sâmbătă, 1 noiembrie 2025

„6-0, ca la TENIS”...Ep. 3

 

Vineri, pe o vreme de primăvară în octombrie, cu un soare blând de vreo 21 de grade pe terenul bine cunoscut din spatele bazei Agro, partea dreaptă adică exact cel fără balon, dar cu farmec, s-a disputat întâlnirea dintre Demolatorii de Scoruri și Și Noi Jucăm Uneori, terminată cu un sec și sonor 6-0  în favoarea primilor.

Tenismenii-fotbaliști, s-au prezentat exemplar la teren, toți înainte de ora 15:30, convinși că în sfârșit o să înceapă meciul la timp.

Dar, ca orice tradiție respectabilă, s-a păstrat și de data asta regula de aur: „niciodată la timp”. 

Fluierul de start a venit abia la 15:55, pentru că altfel nu ar mai fi fost autentic.

Tudor și Dan P, au trecut la alegerea jucătorilor, iar Tudor a avut prioritatea de a alege primul.

Echipele au fost următoarele:

Demolatorii de Scoruri - Colonelu, Bebe, Doru B, Răzvan M, Dan P, Găbiță și Tavi.

Și Noi Jucăm Uneori - Gigs, Popică, Bogdan, Mihai T, Tudor, Ion și Vasea.

Prima repriză: început promițător, final dureros (pentru unii)

Echipa Și Noi Jucăm Uneori, a început cu entuziasm, posesie și determinare, dar, după cum bine se știe, fotbalul nu se joacă pe posesie, ci pe tabelă.

Și acolo a lovit primul Tavi, cu o pasă servită ca la restaurant de Găbiță. 1-0.

Nici n-a apucat Gigs să ofteze bine, că tot Tavi, tot dintr-o minge a lui Găbiță, a trimis o lovitură de cap frumoasă în colțul lung, făcând inutilă orice intervenție a lui Popică sau Bogdan.

2-0 și deja se simțea miros de „Demolare Generală”.

De menționat faptul că, Tavi a mai ratat el vreo doua ocazii de a marca din pasele lui Găbiță, de ce oare numai vecinii lui știu.

La rândul lor, cei de la Și Noi Jucăm Uneori, au încercat prin Mihai T să schimbe câte ceva, dar mingea a refuzat politicos să intre în poartă, un mister pe care doar Colonelu îl știe și probabil îl va păstra secret până la următoarea pensie..

În minutul 20 al partidei, un antrenor de la Sport Team a venit cu propunerea clasică: „Jucați vă rog încă 5 minute și mutați-vă în balon”.

Evident, cu cele 5 minute s-au făcut 25, iar scorul pauzei a rămas 2-0 pentru Demolatori.

Repriza a doua: recitalul „Demolatorilor”

Pentru că prima repriză a fost prea scurtă, a doua a ținut 35 de minute, numai bine ca Demolatorii de Scoruri să-și pună în aplicare planul de distrugere organizată.

Găbiță a făcut 3-0, din pasa lui Tavi-dator vândut, iar apoi surprinzător tocmai când era pe val de surfing, Găbiță a cerut o rocadă cu Colonelu, dornic să-i apere și el o minge - două lui Vasea.

Ideea de rocadă s-a dovedit una inspirată, pentru că imediat Colonelu, ieșit din poartă și eliberat de stresul reflexelor, a marcat două goluri consecutive în poarta nefericitului Gigs, care nu mai știa dacă să plonjeze sau să sune la 112.

Tavi și Dan P., au mai ratat câteva ocazii clare (probabil din milă), din pasele lui Colonelu iar scorul a rămas o vreme „doar” 5-0, tabela fiind supărată că nu mai este în trend cu moda.

În ultimele 10 minute, Găbiță, dorind să marcheze și el o dublă, i-a solicitat lui Colonelu să revină în poartă.

Zis și făcut, doar că destinul a vrut altceva: Dan P. a fost cel care a închis tabela la 6-0.

