sâmbătă, 6 iunie 2026

„ SUB CERUL FURTUNII, STRĂLUCEȘTE GLORIA”

 

Vineri, 05.06.2026, în incinta aceluiași stadion din Agro, au putut fi observați mai mulți combatanți după cum urmează: Mitică, Bebe, Vasea, Bronson, Mihai, Motanu, Gabi 3, Țolea, Bogdănel și spre finalul comentariilor, trei tenismeni epuizați, Pizzaru, Gigs și Colonelu.

Toți au avut chef de mișcare, asemenea unor armăsari scoși din grajd după o iarnă petrecută pe canapea și în fața frigiderului.

Totuși, fiecare a purtat în suflet câte o teamă discretă: să nu își fi întâlnit călăul sportiv fără să știe încă și, mai grav, să nu fi fost nevoit să explice acasă de ce a mai încasat o înfrângere care putea fi evitată printr-o simulare de accident la încălzire.

S-a vorbit cu tandrețe, cu vorbe ortodoxe, curate și izvorâte din dragostea aproapelui, la modul „să moară capra vecinului de nu te bat”.

Atmosfera a oscilat între slujbă de duminică și negocieri între clanuri rivale.

Fiecare a binecuvântat discret gleznele celuilalt și a promis, cu smerenie, că le va pune la încercare.

Cine pe cine urma să bată nu s-a știut.

Misterul a plutit peste teren precum ceața de pe lacurile scoțiene sau precum promisiunile electorale după numărătoarea voturilor. 

S-au privit unii pe alții cu suspiciunea unor pistolari care și-au împărțit același saloon, dar nu și aceeași sticlă.

Ce s-a știut însă cu certitudine a fost faptul că, aproape toți au dorit să câștige.

Unii au dorit elegant, alții cu disperarea unui om care și-a parcat mașina pe avarii și știe că se întoarce târziu.

Unii au venit înarmați cu experiență, acea doamnă respectabilă care a mințit de multe ori că bate tinerețea. Alții au venit ceva mai pișpirei, împachetați în promisiuni și speranțe, convinși că viteza compensează lipsa de kilometri la bord. 

Așa li s-a promis. De cine li s-a promis, nu s-a știut.

Probabil de aceiași oameni care au inventat dietele ce încep de luni, reducerile de 90% și expresia „stai liniștit, nu doare”.

Aerul mirosea a iarbă udă, transpirație și ambiție ieftină.

Terenul de minifotbal era pregătit pentru o confruntare care urma să intre în istorie — sau cel puțin în grupul de WhatsApp al cartierului.

Totul a început cu MIHAI și ȚOLEA, doi bărbați care se priveau în ochi ca doi pistolari în Far West, fiecare calculând în minte cine ia primul pe cine. 

Tragerea la sorți fusese clară: ei erau căpitanii.

MIHAI, cu o seriozitate de om care alege echipa națională, și-a format CAVALERII GLORIOȘI:

GIGS în poartă, care prindea mingea cu burta mai bine decât cu mâinile,

BEBE, cel care nu depune niciun efort fără a fi răsplătit,

COLONELU, care nu alerga, dar dădea ordine excelent,

MITICĂ, legendă vie și gleznă mai puțin vie, 

VASEA, tăcut, periculos, mereu cu șireturile dezlegate.

 

ȚOLEA, cu zâmbetul lui specific de om care știe ceva ce nu spune, și-a adunat CAVALERII FURTUNII:

MOTANU, care se mișca pe teren ca o pisică, adică imprevizibil și cu gheare,

PIZZARU,  poreclit așa pentru că livra mingea la fel ca pizza: uneori la timp, alteori la adresa greșită,

BOGDĂNEL, solid ca un dulap IKEA și la fel de greu de driblat,

GABI 3, numărul 3 din poreclă ridica semne de întrebare despre Gabi 1 și Gabi 2,

BRONSON în poartă, care se uita la mingi cum se uită Charles Bronson la răufăcători: cu dezgust și determinare.

