Vineri, spre bucuria lui prostovanu, ceapeu s-a mutat în Agronomie. Noii patroni(?) au idei măreţe şi s-au apucat să are terenul, urmând să-l şi însămânţeze. Aceasta ar fi partea bună, partea rea, cel puţin pentru fotbaliştii amatori, este că variante ar fi pe sintetic sau în altă parte. Prima nu este cea mai nimerită, ca "scoruri" şi ca aglomeraţie, în contextul în care lumea pare hotărâtă să servească şi în sezonul rece. Rămâne de văzut...
Până atunci, salutăm trecerea tălâmbului cel mic (pe numele lui de alint, Găbiţă) în rândul persoanelor mature, îi urăm cât mai multe scheme reuşite, în viaţă şi în fotbal, că la alte sporturi chiar nu se pricepe şi ne manifestăm simpatia faţă de unul dintre personajele principale ale fenomenului "deziuacincea". Îl vom considera, ca şi până acum, unul dintre sponsorii principali ai "emisiunii" şi, în semn de aleasă prietenie, vom vorbi cu Mitică, să-l mai lase să bată din când în când.
Despre meci, telegrafic. Ăla mic a cinstit masa cu terenul, iniţial s-au aliniat 11 băieţi, mai mult sau mai puţin destoinici, ca mai apoi să apară şi Virgil, urmat de toanta familiei, marioneta prea mult-vorbitoare, care ne-a privit prin gard până ne-a înduioşat de i-am făcut loc. Asta conform zicalei cu facerea de bine...
Echipele şi scorul vă vor fi aduse la cunoştinţă de noua mea secretară, tanti Vasilica, doamnă sau domnişoară, presupun prima variantă, c-am auzit că e măritată. Până atunci, vă salut cu respect, vă informez că am plecat cu un egal preţios (nemeritat de mine, dar asta e...) şi vă aştept, ca şi vineri, la Nea Nicu.
Cand incepe insamantarea pe agronomie? Vineri unde ne vedem?
RăspundețiȘtergereMotanu e pierdut pentru societate si nu se mai poate face nimic pentru el. Daca b.b. e si el interesat de agricultura mai sunt locuri libere la ceape.
RăspundețiȘtergerede cand vanez sa scot si eu un ban dupa Federer, dar are numai cote sub 1,15. nu-i nimic, ma bag la 1,70 ca ia tie-breakul din setul 2, are fraierul avantaj, minge de meci si pierde.
RăspundețiȘtergerenu mai spun de barcelona, dar acolo am ciupit ceva, ca prostanacii de la casa de pariuri tot insistau cu cine da urmatorul corner, cota peste 1,5 la barca.
ps: GM s.p...
Motane, nu te grăbi cu urările, mai am vreo oră timp să copilăresc!
RăspundețiȘtergereDespre meci să spun că s-au făcut alegeri, eu vs. Mitică, scor vreo 10-8. Joc foarte intens şi disputat, nu ştiu cum vă simteţi voi, dar eu a doua zi eram cam deşelat. Motanu ne-a ţinut foarte puţin companie, s-a simţit chemarea pământului, mai ales că era proaspăt arat.
Data viitoare trebuie să facem un contract, o să dau eu avans şi cei care vor veni săptămână de săptămână îmi vor plăti mie. Mă gândesc să vorbim pentru terenul sintetic ăla mare, ca să avem loc şi când venim mai mulţi.
Sau nu, 10-8 pentru Mitică a fost când a intrat Gabi în poartă, n-am mai luat nici un gol până la sfârşit, adică vreo 20 de minute, poate şi mai mult, în schimb noi am marcat de 4 ori.
RăspundețiȘtergereApropo de pariuri, am pus-o de un câştig consistent chiar de ziua mea, ultimul meci era Zaragoza-Sevilla, care s-a terminat acum un sfert de oră, scor 0-1. Sevilla nu avea victorie în deplasare, dar 5 egaluri, trebuia să spargă gheaţa, nu?
RăspundețiȘtergereGabita,felicitari pentru intrarea in randul "maturilor"!Iti urez un sincer si calduros
RăspundețiȘtergere"La multi ani!"si cat mai multe goluri in poarta
partenerilor de intrecere sportiva si sa joci fotbal cel putin pana la varsta mea...
In alta ordine de idei(putine,dar fixe),ne-ai criticat si iata ca m-am intarit si uite roadele:
sunt integralist si Gabi este pe locul trei la
concursul de pronosticuri sportive.
