duminică, 28 iunie 2020

Fotbal-tenis (by Găbiță)

FOTBAL

Foarte diferit jocul față de cel 9 la 9 de vinerea trecută. De data asta am fost doar 12 și s-a jucat o oră și vreo 20 de minute. De fapt, foarte diferit a fost totul în absolut, posibil să fie ultimul nostru joc ”în deplasare”, având în vedere că intrăm în iulie

Echipele. Am negociat echipele cu China și Tolea. Context: față de nucleele de data trecută, la echipa noastră lipseau Hercule + cei 3 membri ai familiei ”Ely” (Ely mă sunase să mă duc să joc cu ei de la ora 20 în altă parte), iar de la adversari lipseau Gabi3 și Ciprian (polițistul-fundaș). Practic, le-am propus să-i las împreună pe China, Tolea și Puștiul de 17 ani, iar eu să-mi fac restul echipei. Tolea mi-a zis că vor fi dezechilibrate, ceea ce eram conștient, dar mizam pe ceva: plecarea anunțată a lui China cu 20 de minute înainte de termen. ”Chiar și așa”, a spus Tolea. Am cam avut amândoi dreptate, dar numai unul noroc, după cum se va vedea.

Echipa Loco: Bebe, Tavi, China, Tolea, Puști17 ,Vasea
Echipa Loca: Luci, Doru Bețe, Motanu, Gabi, Mitică, Găbiță

N-o să stau acum să descriu faze, ideea e următoarea: nimeni dintre ai noștri nu mai joacă ce juca înainte de pandemie (poate cu excepția logică a lui Luci). Spre final, mă uitam la Bețe, revenit după 3 luni și mi-aduceam aminte de mine după 2 luni la miuță. Practic, schimbările în echipe l-au salvat prin trecerea în poartă, dar chiar și așa căuta umbra la marginea terenului (s-a jucat la 28-30 de grade Celsius). Capacitatea de efort nu mai e la fel la nimeni, eu, de exemplu, nu mai pot face faza de apărare, joc doar de la mijloc în sus.
Ideea pe care se baza echipa Loco era să-și asigure un avantaj consistent până la plecarea lui China, ceea ce a fost destul de aproape să se întâmple, diferența fiind la un moment dat de 5 goluri. Ei erau destul de buni și de mulți ca să dizloce apărarea, în timp ce pe respingeri eu purtam de multe ori contraatacul singur, ceea ce mă epuiza. S-a marcat mult de ambele părți, dar s-a și ratat aproape în aceeași măsură. Cumva, am reușit să ne ținem aproape și la plecarea lui China eram la -3. Am făcut pauză de hidratare și le-am spus că important e să marcăm noi primii, altfel cădem și moral, căci fizic eram cam toți cu ultimele resurse.
Echipa Loco s-a repoziționat, a încercat să joace ea pe contraatac, dar noi am avut răbdare și în cele din urmă am marcat. A fost ca o eliberare, urmând încă 3 la rând. A contat omul în plus, căci Gabi venea singur din spate și astfel a reușit să dea două goluri din afara careului la mingi așezate la firul ierbii. Unul din goluri i l-a dat lui Bebe, celălalt lui... Luci! Asta pentru că, la golul egalizator, reușit de mine după ce am driblat inclusiv portarul, Bebe a realizat că rămâne prea des expus, așa că a făcut un lucru deștept, s-a cerut afară, astfel că trebuia să le dăm un om și să continuăm la egalitate numerică. S-a oferit Luci, care a intrat tot în poartă, la noi fiind înlocuit de Bețe. Jocul s-a echilibrat brusc, dar tot noi am marcat și am încercat să ne apărăm și să ținem de scor câteva minute. Dar chiar atunci Vasea, care a fost foarte subestimat de coechipieri cam tot meciul, aceștia șutând de câteva ori când el era singur cu poarta goală, a deviat ciudat o minge, mai mult a stopat-o, dar Bețe a scăpat-o în poartă cam cum a făcut portarul ăla de la Iași. Cam așa credeam că se termină, dar cineva de la Loca, poate eu, înscrie din nou, cu un minut-două înainte de finiș. Ce a urmat ține de noroc/ghinion, ce spuneam la început: Tolea a reușit cumva să dribleze doi fundași aproape de pe loc, prin fente, iar singur cu Bețe a trimis o palmă pe lângă bară! Apoi, tot în urma unei astfel de acțiuni, i-a pasat Puștiului, tot singur cu Bețe, dar care a apărat și a salvat rezultatul!