Pe hârtie totul părea echilibrat, după ce în prealabil specialiștii de pe bancă, analizaseră situația în profunzime.

Ora meciului trecuse de 10 minute. Niciun arbitru.

Telefoane sunate. Mesaje trimise. Trei puncte apăreau și dispăreau în chat ca niște speranțe deșarte.

Nimeni nu știa nimic.

Arbitrul, un anume ISTVAN cunoscut pentru fluierul lui puternic și absențele și mai puternice, devenise un mit urban al serii.

După negocieri intense de 4 minute, s-a stabilit: se joacă fără arbitru.

Fiecare echipă își arbitrează propria conștiință.

Ceea ce, bineînțeles, nu putea merge prost cu absolut nimic.

BEBE a pus mingea în joc. BRONSON și-a scuipat palmele. VASEA a dat ultimul discurs.

Și Sub Cerul Furtunii... a început să strălucească Gloria.

Fluierul de start a fost dat de COLONELU însuși, că tot nu era arbitru și astfel s-au pus în mișcare 12 cavaleri, două porți și un întreg cartier care se prefăcea că nu se uită dar se uita.

Primele minute au fost, cum s-ar spune în termeni tehnici, de studiu reciproc.

Adică fiecare se uita la celălalt să vadă cine obosește primul.

CAVALERII GLORIOȘI au preluat ușor controlul, nu brutal, nu sfidător, ci cu acea dominare subtilă care îți spune că știu ce fac, dar nu vor să se laude încă.

CAVALERII FURTUNII rezistau, se organizau, MOTANU miuna prin față cu energie suspectă, iar BOGDĂNEL bloca tot ce mișca în raza lui de doi metri pătrați.

Mingea circula. 12 perechi de picioare alergau. Terenul fremăta.

La mijlocul primei reprize, s-a întâmplat ceva ce va fi povestit mult timp în vestiarul de la dușuri.

MIHAI, a preluat mingea cu eleganța unui om care a văzut fotbal la televizor și chiar a înțeles ceva. A pasat scurt, precis, fără ezitare către MITICĂ, care, surprinzător, era exact unde trebuia să fie, probabil prima dată în seară. 

MITICĂ, a atis-o dată, o atins-o a doua oară și a trimis-o perfect în calea lui VASEA.

VASEA, jucătorul tăcut, cel care nu vorbea dar lovea, s-a postat lângă bara porții adverse cu determinarea unui om care n-are nimic de pierdut și totul de câștigat.

Și aici a intervinit relația specială dintre VASEA și bară.

O relație lungă, complicată, plină de întâlniri nedorite.

VASEA a rugat mingea, cu toată căldura sufletului său, să NU atingă bara.

Mingea, respectând rugămintea ca un prieten adevărat, a ocolit bara cu eleganță și s-a dus drept în plasă.

1-0! pentru CAVALERII GLORIOȘI!

COLONELU, a dat un discurs de 30 de secunde. Nimeni nu l-a ascultat dar toți l-au aplaudat.

Cerneala de pe tabela de scor nici nu apucase să se usuce bine, pentru că, acești CAVALERII GLORIOȘI, au lovit din nou.

De data aceasta, MIHAI a inițiat acțiunea cu același calm iritant al omului care știe că iese bine. Pasă pentru MITICĂ, care, entuziasmat de primul gol la care contribuise, era și mai concentrat acum și îi pasează omologului său mai mare în grad, COLONELU.

Șut plasat, cu capul ridicat, cu aerul omului care a plănuit asta din prima repriză. Gol.

2-0! CAVALERII GLORIOȘI!

Comentatorii de pe margine, adică băieții cu semințe, au confirmat unanim: combinație de Eurosport. Cineva a zis că a văzut chestii similare la Barcelona. Nimeni nu i-a contrazis.

