sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Samba pe zăpadă

Etapa de vineri 28.01.2011 a fost menită să înlăture ultimele îndoieli privitoare la capacitatea temului pelican de a face simultan spectacol şi scor. Unii dintre conservatorii pinguini afirmau cu destulă suficienţă faptul că înfrâgerile lor nu pot fi la diferenţe mai mari de 1 sau 2 goluri, pe când victoriile bifate de ei sunt categorice. Acestor alegaţii li s-au dat un răspuns cu ocazia meciului recent încheiat. Scor 4-1 pentru Echipa Solară. Nu am găsit alt epitet mai sugestiv pentru aceşti strălucitori pelicani care au dat un spectacol de sunet (armonizat) şi lumină fară egal.
Pe o vreme superbă, cu cer senin şi soare din belşug, pe terenul mare, cu zăpadă albă ca neaua şi doar 2, 3 grade cu minus, s-au aliniat următorii combatanţi :
- Pinguinii - Luci, Robert, Motanu, Cocorul, Mitică, Găbiţă şi Gigel ,
- Pelicanii - Şorţuleţ, Virgil, Balaurul, MihaiS, Popicu, MeSe, CătăF16 şi Milito .

Aşadar dragii noştrii, s-au jucat două reprize, în care Milito a trecut în partea doua la pinguini.
În prima repriză scorul a rămas alb, în ton cu fondul hibernal al peisajului, dar jocul a fost colorat şi fierbinte, alert şi practicat cu ambiţie, parcă să tranşeze într-un fel egalul dublei întâlniri de vinerea trecută. Ambele echipe au merite egale şi cu toate că pelicanii au dominat pe ansamblu, având mult mai numeroase situaţii de a înscrie, totuşi ocazia cea mai mare a aparţinut pinguinilor care au ratat incredibil prin Gigel. Pe fondul dominării pelicane acesta a scăpat la un moment dat de marcaj şi în plin avânt, singur cu Şorţuleţ care părea condamnat la execuţie, a tras în umărul fostului coleg de echipă. Nu excludem să fi făcut gestul din simpatie pentru amintirile plăcute din etapa precedentă. Pelicanul îi este recunoscător.
În repriza a doua, fără Milito, cu un jucător mai puţin, dar cu razele pe piept şi ochii în soare, echipa pelicanilor a făcut recital. Dar ce recital. Adevărată samba braziliană pe zăpadă. Aţi mai pomenit undeva aşa ceva? Evident nicăieri, numai în Agronomie se poate vedea aşa ceva, de aceea trebuie să rămânem aici. Aşadar dragii mei, soarele, simbolul pelicanilor, le-a dăruit exact ceea ce mai aveau nevoie pentru a birui. Energie. Talent nativ, atent şlefuit prin antrenamente + energie = Invincibilitate. Aceasta este ecuaţia reprizei şi de ce nu a întregului meci.
Actorii şi faptele lor :
-Şorţuleţ- joc peste media cu care ne-a obişnuit,
-Virgil- din ce în ce mai bun, cu plasament şi intervenţii excelente în apărare şi în partea mediană a terenului,
-Balaurul - sobru, eficient şi neiertător în tot ce a făcut, a aplicat întocmai şi la timp regulamentul jocului corp la corp în raport cu adversarul,
- MihaiS - imprevizibil şi util peste tot unde a jucat (atac-apărare) - (trebuie să vină mai des deoarece se cam cunosc şunculiţele pe el-n.r.) ,
-MeSe,riaşul - ce poţi să spui despre fosta vuvuzea când se încălzeşte şi luptă în folosul echipei- stălucitor domnilor, asta e cuvântul, iar d-voastră doamnelor dacă i-aţi fi văzut copănelele desvelite prin zăpada aia îngheţată aţi fi abandonat orice prejudecată şi drept la nea Nicu v-aţi fi oprit, la una fiartă şi una tare de 5 stele,
-Milito - cu măsură şi bun simţ în prima repriză când ştia că e în plus la ai lui, extrem de eficient în a doua când nu a creeat niciun fel de probleme pentru apărarea pelicanilor,
-CătăF16- 2 goluri+două pase de gol, acesta este bilanţul lui, ce poţi să mai adaogi - când are cu cine juca..nu mai stă în poartă şi..s-a văzut, el nu se joacă, el joacă frate-F16+MeSe+..= Succese.
Am lăsat la urmă pe Popicu. Nu întâmplător. El e genul de pelican care creează probleme tuturor, deopotrivă partenerilor şi adversarilor. Cu toate că ştiu ce merită scris despre el nu prea sunt sigur în ce manieră să o fac deoarece nu vreau să sar dintr-o extremă în alta. ....Vineri a fost cel mai bun de pe teren. A dat două goluri superbe (unul cu capul, a la Dudu Georgescu în zilele lui de glorie) şi două pase de gol, făcând împreună cu Cătă de patru ori şah/mat apărarea pinguină într-o succesiune debordantă de faze şi combinaţii. Şi toate astea fără să scoată un cuvânt, doar respiraţia puternică şi accelerată auzindu-se ca semn suprem de efort încununat de succes pentru el şi pelicanii lui. Deci se poate... şi ce frumos a fost pentru ţoti.
Trebuie să spunem despre pinguinii noştri dragi că au şi ei, fără doar şi poate, meritele lor pentru acest spectacol, dar în faţa unor asemenea artişti şi dansatori de samba cu mingea la picior sau pe frunte cu greu ar fi putut rezista. Doar acea răbufnire a Vitezistului, de care am mai pomenit cândva, a făcut ca tabela de marcaj să nu consemneze "0" barat în dreptul pinguinilor. Pe final acesta a preluat o minge pe la mijlocul terenului şi din alergare, cu pasul întins, a şutat pe jos, evident printre picioarele lui Şorţuleţ şi mingea mascată de acesta a trecut peste gheata lui Virgil, aflat în poartă. Extraordinar de preţios acest gol, altfel tătucu, care probabil a preferat din nou o ţuică fiartă, i-ar fi certat mamă mamă. Patru diferentă, dublu decât maximul declarat posibil...era prea mult.

