„6-1, ca la TENIS” – Episodul 5

 

Anul de grație al minifotbalului avea să consemneze o dispută demnă de cronici bizantine. 

După îndelungate controverse diplomatice, mai aprige decât Congresul de la Berlin, s-a hotărât ca sorții să fie lăsați pe mâna lui Raul și Mihai, arbitri ai destinului prin metoda strămoșească a bilețelelor.

Și așa, din negura incertitudinii, s-au ridicat două oștiri: Pretorienii, garda de elită a Imperiului, și Centurionii, legiunea căită de glorie.

Componența Oștirilor

Pretorienii: Bețe-Raul, Bebe, Gigs, Găbiță, Doctoru

Centurionii: Sandu-Popica, Mihai, Colonelu, Mitică, Vasea

Bătălia a debutat sub auspicii ofensive pentru Pretorieni, care au pornit la asediu cu tot avântul unei legiuni proaspăt sosite din Galia.

Bețe și Raul, așezați în spatele frontului ca un strateg ce dirijează cohortele de pe deal, a orchestrat valurile de atac.

Gigs și Găbiță au deschis fronturile laterale ca doi luptători însărcinați să încercuiască zidurile inamice, iar Doctoru, plasat în avanpost, a primit minge după minge cu generozitatea unui trib care oferă tribut.

Dar, cum ne învață istoria, o legiune care asediază fără să dărâme zidurile e doar o legiune care-și consumă rațiile de campanie degeaba.

Așa s-a întâmplat și cu Doctoru, care a irosit ocazie după ocazie, intrând în analele serii drept eroul negativ al asediului, motivându-și eșecurile cu o scuză demnă de un general roman rămas fără provizii: i s-a terminat benzina.

Totuși, insistența avea să-și primească răsplata.

Printr-un joc de pase demn de o formație în falangă, Gigs către Găbiță, Găbiță către Doctoru, mingea a străpuns ultima linie de apărare, iar Doctoru, regăsindu-și pe ultima sută de metri combustibilul pierdut, a împins-o simplu în poartă.

Cetatea a cedat: 1-0 pentru Pretorieni.

Vestea căderii primului bastion a stârnit indignare în tabăra Centurionilor, unde Mihai, într-un discurs demn de un tribun nemulțumit de disciplina trupelor, i-a apostrofat pe Popică și pe Mitică chiar în mijlocul câmpului de luptă, o ceartă de comandanți care amintea mai degrabă de un consiliu de război pierdut decât de un vestiar.

Dar Centurionii, ca orice legiune romană demnă de acest nume, nu se resemnau ușor.

De unde de neunde, cum notează cronicarii cu mirare, avea să vină riposta.

Colonelu, transformat peste noapte din simplu soldat în cavaler al flancului drept, a pornit într-un sprint ce amintea de galopul cavaleriei numide, spulberând orice rezistență și servindu-l impecabil pe Vasea.

Acesta, fără ezitare, a restabilit echilibrul de forțe. Egalare: 1-1.

Abia respirau cetățile, că Centurionii au lovit din nou.

De această dată printr-o manevră demnă de un tratat de strategie militară.

Sandu, portarul-general, a părăsit sanctuarul propriei porți într-un gest de cutezanță nebunească, inițiind combinația cu Mitică.

Traseul mingii a fost unul aproape diplomatic: Sandu i-a pasat lui Mitică, iar Mitică, cu onoarea unui aliat loial, i-a înapoiat-o exact acolo unde trebuia. Sandu a tras și a marcat, ridicând scorul la 2-1 pentru Centurioni.

Cursul bătăliei spunea cu totul altă poveste - Pretorienii asediaseră mai mult, atacaseră mai insistent dar, cum se întâmplă adesea în istorie, nu cei care asediază scriu cronica, ci cei care cuceresc.

Pe final de repriză, la marginea câmpului de luptă și-a făcut apariția Pizzaru, proaspăt sosit ca un mercenar în căutare de angajament, dornic să intre în încleștare.

Dar spiritele erau prea încinse pentru ca vreo tabără să riște să-și strice formația de luptă iar singurul care părea dispus să-l recruteze în oastea proprie fiind Raul, negociator disperat după întăriri.

