„EGALITATE PERFECTĂ, FOTBAL IMPERFECT”

 

Vineri, 08 maI 2026

În această după amiază, minifotbalul și-a fi mutat cartierul general pe un alt petic de iarbă decât cel din Agronomie, locul cu care lumea s-a obișnuit și pe care l-a transformat, etapă după etapă, în teritoriu familiar.

De data aceasta, confruntarea și-a fi găsit gazda pe arena Mc. Monis, din bulevardul Mărăști, Sector 1, București, iar necunoscutul și-a făcut loc încă dinaintea fluierului de start.

Terenul nu s-a mai lăsat citit din priviri, iar asta a ridicat din start gradul de dificultate.

La apel s-au aflat Bronson, Vasea, Bebe, Bețe, Popică, Motanu, Mitică, Pizzaru, Gigs, Colonelu, Găbiță, Mihai și Țolea, nume care au promis dueluri tari, replici scurte și intrări calculate la limită.

Toată lumea a anticipat un meci greu.

Temperatura s-a anunțat considerabil mai ridicată decât la etapele precedente, iar combinația dintre căldură și un teren necunoscut a părut rețeta perfectă pentru surprize, crampe și execuții care nu și-au mai găsit aceeași precizie.

Bogdănel nu și-a anunțat participarea. INM-ul a anunțat ploaie zdravănă, iar el nu și-a găsit umbrelă.

În aceste condiții, programul lui s-a fi schimbat rapid, iar seara și-a fi găsit rezolvarea acasă, la un pahar de vin.

Cât despre ceilalți combatanți care nu și-au confirmat prezența, tăcerea lor nu a părut întâmplătoare.

Unii au preferat să rămână sub radar, probabil cu speranța că nu au fost prinși în ofsaid înainte ca meciul să fi început.

Programat să fi început la 15:30, meciul și-a făcut apariția regulamentar abia pe la 15:45.

O meteahnă veche a fenomenului, respectată cu sfințenie de ani buni, dacă s-ar fi dat primul fluier la ora exactă, probabil s-ar fi cerut reluarea partidei.

Până să se atingă cineva serios de minge, Mihai și Găbiță au dat drumul la alegeri. Nu politice, ci din alea cu adevărat importante: cine cu cine, cine unde și cine pe cine avea să învinuiască la primul gol primit. După vreo cinci-șase voturi electronice, calcule, răzgândiri și suspiciuni de fraudă, Găbiță și-a fi retras candidatura.

Moment în care Pizzaru și Mitică au preluat ștafeta și au contemplat arta alegerilor, pentru 25 de minute repriza.

Mingea a așteptat cuminte, în timp ce democrația și-a consumat ultimele resurse.

Fără Bogdănel, ocupat, din surse apropiate fenomenului, cu achiziționarea unei umbrele după prognoza apocaliptică a INM, și fără Țolea, întârziatul de serviciu, echipele au arătat astfel:

VOINICII DIN DEAL
Bețe – Bebe, Mihai, Pizzaru, Gigs, Popică

FLĂCĂII DIN VALE
Bronson – Motanu, Mitică, Colonelu, Găbiță, Vasea

Prima repriză și-a fi dus traiul într-o viteză de-a treia, uneori chiar de-a doua.

Cei patru tenismeni, veniți direct de la tenis de câmp, au coborât pe teren cu bateria pe roșu. Se vedea de la distanță că picioarele încă mai căutau zgura, nu gazonul. Din cauza lor, jocul și spectacolul și-au pierdut din turație, iar unele faze au părut mai degrabă exerciții de stretching cu minge.

Mingea lui Bebe, ușoară ca un fulg, a plutit de colo-colo cu o personalitate proprie. De câteva ori, părea că nici ea nu știa pentru cine joacă.

La un moment dat, după o degajare mai zdravănă, au existat martori care au susținut că a vrut să părăsească arena și să se ducă singură spre bulevardul Mărăști.