Aproape de finalul reprizei, când CAVALERII FURTUNII începuseră să creadă că mai pot întoarce ceva, COLONELU, a prins un șut de la mijlocul terenului, transformat în gol.

Mingea a pornit într-o traiectorie care, în mod normal, ar fi trebuit să fie interceptată, deviată, apărată sau cel puțin observată. 

Dar BRONSON, apărătorul de fier, omul cu privirea de Charles Bronson, era mascat perfect de proprii fundași. Fundași de oțel, fără îndoială, dar așezați exact unde nu trebuia.

Mingea a trecut pe lângă piciorul lui BRONSON cuminte, sfioasă, aproape scuzându-se.

3-0! CAVALERII GLORIOȘI!

BRONSON s-a uitat în urmă.

S-a uitat la fundași. Fundașii s-au uitat în altă parte.

MOTANU studia cu mare interes norii de pe cer. 

BOGDĂNEL lega un șiret inexistent. 

ȚOLEA și-a pierdut pentru prima dată zâmbetul enigmatic doar o secundă, dar toată lumea a văzut.

Cât timp colegii săi marcau în draci, GIGS își vedea liniștit de treabă la poartă așa accidentat, cum era.

Omul sărea din bară în bară ca o panteră cu reflexe, cu instinct, cu o energie care nu se potrivea deloc cu starea lui fizică declarată.

CAVALERII FURTUNII, au atacat combinativ, nu au cedat, au creat ocazii reale, dar de fiecare dată GIGS era acolo.

Pauză | Scor: CAVALERII GLORIOȘI 3-0 CAVALERII FURTUNII

Pe margine, atmosfera era de gală.

CRISTI ASTRAHAN, ținea în mână o bere și un stilou imaginar, trasând cu degetul scheme tactice în aer. Linii, săgeți, romburi. El vedea fotbal acolo unde alții vedeau doar oameni obosiți care alergau după o minge. La un moment dat a zis ceva de "presing înalt" și toată lumea a dat din cap aprobator fără să înțeleagă nimic.

GIGI TENISMENUL, suporterul numărul unu al CAVALERILOR GLORIOȘI.

A urmărit tot meciul în picioare, cu berea ridicată ca un trofeu de fiecare dată când ai lui atacau.

La cele trei goluri primite de GIGS, urlase de parcă România se califica la Campionatul Mondial.

La ocaziile ratate de CAVALERII FURTUNII, fluiera discret.

Om cu caracter.

FLORIN, impresarul lui COLONELU, era deja la telefon.

Vorbea tare, gesticulând către teren:

- Da, băiatule, omul meu a dat două goluri! Două! Din mijlocul terenului unul! Îți dai seama?

Cine era la celălalt capăt al firului rămâne un mister, dar FLORIN era convins că îl interesa.

Lângă ei, alți doi manageri de club, cu șepci și cafele înlocuite strategic cu beri, analizau situația cu gravitatea unor oameni care iau decizii importante.

Unul dintre ei scotea deja contracte imaginare din buzunar.

CAVALERII GLORIOȘI, s-au adunat într-un cerc strâns, unde se auzea vocea lui MIHAI, zicând - nu e terminat. Nu e terminat până nu e terminat.

MITICĂ, voia să întrebe ceva dar a renunțat, spunând totuși în șoaptă…de-aș da și eu un GOL...

De cealaltă parte, ȚOLEA vorbea rar, calm, cu același zâmbet:

- Băieți... abia acum începe meciul.

GABI 3, și-a spălat fața cu apă, a respirat adânc și s-a uitat lung spre poartă.

Avea ceva de demonstrat în repriza a doua.

Berile se goleau.

Schemele lui CRISTI ASTRAHAN, deveneau tot mai complexe.

FLORIN negocia în continuare la telefon. Și mingea aștepta în centrul terenului, indiferentă și răbdătoare.

Fluierul de reluare a jocului dat, evident, tot de COLONELU, a repornit motoarele.

12 cavaleri, două reprize în picioare, și o bere mai puțin pe margine.

