins si tu in inclestarea orgoliilor combatantilor de pe teren.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  7. Corectie: logoree triviala.
    L.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici nu îndrăzneam să sper că o să batem echipa campioană, dar s-a întâmplat!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Arthur Wellesley19 sept. 2012, 10:40:00

    Un fenomen paranormal, nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  10. Acu cativa ani nu imi statea nimeni in fata!

    RăspundețiȘtergere
  11. că tot mă întreba Paulică cum stăm cu bilanţul pe anul în curs: am lipsit la câteva meciuri, am 15 victorii, 2 egaluri şi 13 înfrângeri. într-un fel, vinerea trecută aş putea spune că a fost o dată aparte, cu a 200-a victorie de când ţin evidenţa. totul pornind, la 11 martie 2005, de la o discuţie cu Tavi.

    RăspundețiȘtergere
  12. să-mi bag piciorul în el de calculator puturos. îl ţin închis ca să nu pariez şi mă hotăresc târziu, prin minutul 78 al meciului Stelei, la 1-1, să mă bag că se mai dă un gol. până îl deschid, penalti şi gol Steaua. îl las să se "încălzească" şi ies la o ţigară, hotărât să mizez la întoarcere pe un gol al nemţilor. prea târziu, deja era 2-2!

    Marinuş, nu-ţi mai scrie pixul? sugeţi-l, scumpete!

    RăspundețiȘtergere
  13. Desi eram sigur ca pot, realitatea e ca nu mai pot. Vreau sa spun ca nu pot veni maine....ce credeati.

    RăspundețiȘtergere
  14. Motanele imi amintesc discutia! Retin si ce serie de 6 luni cu o singura infrangere si doar un egal in contul inaintasilor actualilor pelicani! Pacat ca discutia am purtat-o cu un an intarziere.

    RăspundețiȘtergere
  15. Rezultate foarte bune pentru Cfr si Steaua, dar jocul ambelor a intrecut orice asteptare! Se simte parca un vant de schimbare....in bine pentru fotbalul romanesc, chiar si la nationala. Aici sunt ceva rezultate, dar mai e de lucru la capitolul joc.

    Vasea ce mai faci?

    RăspundețiȘtergere
  16. Motanele, e vorba de seria din anul precedent discutiei noastre. Scuze dar scriu de pe telefon si aici sunt alte conditii de urmarire a textului.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ia uite ca a inviat nea Zacusca.Poate maine ne face bucuria si merge la cules de corcoduse!

    RăspundețiȘtergere
  18. Eh, ia sa va vad: azi ce preconizati?
    L.

    RăspundețiȘtergere
  19. Tavi,din pacate nu fac prea bine;s-ar putea sa nu mai joc fotbal niciodata!
    Chiar daca vremea nu prea va imbie,eu va doresc sa v-adunati si sa jucati...ceva.

    RăspundețiȘtergere
  20. Vasea, speranta moare ultima. D-zeu e mare. Fa ce trebuie facut, cu tact si rabdare.

    RăspundețiȘtergere
  21. Multumesc pentru incurajari,Tavi! Asa este;maine ma intalnesc cu medicul.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ei, astazi o sa vedem cine e cu adevarat fan de ziua 5a! Se aude ca nigerianul Edy vine sa se incalzeasca 2ore, fie daca ar juca si singur impotriva Capitanului Mitica! Misto moment!

    RăspundețiȘtergere
  23. Era sa uit! Fanul meu din clasa 4a-B nu va veni. A inceput scoala. E un baiat silitor, pana la iarna vrea sa dea si bacul. Succes!

    RăspundețiȘtergere