Cu scorul de 2-1 pentru Centurioni, cele două oștiri s-au retras spre tabere pentru refacerea rândurilor, fără să bănuiască încă ce avea să urmeze: un marș ce avea să intre în istorie sub numele de 6-1.

Dacă prima repriză a fost un asediu în care Pretorienii au dominat fără să cucerească, a doua avea să fie cronica unei reforme militare desăvârșite, o schimbare de tactică demnă de un general care a citit prea mult din arta războiului.

Primul semn al noii strategii a venit chiar din poarta Centurionilor.

Sandu, eroul improvizat al primei reprize, a fost retras din prima linie și înlocuit cu Popică, o decizie de comandă ce avea să se dovedească, cum spun cronicarii, de bun augur.

Ca un general care își schimbă garda pretoriană chiar în toiul campaniei, mutarea a adus stabilitate acolo unde altă tabără s-ar fi așteptat la haos.

Al doilea act al reformei nu a venit prin strategie, ci prin forța brută a câmpului de luptă.

Gigs, unul dintre arhitecții flancului Pretorienilor, a fost scos din circuit printr-un fault de la spate comis de Mitică, un gest pe care orice tribunal de război l-ar fi sancționat sever, dar care, în lipsa unui arbitru dispus să scoată vreun cartonaș, a rămas nepedepsit, trecut în cronici drept nedreptatea tăcută a bătăliei.

Iar dacă zeii războiului nu erau încă mulțumiți, sorții au mai lovit o dată: Doctoru, cel care în prima repriză rămăsese fără "benzină", a fost acum trădat de propriul trup.

l-a luat calul, alergând de acum mai mult pe lângă minge decât după ea, ca un cal de luptă epuizat care mai poartă armura, dar nu mai poartă și călărețul spre victorie.

Cu Pretorienii slăbiți pe toate fronturile, și cu o poartă schimbată la inamic, un flanc scos din joc prin ilegalitate, un atacant transformat în umbra propriei viteze, soarta bătăliei era, practic, pecetluită.

Colonelu, deja consacrat drept cavalerul de nezdruncinat al flancului drept, a preluat o minge, a driblat ca și cum ar fi trecut printr-o poartă deschisă de trădare internă, și a tras fără milă.

3-1 pentru Centurioni, iar cetatea Pretoriană, a început să se clatine din temelii.

Din tribune (imaginare, dar sufletești), Pretorienii încercau o încurajare timidă, un ultim suflu de rezistență dar, cum bine s-a spus, jocurile păreau deja făcute, iar istoria nu mai avea răbdare pentru eroism tardiv.

Vasea, neobosit, a mai lovit o dată. Apoi Mitică, parcă răscumpărându-și faultul nesancționat printr-o dublă glorioasă, a mai marcat de două ori.

Scorul s-a umflat inexorabil, gol după gol, până la un final aproape neverosimil:

6-1 pentru Centurioni, un scor pe care istoria l-a acceptat cu greu, dar pe care realitatea l-a confirmat fără drept de apel.

Nu lipsit de merit a fost nici Mihai, care a încercat, sut după sut, să-și înscrie și el numele pe tabelă, alături de prietenul său Mitică.

Dar zeii golului nu i-au surâs în această seară ci au rămas doar cu onoarea unui joc bun prestat, fără consemnare oficială în cronică.

În apărare, Popică și-a confirmat calitățile de portar de încredere, iar pe final, chiar și Gigs, care era deja accidentat de propria soartă, s-a mutat între buturi, permițându-i lui Bețe să urce în atac, ultimă mișcare disperată a unei oștiri deja învinse.

Găbiță, singurul care părea să nu fi primit vestea că bătălia era deja pierdută, s-a zbătut ca un ultim gladiator într-o arenă părăsită de public, a alergat, a împins înainte fronturi tot mai subțiri, dar coechipierii, obosiți sau resemnați, nu i-au răspuns la chemare, lăsându-l să lupte aproape singur împotriva unei legiuni întregi.