Dacă prima repriză fusese povestea CAVALERILOR GLORIOȘI, repriza a doua a început cu o altă distribuție în rolul principal.

CAVALERII FURTUNII au ieșit din tunel metaforic, că nu era tunel, ci cu o altă față.

Mai agresivi. Mai organizați.

ȚOLEA nu mai zâmbea enigmatic. Acum era serios, și asta era mult mai periculos.

Dominau. Presau. Alergau. Și totuși...

...și totuși tot CAVALERII GLORIOȘI au marcat primii.

Ce a urmat a fost o acțiune care merită încadrată, înrămată și pusă pe peretele oricărui club de minifotbal din țară.

MIHAI, a preluat mingea cu calmul unui om care nu se grăbește niciodată pentru că știe că are timp. A pasat-o lui COLONELU.

COLONELU, a înaintat ușor pe partea stângă, dar ușor, adică exact cât să pară că nu face nimic special. A retrimis-o către MIHAI.

MIHAI înapoi la COLONELU.

Adversarii priveau această plimbare de minge cu o confuzie crescândă. Ce fac? Unde merg? De ce?

Și exact atunci COLONELU a intrat în sprint și a trecut pe lângă adversari până a ajuns pe linia de aut a adversarilor și a trimis-o perfect în față porții pentru MIHAI.

MIHAI, în zona centrală, față în față cu BRONSON și poc.

Nestingherit. Liniștit. Ca la antrenament.

4-0! CAVALERII GLORIOȘI.

Pe margine, FLORIN impresarul închisese telefonul și aplauda în picioare. CRISTI ASTRAHAN arăta spre schema lui trasată în aer de parcă spunea exact asta am zis eu, iar GIGI TENISMENUL urla ceva neinteligibil dar entuziast.

Și aici CAVALERII FURTUNII, au schimbat scuturile și lăncile și au plecat la atac cu toată disperarea frumoasă a omului care nu acceptă să piardă.

Și PIZZARU, cel care livrase mingea în toate direcțiile posibile pe parcursul serii, a ales exact acest moment pentru a da cel mai frumos gol al întregii partide.

Unghi mic. Situație imposibilă. Orice om rațional ar fi centrat sau ar fi dat colț.

PIZZARU nu era om rațional în acel moment.

Șut cu exteriorul. Traiectorie curbată. Minge plasată sub bara transversală cu o precizie care n-avea ce căuta în minifotbalul de cartier.

GIGS, n-a sărit din bară în bară de data aceasta.

GIGS a stat și s-a uitat. Spectator la propria poartă. Uimit, nemișcat, poate chiar puțin admirativ - deși n-ar fi recunoscut niciodată.

4-1! CAVALERII FURTUNII, au marcat!

Pe margine, chiar și suporterul înfocat GIGI TENISMENUL a tăcut o secundă. O secundă de respect involuntar.

GIGS, însă n-a digerat bine golul. Deloc.

Așa că la prima ocazie, a ieșit din poartă cu mingea la picior, ceea ce în sine era deja un semnal de alarmă și s-a dus direct la PIZZARU și i-a dat mingea printre picioare.

Printre picioare. Lui PIZZARU. Autorului golului serii.

Din supărare.

PIZZARU s-a uitat în jos. S-a uitat după minge. S-a uitat la GIGS.

GIGS, se întorcea deja spre poartă cu aerul omului care nu regretă nimic.

Onoarea fusese parțial recuperată.

Tot cu GIGS, în rol de jucător de câmp, tipic Brazilia, a încercat o GINGA, care din păcate pentru echipa lui, n-a reușit ci a costat.

CAVALERII FURTUNII, au interceptat, au plecat rapid în contraatac și au marcat al doilea gol al reprizei, prin GABI 3.

Simplu. Eficient. Dureros.

4-2!