Ocazii au existat.

Dar cei doi portari, Bețe și Bronson, și-au făcut treaba cu un calm suspect. Au scos mingi, au închis unghiuri și, pe alocuri, au salvat și onoarea colegilor care apărau mai mult verbal.

Cel mai aproape de gol a fost Colonelu, cu un șut trimis fix acolo unde se împreunează barele porții. Mingea a lovit vinclul cu un zgomot atât de curat încât, pentru o secundă, toată lumea a crezut că intrase. N-a fost gol, dar faza și-a fi făcut anunțul pentru ce urma.

Primul gol a venit pentru VOINICII DIN DEAL.

Mihai a interceptat la mijloc o pasă a lui Găbiță destinată lui Colonelu și a deschis imediat în stânga pentru Gigs. Acesta a centrat în fața porții, iar Popică a îndeplinit singura formalitate rămasă: a împins mingea printre picioarele lui Bronson.

1–0 pentru VOINICI, iar după gol fiecare a început să explice de ce el contribuise decisiv la fază, inclusiv cei aflați la zece metri de acțiune.

FLĂCĂII DIN VALE, nu și-au pierdut cumpătul și au echilibrat jocul. După un schimb de pase între Mitică și Colonelu, vreo patru la număr, ceea ce în contextul reprizei a părut deja tiki-taka, mingea a ajuns din nou la Mitică, care din fața porții goale n-a mai iertat.

Vasea și-a arătat imediat nemulțumirea.

Era convins că acea onoare i s-ar fi cuvenit lui și a protestat discret, adică suficient de tare încât să audă și traficul de pe bulevard.

Au mai fost și alte momente memorabile. La un corner, trei jucători au sărit după aceeași minge și niciunul n-a atins-o, fază care a rămas în memoria colectivă drept „coordonarea perfectă a neînțelegerii”.

Iar la o contră promițătoare, Pizzaru a ridicat capul să paseze și a constatat că toți colegii erau la pas, ca într-o plimbare de duminică prin parc.

Astfel, după 25 de minute de joc, calcule, reproșuri și mingi plutitoare, tabela a arătat un 1–1 care a mulțumit pe nimeni, dar care a părut corect pentru ce s-a jucat.

Un detaliu important al primei reprize s-a consumat pe la minutul 17, când și-a făcut apariția, în sfârșit, Țolea.

A venit regulamentar târziu, dar nu cu mâna goală: a scos la înaintare două mingi, de parcă venea la control tehnic, nu la minifotbal.

Una dintre ele a înlocuit imediat balonul lui Bebe, acea minge ușoară ca un fulg, care până atunci plutise pe teren cu ambiția clară de a nu aparține nimănui.

Și, cum fotbalul mai are și simțul ironiei, fiecare echipă și-a marcat golul cu altă minge.

Așa s-a scris o statistică rar întâlnită: două goluri, două mingi, doi marcatori și un singur adevăr, iar fără întârzierea lui Țolea, poate că repriza n-ar fi avut atâta diversitate tehnică.

Imaginile de mai sus au fost surprinse de către cameramanul Țolea, din postura de spectator. Pe această cale ținem să-i mulțumim anticipat!

Repriza a doua nici n-a apucat bine să se așeze și deja și-a fi făcut bagajele.

A ținut exact 16 minute.

La 16:30 fix, omul cu terenul de la Arena Mc. Monis a anunțat sec că meciul s-a terminat. Venise schimbul doi, alte două echipe băteau deja nerăbdătoare din crampoane, iar fotbalul nostru a aflat încă o dată că timpul pierdut la alegeri nu se mai recuperează nici cu prelungiri.

Ce să-i faci, când democrația pornește greu, cronometrul nu ține cu nimeni.

