sâmbătă, 16 august 2025

„REPRIZA A TREIA: CÂND HIDRATAREA DEVINE SPECTACOL”

 

Pe un teren scăldat în energie și ambiție, la porti mici, echipa EXPERIENTA DE AUR, formată din Motanu-Bebe, Mihai, Mitică, Gigs și Adi Colonelu, a reușit să se impună cu 4-1 (2-1), în fața echipei SPRINT UNITED, alcătuită din Popică-Raul (prieten Gabi 3), Gabi 3, Salah, Doctoru și Vasea.

Prima repriză a fost mai echilibrată decât arată scorul final.

Mai tinerii din echipa SPRINT UNITED, au intrat hotărâți, cu alergare continuă și dorință clară de victorie, însă experiența și calmul veteranilor din echipa EXPERIENTA DE AUR au făcut diferența.

Mihai, Gigs și Adi Colonelu au reușit să taie avântul adversarilor prin plasament, pase precise și un joc inteligent, temperând elanul ofensiv al celor mai tineri.

La pauză, tabela arăta 2-1 pentru echipa EXPERIENTA DE AUR, după ce Mitică reușise să marcheze, dar și să fie în centrul unei faze controversate.

În repriza a doua, presiunea constantă a echipei  EXPERIENTA DE AUR, a adus încă două reușite curate, în timp ce echipa SPRINT UNITED, deși a muncit enorm prin Salah, Doctoru, Gabi 3 și Raul, nu a găsit drumul spre poarta lui Motanu, care a aparat din nou bine.

Finalul a consfințit victoria clară, dar muncită, a celor din echipa EXPERIENTA DE AUR: 4-1.

Doua goluri marcate de Mitica, au fost anulate – primul cu oarecare semne de întrebare, iar al doilea, la mare discutii, pentru neclaritatea fazei, chiar când mai rămăsese un singur minut de joc.

Echipa EXPERIENTA DE AUR a demonstrat maturitate și eficiență, iar echipa SPRINT UNITED, deși învinsă, a arătat multă dăruire și un viitor promițător dacă își păstrează ritmul și ambiția.




Votul de dupa meci cu cine a fost cel mai slab







   cica - agentul de poliție de la BCCO


"Meciul bun te ridică, meciul prost te învață":



88 de comentarii:

  1. 𝗩𝗲𝗻𝗶, 𝘃𝗶𝗱𝗶, 𝘃𝗶𝗰𝗶

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar ce vad acolo ? Doi bătrâni care se țin unul pe altul sa nu cadă

      Ștergere
  2. Felicitări,felicitări,felicitări!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cam repeți. Doar felicitări

      Ștergere
    2. Teoharie Coca Cosma17 aug. 2025, 16:40:00

      Nu puteam sa lipsesc. Chiar daca am fost învățați de cronicar cu o cronica mai stufoasa si aceasta este una perfecta - la subiect cum se zice. Felicitări. Dar ce nu înțeleg este aceea poza cu un vot exprimat de câțiva jucători cu cine ar fi fost cel mai ciocan in meci. Si ce am văzut? Iarăși numele lui Mitica nominalizat. Mie unul îmi da de gandit.

      Ștergere
  3. Bancul zilei: Cum se administrează un somnifer

    Un pacient la doctor:- Cu ajutorul acestui medicament veți putea dormi liniștit.- Și cum trebuie să-l iau?- Noaptea, din două în două ore...

    RăspundețiȘtergere
  4. Impecabil ca întotdeauna.

    RăspundețiȘtergere
  5. De departe, meciul lui Adi! La un moment dat m-am gândit că e blat cu Marinuș, că prea era bun, dar cel puțin primele două goluri au fost imparabile. O să revin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Popica a facut blat?Nu ma mira...