Rezultat final:

Demolatorii de Scoruri - Și Noi Jucăm Uneori 6-0   (2-0)

Marcatori:

pentru  Demolatorii de Scoruri

  • Tavi          ⚽⚽
  • Colonelu  ⚽⚽
  • Găbiță      
  • Dan P       

Apărare de fier și un portar în zi mare

La „Demolatori”, trio-ul Motanu - Bețe - Bebe, a închis orice drum spre poartă, făcând imposibilă orice tentativă de pătrundere adversă.

La Și Noi Jucăm Uneori”, se poate spune un singur lucru:

-        dacă nu era Gigs, scorul era 11-0.

A scos mingi imposibile, a stat demn în fața avalanșei și chiar dacă a luat 6, n-a căzut moral, doar ușor în genunchi după al patrulea și al cincilea gol.

Momentul care putea schimba totul

Să nu uităm bara transversala a lui Mihai T din prima repriză, la 0-0.

Dacă mingea intra, poate vorbeam azi de alt rezultat… sau cel puțin de un 6-1 mai onorabil.

Tot din surse sigure aflăm că, la 2-0, Gigs i-a cerut lui Popică să-l înlocuiască în poartă pentru „echilibru moral”, dar Popică a considerat că echilibrul era deja destul de… pierdut.

„Demolatorii de Scoruri” și-au făcut numele de rușine, pentru adversari, nu pentru ei.

„Și Noi Jucăm Uneori” au jucat, da, dar mai mult „uneori”.

A fost un meci cu voie bună, câteva glume în teren, o vreme perfectă și un scor care va fi povestit multă vreme la bere: 6-0, adică o demolare curată, fără praf de scandal.

MVP meciului - Toți componenții echipei Demolatorii de Scoruri, fără echivoc.

La echipa Și Noi Jucăm Uneori,…….ceva pozitiv….. 🤔 🤔 🤔 🤔 🤔, mă mai gândesc și revin.

După fluierul final, acțiunea s-a mutat firesc de pe teren pe pajiștea din apropiere, acolo unde s-au consumat, cu eleganță și tradiție, licorile obișnuite. 

Atmosfera a fost una de sărbătoare, pentru că nu doar scorul a fost mare, ci și motivele de bucurie.

Bebe - să ne trăiești, a oferit câte o bere rece în cinstea zilei sale aniversare de duminică, când va împlini frumoasa și onorabila vârstă de 77 de ani – o vârstă la care alții abia învață să dea cu capul, iar el încă mai șutează și comentează cu precizie de metronom.

Nici Găbiță nu s-a lăsat mai prejos.

În cinstea zilei onomastice de Sfinții Mihail și Gavriil (8 noiembrie), a scos din traistă câteva cutii cu pizza aburindă, ca să completeze hidratarea cu carbohidrați strategici.

Ce-i drept, pizza s-a evaporat cu viteza cu care Tavi a marchat din pasa lui Găbiță, semn că echipa are reflexe excelente și după meci.

Pe măsură ce soarele cobora și poveștile despre „golurile care puteau fi” creșteau în detalii, gașca s-a cam risipit pe la ora 18:30.

Unii au plecat acasă cu satisfacția unui meci reușit, alții cu nostalgia că n-au prins o pasă bună, iar câțiva domni rămași pe pajiște îl așteptau pe Mitică de la doctor, care, curios din fire, voia să afle toate detaliile din meci – cine a marcat, cine a ratat și, mai ales, cine a adus berea.

Se spune că atunci când a auzit scorul de 6-0, Mitică a exclamat: „Bine că n-am venit, că n-aș fi vrut să stric echilibrul!”









Întrucât nu am avut doritori de investiție în scris, am fost nevoit să fac un efort să purced la întocmirea ei cu bune și rele.

