Mititeii la ei, carnea de tun la noi

tragicomedie în trei acte

Prolog - Ghici cine vine la prânz

 Vineri, ora două trecute fix, apel de la un număr necunoscut. Răspund și presimțirea mi se adeverește: recunosc vocea tânărului Eli, care, de când tăticul și unchiul său nu mai servesc patria vinerea, a reînceput să aibă dialog cu subsemnatul. Se joacă, întreabă el. Bineînțeles, îi răspund. Atunci, poate îl primim la joc și pe tatăl lui Vlad, că e băiat valabil și știe. Evident, dată fiind situația în care ne aflăm, nu pot să zic decât da, oarecum amuzat în sinea mea. Una la mână, pentru că s-au mai văzut cazuri la noi în care tatăl să-ți aducă fiul, nu însă și reciproca, a doua gândindu-mă că tatăl respectiv ar fi putut foarte bine să fie chiar băiatul unora dintre noi. Nu al lui Siliboa, că pe vremea respectivă încă avea buletin de Oltenia și viziona Capitala doar în poze, la căminul cultural. Bebe e recunoscut că face numai fete (să-i trăiască!) iar Marinuș se juca pe atunci, ca și acum de altfel, mai mult cu mânuța.

Actul întâi - Cacealmaua

Trei și jumătate trecute bine, trupele încep să se adune la locul faptei. Comandantul celor ce aveau să piardă scrutează mulțimea și declară ritos că va lua în seamă doar vreo doi-trei noi recruți. I se spune, cât de cât politicos, că va juca toată lumea. Omul începe să adune pe degete, îi iese de vreo paișpe inși, se declară de acord (n-avea de ales, e total unpolite să lași pe cineva pe bară) și se îndreaptă ca mielul la tăiere, adică la alegeri. Eli, băiat simplu dar cu școala vieții la el, face pe candidul, că pe Vlad și pe tatăl lui îi ia el, că-i rușine de om, că n-a mai jucat de mult, și că Mitică să-și ia patru oameni.  Acuma, nici cu Mitică nu mi-e rușine, dacă poate, te face din cuvinte, dar se pare că are o slăbiciune accentuată în fața tânărului șmecher, așa că nu protestează și echipele se împerechează astfel:
Young Boys: Neluțu, Marinuș, Bebe, Vlad, tatăl lui Vlad, Ștefan, Eli
Old Bois: Bețișor, Tavi, Răzvan, Stelică, Mitică, Tudorică, Bogdan.
Ultimul se pare că nu ne era destinat, dar ne-am trezit opt recruți în jumătatea noastră de teren, iar Bebe sesizează conjunctura astrelor și defectează la adversari. Bravo lui, inspirată alegere.

Actul doi - Bătălia de la Podul Jos

Puține de povestit despre meci. Nu apucasem noi bine să numărăm până la trei și scorul era deja 4-0 pentru adversari, iar 4-1 avea să se facă, culmea, după o altă uriașă ocazie a lor, bară în superioritate, mingea ricoșează la Mitică, șut tare în dreapta lui Neluțu. Eli, ca de obicei când n-apucă să se enerveze, s-a jucat cu apărarea noastră, emblematică fiind o fază când pleacă din terenul său, încerc să-l scot în aut, reușește să dribleze pe linie, după care mai înșiră doi băieți și-l execută pe nevinovatul Tavi, din unghi. Tatăl lui Vlad, după cum era de așteptat, cunoaște bine cu mingea și știe să stea în teren, chiar dacă n-are tehnica celui mic. Neluțu, ca de obicei, a prestat  fără greșeală, ba chiar super-inspirat de câteva ori, Bebe și Marinică s-au completat excelent în apărare, anihilându-l pe Tudorică. Mitică s-a zbătut ca peștele (caras să fie oare?) pe uscat, a ratat și un penalti, a suferit de cald (unii spun că și din dragoste), cert este că, aproape fără să știm, ne-a călcat troleibuzul 72, în față la Agronomie.

Actul trei - Priveghiul

Cine cunoaște personajul știe că monologul neputinței lui Hamlet este poveste de păcălit preșcolarii, față de tragedia antică pe care o trăiesc pe viu supraviețuitorii unui meci pierdut de Căpitan. Soarta crudă, dușmanii răi, căldura, frigul, tramvaiul 41, ora exactă, cucul de la ceasul de la brâu, configurația astrelor, cvadratura cercului, toate i s-au dovedit potrivnice bravului războinic cu pene (și izmene, ar spune unii...) biruit încă o dată de arhanghelii nemiloși ai întunericului. Culmea, bravul veteran susține că, de-ar fi să fie înc-o dată, i-ar face una cu pământul pe inamici. Noi am zice că mult mai degrabă nu, poate  doar dacă revine magnificul Silică și-l implantăm la adversari, călare pe-o navetă de bere.