      Ștergere
    2. O fi meciul lui Colonelul dar nu a jucat singur

      Ștergere
  6. Felicitari pentru etapa jucata! A fost meci adevarat 6-6, nu miuta. Or fi bune mobilizarile facute cu telefonul, dar vineri nu a prea functionat figura. Bebe, Motanu, Popica - fara comunicare pe grup, apoi Doctoru care stiam ca este in pauza competitionala, Mihai cu aparitii rare pe grup au marele merit ca au venit. La ceilalti textele au fost sovaielnice si uite asa am ratat prezenta. Scriu plin de admiratie pentru voi si apasat de oftica pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce te-a reținut Tavi sa vi?Meciul a fost frumos atmosfera de după plăcută cu bune si rele, ce mai, am avut de toate. Căpitanul a prins iar un meci mai prost. Sper sa si revina. Echipa Experienta mult mai lucida

      Ștergere
  7. 𝗖𝗮𝗰𝗮𝗰𝗶𝗼𝘀𝘂𝗹 𝗮𝗹𝗮 𝗱𝗲 𝗮𝘀𝗮 𝘇𝗶𝘀 𝗮𝗴𝗲𝗻𝘁 𝗰𝗿𝗲𝗱 𝗰𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗻𝗮𝘀𝗰𝘂𝘁 𝗶𝗻 𝟭𝟵𝟵𝟵.
    𝗟𝗼𝗴𝗶𝗰𝗮 𝗺𝗲𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗰𝗮 𝗹𝗮 𝗻𝗿 𝗱𝗲 î𝗻𝗺𝗮𝘁𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹𝗮𝗿𝗲 ..𝟴𝟭𝟵..., 𝘀-𝗮 𝗰𝗮𝗹𝗰𝘂𝗹𝗮𝘁 𝟴+𝟭=𝟵, 𝘀𝗶 𝟵 𝗹𝗮𝗻𝗴𝗮 𝟵,, 𝗮 𝗿𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁 𝟵𝟵.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Logica pare bună dar eu cred ca ala a scăpat ieftin. Un puțoi prost care sa zică badaproste ca nu a luat si bataie

      Ștergere
  8. Din tot ce am întâlnit la fotbal, Salah e cel mai cuminte băiat, dar nu departe de el mi se pare Veterinaru. Însă, dacă ăla mic nu scoate o vorbă, Vete e o combinație stranie de bun-simț și rigiditate, într-un anturaj de "bandiți" și de "ocnași" care gândesc altfel și-l pot mânca la micu dejun.
    Trec peste ideea cu penaltiurile la 0-0 sau la 4-0, cu fără egal la sfârșit dacă mai sunt de jucat câteva minute și mă opresc la ultimele două dume.
    Prima. Marinuș, banditu bandiților, are prostu obicei de a mișca poarta când e vreo fază fierbinte. Când opresc mingea (care era total sub control) să-i spun să nu ne ia prea de proști, ce-mi spune Vete, în afară că mă amenință că o să bată altădată penalti? Că nu crede că-l duce mintea pe derbedeu să facă așa ceva!?! Pe bune? Adică îl iei de fraier pe cel mai mare escroc?
    A doua. La al doilea (sau al treilea) gol dat de Adi recunosc c-am ieșit din poartă și-am făcut ca maimuța la mijlocu terenului, să-l oftic pe Marinuș. Toți de la noi s-au oprit, cam toți de la ei. Se întâmplă însă ca Raul să dea drumu la minge (din spatele terenului, după cum omu avea să recunoască) Vete e singur pe teren, de data asta nu ratează poarta și cere gol. I se explică cum s-a pornit mingea, la care replica lui este că de nenumărate ori se pornește mingea din afara terenului. Zău? Io nu țin minte așa ceva.

    N-aș fi scris un ecran întreg dacă n-aș ține la băiatu cu pricina. Dovadă e și titlul ultimei mele cronici.

    ps: până să facă două prostii, marinuș apărase bine, chiar mult mai bine ca mine, care am fost protejat de Mihăiță și de Gigsy la greu. Și chiar de Mitică, la vreo două faze.

    PS:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dreptate mare ai Motane. Cum sa zici de cel mai mare escroc ca nu ar face asa ceva hahaha. Vete ori e orb ori se preface

      Ștergere
    2. Asa se procedează la Veteranul. Vede niște faze de la distanta pe care alti jucători din apropierea lor nu le vede. Numai el știe ce vede

      Ștergere
    3. Cine e Veteranul ? Poate Veterinarul ca despre el era vorba.

      Ștergere
  9. Că tot le-a mulțumit Adi sărbătoriților zilei pentru cinstea de ieri...

    https://www.facebook.com/reel/728152983393308

    Acuma nu știu despre care Marian -portarul este vorba, da se califică amândoi.