Bilanţ pe Ianuarie : 5 jocuri = 4 V-Pelicanii + 1 V-Pinguinii

30 de comentarii:

  1. Pe vremuri,prin vechile mahalale,
    Cei pirpirii se gudurau pe langa matahale,
    Sa-i apere,sa nu manance bataie.
    Aveau caractere de potaie.

    Chiar si la fotbal sunt unii neputinciosi,
    Care se ascund in spatele celor virtuosi,
    Si, in caz de victorie, meritu-i al lor.
    Simple butaforii intr-un decor.

    RăspundețiȘtergere
  2. un pensionar fara somn30 ian. 2011, 00:43:00

    Frumos taica, da cine e neputinciosii sa fac si io o tabla cu ei,ca la varsta mea nu prea mai am nevoie de merite chiar daca îi bate mosu.

    RăspundețiȘtergere
  3. La cum arătau echipele de data asta, fără Gabi şi Stelică din linia noastră clasică de apărare, şi doar cu Răzvan care a rămas în zonă până la 0-1 sau 0-2, apoi întorcându-se cu curu' ca să dea cu călcâiul când era singur cu portarul, putem zice mersi că n-am luat mai multe. La un moment dat aţi scăpat 3 contra lui Luci şi Cocorul, unul dintre ei fiind în poartă, şi aţi dat-o în bară.
    Singura noastră şansă ar fi fost să deschidem noi scorul, chiar şi atunci era discutabil, iar câteva ocazii au fost. Oricum, am ţinut scorul de 0-0 timp de o repriză şi ceva, cam o oră, deşi am fost cu un om mai puţin în prima. Trecerea lui Vasea la noi ar fi fost cu adevărat utilă dacă stătea în poartă, că în atac...
    Trebuie să spun şi că golul care v-a deschis calea este în proporţie de 50% al meu, n-am reuşit să controlez cum trebuie o minge în treimea proprie, aţi profitat şi aţi înscris, bravo vouă.
    În fine, văd că Tavi o ţine langa cu statistica lui şchioapă, 4 meciuri anul ăsta, 5 meciuri puse la socoteală! Fiind el o natură solară, cu certitudini care nu lasă loc pentru ridicarea unor întrebări, o să încerc să îl ajut eu, obţinând un răspuns de la un terţ: domnu' Motanu, dincolo de faptul că l-ai fi amintit în cronică, ţi-ar fi trecut prin cap să iei "oficial" în considerare cel de-al doilea meci de acum două săptămâni, DACĂ L-AM FI CÂŞTIGAT TOT NOI? Mulţumesc aprioric pentru sinceritate...