BRONSON a ridicat pumnul. MOTANU a mieunit victorios. BOGDĂNEL n-a zis nimic dar a zâmbit prima dată în seară. ȚOLEA și-a recuperat zâmbetul enigmatic, acum cu o tentă de speranță reală.

Meciul era incendiar. 4-2 și CAVALERII FURTUNII simțeau că pot.

Dar undeva pe partea dreaptă de atac a GLORIOȘILOR, MITICĂ tatonase îndelung pe MOTANU. Îl studiase. Îl măsurase. Calculase.

Și la momentul potrivit nu știm exact cum, că și noi ne-am uitat în altă parte o secundă, MITICĂ i-a furat mingea lui MOTANU. Curat. Corect. Portofelul lui MOTANU rămăsese intact, doar mingea plecase.

O pasă rapidă pentru VASEA - inepuizabilul, neobositul, tăcutul VASEA, care a trimis-o imediat în fața porții.

Și acolo era MIHAI. Din nou. Ca întotdeauna.

Poc.

5-2! CAVALERII GLORIOȘI

Cu 5-2 pe tabelă și picioarele vorbindu-i despre niște lucruri neplăcute după două reprize de fotbal și tenis anterior, COLONELU a luat o decizie de strateg:

Se retrage pe apărare.

Nu de frică ci de oboseală.

L-a lăsat pe MIHAI atacant pur, iar echipa a intrat în modul clasic al omului care conduce confortabil: ia și tu, dă-mi și mie, mai trece un minut, mai trec două.

GIGS și MITICĂ au intrat și ei cu COLONELU, în acest ritual sacru al echipei care administrează avantajul. Mingea circula. Timpul trecea. Viața era frumoasă.

Și MITICĂ, la a zecea pasă inutilă dar confortabilă, l-a întrebat cu voce tare:

- Colonele... cât mai este?

COLONELU, n-a răspuns imediat. A privit spre cer, spre margine, spre nicăieri.

- Mai este, Mitică. Mai este.

Spre finalul meciului, CAVALERII FURTUNII, n-au depus armele.

Nu era în ADN-ul lor.

O interceptare în zona de mijloc, o combinație rapidă și ȚOLEA, căpitanul enigmatic, cel cu zâmbetul care știa ceva, a înscris golul trei al echipei sale.

Cu stil. Cu demnitate. Cum altfel.

S-a uitat la MIHAI. S-a uitat la COLONELU. Și-a reluat zâmbetul.

Fluier final.

Scor Final:

CAVALERII GLORIOȘI 5-3 CAVALERII FURTUNII

Marcatori

1-0VASEA

Combinație Mihai-Mitică-Vasea

2-0 ► COLONELU

Combinație de Eurosport

3-0 ► COLONELU

Șut de la mijlocul terenului

4-0 ► MIHAI

Schema de pus în panou

4-1 ► PIZZARU 🌟

Golul serii — exterior sub bară

4-2 ► GABI 3

Interceptare

5-2 ► MIHAI

Mitică fură mingea, Vasea centrează

5-3 ► ȚOLEA

Golul demnității

Omul meciului: Cronicarul nu se poate pronunța.

Golul serii: PIZZARU ► exterior sub bară, unghi imposibil, gol de altă ligă

Filozoful serii: MITICĂ COLONELE, cât mai este?

Demnitatea înfrângerii: ȚOLEA ►zâmbetul n-a dispărut niciodată

 

Pe margine, CRISTI ASTRAHAN explica deja ce s-ar fi putut face diferit.

FLORIN, sunase din nou pe cineva.

GIGI TENISMENUL, mai comandase o altă bere.

Cei 12 cavaleri și-au strâns mâinile. Sub cerul furtunii strălucise gloria, dar furtuna lăsase urme frumoase.

Fluierul final fusese de mult uitat.

Acum era timp de recuperare. Medicală. Lichidă. Frățească.

Cei 12 cavaleri au pornit spre locul sfânt al hidratării post-meci cu pași egali, fără ranchiună, fără reproșuri.

