Ești fotbalist, ești meseriaș, ești căpitan, aproape că nu există vinere să nu fi învingător. După ce te laudă băeții, pleci acasă ca un erou. În tramvai babele (pardon, doamnele în vârstă) îți cedează locul, vecinii te salută primii, liceencele roșesc când te văd, căci ești talentat, frumos și galanton. Circulă chiar zvonul că stadionul din Agronomie va purta numele tău, iar tu te vei retrage la umbră, cu o bere și-un coniac și vei rupe bilete la intrare, în locul lui Costi și Ionuț, deveniți acuum adjuncții tăi.
Dar viața de campion este grea. Că te contestă Marinuș, Motanu sau Veterinaru nu-i mare lucru (cu primul te-ai și împăcat, dovadă imaginea de mai sus), dar să te trădeze copiii tăi de suflet, să te trimită la adversar ca pe un colet rătăcit în gară și, culmea, ăl de veni în locul tău să dea golul victoriei, deja e prea mult.
Roata însă se mai și întoarce și culmea e că nu durează mult și bătrânul campion culege din nou laurii victoriei, într-o vinere în care situația era mai mult decât incertă. Absenții siguri erau mai mulți decât posibilii prezenți, căldură cât încape, doar nucleul foarte dur al fenomenului putea fi prezent la teren: cei ce iubesc jocul și cei fugiți de acasă, cu gândul la pileală sau la fetițe, se știu ei.
Io personal eram pregătit pentru etapa a doua, aveam și un aliat de cursă lungă, da s-a întâmplat că oamenii chiar au dorit să joace și atunci am pus de un 4 la 4. Alegeri aproape că n-au fost. G3, băiat salon ca de obicei, a propus, Mihăiță a acceptat și cele două echipe, de altfel echilibrate, au purces la o miuță.
Pinot Gris1Mai: G3, Salah, Marinuș, Veterinaru
Sauvignon Băneasa: Mihăiță, Gigsy, RM, Mitică
Fiind foarte cald, s-a plecat de la ideea a două reprize a câte 20 minute, urmând să se mai joace alte 10, dacă echipa condusă își mai dorea. Sauvignon a deschis scorul prin Mitică, în urma unei combinații, G3 a egalat cu un șut frumos, la vinclu, după care lucrurile s-au dezechilibrat. Veterinaru și Salah au ratat ocazii bune, Mihăiță, imperial ca de obicei, a respins tot, Gigsy a prins meciul ultimilor ani (s-a văzut că e odihnit) iar Mitică și-a încununat prestația de excepție cu încă două boabe și titlul de MVP al meciului. Pe chestia asta are să facă o cinste, să fie berile primite, cum au fost și cele ale lui Vete, băiat galanton pentru a doua săptămână la rând.
PS: Să nu uit, că mă ceartă ne-a Vasilină: scor final 5-1, chit că s-au mai jucat după expirarea termenului câteva minute.
Multumim autorului pentru cronica si pentru promisiunea ca-mi face cinste cu 2 beri ca m-a lasat fara a treia cronica consecutiva...
RăspundețiȘtergerePână să citesc tot am crezut că autorul îl lăuda pe Popică.
RăspundețiȘtergereAsa echipe "echilibrate" n-am mai vazut demult,oare?!?:))
RăspundețiȘtergereNu cred că putea ieși ceva mai echilibrat, cel puțin pe hârtie. G3 a băiat de caracter, dacă ești gușter te poate frige, dar propuneile lui sunt super-corecte. Contra lui Mihai și-a luat tinerii și a optat pentru Marean în locul lui Mitică, altfel n-avea portar. Dincoace Gigsy a fost în formă, dacă obosea ieșeam eu în câmp. Scoru a fost de fapt 6-1, cu un gol și în prelungiri.
ȘtergereAșa cum am scris și pe uațap, cine juca în echipă cu Popică, pierdea. Doar dacă ne raportăm la etapa trecută, a ratat o grămadă de situații bune la pasele mele și ale Colonelului, dar bine că am scăpat cu egal. N-a fost cazul și de data asta, am înțeles că Gabi3 l-a ales, deci și-a asumat. I-am și zis lui Mihai că n-a jucat la greu de data asta, el mi-a replicat că a jucat cu cărțile împărțite de Gabi3. Fair enough!
ȘtergereA fost înregistrată la noi o cerere pentru schimbarea denumirii stadionului din Agronomie. Variantele la alegere sunt Mitică Scaloiu, Mitică Găină, Mitică Ratangiu și Mitică Milogea. Doritori sunt rugați să ne contacteze.
RăspundețiȘtergereCum de a jucat motanu?
RăspundețiȘtergereAsta ma mir si eu...
ȘtergereCred ca s-a egalat un record de prezenta minima:4 la 4.
Daca cumva nu ma-nsel,parca s-a jucat odata 3 la 3,intr-o iarna...
În șapte era greu să joace, plus că au insistat vreo trei băeți. Oricum, am stat în poartă, practic la plajă.
ȘtergereȘi io parcă știu de un 3 la 3 în balon, dar recordul absolut (meci antologic, la care am stat pe bară, spectator) a fost un 2 contra 3. Doi dintre cei 5 combatanți au fost vinerea asta, iar acu vreo câteva săptămâni chiar toți 5!!!
