Pis, men!

Nu știu cum se face, dar ultimele meciuri au fost toate disputate sub semnul  păcii și prieteniei, ca dovadă că trei din  patru s-au și terminat la egalitate. Cum echipa pelicanilor, un fel de Rapid în miniatură, a intrat în insolvabilitate, campionii pinguini au cules câțiva dintre naufragiați și se pregătesc de competiții prin meciuri în familie, evident, pe bază de alegeri. Cum ar spune un intelectual de Vitan, zarele a căzut destul de interesant, rezultând două distribuții aproape perfect echilibrate, ca dovadă și scorul final, bănuim 11-11, niciuna dintre cele două formații nereușind să acumuleze pe parcurs mai mult de două goluri avans. După denumirile celor doi căpitani, iată și alcătuirile:
Echipa Găină: Găbiță, Gabi, Virgil, Eugen, Cristi, Marin Găină
Echipa Mitică: El Însuși, Bebe, Stelică, Motanu, Paul, Eli
Inițial, până la venirea lui Eugen, la Găini a jucat Motanu, după care formațiile s-au echilibrat numeric și, pe undeva, și valoric. Putem spune că primii au avut un portar mai bun (Găbiță) și un mijloc mai laborios, ceilalți, o apărare mai bună (într-un fel era și greu să fie altfel cu atâția fundași de meserie) și un atacant mai incisiv. Perioadele au alternat, până când echipa Găină a reușit să ia două goluri în față iar adversarii păreau căzuți psihic. E drept, au fost și o serie de greșeli: Mitică s-a certat cu Eli, după care amândoi și-au ieșit din mână, kăpitanul fiind introdus în poartă. Dublă eroare, pentru că aici s-a ferit de absolut toate mingile, iar în atac puștiul n-a mai avut om la susținere, Motanu nefiind de acest profil, chit că a dat patru bucăți (una cu călcâiul) și a ratat alte ocazii, printre care și un șorț la portar, restul de goluri fiind ale lui Eli, plus două bucăți (una cu craci) Mitică, de la Găini evidențiindu-se Cristi cu șase reușite.. Lucrurile s-au mai îndreptat atunci când Motanu a intrat în poartă pentru a doua oară și s-a ajuns la diferență de un singur gol. După care, mișcarea cea mai inspirată, Paulică e rugat și acceptă să intre el, campionii (bine, nu chiar toți merită titulatura...) presează și obțin o remiză de luptă. Fluierul final, anunțat de altfel dinaintea partidei, îl dă Paulică, ce urma s-o viziteze pe  Zâna Măseluță, și găsește aproape toată lumea mulțumită, în afară de cele două mimoze plângăcioase, vă lăsăm să le ghiciți.
Închiderea ediției a avut loc, ca de obicei, la nea Nicu, prezența fiind aproape statutară. În plus, a mai onorat masa și antrenorul-nejucător Sudoru, care-și tot face încălzirea, spre deosebire de alți doi ex-pelicani, Șorțulini și Băsilică, ajunși între timp băieți de casă. Partea mai puțin plăcută e că nea Nicu le cam plânge după Dinamo și ne-a impus (știindu-ne că majoritatea suntem stiliști) să venim doar cu rezervare prealabilă. N-ar fi o mare problemă, după cum n-ar fi nici ținuta obligatorie, dar dacă ne zice că n-avem voie cu animale?