marți, 25 iunie 2024

Dedicație specială pentru fenomenul de ziua5 (+ cronici la ultimele 2 meciuri în comentarii)

Fostul combatant de ziua5, cunoscut drept Cristi Gaze (devenit Piciu), după vreo 10 ani de Germania, ne transmite un mesaj din Köln, înainte de meciul cu Belgia:


(aici cu 2 suporteri belgieni)


23 de comentarii:

  1. Încep eu cu o minicronică a meciului din 14 iunie, poate se încumetă cineva pentru cea din 21 (aia cu revenirea, ca să nu zic învierea, lui Tavi!).
    Am fost 11 combatanți și inițial ne-am completat cu 3 puști, unul mai măricel fiind portar, ceilalți împărțiți. După vreun sfert de oră în care ăia mici n-au prea fost băgați în seamă, aceștia s-au retras. Gabi3 a adus un băiat nou, masiv și tehnic, care părea să rupă la încălzire, doar că în câmp n-a fost chiar așa, fiind destul de lent și de static. Eu eram într-o criză nasoală la genunchiul stâng, nici dreptul nu se simțea prea bine, deci uzură/menisc, oi vedea. Am luat un nurofen strong, dar abia în ultima jumătate de oră și-a făcut efectul, astfel că până atunci ușurel, cu pase sau finalizări cu latul.
    La noi în poartă a fost Bronson, constant pe toată durata meciului, practic fără greșeală. Apoi Motanu, Băiatu Nou, Mitică, Doctoru și eu. Dincolo Puștiul în poartă, Popică, Gabi3, Dan Pizzaru, Bogdan, Salah.
    Terenul a fost îmbinat cu nisip, eu am luat o trântă la prima fază, apoi Dan, iar spre sfârșit și Gabi3. Meciul a fost echilibrat, s-a terminat 7-6 pentru noi. Puștiul din poartă n-a fost rău, dar cam ghinionist, a luat o minge în cap din transversală care a intrat în poartă, l-a mai păcălit Băiatu nou cu un șut pe sub el și altul frumos la colț cu exteriorul. Eu am dat 3 goluri, toate din apropierea porții, Doctoru - 1, dar el a excelat prin lovitura cu călcâiul cu care a fost coautor și la noi, dar și la ei! Nu-mi mai amintesc după atâtea zile cine a marcat de la adversari, dar probabil Gabi3, Salah și Dan Pizzaru.
    Era chiar ziua de deschidere pentru EURO, am stat cu Bronson pentru Germania – Scoția până târziu în noapte, așa cum se și cuvine.

    RăspundețiȘtergere
  2. G3 a încercat să facă o șmenozeală și să lase la noi cei doi pitici, da e băiat bun și-a înțeles că nu se făcea. Iar apropo de puștii de 12-13 cu care am jucat în ultimii ani, doi, inclusiv Mircea, feblețea lu Colonelu sunt super-jucători, restul, vai de capul lor, nici măcar nu gândesc.
    Primul gol al meciului, de fapt autogolu după ce mingea luat bara, poate fi trecut și-n dreptu meu, ar fi primul pe anu ăsta.
    Mitică golgeter în serie, Doctoru, ca de obicei, cu frigideru plin. Văd că nu dorește să avem dialog, nu cred că face bine.
    Colonelu a pierdut prima echipă, pe motiv că a ales de două ori la rând pileala în defavoarea sportului.
    Iar pe Gaze nu-l recunosc. Să nu-i transmită el ceva de dulce lu amicu marinuș!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu toate ca n-am fost prezent la meciul cu pricina,inclin sa acord primul gol din acel meci lui Razvan-M,asta din cele auzite de la unii martori oculari...La mai multe!

      Ștergere
  3. Bancul zilei: Ce poți păți când ieși la o bere cu un chinez

    La o bere cu vecinul meu chinez:- Măi Lee, pe tine nu te enervează când lumea spune că voi chinezii semănați între voi?- Lee plecat să ia bere....eu soția sunt!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bancul zilei: De ce se ceartă Vasile cu vecinul

    Vasile sună nervos la vecinul său:- Vecine, de ce nu vă liniştiţi câinele?- S-a întâmplat ceva?- Aseară a schelălăit cât a cântat fiica mea.- Fiica dv a început.

    RăspundețiȘtergere
  5. Razvan Banciu27 iun. 2024, 17:32:00
    Veniți cu trei poze format pașaport, buletinul de indentitate, o cerere de adeziune dactilografiată la trei rânduri și ZECE beri reci, pe care le depuneți la secretariat. Răspunsul, în termen de șase zile lucrătoare.