73 de comentarii:

  1. 𝗩𝗲𝗻𝗶, 𝘃𝗶𝗱𝗶, 𝘃𝗶𝗰𝗶

    RăspundețiȘtergere
  2. După cum convenisem cu Tavi, eroinu meciului, mă sculasem special să-i dedic cronica. Lui și lu Mihăiță, de care chiar mi-a fost frică.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. L ati facut fericit pe tavi ca nu a mai dat el 2 goluri in meci, ha ha de când A dormit neintors

      Ștergere
  3. Ooo s a scris deja. Comentez mai tirziu

    RăspundețiȘtergere
  4. Sigur a ți jucat fotbal ? Nu cumva tenis ? Dar 6 - 0, este dezastru

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitări cronicarului și mulțumiri pt.tratatie cu urarea de "La multi ani!" lui Bebe și Găbiță.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗠𝘂𝗹𝘁𝘂𝗺𝗲𝘀𝗰 𝗻𝗲𝗮' 𝗩𝗮𝘀𝗲𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗽𝗿𝗲𝗰𝗶𝗲𝗿𝗲.
      𝗗𝗼𝗺𝗻 𝗰𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗼𝘁𝗱𝗲𝗮𝘂𝗻𝗮.

      Ștergere
  6. Bancul zilei: Cum arată birocrația din România

    Rusia:- Declarăm război României.România:- Dosar cu șină aveți?Rusia:- Pardon?România:- Dosar cu șină aveți? Cu declarația de război în copie și original, copie de pe certificatul de naștere și 3 poze tip buletin. Costă 10 lei depunerea dosarului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ati fost mai buni dar cu ce aparare am avut nu bateam niciodata

    RăspundețiȘtergere
  8. Mama ce bătaie am luat .
    Sintem gaini ce mai
    Terminați nu

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai capitanu ce a facut asa mult la doctor de n a venit la etapa asta cu vremea frumoasa ? Goluri putine

    RăspundețiȘtergere
  10. Atâta zic. Felicitari si iar felicitări cromicicarului

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗠𝘂𝗹𝘁𝘂𝗺𝗲𝘀𝗰! Nu mai conteaza ca este cronicar, cronicircar, merge...😂

      Ștergere
    2. Teoharie Coca Cosma4 nov. 2025, 11:44:00

      Nota FB pentru cronică. Ce vreau eu sa zic este ca un asemenea meci pe care sa l piardă Mihai nu prea am întâlnit la.un asemenea scor. Rușinos se pare si dezastruos pentru el cred ca si acum il macina asta. L a lăsat capitanu la greu si uite ce s a întâmplat

      Ștergere
  11. As dori sa fac 𝗼 𝗿𝗲𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮 𝗹𝗮 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝘀𝘂𝘀 𝗮 𝗹𝘂𝗶 𝗠𝗼𝘁𝗮𝗻𝘂, care afirma ca ..."𝙏𝙖𝙫𝙞, 𝙚𝙧𝙤𝙞𝙣𝙪 𝙢𝙚𝙘𝙞𝙪𝙡𝙪𝙞".

    𝗩𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝗻𝗲𝗿𝗶 a fost, în primul rând, rezultatul jocului î𝗻𝘁𝗿𝗲𝗴𝗶𝗶 𝗲𝗰𝗵𝗶𝗽𝗲, nu al unui singur jucător.
    Da, Tavi a înscris și 𝗮 𝗮𝘃𝘂𝘁 𝗺𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝗲 𝗳𝗼𝗮𝗿𝘁𝗲 𝗯𝘂𝗻𝗲, însă golurile au fost marcate de mai mulți coechipieri, iar fazele au venit din pase, poziționare și efort colectiv.
    În plus, 𝗮 𝗮𝘃𝘂𝘁 ș𝗶 𝗰𝗮𝘁𝗲𝘃𝗮 𝗿𝗮𝘁𝗮𝗿𝗶 𝗰𝗹𝗮𝗿𝗲 în situații de 𝘂𝗻𝘂 𝗹𝗮 𝘂𝗻𝘂 𝗰𝘂 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗮𝗿𝘂𝗹, lucru pe care îl spun nu ca reproș, ci ca realitate a meciului.

