Marea vânzoleală

Salut, sunt Găbiţă şi sunt dependent de fotbalul-spectacol. După cum deja v-aţi dat seama, n-o să scriu la persoana a treia, cum v-au obişnuit ceilalţi cronicari. Am aflat că trebuie să mă înham la scris abia la... cantină (căci da, de data asta am înlocuit cârciuma cu cantina - mâncare gătită ieftină şi bună, berea receee!), deci a trebuit să reconstitui echipele şi unele faze cu ajutorul celorlalţi. Am nimerit şi o etapă de pomină, cu nişte pelicani care şi-au schimbat echipa în vreo 3-4 rânduri! Să încercăm o reconstituire...

Pinguinii: Luci, Bebe, Motanu, Gabi, Mihai Tenismanu, Mitică, Găbiţă, Vasea
Pelicanii (varianta iniţială): Cătălin, Tavi, Traian, Mese, Vasea jr., Eugen, Cristi, Popică.

Ce observăm? Pinguinii, cu aproape aceeaşi formulă de data trecută, doar cu Luci reapărut în poartă şi cu Vasea obişnuit deja cu naveta între team-uri, dar fără... Stelică! Da, acel Stelică lăudat la unison de adversari, deci teoretic o formulă mai slabă pentru pinguini decât etapa trecută, când reuşiseră să câştige cu 3-0. În schimb, la echipa păsărilor cu guşă apar în plus doi jucători buni, Eugen şi Cristi. Urmarea? Nu cred că mă va contrazice cineva, o victorie a pinguinilor mai clară decât data trecută, deşi scorul a fost mai mic, 3-1.
Cum a fost posibil? Sunt mai multe explicaţii. Primele două ţin de echipa noastră. Ţinând cont că pierdusem un jucător defensiv, pe Stelică, şi căpătasem unul ofensiv, pe Vasea, aşezarea în teren a fost alta. Data trecută eu am fost cel mai avansat, cu Mihai şi Mitică la construcţie, acum Vasea a trecut în preajma porţii, ceea ce mi-a permis să joc ce-mi place, adică nici numărul 9, nici 10, ci 9jumate. Mişcare de translaţie a continuat, Mihai coborând la închidere, un post-mănuşă pentru el, unde a jucat impecabil. Cealaltă explicaţie ar fi faptul că ne-am făcut meciul uşor, înscriind destul de repede, dacă nu mă înşel chiar la prima ocazie: Vasea a primit o pasă pe stânga şi a scos din prima, cu boltă,  pe partea opusă, de unde am prins un vole cu stângul, din cădere, la colţul lung.
Explicaţiile dinspre partea pelicanilor, tot două am identificat... Accidentarea lui Cristi, chiar dacă la 0-2, a contat şi pentru jocul în sine, dar şi pentru moral. Se pare că este ceva grav, poate ne scriu aici cei care au aflat exact despre ce e vorba. Eu nu pot descrie nici faza fiindcă eram implicat direct, Cristi a făcut un efort să respingă mingea din alunecare, după care l-am simţit cum se prăbuşeşte peste mine, deci n-am putut vedea ce s-a întâmplat cu piciorul lui. Dacă pot lămuri alţii... Apoi, a doua cauză a fost faptul că Eugen a cărat mingea ca apa cu ciurul. Deşi plin de bune intenţii, s-a văzut că n-a mai jucat de mult.
Revenind la joc, golul doi a venit neaşteptat, la o pasă a lui Vasea pe Mitică, aflat cam în dreptul barei, cu spatele la poartă. Ei bine, Mitică a vut o rezolvare aeriană, deviind cu călcâiul printre picioare în acelaşi colţ lung, mingea ciupind şi bara. După aia şi-a luat-o în cap, lovind de două ori aceeaşi bară, când alţii erau mai bine plasaţi decât el. De data asta Cătălin n-a mai putut să-i salveze ca altădată pe pelicani, doar pe Vasea l-a timorat de câteva ori în preajma porţii.
La acest scor începe marea vânzoleală în echipa pelicană. Iese Cristi, dar tocmai apăruse Virgil. Dar, curând, n-am înţeles de ce, iese Vasea jr. şi pelicanii sunt cu un om mai puţin. Cum mai era o oră de joc, stabilim ca după 30 de minute să intre Vasea senior la ei, deşi nu-i prea convenea. Numai că, după vreo 15 minute, pelicanii reuşesc să convingă un spectator care se oprise să se uite la meci. Tânăr, atletic, destul de tehnic, pe nume Relu. Din păcate, dezordonat tactic sau neintegrat. Are un pic de vină la golul 3: la o pasă care mă căuta în faţa porţii, Cătălin iese şi le strigă lui Virgil şi Relu să-i lase mingea. Virgil însă aude târziu, nu mai apucă să se răzgândească şi mingea ricoşează în lateral, de unde o recuperez eu, aproape de linia de fund. Relu mă întâmpină defectuos, dinspre teren, aşa că îmi trag mingea pe la spate paralel cu linia şi ajung faţă în faţă cu Cătălin. Unghi prea închis ca s-o strecor, dar în faţa porţii oare cine bate? El e, Fortuna dragă, fiul tău iubit, el şi de pe linie iarăşi a lovit...:)
Cu asta i-am răspuns şi lui Traian, care începuse să spună că noi am dat gol/goluri când eram în superioritate numerică. În fine, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat destule, mai era loc de încă una. Spre final, apare un nene biciclist, ras în cap, îndesat, plin de energie. Se duce pe bancă, la Robert (da, între timp apăruse şi junele, dar numai pentru repriza de bere) şi îl întreabă cine e Armeanul, adică Mitică, după cum era cunoscut în vechime. Îl cheamă la margine şi fac recunoştinţă (cred că aşa se cheamă nişte oameni care nu se mai recunosc după 25 de ani). Cică jucaseră împreună prin anii '80 şi îl roagă să-l bage şi pe el să joace. În fine, deşi meciul era pe sfârşite şi toată lumea era terminată, intră la pelicani. Ei bine, acest domn, să-i zicem Biciclistu, începe să alerge şi să-i biciuiască pe săracii pelicani, ba chiar să ne facă observaţie şi nouă că nu mai jucăm!! Fapt e că din acest forcing de final, iese un gol despre care nu-mi amintesc absolut nimic, decât că a încheiat partida. Mai apoi, la bere, am aflat că l-a dat Tavi. Cum, îl las pe el să spună...