"DIFERENȚA N-A STAT ÎN JOC, CI ÎN EFICIENȚĂ"

Cronica primei reprize — un balet al ratărilor cu happy end pentru Voința.

Găbiță și Mihai au tras la sorți onoarea (sau blestemul) de a alege echipele, și iată ce-a ieșit:

Atletic Voința: Doru Bețe (portar) - Motanu, Ion, Gigs, Colonelu, Mitică, Găbiță, Vasea

Real Speranța: Raul (portar) - Bebe, Popică, Pizzaru, Mihai, Tudor, Ciprian, Doctoru

A fost o primă repriză care a demonstrat, încă o dată, că fotbalul e un sport al nedreptății cosmice.

Real Speranța a dominat, dar golul, ca de obicei în viață, a venit de la cel care muncea pe ascuns.

Doru Bețe a avut o primă repriză de portar filozof: a stat, a privit, a intervenit exact atât cât să nu se declare culpabil moral pentru orice gol posibil.

Raul, de partea cealaltă, a jucat mai mult decât un portar, a jucat un roman de aventuri, cu intervenții care au făcut galeria să uite de floricele.

Real Speranța a construit, a combinat, a asediat, Bebe și Popică au dus mingea ca doi frați care nu se ceartă niciodată pe moștenire, Pizzaru a șutat de parcă voia să spargă o poartă de fier, iar Mihai și mai puțin Tudor, au alergat atât de mult încât probabil au ars caloriile de la mesele de duminică din ultima lună.

Ciprian a fost peste tot, ca un GPS defect care te duce mereu spre poartă, iar Doctoru a încercat, cu răbdare medicală, să pună diagnostic apărării adverse, fără rezultat.

Pe partea cealaltă, Atletic Voința a jucat fotbalul tăcut al celor care știu că, în viață, contează golul, nu posesia.

Motanu și Ion au apărat ca doi paznici de bloc, Gigs și Colonelu au fost coloana vertebrală, Vasea a alergat cât zece, Găbiță a jucat cu presiunea dublă de selecționer și jucător și a ales echipa, apoi a trebuit s-o și salveze pe teren, iar Mitică... ah, Mitică.

Un gol câcacios, marcat de Mitică, care nu intră în cărțile de istorie ale frumuseții, dar intră perfect în tabelă, din pasa lui Colonelu.

Raul a rămas cu privirea aceea specifică portarilor care știu că vor fi întrebați "dar cum ai luat gol ăla?", tot restul săptămânii.

Scor la pauză: 1-0 pentru Atletic Voința și o repriză în care diferența n-a stat în joc, ci în eficiență.

Fanul fenomenului prezent la meci - Cristi Astrahan.

Repriza a doua - de la 1-1 la 4-1, cu multă dramă și puțină milă

Popică, om de acțiune, și-a pus șapca de portar și a preluat mandatul de la Raul, poate din solidaritate, poate din curiozitate, oricum, avea să regrete decizia în următoarele minute.

Real Speranța a deschis repriza cu o fază de vis: o degajare lungă spre poarta adversă, Ciprian sare la minge cu aceeași determinare cu care sare de obicei la șefi, o deviază perfect spre Mihai, care se trezește singur în fața porții și, cu o manevră demnă de samurai, îl fentează pe Bețe.

1-1, iar echilibrul anunțat de la început al meciului părea, în sfârșit, confirmat.

Dar bucuria a fost scurtă.

Găbiță, obosit din cauza ambroziei și plictisit să mai aștepte pase, a luat treaba în mâini (sau în picioare, mai corect), a driblat tot ce a găsit în cale și, din partea stângă, aproape de careu, a expediat un șut care l-a lăsat pe Popică fără cuvinte și fără reacție.

2-1 pentru Atletic Voința.

Real a încercat să răspundă, dar cine marchează în seara asta este tot Atletic Voința:

O fază frumoasă construită prin Colonelu si Găbiță, ultimul pasând perfect în fața porții pentru Ion, care înscrie și el un gol la fel de "câcăcios" ca cel al lui Mitică din prima repriză, nu frumos, dar valabil. 3-1.

A urmat un moment de spectacol pur la un aut lateral din partea stângă de atac:

Colonelu a executat un aut lateral bombardându-l pe Doctoru de trei ori la rând, direct în zona... anatomică sensibilă. Cred că îi cam plăcea...

Polidin în direct, spectacol garantat, aplauze din bancă.

Raul, hotărât să salveze onoarea echipei, îl tot chema pe Doctoru în poartă și în cele din urmă a reușit.

Doctoru a intrat, dar n-a prea făcut purici acolo și i-a cedat rapid locul lui Tudor, care a preluat și postul, și golul următor.

Ion a marcat din nou, cu assist de la Colonelu. 4-1.

Real Speranța a avut pe parcursul reprizei nr. 2, vreo trei ocazii mari, cu poarta practic goală, dar norocul a decis să nu mai treacă pe la ei în seara asta.

Scor final 4-1 - un rezultat cam răutăcios pentru cât de echilibrat a fost jocul, dar așa e în tenis... adică în fotbal.

La final, tabela a arătat clar:

Atletic Voința - Real Speranța  4-1  (1-0)

Actorii golurilor

Atletic Voința – Ion (2), Găbiță (1), Mitică (1)

Real Speranța – Mihai (1)

Hidratarea de după meci - eroii adevărați ai serii

Dacă în teren diferența a stat în eficiență, la masă diferența a stat în generozitate.

Pizzaru, la frumoasa vârstă de 59 de primăveri, a făcut cinste cu bere, vin și pizza pentru toată lumea - bucuria postmeci.

Gigs, nevrând să rămână mai prejos, a dat și el un rând de bere, cu tot dreptul, având în vedere că ziua lui abia urmează să vină peste vreo trei zile, practic a plătit avans pe sărbătoare.

Bebe însă, om cu apetit mare și principii clare, s-a arătat cam nemulțumit de porție și i-a transmis direct lui Gigs că a fost cam puțin.

Nu s-a săturat, iar întrebarea rămâne suspendată deasupra mesei ca un corner neexecutat: o mai dă ceva Gigs, sau așteptăm ziua lui peste trei zile pentru completare?

Reproșuri, ca de fiecare dată - clasicele postmeci

Și, ca de fiecare dată, seara nu s-ar fi încheiat fără ritualul sacru al reproșurilor.

Raul și Mihai, fideli tradiției, au avut ce comenta, poate golul, poate schimbarea, poate amândouă.

Mitică, din nou câștigător pe teren cu un gol decisiv, a rămas totuși ținta ironiilor, spre dezamăgirea vizibilă a lui Motanu, care parcă spera de fiecare dată la un alt deznodământ.

Bebe, neîndestulat ca de obicei, nici pe teren, nici la bere, a continuat lista de nemulțumiri, iar Popică, proaspăt retras din postul de portar, a avut și el ceva de spus, nemulțumit cum des se întâmplă.

Vă pupă tata!