    Ștergere

    RăspundețiȘtergere
  6. Bancul zilei: Cum vrea un ardelean să divorțeze

    Domn judecător, aș vre să divorțez de muiere, așe, mai discret...- De ce, mai discret?- Pentru că dacă află, mă omoară!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Trebuie că ești idiot, dacă ai un sistem care-ți poate măsura o abatere, adică offside-ul, cu o toleranță ce merge spre zero, să vii și să spui că: a fost doar un centimetru, hai, iertați-mă de data asta.
    Referitor la VAR, suporterul român e mult mai înțelegător în special decât cel englez, care spune că ruinează jocul. Nu, bă dobitocilor, arbitrii voștri put de proști ce sunt. Iar kovacs de aroganță, tot o formă de prostie.

    ps: Adi Chuck Norris ne onorează c-o scriere a evenimentelor de vineri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asteptam cu nerabdare...Daca la fotbal nu ma pricep,plus varsta bat-o vina,macar eram bun in postura de cronicar de serviciu...

      Ștergere
  8. Bancul zilei: Ce confuzie a făcut Vasile

    - Măi, Ioane. Ție îți plac babele?- Nu! De ce mă întrebi?- Ți-a sunat telefonul și scria „Babe”!

    RăspundețiȘtergere
  9. Pe scurt despre etapa din 21 iunie 2024

    Daca nimeni nu s-a incumetat pana acum,cu toate ca au fost ceva promisiuni,hai c-o fac eu.Surpriza cea mai mare a zilei a fost aparitia neanuntata a lui Tavi,Gaby-D,Bebe si Vasea si neaparitia lui Bronson.Cu ceva emotii ne-am strans 11 curajosi pe canicula si Gabita cu Dan-Pitaru au purces la alegeri.
    E1.Gabita,Bebe,Razvan-M,Tudor, Mitica
    E2.Gaby, Tavi,Doctoru,Dan-P,Vasea
    Prima sincopa:Popica ales la E2 refuza jocul,nu i-au convenit echipele si a ramas pe margine,astfel ducandu-se pe apa sambetei,asa zisul echilibru...In aceste conditii,E1 a dominat jocul,conducand tot timpul,chiar cu Gabita in poarta,iar atunci cand E2 s-a apropiat amenintator a iesit in camp,marcand 2 goluri.Dan-P era tot mai nemultumit,"certandu-i" pe Vasea si pe Doctoru,chiar iesind de pe teren,revenind apoi.Gabita propune un schimb de jucatori,Tudor facand rocada cu Doctoru,asfel s-a mai echilibrat meciul.Cand mai erau 7-8 minute de joc,o minge loveste bara din dreapta portarului echipei conduse,face o curba spre interiorul portii dupa care revine incet pe linia portii...si scandalul este gata,ca a fost sau n-a fost gol.Sincopa ultima s-a produs,Dan-P parasind terenul,urmat,parca de Tudor si asfel s-a incheiat si acest meci cu un gust oarecum amar...
    Printre marcatori s-au numarat, Doctoru cu cate 2 goluri pt fiecare echipa,Tudor 2 cu 3,Gabita 2-3g,Dan-P 2g,Mitica 3-4g, cam asa.Vasea si Dan-P au avut fiecare cate o frumoasa lovitura de cap,dar din pacate,in bara...
    Din nou,echipa Capitanului a fost invingatoare la 2-3 goluri diferenta,cred ca scorul final a fost 9-7!
    Ca de obicei,concluziile s-au tras pe pajiste,prilej sa-i multumim lui Tavi pentru tratatia oferita dupa revenirea(invierea) sa dupa lunga-i absenta!
    Gata,ajunge!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vineri 28 am servit o mamă de bătaie, da nu știu cum de n-am vreun gust amar. meci frumos, chiar dacă dezechilibrat, câteva super-goluri de-o parte și de alta, mai vorbim.

      ps: pulică brigadieru, pardon, felceru, zicea ceva de empatie, înainte să-și taie singur sonoru. încă-l aștept.

      Ștergere
  10. Pana acum,in optimile Europeanului,cu exceptia Italiei,favoritele s-au calificat in sferturi,dar destul de greu...Sa vedem ce-o mai fi si azi...Hai Romania!Oricum,ultimul meci n-are o favorita clara...

    RăspundețiȘtergere
  11. Bancul zilei: Câți atei sunt în România

    - Mamaie, știi ce sunt ăia atei?- Știu!- Câți atei crezi că sunt în România?- Câți vrea Dumnezeu, maică.

    RăspundețiȘtergere
  12. Bancul zilei: Ea și el la o cină romantică

    Ea și el, cină romantică ...Ea:- Întreabă-mă orice.El:- Plătim jumi - juma?