    RăspundețiȘtergere
  10. Asta este de al meu si nu pare a fi vreunul. Dar după gesturi ar aduce cu Popica. Acum depinde care sint tragatorii

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce nu înțeleg eu este ca cine pe cine se tine. Vasea pe Bebe sau Bebe pe Vasea ? Cronicarul ce zice , Vasea nu vrea sa răspundă, iar Bebe e absent

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne tineam reciproc,ca doi veterani cam de aceeasi varsta...

      Ștergere
  12. Fara supărare dar căpitanul nu mai joaca mai nimic numit fotbal. Cu gura mare il cunoaștem noib dar sa nu mai joace nimic la fenomen nu credeam sincer

    RăspundețiȘtergere
  13. Răspunsuri
    1. Vasilica dormi ma ?

      Ștergere
    2. Ba baieti,v-am invatat rau cu bancu,ce am abonament?Daca vreti in continuare banc,contribuiti si voi cu ceva,fac si eu ca Motanu...Hai ca azi e tot gratuit...

      Ștergere
    3. Colonele ai uitat sa mentionezi in cronica ca Popica muta poarta din loc.Si uite asa ne-a furat un gol

      Ștergere
  14. Bancul zilei: Ce face soția unui bărbat

    - Unde ți-e soția?- Topește slănina!- Ați tăiat porcul?- Nu, face plajă!

    RăspundețiȘtergere
  15. Vasea te ai molipsit de la Motanu ? Ce ai pățit?

    RăspundețiȘtergere
  16. Deci cine a ieșit cel mai slab pa a la urma Bebe sau Popica ca capitanul a scăpat la mustapha

    RăspundețiȘtergere
  17. 𝗔𝗽𝗿𝗼𝗽𝗼 𝗱𝗲 𝗽𝗼𝘇𝗮 𝗳𝗮𝗰𝘂𝘁𝗮 𝗰𝘂 𝗯𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝗶𝗮𝗿𝗯𝗮, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝘂𝗴𝗲𝗿𝗮 𝗰𝗮𝗺 𝗰𝗶𝗻𝗲 𝗮𝗿 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗶𝗻 𝗼𝗽𝗶𝗻𝗶𝗮 𝗰𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗿𝗮𝗺𝗮𝘀𝗶 𝗹𝗮 𝗵𝗶𝗱𝗿𝗮𝘁𝗮𝗿𝗲, 𝗰𝗼𝗱𝗮𝘀𝘂𝗹 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗲𝗶 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗲𝘃𝗼𝗹𝘂𝘁𝗶𝗲 𝘀𝗶 𝗶𝗺𝗽𝗹𝗶𝗰𝗮𝗿𝗲.
    𝗕𝗲𝗯𝗲 𝗻𝘂 𝗮 𝘃𝗿𝘂𝘁 𝘀𝗮 𝗽𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽𝗲.
    𝗣𝗼𝗽𝗶𝗰𝗮 𝗰𝗶𝗰𝗮 𝘀-𝗮𝗿 𝗳𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗽𝘂𝘀 𝘀𝗶𝗻𝗴𝘂𝗿...
    𝗔 𝗰𝗿𝗲𝘇𝘂𝘁 𝗰𝗮 𝘃𝗮 𝗰𝗮𝘀𝘁𝗶𝗴𝗮 𝘂𝗻 𝗽𝗿𝗲𝗺𝗶𝘂 𝗶𝗻 𝗯𝗮𝗻𝗶 𝘀𝗶 𝗻𝘂 𝘁𝗶𝘁𝗹𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝘇𝗺𝗲𝘂𝗿𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗲𝗶.

    RăspundețiȘtergere
  18. Au si ei o luna mai proasta ca altădată mai ales capitanu juca mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  19. I-a furat kokolic ăsta (care pe agronomie ar fi rezerva lu ne-a valisică) berile lu gigs de pe masă;) că prea se obișnuise hoțomanu să bea moca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😂 😂 😂 🤩🤩 🤩...esti tare Motane. Te fac ăștia la bericioaice ?