    𝗖𝗿𝗲𝗱 𝗰𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗿𝗲𝗰𝘁 față de toți cei care au jucat să nu atribuim rezultatul doar unei singure persoane, mai ales când 𝗮𝗽𝗮𝗿𝗮𝗿𝗲𝗮, 𝗺𝗶𝗷𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝘀𝗶 𝗰𝗲𝗶𝗹𝗮𝗹𝘁𝗶 𝗺𝗮𝗿𝗰𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗮𝘂 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝘁 𝗹𝗮 𝗳𝗲𝗹 𝗱𝗲 𝗺𝘂𝗹𝘁.
    𝙀 𝙤 𝙫𝙞𝙘𝙩𝙤𝙧𝙞𝙚 𝙙𝙚 𝙚𝙘𝙝𝙞𝙥𝙖, 𝙣𝙪 𝙞𝙣𝙙𝙞𝙫𝙞𝙙𝙪𝙖𝙡𝙖.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo Adi ai mare dreptate cu aceasta mica relatare. La voi au jucat cam toti bine iar la noi zici ca meciul a fost sabotat

      Ștergere
  12. Sunt de acord.
    A fost o vinerea plăcut, vreme bună, mișcare multă si liniște.
    Felicitări celor prezenți și sărbătoriților.
    Doru

    RăspundețiȘtergere
  13. ce mandrii sunt mosi astea doi -vasea cu tavi. frumosi pupaias pe chelie

    RăspundețiȘtergere
  14. Daca Mihai a luat bătaie înseamnă ca ori a jucat slab ori echipa adversa a fost beton.
    Din ce am citit se pare ca echipa adversa a fost Mai Bună. Daca tavi a dat 2 goluri e clara problemuta

    RăspundețiȘtergere
  15. Răspunsuri
    1. Avem,dar Vasilica este la o bere ca este frumos afara

      Ștergere
    2. Cred ca la fizioterapie..

      Ștergere
  16. Unul nu l bagati in seama2 nov. 2025, 13:09:00

    Am si eu o întrebare pentru domniile d-vs. Poate nu sunt corect in exprimare dar as vrea sa va întreb de ce naiba acest blog mai exista ? In afara de Vasea, Gabita si Razvan nu prea vad alți scriitori. La comentarii care de mai care apar dar la scris o cronica a unui meci nu prea. Frumos este ca sa poată sa scrie si alți cum ar fi Bogdan, Tavi, Mitica si alții ce este asa greu ca nu înțeleg.
    Sper sa nu va supărați,pe mine dar cam asta este adevarul ce sa zic. A si sper ca publicati comentariul ca nu am jignit doar am spus un adevar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevar graiesti!
      La cronicari l-ai omis pe Adi'Colonelu cel mai prolific si cel mai talentat scriitor din ultima perioada.

      Ștergere
    2. Unul nu l bagati in seama2 nov. 2025, 19:54:00

      Scuze ! M a corectat Vasea. Asa este am uitat de Colonelu care este supercronicar. Merci Vasea si scuze Colonelul

      Ștergere
    3. 𝗡𝗶𝗰𝗶𝗼 𝗽𝗿𝗼𝗯𝗹𝗲𝗺𝗮. Se mai întamplă.

      Ștergere
    4. S a lenevit lumea . Așteaptă forte noi dar se pare ca nu mai vin

      Ștergere
  17. Super cronica, felicitari Van Basten ! Daca Motanelul se oprea la 2 Timisorene poate ca reusea sa scrie el cronica. Asa, la 3 s-au gasit alti amatori si i-au luat fata. Mon Colonel are berea asigurata pentru vinerea viitoare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗠𝘂𝗹𝘁𝘂𝗺𝗲𝘀𝗰,𝗧𝗮𝘃𝗶!
      𝗦𝗮 𝗳𝗶𝗲 𝗛𝗲𝗶𝗻𝗲𝗶𝗸𝗲𝗻...😂

      Ștergere
    2. e frig nu mai merge bere ci altceva

      Ștergere
  18. Bancul zilei: Ce se întâmplă când ai nevastă rea de gură

    Sună telefonul dimineața:- Alo, ți-am răpit soția! Adu 100.000 € să ți-o dăm înapoi!- Dar eu nu am atâția bani!- NU ne interesează, descurcă-te!Sună telefonul seara:- Vino s-o iei!- Dar n-am făcut rost de bani!- Îți dăm noi, numai ia-o de aici!!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Adi are dreptate, echipa invingatoare . a fost totul. Partenerii nostri au fost peste noi tot timpul, au dominat, au ratat. S-a luptat aprig in aparare iar portarii au fost extraordinari in poarta ....ca si in atac. Diferenta de scor s-a facut 100 % pe contraatac. Iesirile rapide din aparare au fost necrutatoare, au facut ravagii.