Goluri nu s-au mai marcat, dar VOINICII DIN DEAL au părut ceva mai apăsați pe accelerație. Au împins jocul mai sus, au stat mai mult în jumătatea adversă și au lăsat impresia că dacă repriza mai ținea încă vreo șapte minute, poate se lăsa și cu deznodământ.

Numai că FLĂCĂII DIN VALE au rezistat. Nu spectaculos, nu elegant, dar eficient, adică exact cât a trebuit ca tabela să rămână neatinsă.

Eroii finalului au rămas portarii.

Bronson și Bețe au închis bine porțile și au ținut scorul în niște proporții care, sincer, i-au avantajat pe mulți dintre colegii lor.

Au fost intervenții bune, reflexe la timp și, pe alocuri, câteva salvări care au acoperit generos apărarea de circumstanță din fața lor.

Un capitol aparte și l-a revendicat Pizzaru.

După câteva „ciori” sănătoase, adică mingi trimise atât de sus încât pentru o clipă s-a pus problema dacă nu intră în spațiul aerian al bulevardului Mărăști.

Pe final, oboseala și-a spus clar cuvântul.

Pase simple au devenit probleme complicate, iar o fază de contraatac s-a stins memorabil după ce trei jucători au pornit simultan în față și niciunul n-a mai vrut mingea.

Fluierul final a venit aproape pe nepusă masă, cu același realism administrativ cu care venise și startul întârziat.

Scor final: 1–1.

Un rezultat care a lăsat impresia că VOINICII au avut mai multă inițiativă, dar că FLĂCĂII au avut doi aliați de nădejde: organizarea de avarie și trecerea nemiloasă a timpului.

Alt moment savuros al reprizei s-a consumat când Motanu s-a apucat, din motive rămase și acum în arhiva misterelor fotbalului, să-l caute pe Popică prin careu mai mult pe la picioare decât pe la minge.

Popică, ager cum îl știe lumea, n-a stat să ceară explicații tactice.

La contactul respectiv, a găsit imediat o metodă proprie de apărare: i-a pus o mână în față, iar un deget i-a ajuns lui Motanu fix pe la nara nasului.

Faza a produs o secundă de uluială generală.

Pentru câteva clipe nu s-a mai înțeles dacă se joacă minifotbal, lupte greco-romane sau control ORL pe teren redus.

Partea frumoasă a fost că jocul a continuat aproape firesc, semn că oamenii de pe teren au tratat incidentul cu maturitatea specifică fenomenului: două priviri tăioase, o replică scurtă și gata, mingea a mers mai departe.

După fluierul final, fenomenul nu s-a încheiat la scorul de 1–1. A intrat, firesc, în faza de recuperare.

SCOR FINAL

VOINICII DIN DEAL - FLĂCĂII DIN VALE 1-1 (1-1)

Marcatorii golurilor :⚽Popică / ⚽ Mitică

Ca niciodată, plutonul s-a rupt în două biserici de hidratare.

O parte și-a fi găsit alinarea la Nostalgia, unde analiza tactică s-a mutat firesc de la „de ce n-ai pasat?” la „oricum eu te văzusem liber”.

Cealaltă facțiune și-a păstrat tradiția și s-a retras la poienița consacrată din incinta Agronomiei, locul unde setea se tratează mai repede decât frustrările din fața porții.

Acolo, hidratarea și-a depășit rapid scopul medical. După primele guri, șutul lui Pizzaru n-a mai părut deloc peste poartă, ci „foarte bine gândit”.

Intervențiile lui Bronson și Bețe au devenit instantaneu „noroc chior”, iar golul lui Mitică, din fața porții goale, a început deja să capete statut de execuție fină.

Pe măsură ce paharele s-au golit, meciul s-a și schimbat discret în amintire: ocaziile s-au înmulțit, pasele au devenit mai precise, iar oboseala tenismenilor aproape că a dispărut complet din poveste.

Așa se întâmplă mereu la minifotbal: tabela rămâne aceeași, dar cronica adevărată începe abia la hidratare.

Vă pupă tata!