    RăspundețiȘtergere
  4. @gabita: "calitatea" de scrib ma obliga sa iau in considerare orice meci la care particip si incepe de la 0-0, chiar daca este al doilea pe ziua respectiva. de cele mai multe ori, n-a fost in favoarea milogilor.
    @tavi: inutil sa mai spun ca m-am tavalit de ras citindu-te, iar pasajele cu Cotocodac Milito si copanele lui Mese sunt de-a dreptul geniale.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mă declar total dezamăgit de răspunsul lui Răzvan. În concluzie, în meciurile de caritate nu mai contaţi pe mine. Facerea de bine... continuarea e cunoscută!

    RăspundețiȘtergere
  6. Găbiţă, te rog uită-te în arhivă,la articolele mele din 14, respectiv 20 octombrie (sunt desigur şi cele ale lui Răzvan). Consemnările din 14 arată că victoriile au fost împărţite, iar cele din 20 că pinguinii au bifat de două ori. Ambele situaţii s-au contabilizat. Deci...
    Dacă regula se păstrează pinguinii au şansa,teoretică desigur, să recupereze deficitul mult mai repede. Eu zic să laşi supărarea deoparte şi împreună cu Motanu şi Mitică mobilizaţi-vă lotul de bază şi apoi..la luptă. Hai pa, nu mai fi supărat, aşa a fost să fie pâna acum, după asta vom mai vedea.
    Răzvăne, te rog nu uita de numărul de telefon a lui Bebe.
    La fel, dacă ştie cineva ceva de Silviu, să-l mobilizeze şi pe el cu o chemare, noi îl aşteptăm.

    RăspundețiȘtergere
  7. cunosc un iepuras cu pantalonii uzi, dar mai bogat cu un vin. pelin...

    @gabita: daca tot se joaca al doilea meci, n-ai cum sa nu-l treci. se poate stabili insa din prima ora de final, si poate tristii n-o sa mai fuga la 0-3. nu garantez pentru Balauru...
    pe de alta parte, mingea e rotunda si merita sa-i dai o sansa sa se rostogoleasca. uite doua meciuri jucate pe 15 august 2008, in aceeasi distributie;
    Pinguini: Luci, Razvan, Gabi, Chiftelaru
    Pelicani: Traian, Vasea, Tavi, Razvan V(asea)
    primul s-a terminat cu 6-1 pentru pinguini, al doilea???

    RăspundețiȘtergere
  8. @Tavi&toti Pelicanii (amicii mei):cheia ac.mwci a fost omul in plus la Pinguini din repriza a 2-a,care (pe fondul unui 0-0 din prima repriza,in inferioritate numerica),a creat o suficienta mentala in randul lor...Asta a dus la o totala si inexplicabila DEZORGANIZARE in joc (fara a diminua cu nimic meritele Pelicanilor!)Sa nu uitam ca mare parte din ac.a 2-a repriza neagra atacantii Pinguini,vreo 6 la numar se calcau pe picioare intre ei,jucatori de combinatie nu erau,Gabita incercand multe rezolvari individuale(pt.ca nu prea avea cu cine sa combine),iar Gigi nu avea "cauciucuri de iarna".Asa s-a scris istoria ac.meci...PS:remarc si eu (daca mai era cazul) jocul din ce in ce mai exact si eficient al lui Sortulet si Virgil,in progres alarmant (pt.adversari)de la meci la meci!!!La Pinguini MilitoV (din pacate) a fost la numar,iar don'Mitica nici n-a existat!!??Astfel ce s-a petrecut vineri este explicabil...din pacate.Cand iti da 2 "boabe" Popi,care mai este declarat si MVP-ul partidei,iti vine sa te apuci de alte sporturi,sa faci oameni de zapada,sa fugi in munti la partizani,etc...Sa traiesti Popica,ai fost barosan!

