sâmbătă, 22 iunie 2019

Rodioane, iar m-ai învins!

ediție nerevăzută, neadăugită, dar sponsorizată

Poate sunt, contrar aparențelor, o fire impresionabilă, dar de mult nu m-am mai simțit așa stingherit sufletește (de fapt, din fragedă tinerețe, când cineva mă păcălise și-mi spusese despre Cuore c-ar fi fi o carte potrivită pentru copii, făcând și greșeala de a o citi pe toată, în speranța că s-o ivi ceva de râs) ca săptămâna trecută, văzându-l pe încă destul de tânărul Baiazid cum se chinuie. Un sprint, tăiat la jumătate, al doilea, la fel,  cu o grimasă puternică și un gest de neputință. Gândul mă dusese deja la Bambi. Acum nu mai știu dacă în poveste chiar se gândiseră să-l împuște, ca să nu mai sufere, probabil nu, scenariștii serioși lucrând la Tom și Jerry, oricum, impresia rămâne pe retină.
Ieri, orele 16 trecute de mult de fix, povestea părea să continue în aceeași cheie tristă, mai ales că junele Sinan Pașa, simțind slăbiciunea fostului său aliat și protector, încearcă (a câta oară?) o nouă rebeliune de palat, sperând să pună mâna (și un picior) pe tron. Bătălia a fost deschisă precum în vechile epopei(?) indiene, fiecare protagonist recitându-și partitura și căutând, în același timp, punctele nevralgice ale rivalului. Din păcate pentru el, primul a clipit Sinan, care l-a lăsat pe Baia să să-și aleagă prima armă, ceea ce l-a costat în primă instanță pierderea scutierului (semi)credincios Mitică cel Bătrân, apoi a bătăliei, ambele urmate de o supărare greu de întâlnit la un drept-credincios îndeobște recunoscut prin firea sa blajină și non-conflictuală. Iată și cele două armate, cu amendamentul că despre Vasilică cel Voinic se hotărâse deja că va trăda la pauză.
Legiunea din Militari, colț cu Bragadiru: Baiazid Fulgerică, Mitică cel Bătrân, Gaby cel Înțelept, Bogdan cel Frumos, Vasilică cel Voinic, un țăran
Armata a șasea, la Stalingrad:  Sinan Pașa Trădătoru, Bebe de viață lungă, Motanu Încălțat, Tavi după ureche, Tudorică Lambru
Soarta a fost cruntă cu cei din urmă, 9-0 la pauză, 15-5 (se pare...) la final, cu acuzații de trădare, spionaj, joc dublu sau chiar triplu, agenți secreți și nesecreți, gheață la mal, orice în afară de un simplu cuvânt, care ar fi explicat totul: lipsă de putirință, deși, din surse încă neverificate, se pare că pierzătorii au înaintat la TASS o plângere referitoare la modul deosebit de suspect în care Baiazid și-a revenit de la o săptămână la alta. C-o fi pe bază de descântece, c-or fi licori sau stimulente etno, c-o fi omul din nou îndrăgostit, nu se știe încă. Cert este că martori binoculari susțin că nu l-ar mai fi văzut în așa formă de acum aproape un an, când de unul  singur ( nu-mi amintesc alt meci în care să-i fi mers toate așa de bine, încât să nu vrea să dea pase...) s-a distrat cu Stelică și cu subsemnatul. Care subsemnat își cere scuze față de coechipieri, vineri a fost una din acele zile rele. Să sperăm c-o fi fost doar de la tuns...


                 Later edit: Să nu fim nedrepți totuși cu Mitică și să-i oferim și lui o recompensă:




Și mai later edit, by Găbiță:
Mare vijelie mare, salcia lui Bogdan cedează iar!
S-a regenerat bine după ploaia înghețată, crește ca Făt-Frumos,
dar apoi cedează sub propria greutate.
Păi ce-ai făcut, Bogdane, mi-ai furnizat sursă pentru lemne de foc?! :)

 


25 de comentarii:

  1. Cronica semirapida cu amprente de inima de copil…
    Dupa o ploaie puternica sub cortul de langa vestiare a aparut din nou soarele si cu multe telefoane date am reusit sa ne strangem 11 curajosi. Eu am fost sacrificatul si in prima repriza am asigurat poarta(mica si nu prea), cred ca destul de bine, din moment ce n-am luat niciun gol de la Mihaita, Tudor sau Tavi; la pauza am trecut dincolo si am reusit sa marchez si un gol din pasa lui Tavi; cu un minut inainte de final ploaia ne-a gonit sub cort si dupa o torentiala a urmat o pauza in care Motanu a facut aprovizionarea cu bere, apoi alta repriza de ploaie cu soare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Atentie Popica,vine bancul!

    Cand v-ati dat seama ca e beat?