    RăspundețiȘtergere
  20. Corect. Am avut citeva gaini in teren si de aia am furato. Si atunci cand a ieșit colonelul din poartă in atac sa cam terminat meciul

    RăspundețiȘtergere
  21. Azi poate avem ceva de fotbal la banculet

    RăspundețiȘtergere
  22. Etapa asta a fost atât de bizară încât se poate spune că e irepetabilă (cel puțin nu în formulele astea). Tavi a scris ceva de 100% contraatac - are mare dreptate, dar nu toată: unul din golurile lui a fost din corner, cu capul! Totuși, absolut toate celelalte s-au dat din poziție singur cu portarul (+alte faze la fel, scoase de Giggs sau ratate). Noi am avut echipă de fundași, practic a trebuit să inventăm un atacant, iar ăla ”s-a nimerit” să fie Tavi! Esențiale reușitele lui, era pericol mare dacă înscriau ei primii, se inversau lucrurile. Pur și simplu nu-mi imaginez cum am fi putut noi ataca pozițional... Așa, ne-am așezat pe coada noastră în apărare, 4 oameni în fața lui Colonelu, plus eu în fața lor. Și aici are dreptate Adi cu echipa, noi n-am avut om care să joace slab, începând cu sărbătoritul Bebe, care a dat tare în vreo 2 mingi periculoase, una din ele ducându-se în aut de poartă, dincolo! :)
    Văd că nu l-a pomenit nimeni pe băiatul cel nou - Ion, care dacă mai vine o să vedeți că nu e rău. Chiar începuse promițător, eram pesimist pentru ce urmează, dar după golurile lui Tavi nu s-a descurcat pe spații mici, nu e tipul ăla de jucător. Nu a legat cu Mihai, se vedea că nu știe ce joacă fiecare, inclusiv din alea două pase lungi pentru Tudor, dar pe care alții le-ar fi prins. Și ghinion mare pentru toată echipa adversă la finalizare, 2-3 bare, alte situații din apropiere care puteau să intre. Mi-am amintit de ziua aia când Doctoru n-a dat nimic din cel puțin 7 ocazii singur cu Motanu, chiar dacă era poartă mică.
    M-am bucurat că a ajuns și Mitică, să sperăm că în curând o să pună și el umărul, vorba aia... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗦𝗶 𝗠𝗶𝘁𝗶𝗰𝗮 𝗰𝗲-𝗮 𝘇𝗶𝘀 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝗻𝗴𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮?
      𝘼 𝙘𝙤𝙢𝙚𝙣𝙩𝙖𝙩 𝙚𝙡 𝙘𝙖𝙩𝙚 𝙘𝙚𝙫𝙖 𝙣𝙪 𝙨-𝙖 𝙡𝙖𝙨𝙖𝙩 𝙘𝙧𝙚𝙙.

      Ștergere
    2. Pai saracu a pus umaru si uite unde a ajuns . La spital

      Ștergere
    3. ”Colonelu în poartă e juma de meci!” :)))

      Ștergere
    4. 𝗘𝗲𝗲, 𝗻𝗶𝗰𝗶 𝗰𝗵𝗶𝗮𝗿 𝗮ș𝗮!

      Ștergere
  23. Bancul zilei: La ce se gândește un cioban

    Un drumeț vede pe o pajiște un cioban sprijinit în bâtă, fără nicio oaie pe lângă el:- Da' ce faci aici, bade?- Mă gândesc.- Da' unde ți-s oile?- No, la asta mă gândesc!

    RăspundețiȘtergere
  24. https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/cum-arata-cotele-la-castigarea-superligii-etapa-15-862391.html

    RăspundețiȘtergere
  25. Fcsb are mult nu cred ca trebuia asa. Un 4 da dar 6 cam mult

    RăspundețiȘtergere
  26. Ce se infoia Motanu ca la batut pe Mihai

    RăspundețiȘtergere
  27. Blogul e jucăria lui Vasea. Ar putea și alții care au școală să scrie. Dar nu vor. Tudor, Mihai, Bogdan, Tavi.