    RăspundețiȘtergere
  9. Se pare că inginerii, se ştiu ei care, nu înţeleg decât desenele. Mai fac o încercare, pe puncte, poate-poate...
    - în primul rând uitaţi-vă la ce înseamnă verbul "a contabiliza". Anul trecut "a contabilizat" cineva? NU. Este cu totul altceva că au fost consemnate în cronică şi meciurile suplimentare (ceea ce, ca fapt divers, e normal, după cum scriam şi în comentariul precedent - chestiune de atmosferă).
    - să admitem că 2011 s-a constiuit de la sine într-o bornă. Ca dovadă, vedeţi cu toţii mai sus "contabilizarea", sub titlul Bilanţ! Păi în cazul ăsta este ilogic să se acorde meciului suplimentar aceeaşi importanţă. Este ca şi cum, după încheierea unui campionat de table, ăla care pierde propune încă o partidă, "la pace", în care se poate recupera dintr-un foc tot ce s-a pierdut. Fraier cine-o mai accepta! Dar măcar de-acum ştiu cum stau lucrurile, eu am vrut să joc fiindcă nu mi-am pus problema că meciul ăla ar avea vreo importanţă, chiar dacă-l câştigam.
    - apropo de contabilizare, ea are o noimă atâta timp cât nucleul echipelor se păstrează. dacă, de exemplu, am face alegeri, nu s-ar face decât cronici, n-am avea la cine să contabilizăm. Unde să se contabilizeze meciurile din iarna trecută, când am jucat mereu contra lui Mitică?
    - despre expresia "om de bază", folosită chiar în ziua cu pricina referitor la Gică... Într-o şedinţă de cârciumă la care n-am participat, aţi decis constiuirea grupurilor de aşa-numiţi pinguini şi pelicani. E ok, chestiune simpatică de autoironie, mai mare în cazul nostru. Dar în momentul ăla s-a creat şi o apartenenţă. Păi dacă una dintre echipe n-are toţi fulgii la ea şi se face o redistribuire la nivelul oamenilor de bază, ba chiar alegeri, mai are rost contabilizarea de o parte sau de alta? Adică se poate întâmpla ca eu să dau goluri pentru voi şi după aia să aflu că s-au contabilizat la "echipa solară"?! După unii, se poate. Atunci mai uşor cu pinguinii şi pelicanii, s-o punem de contabilitate primară, individual! Ne-o poate ţine Motanu, contra cost, desigur...

    RăspundețiȘtergere
  10. pelican destoinic31 ian. 2011, 00:33:00

    Domnilor, dar ideologul Mitica chiar n-are nimic de spus? Macar aici, caci pe teren...

    RăspundețiȘtergere
  11. mitica nu mai are nimic de zis de mult timp pe terenul de fotbal,iar la carciuma in afara de a degusta bauturile tuturor participantilor si a lauda-o pe a celui care-i da mai mult nu are ce sa zica(oricum si asta o sa mai dureze putin ca s-a cam saturat lumea de el) cu alte cuvinte, mitica nu mai prezinta garantie nicaieri si nimanui. dar cred ca-si va reveni

    RăspundețiȘtergere
  12. Am vorbit cu Silviu si a promis ca vine si el.