    - Cand am primit un SMS de pe telefonul lui: "Suna-ma, nu-mi gasesc telefonul".

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine-i baiazid,cine-i sinan, cine-i motan cizme?Nu mai trageti iarba. Bogdane nu mai livra marfa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-am dat seama că sunt bine cu piciorul abia după meci, când am dat cu ochii de gleznieră. Pur și simplu uitasem în timpul jocului că trebuie să mă menajez, iar dacă nu mi-am adus aminte e pentru că nu m-a jenat deloc. E drept, a doua zi dimineață mă ținea un pic, dar pentru puțin timp. Cu porțile mici plasate în zona careurilor, nici terenul n-a fost mare ca să fie nevoie de cine știe ce efort.

    Să vă zic și o chestie care explică întrucâtva ziua de șut. Aveam niște ghete vechi cu care m-am simțit bine, dar ajunseseră semirupte, așa că m-am înnoit astă iarnă cu alea de le-am pozat la mall, cu Bebe și Stelică. Numai că alea au un bot mai înalt și a trebuit să mă adaptez la lovire, mai ales când mingea era jos și trebuia să ia înălțime. În timp m-am obișnuit, dar nu mor de drag să joc cu ele, așa că am ”profitat” de accidentare și mi-am comandat de pe net niște ghete cu prelungire elastică la gleznă. Astea sunt bune, aerodinamice, doar că prelungirea aia m-a bătut la piciorul neaccidentat, care nu era dublat de gleznieră. Așa că, teoretic, încă de data trecută trebuia să mă întorc la cele de dinainte, numai că am nimerit plasa cu alea vechi, semirupte. Cum etapa trecută, deși limitat în mișcări de accidentare, am simțit bine mingea și am compensat oarecum prin execuții precise, am zis să continui tot cu ele. Ei bine, ajutat și de refacerea neașteptat de rapidă a gleznei, a rezultat o zi de șut ... ca a lui Coman! :)) De trei ori am trimis trasoare ca din pușca cu lunetă, care au mușcat barele și au intrat! S-a mai rupt nițel gheata dreaptă, dar m-am hotărât să trag de/cu ele până cedează de tot. Se pare că merită.

    RăspundețiȘtergere
  5. Referitor la echipe, păcat că Tenismanu n-a fost de acord cu propunerea mea inițială, să alegem cu piatra, iar cine o ghicește și alege primul să joace cu om în minus. S-a văzut în repriza a doua că așa era mult mai echilibrat meciul.
    Oricum, de remarcat că în prima repriză Vasea a fost peste Bronson și Luci la un loc, păstrând poarta imaculată! Drept este că nici n-a fost supus la vreo canonadă, așa că eu îl înțeleg pe Sinan Passing pe o parte, dar pe alta nu prea. Păi iei 9, că dezechilibru, că greșeli, dar dai și tu măcar 3 bucăți, no?! Totuși, în poartă era unul care ducea mâna la inimă ca la imn! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. -Cum sa pui un "bibelou" in poartă si sa te si mândrești ca n-ai luat gol ?
    - Cum puteam suta in el, când exista posibilitatea sa-l nimerim,cu toate urmările neplacute(coroane,dric,etc.) ?
    -Ce aparare e aia cu motanu,bebe,stelica,tavi ? Zi-le popice,si-le cum vrei, dar numai apărători nu.
    În altă ordine de idei, povestea ghetelor lui Gabita a fost lungă și neinteresanta. Ar trebui introdusă cenzura in astfel de cazuri ca ne adorm cititorii.
    P.s. Vasea,daca nu te poti abtine,asta e,continua cu bancurile.Cand vad un bătrân basinos crezi ca-i zic ceva ? Îl inteleg ca ar vrea să n-o mai tragă dar nu se poate abține.Asa si cu tine si daca am înțelegere pentru un străin...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am publicat comentariul ăsta cel puțin dubios doar pentru că, având în vedere inexactitățile pe care le conține, s-ar putea specula că nu Popică e Specialistu!
      Asta pentru că știu pe cineva care îl înjură pe Popicu de câte ori scrie cineva sub pseudonim pe blog. ;)

      Ștergere
    2. Sau poate ca Specialistu e mai multi.

      Ștergere
  7. nu sunt foarte mulți cei interesați de blog, cu atât mai puțin cei ce doresc să contribuie prin scris. așadar, cine dorește și nu poate, din varii motive, să compună o cronică, poate apela la servicii de specialitate. tarife:

    - 2 beri, mica pomenire
    - 3 beri, tămâia mică
    - 4 beri, marea pomenire
    - 5 beri, tămâia mare
    - 8 beri, mister univers
    - 10 beri, tarif special, all inclusive

    elevii, studenții și militarii în termen beneficiază de reduceri iar pensionarii de facilități la plată. ne rezervăm dreptul de a selecta clientela și nu scriem despre copiii străzii.