      Ștergere
  20. Eram nedumerit maxim de cum e posibil să se joace miuță 6 la 6, dar mi s-a explicat pe grup că așa era ”mezanplasu” când au apărut tenismenii și era greu de schimbat! :)))
    Dar într-adevăr neașteptat de numeroși combatanții, față de noncombatul de pe grup, care l-a demobilizat pe Tavi. Felicitări lui Motanu, am înțeles că el a preluat frâiele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 𝗚𝗮𝗯𝗶𝘁𝗮, cum bine ai citit pe grup, 𝗮𝘁𝗮𝘁 𝗲𝘂 𝗰𝗮𝘁 𝘀𝗶 𝗚𝗶𝗴𝘀, am vrut 𝘀𝗮 𝗷𝘂𝗰𝗮𝗺 𝗹𝗮 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗶𝗹𝗲 𝗺𝗮𝗿𝗶.
      Noi cand am ajuns la teren echipele 𝗲𝗿𝗮𝘂 𝗱𝗲𝗷𝗮 𝗮𝗹𝗰𝗮𝘁𝘂𝗶𝘁𝗲 - asa ceva mai rar. Posibil si din cauza lui Gabi 3, care se grabea.
      𝗔𝗺 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗰𝗼𝗻𝘀𝘁𝗶𝗲𝗻𝘁 de faptul ca, 𝙡𝙖 𝙥𝙤𝙧𝙩𝙞 𝙢𝙖𝙧𝙞 𝙨𝙪𝙣𝙩𝙚𝙢 𝙚𝙭𝙥𝙪𝙨𝙞 𝙧𝙞𝙨𝙘𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙙𝙚 𝙖 𝙥𝙞𝙚𝙧𝙙𝙚 𝙢𝙚𝙘𝙞𝙪𝙡, prin prisma prezentei tineretului la echipa adversa, 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗮𝘃𝗲𝗮𝘂 𝘀𝗽𝗶𝗿𝗶𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗽𝗲𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗺𝗮𝗶 𝗱𝗲𝘇𝘃𝗼𝗹𝘁𝗮𝘁 ca al nostru la acel moment.
      Dar domnii nu au vrut, unul dintre ei fiind Mitica.
      𝘼𝙨𝙖 𝙘𝙖 𝙣𝙚-𝙖𝙢 𝙨𝙪𝙥𝙪𝙨 𝙫𝙤𝙩𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙢𝙖𝙟𝙤𝙧𝙞𝙩𝙖𝙩𝙞𝙞.

      Ștergere
    2. Dar ca idee, porțile unde erau amplasate?

      Ștergere
    3. in apropiere de cealalta poarta

      Ștergere
    4. 𝗣𝗲 𝗹𝗶𝗻𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲𝘂 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗮𝘁𝗮 𝗽𝗼𝗿𝘁𝗶𝗶 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗳𝗼𝘁𝗯𝗮𝗹.
      𝗔𝗰𝘂𝗺 𝗻𝘂 𝘀𝘁𝗶𝘂 𝗱𝗮𝗰𝗮 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝟲 𝗺𝗲𝘁𝗿𝗶 𝗰𝗮 𝘀𝗶 𝗱𝗶𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗮, 𝗱𝗮𝗿 𝗮𝗰𝗼𝗹𝗼 𝗲𝗿𝗮 𝗮𝗺𝗽𝗹𝗮𝘀𝗮𝘁𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗽𝗼𝗮𝗿𝘁𝗮.

      Ștergere
    5. Da, nu sunt 6 metri. Presupunând că ar fi 5, s-au redus 2x100 mp, adică un sfert din totalul de 800 mp. Ca să folosesc terminologia meteo, se resimte ca un 8 la 8 pe terenul mare, dar cu porți mici. :)

      Ștergere
    6. 5 sau 6 metri nu mai contează, asta a fost jocul la porțile mici. Aici e mai greu pentru unii care nu au ceva tehnica pentru ca cu forța nu prea faci treaba multa

      Ștergere
  21. Bancul zilei: Cum se face mâncarea la români

    Soțul intră în bucătărie:- Ce faci, iubito?- Friptură de vită.- Și ce carne folosești?- De pui, că de asta am găsit în congelator!