TENIS

Pare ciudat ca după un asemenea meci să se mai practice și alt sport, dar închiriasem o oră terenul încă dinainte de fotbal și exista și provocarea mai veche făcută de Mitică lui Luci! :) Dar aici nu am comunicat eficient între noi: pentru că oficial la terasa bazei nu aveau bere, unii combatanți au rămas pe marginea terenului de fotbal, au consumat ce aveau în bagaj, iar apoi au plecat direct să-și cumpere, fără să mai revină. Dintre aceștia, doar Tavi a mai făcut joncțiunea cu ”tenismanii” și a făcut-o cu folos, căci s-a ales totuși cu o bere mică, din rezerva personală a omului de la bază, pe care talentul de negociator al Căpitanului l-a convins să o pună la bătaie! :)

Primul meci. Luci - Mitică 3-1 la game-uri! Căpitanul a făcut față, dar Luci era mai odihnit și l-a făcut din experiență. La acest meci am asistat cu Bebe și Gabi, după care Gabi a plecat, din cauză de bere lipsă (Căpitanul rămăsese în teren pentru meciul cu mine, nu putea să rezolve și colo, și colo).
Al doilea meci. N-am apucat să-l terminăm, Mitică - Găbiță 5-3 și avantaj egal!!! Eram împachetat, vorba lui Mihai Tenismanul, dar nu ăsta a fost secretul, ci faptul că Mitică a avut prin convenție 40-0 în fiecare game! Cel mai scut game a fost așa: serviciu Căpitanul, ca la badminton, scurtă eu în fileu... Căpitanul nu e chiar ”asimptomatic”, putea ține mingea în joc destul de bine, ceea ce pentru gradul meu de mobilitate era suficient. Am reușit împreună câteva schimburi spectaculoase, dar nu am martori fiindcă în public Bebe și cu Luci discutau între ei continuu, pară erau moșii ăia din Muppets... Mitică m-a adus la 1-5, moment în care la fiecare game avea 3 mingi de set legate. M-am mobilizat întrucâtva, să nu iau bătaie chiar așa de drastic, l-am adus la 3-5, cum ziceam, când am fost anunțați că timpul a expirat la 30-40. Am mai jucat o minge, practic încă o șansă de a termina meciul, dar am egalat și a trebuit să încheiem așa.
Apoi a venit și Tavi, au mai apărut niște beri și așa am mai povestit vreo oră. Deși s-a discutat și posibilitatea de a ne muta aici cu fotbalul de ziua 5, lipsa hidratării așa cum suntem obișnuiți, dar și faptul că apropierea terenurilor de tenis nu permit nici măcar o înjurătură neutră, fac ca baza asta să rămână doar varianta de rezervă.

14 comentarii:

  1. Pe pustiul de 17 ani il cheama Yassin, daca am inteles bine; l-am intrebat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate cel mai frumos gol a fost marcat de Gabi cu un sut de la semidistanta direct in paianjen.Dupa acest gol au urmat celelalte doua goluri amintite in cronica.Mitica a marcat doua goluri,iar celelalte au fost inscrise de Gabita.

    RăspundețiȘtergere
  3. China a dat un gol la vinclu, printre fundasi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, mi-aduc aminte, amândouă s-au dus perfect. În schimb, eu am avut cea mai mare ratare a meciului, scăpat aproape de la centru singur cu Bebe, care mi-a ghicit direcția driblingului.

    RăspundețiȘtergere
  5. China a plecat la 11-8 pt. el si ai lui.
    I-am dat si eu un gol lui Luci, dar si doua bare stg.-dreapta; vorba lui China, "Vasea, azi nu vrei sa dai gol"; i-am raspuns in gluma, "cum sa le dau gol colegilor mei?"Intr-adevar, de multe ori eram liber si nu primeam pasa, dar nici n-am cerut.
    Pt. noi au marcat China-vreo 5-6g, Tolea 3-4g,Vasea 2g si Yassin 1-2g, cam asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  6. Banc!