    RăspundețiȘtergere
  8. ps: lipsa acută de inteligență a unora este inconfundabilă, fie că se hotăresc ei să fie specialiști sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Alo,nu va dati toti specialisti ! Specialist sunt doar EU.Ceilalti sunt copii si sunt usor de depistat.Motanu încearcă să mă imite dar vedeti ca nu-i iese.Altii vor si ei, dar tot degeaba,niciunul nu-i ca mine.Daca pe voi reuseste sa va păcălească e păcatul vostru ca n-ati fost in stare sa deosebiți marfa de ambalaj.Pentru mine nu-i nicio supărare,e chiar motiv de satisfacție, pentru ca oamenii încearcă sa-i copieze pe cei valoroși,asa ca tragețil voi concluziile.

    RăspundețiȘtergere
  10. The Special One24 iun. 2019, 11:04:00

    Bag seama ca Motanu e sărac și vrea și el un ban muncit.Din noblețea mea îi comand patru lucrări, cu banul jos, eu nu mă joc.O mică pomenire lui Bogdan, aș vrea mai mult dar nu mă inspiră, o mică tămâie lui Vasea,dar să termine cu bancurile, mai bine ne adoarme Gabița cu adidașii lui.Apoi un Mister Univers pentru Mitica,cu tot tacâmul și un autoportret Motanu de zece beri.Mamă,să vezi ce-o să mai râdem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te adorm sigur, îți dau pe la nas cu ei! :))

      Ștergere
  11. The Special One24 iun. 2019, 11:21:00

    Hai că mi-am încasat dividendele și deja am prea mulți bani, am angajat doi oameni să îi numere. Mai am o comandă specială, 20 de beri pentru Mitică în Albă ca zăpada.Dar repede,ca ma grabesc.

    RăspundețiȘtergere
  12. Steaua e numai una24 iun. 2019, 22:55:00

    Penalti clar, bulgarul e pe aratura!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Doamne,ce va face jiji cu banii obținuți pe Coman,Man,Nedelcu,Morutan ?! Va cumpăra lumânări in amintirea lui MM care,priceput ca Mitica,l-a sfătuit ce transferuri sa faca.

    RăspundețiȘtergere
  14. Steaua e numai una25 iun. 2019, 09:22:00

    Nici un dinamovist pe aici, sa ne spuna cat de prost a facut Radoi selectia!?

    RăspundețiȘtergere
  15. Bk.:
    - E cea mai urata mireasa pe care am vazut-o la o nunta!

    - Este fiica mea!

    - A, ma scuzati, nu am stiut ca sunteti tatal miresei...

    - Nu sunt tatal ei, sunt maica-sa!

    RăspundețiȘtergere
  16. Am pus și eu o poză, ofertă avantajoasă pentru cine se încălzește cu lemne!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singurul Destept26 iun. 2019, 12:05:00

      Prietenul tau, ia uite-l aici, daca-i mai pui un pic de par,e leit Mitica https://www.gsp.ro/gsp-special/diverse/foto-reza-parastesh-omul-care-seamana-cu-messi-a-pacalit-23-de-femei-si-a-ajuns-pe-mana-politiei-570582.html

      Ștergere
    2. Bună asta! Fetele alea trebuiau să-l pună să țină mingea pe picior înainte să se culce cu el. :))
      Dar fii atent, te poți inspira și tu: te razi pe mijlocul capului, îți lași cioc și iți faci tricou pe care scrii Căpitanul. Pe bune, o să te alerge gagicile pe stradă!

      Ștergere
    3. Singurul Destept26 iun. 2019, 16:47:00

      Pe Sarsaila nu poate sa-l alerge decat ca le-a sparlit poseta!

      Ștergere
  17. Urat mai face Hagi bătrânul la bani.E ca sacalul care își pândește victima sa nu i-o fure altcineva.Simte miros de bani si i-a luat dracul mințile.Nu mai are nimeni voie sa-si dea cu parerea despre echipa de tineret,ca gata apare gicuta cu scandal,sa nu cumva să le scadă pretul de vanzare.Si uite asa,din susținător devii indiferent,daca nu mai mult.Oare machidonii ăștia sunt toti facuti după același calapod ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Incredibil,ajungi sa rogi lumea cu bani si ei prea puturosi ca sa munceasca.Cred ca tot eu o sa apar cu o productie literara. Personajele principale le am, Mitica e Louis de Funes, Tavi e Fernandel si Bogdan Bourvil, mai am sa-i fac loc lui Vasea si vant lui Motanu si gata.

    RăspundețiȘtergere
  19. Nici un viteaz pe aici, sa se laude cu fotbalistii lui peste?!

    RăspundețiȘtergere