Da, celebrul duo Bebe-Găbiță versus trio ”Grigoriu”: Mitică-Popică-Tavi! :))) N-au fost broscuțele vedete pe lac...:)
ȘtergereBancul zilei: De ce Bulă a venit bronzat la serviciu
RăspundețiȘtergere- Bulă, tu ai fost în concediu medical?- Da, șefu.- Și de ce te-ai întors bronzat?- Mi-au dat la spital pat lângă geam.
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/frf-clasament-academii-fcsb-dinamo-rapid-820681.html
RăspundețiȘtergereghici cine e pe locul cinci!
𝗣𝗲 𝗯𝘂𝗻𝗮 𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗽𝗲 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝟱.
Ștergere𝗗𝗶𝗻𝗮𝗺𝗼 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻𝗱𝗲 𝗺𝗲𝗿𝗶𝘁𝗮.
Bancul zilei: Un tată își învață copilul ce înseamnă corupția
RăspundețiȘtergere- Tati, ce e aia corupție?- Adu-mi o bere și îți spun.- Mami a zis să nu mai bei.- Ia-ți și tu o înghețată când îmi aduci berea aia.- Bine.
Bancuri mai bune nu ai?
ȘtergereUnele mai bune,altele mai proaste,dupa caz...
ȘtergereBăi, ce rău îmi pare că n-am putut veni, s-a conturat o insolație cruntă în dimineața de vineri, tocmai când aș fi venit odihnit, ca și Giggs, fără tenis în prealabil! Culmea, m-a mai sunat și un prieten din diaspora, Dragoș bărbosu (a jucat la Pronostic cu mine, Mihai și Gabi Mare + cel puțin un meci la ziua5, acum vreo 15 ani, dacă nu mai mult), că e în țară și să sărbătorim, am ratat și asta... 🥵🙄
RăspundețiȘtergereBancul zilei: Cum s-a descurcat o bonă
RăspundețiȘtergere- Ei, cum te-ai descurcat cu micuțul în lipsa mea?, o întrebă mama pe tânăra blondă, baby-sitter.- Foarte bine, doamnă! A înghițit un gândac, dar i-am dat imediat să bea puțin insecticid.
- meciu ăla, 2 la 3, s-a jucat în spate, pe un teren destul de măricel, la porțile de handbal răsturnate. bebe s-a ținut, as usual de bară, găbiță a făcut pase de unu singur, comicii vestiți au furat-o cu brio
RăspundețiȘtergere- g3 nu-i chiar ca tombi (dacă citește, să afle că mi-e sete!) la alegeri, are și el favoriții lui, mai mult sentimental, da te înțelegi cu el
Mare noroc ați avut aseară cu frizerii!!
RăspundețiȘtergereBancul zilei: Cum își aduce aminte un român la ce hotel a stat în concediu
RăspundețiȘtergere- Dragă, cum se numea hotelul unde am fost anul trecut în concediu?- Nu mai țin minte, dar stai să mă uit pe prosoape.
Bancul zilei: Cum rămâi flămând din cauza rețelelor sociale
RăspundețiȘtergere- Iubito, am venit de la serviciu, ce avem de mâncare?- Da, bravo, mă, eu n-am primit un like de 5 ore și ție îți arde de mâncat?!
Bancul zilei: Cum sunt concediile petrecute în România
RăspundețiȘtergere- Unde ți-ai făcut concediul?- În România!- Și cum a fost?- Am plătit cât în Dubai, dar m-am simțit ca la țară.
Cine o scrie cronica? Mitică și cu Tombi stau prost cu școala, Vasea nu a fost la meci, Motanu vrea bere, Colonelu scrie la victorie, Bebe nu știe, Tavi nu poate, Gigs nu a trecut de clasa a patra, Mihăiță știe doar cu racheta.
RăspundețiȘtergere𝗜𝗻 𝗮𝘁𝗲𝗻𝘁𝗶𝗮 𝗰𝘂𝗻𝗼𝘀𝗰𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿!
Ștergere𝗔𝗺 𝘀𝗰𝗿𝗶𝘀 𝗰𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗶 𝘀𝗶 𝗹𝗮 𝗴𝗿𝗲𝘂, adică 𝗹𝗮 𝗲𝗴𝗮𝗹 𝘀𝗶 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝗻𝗴𝗲𝗿𝗶, 𝗻𝘂𝗺𝗮𝗶 𝗰𝗮 𝗚𝗮𝗯𝗶𝘁𝗮, 𝘀-𝗮 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗶𝘁 𝘀𝗮 o scrie el, cu 𝗱𝗲𝗱𝗶𝗰𝗮𝘁𝗶𝗲 𝗹𝘂𝗶 𝗦𝘁𝗲𝗹𝗶𝗰𝗮, pentru 𝗺𝗲𝗰𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗿𝗲𝘁𝗿𝗮𝗴𝗲𝗿𝗲, cică.
Asa este,hai Gabita!
ȘtergereBancul zilei: De ce unui bărbat nu îi place ciorba
RăspundețiȘtergere- Mărie, ai pus sare în ciorbă?- Da, am pus și eu, și mama..- Apoi, pun și eu și mâncați-o voi!
Stați, măi, să treacă ziua asta grea, cu tenis înainte și fotbal după! Zici că e vineri... :)))
RăspundețiȘtergereCând am văzut c-ai scos vineri calculatoru, am zis că bagi de-o cronică la botu calului. Oricum, laudă-l și tu pe Mitică, că e trist.
ȘtergereCe ii mai ridicau în slăvi ăia de la Digi pe PSG!
RăspundețiȘtergereTotu-i relativ...
Ștergere