Motto: Honi soit qui mal y pense.
A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, o țară mică dar bogată și populată de un neam de bărbați mândri și de fete care de care mai frumoase.
Cum însă invidia este mare, străinii n-au văzut cum această țărișoară înflorește și i-au pus gând rău. Astfel Hadrian cel Neînfrânt, Găbiță-Vodă cel Cumplit, laolaltă cu alți cavaleri de seamă, precum Mitică cel viclean, pașa de la CFR și Dănuț cel Arătos (amândoi și-au anulat programarea la coafor special pentru a se umple de glorie) au pus gând rău pașnicilor lor vecini. Au promis recompense tutoror celor care îi vor însoți în luptă și cu o oaste de strânsură, înarmată până în dinți, au purces la luptă.
Domnitorul țării, Mihăiță cel Viteaz, auzind de urgia ce va să vină, a dat semnalul apărării gliei strămoșești. Ghinion însă, din varii motive, războinicii săi neînfricați aveau deja alt program. Nelu cel Înțelept era la cură la Amara și nu putea renunța la bilet, Vasilică Cuceritorul s-a pregătit inițial de luptă dar l-a prins ploaia în stația de tramvai și s-a întors spășit la jupâneasă, Virgil cel Citit avea probleme cu țeavă la subsol și dup-aia o invitație la teatru, Doru cel Cultivat a zis că vine și el mai încolo, dacă bătălia se dă mai pe căldură. Pe Gabi3, Voievod de 1 Mai, îl aranja mai mult o bătălie la început de săptămână, că vinerea are eveniment, Țolea cel Credincios nu pune mâna pe sabie, Mândrul Astrahan avea de lucru în grădină, cu Motanu nu se știe niciodată de care parte este, mai bine nu-l chemăm.
Au fost însă și viteji care au sărit imediat la chemarea domnitorului. Gigsy Pristanda a promis că se scoală mai devreme, da să nu înceapă lupta mai devreme de ora 3, ca să dea și el niște amenzi de circulație. Ciprian cel Voinic a lăsat deoparte muncile câmpului, Marinică Mână Mică a renunțat pentru moment la culesul de portofele și împreună cu Bogdan cel Iute au venit să dea o mână de ajutor. Împreună cu o mână de credincioși i-au hărțuit pe dușmani și au au reușit să-i obosească, pentru ca poi să-i încercuiască și să-i provoace la luptă în ceea ce s-a numit Bătălia de la Podul Jos.
Lupta a fost crâncenă, Măria Sa s-a zbătut în mijlocul mulțimii, în apărare, la mijloc, în atac, oriunde era nevoie de intervențiile sale eroice, de unul singur a străpuns apărarea inamică de patru ori, luând tot atâtea trofee. L-au ajutat și destoinicii săi viteji, care cum au putut, cu mintea sau cu brațul. Spun cu mintea pentru că gândirea genială a conducătorului a fost cea care a triumfat. Când lupta încă nu era decisă, i-a promis lui Bogdănel că-l înnobilează (de acum înainte este Conte de Recaș) dacă îi va păcăli pe dușmani, prefăcându-se că trece de partea lor.
Zis și făcut, după o luptă îndelungată, atacatorii se retrag în dezordine spre butic, iar Domnia Sa rămâne suveran pe câmpul de bătălie.
Și astfel s-a mai scris o pagină de istorie...