    RăspundețiȘtergere
  28. Bancul zilei: Ce vești are Bulă pentru mama sa

    - Mamă, spuse Bulă, am o veste bună și una proastă! Pe care vrei să ți-o zic mai întâi?- Începe cu cea bună, dragă.- Vestea bună este că am luat 10 la școală!- Vai, bravo băiatul meu!- Și cea proastă care e?- Vestea proastă este că nu este adevarat!

    RăspundețiȘtergere
  29. Chiar bun Vasea bancul. Am auzit de capitan ca are probleme de sănătate, oare de ce nu se retrage ?

    RăspundețiȘtergere
  30. Ma întreb cum 𝗱𝗲 𝗻𝘂 𝗮 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁 încă 𝗠𝗼𝘁𝗮𝗻𝘂 𝗰𝗲𝘃𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗥𝗲𝗮𝗹.
    𝗖𝗮 𝗱𝗼𝗮𝗿 𝗷𝗼𝗮𝗰𝗮 𝗹𝗮 𝗟𝗶𝘃𝗲𝗿𝗽𝗼𝗼𝗹.

    RăspundețiȘtergere
  31. Colonele-Real n a jucat nimic de cacat

    RăspundețiȘtergere
  32. Bancul zilei: Prietenul la nevoie se cunoaște

    - Dacă ai știi că mâine mor, ce mi-ai spune?- Dă-mi și mie 200 de lei și mâine ți-i dau înapoi.

    RăspundețiȘtergere
  33. Cu Realu mi-era ceva frică, da i-a dat prin cap lu Slot să joace practic cu echipa de anu trecut și i-a subordonat pe cocalari. Gigs n-a vrut să lingă și el 2-3 beri, așa c-am cotizat la agenție.
    Vedem duminică, are meci cu City în deplasare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Își revine o sa vezi si o sa urce in clasament

      Ștergere
  34. Că tot se pomenește despre blog și scriitori, cred că e momentul să-i încurajez și io pe potențialii amatori. Așadar, până la sfârșitul anului voi sări rândul (vorba vine) meu la scris, DAR VOI OFERI cel puțin două beri, de fiecare dată, oricăruia dintre cei ce vor scrie o cronică, cu excepția celor trei consacrați, Găbiță, Adi și Vasilică.
    Singura rugăminte este să nu fie scrisă la miștoul total, adică trei rânduri și pa. O cronică stil Scânteia (era să spun stil Vasilică) este cerința de bază, iar pentru produse premium voi plusa încă o bere, adică exact cum, o dată la un an, îi place lui Tavi să se tocmească.
    Onorariul se achită în prima vinere după cronică în care voi fi prezent. Oricine poate participa de oricâte ori dorește. Dacă este cazul, voi reveni asupra subiectului blog.

    AȘTEPT PROVINCIA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt optimist pe problema asta Motane. Unii joaca doar fotbal nu și pixuri nu ai observat ?

      Ștergere
    2. Si eu voi sari randul la cronica...

      Ștergere
  35. Si de pe acest blog un gand pios pentru cel care a fost DOMNUL fotbalului romanesc,Emeric Ienei (+5 nov.2025 la 88 de ani)!

    RăspundețiȘtergere
  36. 𝗗𝗮𝗰𝗮 𝘃𝗮 𝘁𝗼𝘁 𝗲𝘀𝗰𝗵𝗶𝘃𝗮𝘁𝗶, 𝗰𝗿𝗲𝗱 𝗰𝗮 𝘀𝗲 𝗮𝗽𝗿𝗼𝗽𝗶𝗲 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗯𝗹𝗼𝗴-𝘂𝗹𝘂𝗶.
    𝗦𝗮 𝗳𝗮𝗰𝗲𝗺 𝗼 𝗿𝘂𝗴ă𝗰𝗶𝘂𝗻𝗲!
    🙏🙏🙏

    RăspundețiȘtergere
  37. Bancul zilei: Ce a comandat un preot la restaurant

    Intră un popă într-un restaurant, se așează la masa.Cheamă ospătarul și îl întreabă:- Fiule, balenă aveți?- Nu, părinte.- Cașalot aveți?- Nu, părinte.- Rechin aveți?- Nu, părinte.- Atunci dă-mi o costiță de porc afumată și Dumnezeu mi-e martor că am vrut să mănânc pește.