Dar istoria, cum ne-a obișnuit, nu și-a mai schimbat cursul.

Scorul final a rămas neclintit: 6-1 pentru Centurioni.

STATISTICA MECIULUI

Pretorienii – Centurionii: 1-6 (1-2)

Marcatori

Pretorienii (1 gol):

Doctoru – 1 gol

Centurionii (6 goluri):

Vasea – 2 goluri

Mitică – 2 goluri

Sandu – 1 gol

Colonelu – 1 gol

Cronologia golurilor:

1-0 – Doctoru (Pretorieni)

1-1 – Vasea (Centurioni)

1-2 – Sandu (Centurioni)

— Pauză: 1-2 —

1-3 – Colonelu (Centurioni)

1-4 – Mitică (Centurioni)

1-5 – Vasea (Centurioni)

1-6 – Mitică (Centurioni)

Așa s-a scris, în cronici de minifotbal, un episod ce va rămâne în memoria colectivă drept

"6-1, ca la tenis", un scor pe care nici cei mai optimiști centurioni nu l-ar fi visat, și pe care Pretorienii, cu tot asediul lor de la început, nu l-au putut opri

După ce ultimul fluier (imaginar, dar categoric) a pecetluit soarta cetății Pretoriene, ambele oștiri și-au depus armele și s-au retras, ca de atâtea ori până acum, în poienița consacrată - loc sfânt al reconcilierilor, unde sabia se transformă în halbă, iar rivalitatea de pe teren devine doar un subiect de glumit la un pahar de hidratare bine meritată.

Toți luptătorii serii și-au făcut prezența la ceremonial, toți, mai puțin Doctoru, care, imediat după fluierul final, a dispărut fără urmă, ca un mercenar plătit ce-și ia rația și pleacă în noapte fără explicații. "S-a dus el știe unde", a fost singura concluzie la care a ajuns adunarea, iar absența lui a alimentat glume pe seama "benzinei" care, se pare, îi ajunsese exact cât să fugă de la datoria hidratării colective.

La scurt timp, poienița a primit și întăriri neașteptate: Astrahan și Bronson, doi veterani ai altor bătălii, și-au făcut apariția senini, nu pentru luptă, ci pentru un șpriț bine dozat, semn că, indiferent de război, diplomația poienii rămâne deschisă tuturor.

Salam aflat și el prin zonă a venit să-l dojeneze pe Popică, pentru ceva datorii la el.

Momentul serii a venit însă de la Găbiță, cel care se zbătuse singur pe teren fără sprijinul dorit din partea coechipierilor.

Uitând parcă de amărăciunea înfrângerii, a anunțat achiziția unui automobil și, fidel tradiției, a făcut cinste cu două rânduri de bere, gest care a transformat instant o seară de înfrângere într-o mică sărbătoare, pentru că, la urma urmei, cine are cal (sau mașină) nouă nu mai simte greutatea unui 6-1.

Centurionii, deja veseli după victorie, au primit gestul lui Găbiță cu urale, iar Colonelu, arhitectul hidratării a ridicat halba "în cinstea flancului drept, a calului lui Găbiță, și a lui Doctoru, oriunde s-o fi ascuns el acum".

Discuțiile s-au întins mult dincolo de fluidele consumate, de la faultul nesancționat al lui Mitică, la strategia schimbării portarului, la planuri deja rostite pentru revanșă.

Pentru că, așa cum bine se știe în cronicile acestor bătălii de minifotbal, poienița nu e doar loc de hidratare ci și locul unde se scriu deja capitolele următoarelor războaie.

Nu a fost trecută cu vederea nici lipsa fundașului de oțel de la eveniment, în persoana lui Motanu. Din surse a fost stabilit faptul că, a plecat în Grecia respectiv Spania, să mai stingă din focuri...

Nu au lipsit, desigur, nici dovezile vizuale ale acestei seri istorice - poze și videoclipuri surprinse chiar în toiul hidratării, unele demne de arhivele oficiale ale legiunii, altele mai degrabă candidate la categoria "ce s-a întâmplat în poieniță rămâne în poieniță".

Vă pupă tata!