Referitor la disputa foarte frumoasa si intensa
de vineri 25 nov.de pe sintetic,tanti Vasilica va
ofera urmatoarele informatii:echipa invingatoare
a combatut in componenta:Lucica,Virgil(venit mai tarziu),Paul,Gabi,Gabita,Gica,iar echipa invinsa(greu)a fost formata din:Catalin,Razvan,(care a plecat de pe teren destul de devreme,numai el stiind motivul...),Stelica,Tavi,Mitica(cel fara frica),Vasea si Popicu(venit mai tarziu).
In privinta scorului,eu cred ca a fost 8 la 6,dar are mai putina importanta...
@Bebe:ne intalnim tot in Agronomie,dar pe sintetic.
@Razvan:Motane,ce ai zis ca face GM....?
Vasea!!!!
RăspundețiȘtergereL.
Aoleu, lui Mitica n-o sa-i convina varianta cu contractul la terem, ca n-o sa mai stringa el banii!
RăspundețiȘtergere@Vasea: 8-6 a fost scorul la goluri date pe merit, 12-10 cu tot cu alea făcute cadou! :) Deşi cred că voi n-aţi făcut prea multe. Apropo, mai ştii când te-am luat la ţintă?
RăspundețiȘtergereMultumesc Vasea. Tu ai inteles bine nu ca altii care au implicat insamantarile de pe Agromonie in agricultura.
RăspundețiȘtergereColectivul redactiei, ureaza cu toata simpatia, celui mai promovat pinguin din cronicile noastre (fortati de neindoielnicul sau talent in ale sportului rege, cat si de exasperanta sa eficacitate ca marcator), cu ocazia implinirii unei minunate varste rotunde, LA MULTI ANI cu sanatate si nenumarate impliniri si bucurii pe toate fronturile.
RăspundețiȘtergere- continuare -
Datorita lui, Fenomenul de ziua 5a s-a scuturat de monotonia dintre etape, s-a modernizat in practicile sale, contribuind prin mijloacele puse la dispozitie (blog,film-19nov2010-vai ce minunate amintiri!-revista,concursuri si iata...initiativele de mai sus) la afirmarea noastra nu numai pe terenul de joc. Si ce revelatii am avut de atatea ori unii despre altii, cand am reusit sa patrundem mai adanc in intimitatea personalitatii fiecaruia dintre noi! Vorba lui: ”nu e asa ca este extraordinar?!”.
RăspundețiȘtergereDaca continua asa, are toate sansele sa-l depaseasca pe ...inegalabilul, unicul si necontestatul Senior Sile, cel care, cu memoria sa de elefant, a reusit sa retina si sa consemneze echipele care si-au disputat vineri etapa.
Semneaza:
Sefu,
PelicanRaduTanase si
CatalinN-apropiat al redactiei noastre
@tălâmbu mic:dacă tot ţi-am purtat atâta noroc cu urarea să-ţi iasă schemele, poţi să devii şi tu membru cotizant for ever la fondul Mitică50.
RăspundețiȘtergere@Vasea: Gm poate să ne s... p... la toată lumea, adică să ne Spună Poveşti ce mare e el şi ce modele noi de şlapi şi papuci vinde la tarabă.
Decat sa ma laude unul ca Tavi, mai bine ma critica un barbat adevarat!
RăspundețiȘtergereSefu, domnul GP nu a reactionat deloc la fermecatoarele vorbe ale domnului Motan, a ramas pasiv in fata acestuia!
RăspundețiȘtergereAoleu, bine că se termină ziua asta, că unii au dat-o în ode! :) Am primit o minge cadou, replica ăleia cu care se joacă în Liga Europa, e nemaipomenită, greutate, aderenţă la picior, unde o dai acolo se duce! Abia aştept să-i facem proba.
RăspundețiȘtergereIeri am baut, la Buftea , un Pepsi cu Messi. Mi-a facut rau. Ce-or pune astia in Pepsi? Cred ca numai porcarii... Va sfatuiesc sa nu beti Pepsi.
RăspundețiȘtergereL.
Tataie, incearca sa scoti vodca din Pepsi inainte sa-l bei si poate nu o sa ti se mai faca rau.
RăspundețiȘtergereAcum o vad si pe Mamaie Vasilica ca se baga la vorba. Mai bine ai ramane vinerea la cratita cu Tavi la un loc pe care sa-l trimiti dupa zarzavat. O sa vina cu mana goala crezand ca te referi la el.
RăspundețiȘtergerecred ca GM a reusit o performanta iesita din comun: e mai prost decat el insusi!!!
RăspundețiȘtergereVad ca se string tot felul de pigmei care sa atace o VALOARE adevarata!