    Va e teama ca se apropie varsta de 40 de ani? Sa vedeti cum e cand se departeaza!

    RăspundețiȘtergere
  7. Vinerea trecuta caldura mare , monser! Cam asa se zice a fost cam greu .Daca anul trecut eram obinuiti, mai aveam ceva antrenament acum ne a luat cam brusc ne a obosit rau . De la 9 la 9 sa joci 6 la 6 chiar nu ma asteptam .GABITA, a facut alegerile ,de fapt si-a asumat un meci greu ,cu 5 oameni in cimp si de alergat contra a 3 oameni mult mai tineri si mai si stiau ceva unul avea 17 ani cit sa alergi cu ala . Nu am scris asta sa ma pling ,ca nu i prima data cind jucam cu pusti practic pe linga noi ,dar subliniez niste diferente ,aspecte .Dar chiar si asa am facut fata. Au fost faze frumoase sau marcat multe goluri, am ratat si noi si ei am tinut un ritm bunicel cu ei S-A jucat aproape o ora jumătate la peste 32 de grade cam mult zic eu Chinezu, a plecat la ora 17 cu un avantaj de 3 goluri . Meciul s-a echilibrat dupa asta ,si am invins noi .Spre sfirsit eram morti ,Bete ,nu a jucat de peste 3 luni si era normal la 32 de grade daca nu mai mult sa fie terminat de caldura .Noi am cautat sa dam mingi pe GABITA,care a jucat de la mijloc in sus , la general a primit ceva mingi a rezolvat de unul singur multe faze s-a batut destul de mult cu ei . Noi practim caram pianul,el era ALIBECUL ,nostru de gol .Eu puteam face ceva mai mult dar conditia fizica ,caldura inabusitoare dupa 30 -40 minute si a pus cuvintul asta ee In AGRONOMIEI ,parca nu se simte asa arsita, mai exista un pic de umbra ,o adiere e alceva .GABI, a dat 2 goluri frumoase executii practic. Imi pare rau ca nu a prins si el o bere, asta pentru ca eram la tenis alfel bea si el, o rezolvam noi pe viitor . Eu am pacalit si tenisu un pic nu am jucat de peste 6-7 ani .Deci una peste alta nu ma pling, tot a fost bine si vinerea asta ceva ne am miscat. Se anunta si vinerea asta caldura dar deja se stie asta ne am invatat , o miuta SI O BERE tot merge UNDEVA , poate in AGRONOMIEI , la umbra acolo pe jumatate de teren,.vedem nu stiu acum . Trebuie sa fim multumiti, ca am invins virusul ,arsita , SETEA ,ETC ETC

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, Mitică! Mesaj pozitiv/obiectiv, mai rar așa ceva.

      Ștergere
  8. Hala,Madrid ! 😅
    Halal,FCSB !😣

    RăspundețiȘtergere
  9. Bancul zilei: Reversul aventurilor de o noapte

    Doi prieteni povesteau:

    - Stai să vezi ce aventură beton am avut aseară și cum s-a sfărșit. Am ajuns la spital cu o perie de WC infipta in fund...

    - Cum s-a întamplat asta?

    - Am întîlnit o tipă tare azi-noapte în club. Un lucru a condus la altul, pînă ne-am trezit la mine acasă...

    - Si ea s-a dedat la așa chestii perverse?!

    - Nu ea, i-am răspuns. Nevastă-mea!!! Era acasă...

    RăspundețiȘtergere
  10. Oooo ! Mitică a inceput s-o bungheasca in spanioloaica.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bancul zilei: Cum dispare rapid durerea de cap

    – Alo , Ioane hai la o bere la barul din colt.
    – Pai cand te-am sunat eu acum o jumatate de ora ai zis ca ai o durere ingrozitoare de cap!
    – Aveam, dar a plecat la cumparaturi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Banc!

    Femeile sunt ca florile, daca ai doua esti mort.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cine i-a deschis ochii lui Messi ca a devenit frâna la Barcelona ?

    RăspundețiȘtergere