    RăspundețiȘtergere
  13. Revin cu meciul de vineri. G2 și G3 au făcut alegeri, ultimul venind cu ideea să cooptăm și trei puști, cam la 14 ani, care bănănăiau pe teren. Ghinion, unul, care nici n-a prea vrut să joace, a nimerit la echipa mea, dincolo au prins unul bun și unul mediu, care s-a prostit definitiv când a trecut la noi. Echipele:

    Tractorul Dăbuleni: Marean, G3, Dany (rugbistul solid de acu două dăți), Tavi, puști1, puști2
    Autobuzul Lehliu: Andrey (un puști brunețel, cuminte, adus de G3), Răzvan, Mitică, puști3, G2, Adi

    Scorul final a fost ceva de genul 14-10 pentru tractoriști, după 6-2 la pauză.La un moment dat puști3 a ieșit și puști2 a venit la noi, da s-a pierdut de tot. Kretinu a apărat de câteva ori singur cu atacantul advers, Tavi e (momentan, măcar) foarte disciplinat tactic, G3 a jucat la rezultat. Dincoace Chuck Norris a avut ghinion de câteva ori, am luat și ceva goluri mai ușoare, dar și altele plasate la bară. Cele mai frumoase le-am dat însă noi, după un-doi-uri Adi-Găbiță.
    Culmea, am fost de acord cu Mitică cum că ne-a plăcut meciul. Bine, mai puțin scorul. Așa că nema comentarii pe teren (cel puțin din parte-mi) nema metehne, nema gust amar, ce s-o fi întâmplat?!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem a multumi d-lui reporter de la locul faptei,Razvan Banciu,pentru ca ne-a luminat in privinta meciului de vinerea trecuta,28 iunie,a.c. G3 intr-un mesaj audio de pe grupul nostru de WhatsApp ne-a indus in eroare,spunand ca de fapt a luat bataie...
      Poate luati in considerare propunerea mea,ca in zilele de canicula sa jucam dimineata,eventual sambata,de la H10 la 11,30...dupa cum vedeti,veteranii nu prea mai suporta canicula...

      Ștergere
    2. E bine, Motane, că ai scris cronica la al 3-lea meci, fie și în comentarii. Aș avea de adăugat că n-au fost alegeri, Gabi3 a făcut meniul, iar eu l-am acceptat din pripă cu un schimb Andrey-Tavi ca să avem portar. N-am avut prea mare succes, am simțit lipsa lui Bronson. Să nu uităm greșeala lui Popică de a juca în acest meci, în loc să facă economie ca în etapa trecută. Ba chiar s-a lăsat cu cheltuială excesivă după o ciocnire cu Colonelu. A se citi poezia Trei dinți din față, a lui Marin Sorescu. Altfel, Popică a fost neașteptat de bun în poartă, salvând câteva goluri din postura de 1 la 1 cu Colonelu, care în mod normal (fără tenis) e letal în astfel de situații. În schimb, golurile din un-doi-uri succesive au fost de manual.
      Vasea, azi nu e caniculă, după cum nu e în vreo 9 luni din an. De mutarea meciului sâmbătă ți-a scris deja Colonelu și are dreptate, lumea are treabă/activități în familie. Chiar dacă acum avem mulți pensionari, vinerea e în prelungirea zilei de lucru, iar după meci ai tot timpul să stai la socializare. În plus, când e caniculă, e și dimineața: am jucat săptămâna trecută tenis de la 8 la 10 și deja erau peste 30 de grade la 8 jumate!

      Ștergere
  14. poate neașteptat, ceva se mișcă în direcția cea bună:

    https://www.gsp.ro/fotbal/nationala/mesajul-uefa-fotbalistii-romaniei-vestiar-748421.html

    RăspundețiȘtergere
  15. Bancul zilei: Ce a pățit un bărbat la vânătoare

    Doi prieteni:- Cum a fost la vânătoare ieri?- Bine, am împușcat o rață...- Sălbatică?- Nu știu, dar țăranul care m-a alergat cu furca, sigur era sălbatic...

    RăspundețiȘtergere
  16. Bancul zilei: Dorința ginerelui

    M-am întors către soacră-mea şi i-am spus:- Bravo, mamă soacră! Ia uite ce bine îţi stă, aş fi vrut să te văd aşa acum douzeci de ani!Atunci nevastă-mea a strigat:- Ce boscorodeşti, mă, lângă sicriul mamei?!

    RăspundețiȘtergere
  17. și acu mă doare! am dat cu gheara diavolului, alifie de cal, alifie chinezească și tot degeaba. m-a mai uns un pic pe suflet calificarea Spaniei, văzută la cârciumă, cu derbedeii, da mai am de tras. retrag o parte din epitetele dedicate doctorului, îi mulțumesc lu Adiță, cățeluș adevărat, Vasea, vezi că te paște cronica.

    RăspundețiȘtergere