RăspundețiȘtergereCu mingea cea noua, cine-l va alege pe marele GM, are sanse certe sa castige vineri. Ea are greutate, precum Bolovanul, aderanta la Cisma si unde i-o dai, acolo se duce!
RăspundețiȘtergereLui gm:Puștiule, dacă scot vodca, precis mă otrăvesc.
RăspundețiȘtergereL.
Ce rol va avea Mitica pe noul teren ? Nu mai e nevoie sa stranga banii, sa care portile si atunci ganditi-va ce sarcini sa-i dam.E pacat sa-l lasam neinsarcinat.Cine se ofera?
RăspundețiȘtergereReferitor la teren, nu cred ca existe multe terenuri cu covorul mai prost ca cel din Agronomie si mai scump ca pret.Singurul argument al pastrarii locatiei este traditia si speranta revenirii pe iarba ca altcumva...
CAPITANU ZICEA
RăspundețiȘtergereCe cretin poate sa fie un anonim.
:))) Căpitane, vezi că tu ai postat tot ca anonim!
RăspundețiȘtergereMitica cu Motanu in echipa contra Tataie Vasea si Pacalici Tavi. Pariez pe ultimii!
RăspundețiȘtergereanunt important pentru tara:
RăspundețiȘtergereDL. Mitica va aduce la cunostinta ca partida de fotbal dintre papagali si pacalici va avea loc in ziua obisnuita de Vineri. pot veni mai devreme, eventual cu o zi, Dl, Vasea ca sa-si exerseze sutul, Prostovanu sa dea mustele afara de pe teren si Somnorila ca sa nu intarzie a doua zi.
Cineva vrea poezie!
RăspundețiȘtergereAseară, echipa lui Iftodi şi Pădureţ ne-au dat scor în prima repriză, când am jucat cu un om mai puţin. După ce ne-am completat efectivul, la pauză, a fost alt joc, chiar am câştigat a doua repriză!
RăspundețiȘtergereAstazi doar am privit cum altii defileaza, maine ne vine noua randul pe noul gazon sintetic din Agronomie. La asa regulament, nici nu stiu pe cine sa pariez. Tandarica-GGM, sigla de la gogomanul-srl, viseaza echipe, pariaza, dar se exclude pe el, pe buna dreptate. A facut progrese. Maine-poimaine il vad fierband tuica pe marginea terenului pentru ceilalti care joaca, asa, ca sa faca si el totusi ceva util.
RăspundețiȘtergereEra sa uit un fapt inedit petrecut in timpul meciului de vineri. Inegalabilul Vasea, desi nu si-a etalat intreaga paleta tehnica din cauza gogomanului, care mai mult l-a incurcat in atac, si-a pus totusi amprenta unica la o faza scoala. In plin atac al echipei sale, cand toti tinteau pe rand poarta, dar torpilele se loveau de barajul apararii, Sile a gosit o solutie geniala! Pur si simplu a deviat o ghiulea in corpul Tatucului si mingea a gasit, fulgerator si extrem de precis, drumul spre gol. A fost bucurie mare, numai ca Tatucu, cu experienta sa remarcabila, a inteles ca pentru a-si rascumpara ”pacatul devierii” trebuie sa intre in poarta. Ce a urmat s-a vazut. De la doua goluri + in dreptul nostru, meciul s-a terminat cu doua + pentru ceilalti. Asta dovedeste ca veteranii nostrii sunt foarte, foarte valabili. Bravo lor!
RăspundețiȘtergereTavi de la utc a ramas tot laudator. Numai pe el nu-l lauda nimeni!
RăspundețiȘtergereGabita, gramatica!De la tine aveam pretentii.
RăspundețiȘtergereMGM, alta gaselnita traznita a lui Tandarica. Parca vad un pisoi care si-a prins nasul in spitele rotii Biciclistului, mieunind (de durere) ca un leu , dupa care incepe spectacolul (filmul) de ras al privitorilor scenei.
RăspundețiȘtergeresunt pe punctul sa ma curete Real Madrid la pariuri...
RăspundețiȘtergerePopică, tot stupid ai rămas! Ai încurcat defilarea cu defularea.
RăspundețiȘtergereMotane, la ce sport?
Hai, gata cu relas-ul si lenea dupa ziua de ieri si perspectiva celor 2 care urmeaza. Azi este etapa !!! Ne vedem la 14-30. Inclusiv cu Tandarica. Are ocazia, daca mai este necesar, sa arate ce poate. Mira-m-as de surprize!
RăspundețiȘtergereTavi ce-ar fi sa intarzii tu vreo cateva ore, ca-ti tin eu loc in echipa.
RăspundețiȘtergere