    RăspundețiȘtergere
  13. S-a intamplat o minune!!!!
    Sambata dimineata m-am trezit intr-un nimb de lumina si nu stiam de unde vine. Cand sotia mi-a spus ca arat de parca as fi luminat, m-am prins. Eu eram sursa de lumina divina. Am luat atunci un bec si am incercat sa vad daca pot sa-l aprind, dar deziluzie, lumina care ma inconjura era numai o poleiala. Oricum toata ziua ( si sunt chiar si in prezent) am fost tare mandru de mine. M-am uita in oglinda, aminindu-mi ca vineri nu bausem alcool si am vazut mandria pe chipul meu stralucitor. Aveam un aer de ,, ce stiti voi nene ( sau ,, habar n-aveti voi..,,) ,,. Toata ziua am incercat sa-mi dau seama de unde vine treaba asta. Azi (si-i multumesc lui Tavi) am aflat. Pai cum sa nu fiu mandru daca vineri am reustit sa stau, fara sa-mi tremure genunchii ( nici macar de frig), in fata ,,solarilor,, ( era sa scriu solariului, dar nu vreau sa fac trimetere la gogonele, conopida si alte muraturi). Pai cum sa nu fiu mandru de mine?!!! De la ei m-am ;; aurit ;; asa!
    Seara, cand varul nevestimii , generalul, mare fan al Barcelonei, m-a invitat sa vedem impreuna un meci, aveam acelasi aer, incat bietul om nu stia ce-i cu mine. Am pastrat pentru mine secretul ca vineri jucasem cu cea de-a treia mare echipa, dupa Barca si Real - ECHIPA SOLARA!!!!
    Dar, pentru ca in mine salasuieste si un personaj carcotas ( care m-a si facut sa scriu), acesta s-a trezit cu replica ,, mai lasa-ma,,.
    Ce ai?, l-am intrebat . Pai nu sunt ei cei care , de multe ori organizeaza claca, pentru a-si gasi chilotii, echipamentul si moralul risipite de vant prin buruienile de langa Agronomie, dupa infrangeri apocliptice? Si asta, am vazut de multe ori, le ia mai mult timp decat ti-a luat tie sa-ti gasesti cheile de la masina, chiar daca pentru asta se mobilizeaza toti.
    Gogule, am spus, dupa ziua de vineri 28 ian., nu vreau sa mai comentez.
    Treaba ta, dar eu nu pot sa uit ca uneori au castigat fara sa stie ce li s-a intamplat ( e drept ca nici noi nu am realizat asta mereu- in caz de infrangere). Iar vineri voi v-ati prezentat cu tot felul de inovatii care au fost prost inspirate. Astfel, s-a jucat in fata cu linia a 3- a , Motanu, Robert, Vasea , Gabita si uneori Gigi venind sa ajute apararea. In afara de asta, eu nu am mai putut sa stau in poarta,fiindca aveam degetele de la picioare inghetate. Nu spun ca ceilalti nu au facut eforturi, dar migratia de la o echipa la alta nu va avea niciodata un bun efect asupra omogenitatii, ba dimpotriva. Pe langa astea, Mitica a luat gripa de la Paul, si, in lipsa bandanei de pe frunte, gandurile i s-au rispit ca in cantecul acela ,, mana ce mi-a rispit parul ( care par?) si gandurile...,,. De la o vreme el este foarte racit si chiar daca Gigi a incercat sa-l incalzeasca cu ceva sudalme, el nu s-a trezit pana la final. Dar gata cu lamentarile. Victoria SOLARILOR este incontestabila si ramane ( cu toate ca aici sunt de acord cu Gabita, in ceea ce priveste contabilizarea partidelor). Oricum , vrand nevrand primavara va veni si o data cu venirea ei, gandurile Pinguinului laureat se vor strange temeinic sub bandana si Mitica va zbura iar pe tarlaua cu ghiocei, iar , cand va fi momentul , va atarna de urechiusele pelicanilor ( au si ei , ca le-am vazut eu) manunchiuri de ciresele si visinele fara numar.
    Pentru ai mei confrati de suferinta am o sugestie : nu mai desconsiderati adversarul, caci sunt unii dintre ei inzestrati de la natura cu cantitati incomensurabile de noroc, astfel incat, chiar si atunci cand cad din picioare, mingea sare din ei in poarta tehnicilor mei coechiperi( de multe ori sunt derutat si coplesit de atata bafta). La disciplina pe care si-o autoimpun, trebuie raspuns cu mai multa rigurozitate, rabdare, tenacitate ( cel putin cat a lor) si inspiratie.
    Deocamdata atat.
    Semnat : Somnorila.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pentru Gabita
    Din ciclul ;; Fii destept ca tara geme.;;( cum spunea regretatul meu tata.
    Invata de la natura:
    - unele specii de pradatori protejeaza speciile care constituie unica lor sursa de hrana. Deci, nu mai atenta la moralul partenerilor nostri de dans vinerial, ca sa nu mai asistam la partide incheiate inainte de a incepe, dupa 15 minute, la nu stiu ce scor astronomic. In caz contrar, deplasarea pentru numai 15 minute de balet nu mai renteaza sub nici un aspect.
    P.S. In interventia anterioara au aparut niste erori de scriere, dar am o tastatura....
    Semnat : Acelasi S.