    RăspundețiȘtergere
  22. Cateva cuvinte despre meciul de vineri: dupa modesta-mi parere echipele au fost vizibil dezechilibrate;intelegerea dintre cei doi alegatori(Mihai si Gabitrei),inainte de a sosi cei doi tenismani in privinta celor doua triouri a fost net in favoarea lui Mihai plus Adi'Colonelu si Giggs versus Gabitrei plus Salah si Raul.Nici la cei ramasi,alesi om cu om ,situatia a fost cam la fel;trioul Motanu,Mitica,Bebe(alesi de Mihai)a fost peste Doctoru,Popica,Vasea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai nu mi se par a fi fost dezechilibrate .Din ce am citit nu îmi dau seama de acest lucru. Cred ca aici a intervenit atât precizia șuturilor cat di știința jocului in anumite momente a disputei venita fin partea unor jucători. De ce nu ați jucat la porți mari poate șansele voastre erau mai mari

      Ștergere
  23. Referitor la golul marcat de Vasea in prima repriza care a fost mai stransa(2-1),nu l-a lovit mingea cum sugerau unii ci eu am lovit-o pe dansa,chiar puternic,Motanu din poarta poate sa confirme...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cinea zicea as ceva Vasilică?

      Ștergere
    2. 𝗡𝗲𝗮' 𝗩𝗮𝘀𝗲𝗮 𝗱𝗮𝗰𝗮 𝗰𝗶𝗻𝗲𝘃𝗮 𝗮 𝘇𝗶𝘀 𝗮𝘀𝗮 𝗰𝗲𝘃𝗮 𝗮 𝗳𝗮𝗰𝘂𝘁 𝗼 𝗴𝗹𝘂𝗺𝗮. 𝗔𝘁𝗮𝘁 𝗲𝘂 𝗰𝗮𝘁 𝘀𝗶 𝗚𝗶𝗴𝘀 𝗮𝗺 𝘃𝗮𝘇𝘂𝘁 𝗱𝗲𝘀𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗰𝗹𝗮𝗿 𝗰𝘂𝗺 𝗮𝗶 𝗿𝗲𝘂𝘀𝗶𝘁 𝘀𝗮 𝗶𝗻𝗱𝗿𝗲𝗽𝘁𝗶 𝗹𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗶𝗻𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗱𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗶𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗴𝗲𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮 𝗿𝗲𝘂𝘀𝗶 𝘀𝗮-𝗶 𝘀𝗰𝗵𝗶𝗺𝗯𝗶 𝘁𝗿𝗮𝗶𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝗶𝗮, 𝗰𝗲𝗲𝗮 𝗰𝗲 𝗮𝗶 𝘀𝗶 𝗿𝗲𝘂𝘀𝗶𝘁.

      Ștergere
  24. Vinerea asta mi-a amintit de mobilizările de acu 10-15 ani. Marinuș m-a sunat de TREI ORI, că vroia să ne cinstească, Mihăiță vroia să joace (oricum mai mult decât mine, care puteam veni doar la pileală), Vasilică era între două ape, Mitică neclar și el, iar de aici începe meritul lui G3. Când l-am contactat, m-a întrebat dacă joc miuță, că el ar veni cu drag.
    Ceea ce a și făcut, aducând și alți trei băeți. Ghinionu lui, de superbăiat, e că joacă mereu împotriva lu Balauru!

    ps: cu ocazia primei înfrângeri o să-mi etalez palmaresul recent. n-am mai furat-o de pe 3 mai și am fost ales fotbalistul lunii iunie!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cineva mai tare ca Motanu?!?:))

      Ștergere
    2. Mihai-T are palmares mai bun ca Motanasu,dar nu se lauda ca el.

      Ștergere
    3. Mitica cand era in forma

      Ștergere
    4. Mare dreptate dar ce sa i faci. Asta este frumusetea acestui joc. ne mai laudam, mai bem, mai si jucam ce mai ce mai putem

      Ștergere
    5. Pai știu ca căpitanul se ocupa de strângere. Ce ai facut acum ? S a lăsat păgubaș?

      Ștergere
  25. Bancul zilei: Ce faci când un vecin trage perdelele

    – Dragă, iar te uiți la vecinii de peste drum?– Nu, doar mă uit la perdelele lor… le au trase.– Și ce vezi?– Imaginația face minuni!

