vineri, 16 august 2019

Ultima găină

Nu vă grăbiți! Deși v-ați aștepta, nu-i vorba nici depre Marinuș, cu atât mai puțin despre tânărul Mitică. Primul a prins un meci total atipic, vorbă puțină și faptă ceva mai multă, al doilea, discret în exprimare, dar iscusit în combinații (evident, cele din prologul etapei, alegerea echipelor, dans popular cu strigături și fente din buric, mai dă stăpâne, mai lasă jupâne, până l-a făcut din vorbe pe Gabi3) s-a scos cu un gol de cantautor , evident din drâmbă, și cu multe, multe pase de gol, specialitatea casei, platou rece cu scobitori.
Nici de portari nu se poate spune vreun cuvânt nelalocul lui. Luci Priză la balon și Nelu-din bară-n bară s-au comportat as usual, nedezamăgindu-și fanii, astfel încât ambii au putut părăsi terenul cu conștiința curată. Cele două primadone, Vasilică și Tavi, două vârfuri autentice, pleacă fiecare cu tolba plină, câte un gol de căciulă (unul dintre ei e mai domn, a renunțat de bunăvoie la al doilea...) , juma de dribling, două căderi în poponeț, un dreptu-n stângu primul și două baloane-n caiși al doilea, bașca două berici de căciulă, au plecat amândoi fericiți, al doilea chiar mai bucuros decât primul, c-a reușit să-l evite pe Marinică (n.tr.: n-am zis că e vită!) la urcare din parcare. Stelică, ca plopii, nimeni nu trece, nimeni nu mișcă, simt că vin vremuri grele pentru atacanți, Tudorică somnoros și degrabă rușinos, nu țin minte să-l fi văzut cum că caută el o minge, restul băeților îi rog să mă scuze, da nici eu nu-mi amintesc chiar tot.
Și poate nici n-ar fi trebuit să mă grăbesc cu scrisul, deși nu știu cine și-ar fi călcat pe inimă să mă laude. Un gol, o pasă de gol și coautor la alte două bucăți nu-s de colea, iar la un moment dat chiar se poate trece cu vederea că toate au fost în slujba adversarului.
 Scorul final, 4-4, sau 4-5, depinde de cine-i mai iute cu pixul, contează mai mult sau mai puțin, și săptâmâna viitoare e o vineri.

PS: echipele și alte amănunte, în limita timpului disponibil. Acum semesuiesc cu Mihai, plecat în Grecia. I-am scris că Dinamo a dat două goluri. Pare să se bucure.


Completare VASEA

  Bag seama ca Motanelul e f. ocupat, asa ca o sa-l ajut cu scrierea echipelor.
  Echipa lui Mitica: Luci, Gaby, Stelica(frumoasa si fructuoasa revenire), Tavi, Eugen(aparitie dupa mult timp), Mitica, Hercule, Andrei.
  Echipa lui Gabitrei: Nelu, Bebe,Motanu, Tudor, Bogdan2(adus de Gabitrei), Popica, Gabitrei, Vasea.
  Au marcat: Tavi, Motanu-autogol, Hercule, Mitica, pt. prima echipa, respectiv Popica, Gabitrei, Vasea, Bogdan, pt. ceilalti.




Facem loc și pentru un anunț umanitar pentru cei ce dispun de monetar și-și doresc noi achiziții. Priviți și achiziționați marfă a-ntâia de la Marinică, calitate asigurată, trei zile garanție, zece la sută comision.



17 comentarii:

  1. Daca Barcelona si Bayern au avut un start fals in campionatele lor,in campionatul din Agronomie, Vasea a mai inscris inca un gol, e drept cam basinos,in etapa de vineri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ca, de data asta, n-a fost cacacios. Fiti atenti dată viitoare !

    RăspundețiȘtergere
  3. Ofer eu o suta de lei pe masa si i-o fac cadou lui mitica. Dau si un trening de firma,ca ne-a plictisit deja cu chinezariile.Mai pun si-o sapca cu breton si cinci sute de cheltuiala, poate invita si el o fata in oras.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vasea, golu-i gol si-n pielea goala, ce mai stam la discutii(nu te uita-n gura altora, ca, de multe ori, nici ei nu stiu ce-au vrut sa spuna).

    RăspundețiȘtergere
  5. Reiau indemnul din comentariul lui motanu: nu va grăbiți.

    RăspundețiȘtergere
  6. Echipele le vedem si noi?

    RăspundețiȘtergere
  7. Iar a pierdut Mitica?

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici un stelist pe aici? Hai cu B-ul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. V-am zis de saptamana trecuta ca se anunta o lupta feroce intre FCSB si Dinamo in playout; daca nu se redreseaza la timp s-ar putea ca una sa
      retrogradeze si alta sa prinda barajul.

      Ștergere
  9. Banc!

    - Tata, doamna profesoara a spus, azi, ca sunt primul din clasa!

    - Cum asa, Daniel?

    - A zis: "Toti sunteti slabi, dar Daniel va intrece pe toti!".

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu v-ar tenta sa jucați fotbal pe iarba naturală ? Terenul din Strandul Studențesc va sta la dispozitie,gratis,are gazonul in stare buna.Nu e păcăleală,va puteti convinge.Merita incercat ! Nimic nu se compara cu iarba naturală.Se pare ca am pierdut plăcerea alergatului prin iarba si ne-am molipsit de a folosi plasticul.

    RăspundețiȘtergere
  11. Hai cu alt BANC!

    Bula le povesteste prietenilor:

    - Pot sa spun ca sunt un tip norocos.

    - De ce?

    - Pai nevasta-mea tocmai mi-a spus ca pot s-o invit pe secretara mea cea fierbinte la noi acasa weekendul asta, sa-i ofer ceva de baut si apoi sa fac dragoste cu ea cat poftesc...

    - Chiar asa ti-a zis nevasta-ta?

    - Ma rog, nu chiar cu aceste cuvinte, ea a zis: "Ma duc la tara la mama, asa ca va trebui sa te descurci singurel weekendul asta".

    RăspundețiȘtergere
  12. Oare cei de la CFR nu-si dau seama cat de prost bate Omrani penaltiurile, chit ca da gol?

    RăspundețiȘtergere
  13. Mitica,barosane, mai traiesti? Nu ca mi-ar fi dor de tine.

    RăspundețiȘtergere
  14. Maine-i canicula! Ce facem,Capitane?!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri













    1. capitanu22 aug. 2019, 18:07:00

      Vasea,jucam si cistigam miine merge o miuta la umbra ,si o bere,am mai jucat pe caldura .Miine e pentru barbati puternici nu va lasati

      Ștergere
  15. Azi nu va-ncurc!
    Canicula usoara!

    RăspundețiȘtergere