    RăspundețiȘtergere
  15. http://video.stumbleupon.com/#p=7lsk0rrjlm

    RăspundețiȘtergere
  16. @ Anonimului Luci: Chapeau bas! :)
    Nu vrei să-ţi fac cont? Prea le zici bine!

    RăspundețiȘtergere
  17. mersi Gabita pt transport,raman dator,urat Virgil ca a inchis tl

    RăspundețiȘtergere
  18. @gigi: ai condus tu, nu? :) Vezi că a rămas pentru miercuri la ping-pong. Dacă ai numărul lui Luci, anunţă-l că şi el era fan.

    RăspundețiȘtergere
  19. sa conduc ce?care luci-somnorila-anonimul?

    RăspundețiȘtergere
  20. motane,ti-ai rupt cumva gatul?ori nu mai te lasa tavi sa scri

    RăspundețiȘtergere
  21. Frate ce de comentatori avem! Şi noi, şi mai vechi, dintre care unul tare agitat. În primul rând mă bucur sincer pentru apariţia lui Paul, Gigi care a mai scris ce e drept şi, bineînţeles Luci. Intenţionam să-i răspund lui Găbiţă care, de neconsolat ce este, vrea să facă rivoluţie. Dar l-am citit mai departe pe Luci. Apoi l-am recitit. E posibil ca până la urmă să-l fi redescoperit, ca să zic aşa, pe Somorilă, deşi noi pelicanii nu i-am spus niciodată în felul ăsta. Cred că este lucrul cel mai important care mi s-a întâmplat în ultimul timp în sânul fenomenului nostru de ziua5a. În fine.
    M-am întrebat ce l-a determinat să scrie. Încerc un posibil răspuns. Şi el suferă din cauza rezultatelor modeste ale pinguinilor lui. Dar cauza şi modalităţile de a ieşi din criza asta de performanţă nu corespund în totalitate cu cele vehiculate de colegii lui de echipă. În mod normal nu este o problemă în care ar trebui să mă bag, dar dacă tot a venit vorba, cred că în cea mai mare parte are dreptate. Finalul primului text poate fi un răspuns la problemele voastre dragi pinguini. Acolo şi nu numai, sunt nişte adevăruri, lăsând deoparte rolul şansei sau al norocului care înseamnă hazard şi nu ceva cât de cât premeditat gen disciplină, tenacitate, rigurozitate etc. A căuta să spargi cele două grupuri doar pentru că din an în paşte se mai joacă două meciuri într-o zi, şi vezi Doamne cele două rezultate nu au aceeaşi pondere, nu este o rezolvare. Această problemă nu a avut niciodată un statut foarte clar. Pentru asta se pot stabili nişte reguli precise, acceptate de toată lumea şi cei care fac contabilitatea să le respecte. Întrecerea grupurilor dă farmecul, ambiţia, încurajează strategii, tactici şi nu echipele efemere. Din experienţa mea de aproape 25 de ani, de când mă fac aici că joc fotbal, la intervale de timp mai mari sau mai mici s-au făcut alegeri dar, în timp, sensul evoluţiei problemei componenţei echipelor era tot spre o pelicanizare sau pinguinizare, cum vreţi să-i spuneţi, pentru că de cele mai multe ori fiecare simţeam nevoia unei revanşe după o înfrângere, sau să repetăm succesele în caz de victorii şi lucrurile astea duceau treptat la menţinerea sub o formă sau alta a aceloraşi structuri de echipe. Iar acum, taman când ne-am polarizat în nişte forme superioare de organizare a echipelor, cu cronicari în ambele tabere şi forme de comunicare şi mobilizare de ultimă generaţie pentru a creea atmosferă zic eu frumoasă, de competiţie sportivă, taman acum să ne amestecăm într-un ghiveci echilibrat. Pentru echilibrări din mers şi găsirea unor reguli pentru astfel de situaţii avem cred eu suficientă capacitate să dăm un răspuns. Desigur mai sunt multe de spus şi de comentat, poate vor încerca şi alţii să-şi exprime punctul de vedere, d-aia e democraţie şi avem blog. Hai pa, noapte bună, e deja foarte târziu.