    RăspundețiȘtergere
  26. Se aude ca joi se da verdictul de Catre Comisia de disciplina dupa analiza iesirii nesportive a Motanului,cu gesturi jignitoare la adresa unui partener de intrecere(am facut ca maimuta,a recunoscut autorul).Daca va fi suspendat isi va prelungi perioada de invincibilitate...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai asa nu merge. O săptămână doua joaca dupa aia nu mai joaca nu se pune. Si de aia nu mai vine partenerul de intrecere la meci ? El este prieten bun cu Popica

      Ștergere
  27. va merge bine fara noi. bravo

    RăspundețiȘtergere
  28. Vasea ce dumnezeu iti spune acolo tov Bebe > Da ordine sau se bilbaia ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Erau prietenii mei. Dupa atâta hidratare era si timpul

      Ștergere
  29. 𝗛𝗮𝗶 𝗰𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗙𝗥𝗙, 𝗰𝗲-𝗮𝘂 𝘀𝗽𝘂𝘀?
    𝟰𝟭, 𝟰𝟮, 𝙛𝙪𝙧𝙖 𝙂𝙐𝙑𝙀𝙍𝙉𝙐𝙇, 𝙛𝙪𝙧𝙖𝙢 𝙨𝙞 𝙉𝙊𝙄!

    https://www.youtube.com/live/8hYwQn35Kls

    𝗚𝗮𝗯𝗿𝗶𝗲𝗹 𝗕𝗼𝗱𝗲𝘀𝗰𝘂 - mâna dreaptă a lui 𝙍𝙖𝙯𝙫𝙖𝙣 𝘽𝙪𝙧𝙡𝙚𝙖𝙣𝙪, intra in actiune.

    RăspundețiȘtergere
  30. Bancul zilei: Cum vrea o femeie să scape de plictiseală

    Soția către soț:- E plictisitoare viața noastră, poate o înviorăm cu amanți!- N-are rost, eu de mult încerc!

    RăspundețiȘtergere
  31. https://www.facebook.com/reel/1860592451507598

    Acu io nu știu, că n-am fost, da portaru cică ar fi gigsy!

    RăspundețiȘtergere
  32. Care este obiectivul motane ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-avem obiectiv, suntem săraci.

      https://www.flashscore.ro/meci/fotbal/OSYIhWXj/#/comparare-cote/cote-1x2/final

      Cum se face că din șapte case de pariuri betano (la care n-am jucat vreodată) are, pentru aberdeen-fcsb, cele mai bune cote, atât pentru 1, cât și pentru x și pentru 2?!?
      bine, e o mică excepție, un 2.55 față de 2.52, dar se compensează cu restul.

      Ștergere
  33. Cum o fii vremea mâine ,? Nu mai vreau căldură.

    RăspundețiȘtergere
  34. Venim venim nu contează căldură contează să fim sănătoși

    RăspundețiȘtergere
  35. Bancul zilei: Ce îți prelungește viața cu 5 ani

    Un tip se întâlnește cu un prieten care era pe o terasă cu două sticle de vin în față:- Tu știi că un pahar de vin pe zi îți prelungește viața cu 5 ani?- Dar tu ești deja la a doua sticlă...- Eu tind către eternitate!

    RăspundețiȘtergere
  36. La etapa de azi am o presimțire ca cpt va da cel puțin un gol asa ca de reveneala

    RăspundețiȘtergere
  37. Bancul zilei: Ce animal de companie a avut un copil

    - Tati, vreau un animal de companie!- Draga mea, anul trecut ai avut păduchi și i-ai omorât pe toți!

    RăspundețiȘtergere
  38. https://www.gsp.ro/fotbal/liga-4/gabriel-tamas-roberto-ziduri-judet-dambovita-833571.html

    Mese, Mihăiță, pe niște băeți cu ouă acolo i-aș fi văzut!

    RăspundețiȘtergere
  39. Avem câteva caractere pe aici de nici nu vreau sa aud. Dar sunt si câțiva băieți super. O sa I zic eu dar nu acum

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine te-a supărat ? Iar s-au certat băieții ?

      Ștergere
  40. Am înțeles c a venit si Mese la activitate. Tot asa nebun a rămas ?

    RăspundețiȘtergere
  41. De ce o fi plecat Vasilică si nu a mai ramas la una mica, cine știe?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dureri la soldul stang,mergeam greu si am ales sa parasesc scena...

      Ștergere
  42. Bancul zilei: De la ce poți avea semne pe nas

    - Porți ochelari?- Nu. Dar de ce mă întrebi?- Te întreb pentru că ai semn pe nas.- E de la halba de bere.

    RăspundețiȘtergere
  43. Hai colonele cu cronica aia ce mai aștepți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e plecat la munte parca asa am auzit

      Ștergere
  44. Dacă nu o scrie Colonelul sigur o scrie Gabi

    RăspundețiȘtergere