    RăspundețiȘtergere
  38. Despre meciul nostru de vineri ce se mai poate spune?
    Zicea cineva la inceput ca echipele sunt echilibrate,la 6-0 s-a vazut ce echilibru a fost...,poate ca daca ar fi stat Popica in poarta s-ar mai fi schimbat ceva.Cele 2 goluri ale lui Tavi au deschis poarta spre victorie dupa bara lui Mihai si alte suturi parate de Colonel si Gabita.Cu Gabita in poarta puteam si noi sa dam macar golul de onoare,stiti cu cine? CuVasea care a plasat prea incet o minge spre paianjenul din dr. portarului si aproape imediat Bogdan a plesnit incheietura barelor la celealalt paianjen...In rest,Vasea a jucat conform CNP-ului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗡𝗲𝗮' 𝗩𝗮𝘀𝗲𝗮, faptul că vii în continuare la fotbal, indiferent de rezultat, arată mai multă pasiune și caracter decât orice scor de pe tabelă.
      Nu toți pot fi cei mai rapizi sau cei mai puternici, dar foarte puțini 𝗮𝘂 𝘃𝗼𝗶𝗻𝘁𝗮 ș𝗶 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗶𝗮 𝗰𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘁𝘂 𝗶𝗻𝘁𝗿𝗶 𝗽𝗲 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻 𝗱𝗲 𝗳𝗶𝗲𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗱𝗮𝘁𝗮.
      Prezența ta sigur ne amintește că fotbalul nu e doar despre goluri și victorii, 𝗰𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗲𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲, 𝗺𝗶𝘀𝗰𝗮𝗿𝗲 ș𝗶 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿𝗶𝗮 𝗷𝗼𝗰𝘂𝗹𝘂𝗶.

      𝗖𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮 𝘀𝗮 𝘃𝗶𝗶, să te bucuri de joc și 𝘀𝗮 𝗻𝗲 𝗶𝗻𝘀𝗽𝗶𝗿𝗶. Vârsta e doar un număr, 𝗮𝘁𝗶𝘁𝘂𝗱𝗶𝗻𝗲𝗮 𝘁𝗮 𝗲 𝗰𝗲𝗮 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝗮𝘇𝗮, 𝘀𝗶 𝗹𝗮 𝗰𝗮𝗽𝗶𝘁𝗼𝗹𝘂𝗹 𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗶 𝗰𝗮𝗺𝗽𝗶𝗼𝗻.

      Ștergere
    2. F.frumos Adi,fără termen de comparare.

      Ștergere
    3. Adi,multumsc mult pt.incurajare,esti un domn!

      Ștergere
  39. Băiatul cu apa6 nov. 2025, 19:10:00

    Foarte tentantă propunerea Motanului, nu știu dacă are și capacitatea financiară să se țină de cuvânt. Văd că nu e mare înghesuială printre doritori și ae fi tentant dacă s- ar mai găsi și alt sponsor. Poate Vasea, că tot e un domn sau Adi, ca sa își
    mai odihnească si dl talentul Poate e și tavi amator și facem pe din doi.

    RăspundețiȘtergere
  40. Bai fraților maine ploua ce facem?

    RăspundețiȘtergere
  41. S-o fi prins Tavi că se face mișto de el?

    RăspundețiȘtergere
  42. Bancul zilei: Ce carte dorește să citească un tip

    La librărie:- Puteți să-mi recomandați o carte?- Sigur, doriți ceva ușor?- Nu contează, sunt cu mașina.

    RăspundețiȘtergere
  43. Bancul zilei: Despre ce vorbesc două femei

    - Te întorci acasă obosită, găsești casa curată, prânzul pe masă și un bărbat care calcă hainele, știi ce înseamnă asta?- Nu.- Ai halucinații de la oboseală!

    RăspundețiȘtergere