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu zic că e chiar devreme, unii acum ating apogeul muncii! Somn adânc, că mâine ai treabă la serviciul solar. Dar poate ai noroc şi e înnorat... :)

    RăspundețiȘtergere
  23. Cand esti bun, nu cauti scuze,
    Cum fac fetele mofluze.
    Cand esti bun o demonstrezi
    Daca nu, te lamentezi,
    Ori dai vina pe arbitru,
    Pe colegul tau Dumitru,
    Sau il acuzi pe Motanu,
    Cum ca a luftat tot anu.
    Il critici chiar si pe Vasea
    Ca mai trage la masea.
    Saracu-i nevinovat
    Dar spune-mi ce s-a-ntamplat?
    E prima infrangere ?
    Ce atata plangere.

    RăspundețiȘtergere
  24. pelican antrenat1 feb. 2011, 10:46:00

    Bravo, Popi, poezia e frumoasa si ataci si vreo patru pacalici,pe unul chiar subtil.

    RăspundețiȘtergere
  25. Profitand de putin timp liber ( acum la inceput de an gorobetii fac socoteli de praduire a grauntelor alocate pe anul asta), fac o precizare ( pe care trebuia sa o fac de la inceput): va multumesc ca existati! Si asta dintr- un motiv foarte egoist ; multumita voua ma pot bucura , vinerea, de cateva ceasuri care ma spala de multe mizerii cotidiene. Fac socoteala ca, stand toata ziua cu curu pe scaun, in fata unor hartoage sau a unui palid ecran de rasnita electronica, am toate sansele sa dea peste mine un atac cerebral sau infarct, plecate la vanatoare de locatari ai locurilor cu multa liniste si multa verdeata.
    Multumesc pentru parteneriat, chiar daca uneori mai plec cu un gust de cocleala in gura, asa cum plecau pe vremuri sudorii , dupa o zi de munca ( Sudoru poate confirma, daca a apucat vechea tehnologie). Si asta din cauza unora dintre noi care aduc , de acasa sau de aiurea , toate frustarile acumulate saptamanal.
    Cu aceasta ocazie, le propun lor, celor care vin , in mod curent, cu gura plina de dejectii , un exercitiu simplu: - stati cu picioarele in apa rece ( nu folositi acum gheata ca, dupa asta, nu ma voi mai bucura de prezenta vaostra vienerea) si inchipuiti-va o zi de vineri, langa tarlaua de pe Agronomie, fara cei pe care cu atata ravna si asiduitate ii improscati cu blagoslovelile voastre. Si aici nu ma gandesc la calificative de genul " babelor, femeilor..", pe care le consider niste dragalasenii si imbarbatari de genul celor folosite de batrinul Gerula care crestea pepiniera de fragede vlastare ale dacilor ( stiti voi , adica " dragii mei, copii mei.." - vezi filmul Columna).
    Nu , am in vedere injuraturile adresate celor carora, de fapt si de drept, ar trebui sa le fim recunoscatori pentru prezenta lor, pentru faptul ca ne ingaduie pa langa ei. Nu de mult veneati cu caciula in mana la ei si va rugati sa fiti si voi primiti la ceea ce se intampla vinerea. Daca nu v-a placut, de ce v-ati bagat?
    Si mai judecati asupra unui lucru
    : ce va permite sa aveti o astfel de atitudine fata de partenerii vostri, va credeti superiori in vreun fel? Daca stati sa analizati, aveti in vedere ca, atunci cand o sa atingeti varsta lor, probabil nu multi vor ma fi in stare sa traga o basina, nicidecum sa participe saptamanal la dansul de pe Agronomie. Si, in afara de asta, pozitia sociala a lor ( luata prin comparatie) nu cred ca va justifica atitudinea asazis superioara.
    Deci, mai exersati numaratoarea pana la 100, 1000 si daca nu va ajunge pentru a va calma, faceti flotari sau curse si veti iesi mai castigati.
    Pentru seniori si nu numai : tineti-o tot asa si va multumesc!
    Nu puneti la suflet rautatea celor care nu stiu sa savureze momentele de privilegiu saptamanal si care nu realizeaza ca viata noastra , a celor ce semnam condica vineri, pe Agronomie ( si chiar si la nea Nicu), ar fi mai saraca fara acestea.
    Semnat : S.

    RăspundețiȘtergere
  26. Mă, poate sunt eu mai sentimental de felul meu, dar un mesaj precum cel de deasupra (semnat S.) nu are cum să nu mă tuşeze... Şi deşi nu cred că sunt eu adrisantul principal, profit de ocazie să îmi cer spăşit scuze faţă de două personaje principale (în ordine alfabetică):

    - MITICĂ
    Chiar dacă în ultimul timp depune mai mult suflet decât fizic, chiar dacă n-ar recunoaşte niciodată că şi-a dat cu stângu'-n dreptu', rămâne aceeaşi flacără veşnic aprinsă. Iartă-mă, Maestre, pentru vorbele uneori prea iuţi şi acordă-mi privilegiul de a contribui la săptămânal la o cinzeacă.

    - VASEA
    Acum ceva timp am fost exagerat de vehement în a-i reproşa unele neîmpliniri conjuncturale. Stimabile, mă consider privilegiat să recepţionezi pasele mele de gol, orice finalitate ar avea ele...

    RăspundețiȘtergere
  27. Da, e cam adevarat ce am citit in ultimile comentarii, adevaruri exprimate frumos prin vers si text. Merita sa ne gandim , sa apreciem asa cum se cuvine ceea ce ne ofera ziua de vineri, sa ne respectam pe noi insine si in aceeasi masura pe toti ceilalti. Daca vrem, nu mi se pare greu deloc de realizat.

    RăspundețiȘtergere
  28. In asentimentul tuturor, as dori sa ii cer si eu scuze public unui jucator varstnic, Gabita, pentru momentele cand jucam pentru pelicani si a fost singurul asupra caruia am intrat prin alunecare. De asemenea, regret ca i-am reprosat pe un ton poate prea dur ca ma loveste cu mana intr-o zona sensibila cand e cu mingea la picior.

    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  29. @Robert Ji: Băi imberbule, prin alunecare se intră numai după preludiu! Şi oricum lumea vorbeşte prin downtown că n-ai nici o zonă sensibilă. În concluzie, să te football!

    @ceilalţi: cu ăştia micii trebuie să fii dur, cum îi creşti aşa îi ai. Am învăţat asta de la unii veterani, care obişnuiau să mă controleze tot meciul la oase, prin zone insensibile.

    RăspundețiȘtergere