GLORIOȘII și FURTUNARII, mergeau umăr la umăr, că fotbalul se termină pe teren și prietenia continuă la pahar.

Nimeni nu mai pomeni de scor, vrăjeală maximă… 😂😂😂

Și tocmai când lumea se așezase confortabil, a apărut STELICĂ, cunoscut în cercurile inițiate drept MOȘUL, cu o față de om care are ceva de anunțat.

Și avea.

Beri. Ronțăieli. Și un motiv beton: U Craiova luase campionatul. STELICĂ era în al nouălea cer și a făcut cinste cu generozitatea suporterului împlinit care vrea să împărtășească fericirea cu tot universul, inclusiv cu cavalerii obosiți din fața lui.

Și exact atunci GIGS, cu glasul lui calculat, a ridicat o întrebare de importanță națională:

- Păi... și pentru Cupa României ce facem?

Tăcere de o secundă. Apoi râsete.

MOȘUL s-a uitat la GIGS cu ochii omului care realizează că a deschis o ușă periculoasă.

N-a trecut mult și în zona de hidratat a apărut și SALAM, intrat în scenă cu eleganța omului care știe că e așteptat chiar dacă nimeni nu știa că vine.

Venise să aducă elogii echipei câștigătoare și să guste din săratelele aduse de MOTANU pe pajiște.

Prioritățile erau clare. Elogii - scurte. Săratele - excelente.

MOTANU, privea cum dispar săratele lui cu o expresie amestecată între mândrie și ușoară îngrijorare.

GIGS, n-a dat nicio bătăiță nimănui, a stat în poartă tot meciul!

Cel mult a dat-o printre picioare lui PIZZARU din supărare după golul serii, ceea ce e mai degrabă o răzbunare artistică decât o bătăiță. 😂

Caterinca lui GIGS cu GABI 3 era pur și simplu distracția portarului mulțumit.

GABI 3 - Cu casca pe cap, țigara în gură și telefonul în mână, a fost convins că victoria echipei adverse, a fost meritul echipei.

MIHAI, autorul a două goluri, s-a reîntors de la antrenament în jur de 19:50 și a privit scena din fața lui cu ochii unui om care plecase de la o petrecere și se întorsese la alta, mai ciudată.

Atmosfera era... mai puțin caldă decât lăsase el. Ceva se schimbase în aer. Nu știa ce.

Dar simțea.

A luat o băutură, s-a așezat și a început să observe.

BOGDĂNEL, stânca echipei, duelul de fier, omul care nu se încălzea niciodată a descoperit că lângă zona de hidratat activau câțiva juniori.

S-a dus la ei firesc, a schimbat câteva pase, s-a împrietenit ușor-ușor cu mingea mai mică și cu băieții mai tineri.

Frumos. Cald. Omul avea suflet.

Și apoi s-a împrietenit și cu BACHUS.

Acum, misteriosul BACHUS ►zeul vinului, cunoscut pentru glume proaste și decizii și mai proaste, a băgat ceva suspect în paharul lui BOGDĂNEL.

Nu știm ce. Nu știm cum. Știm doar efectele.

BOGDĂNEL, alias PAUL McCARTNEY, cum îl știau cei apropiați, a început să devină... agitat. Apoi confuz. Apoi acuzator.

Și a lansat bomba:

- Băi, mi-ați furat geanta cu valori! Voi, de la Ziua 5!

Liniște totală.

Combatanții s-au privit între ei. COLONELU a ridicat o sprânceană. GIGS a înghițit în sec. MOTANU și-a verificat instinctiv buzunarele, deși nu luase nimic.

Geanta cu valori. Dispărută. Acuzele ► aruncate.

Înainte cu vreo 20 de minute, doi băieți care îi cunoșteau pe COLONELU și pe GIGS s-au apropiat liniștit și au pus pe masă o geantă, spunând că au găsit-o la terasa magazinului.

BOGDĂNEL, într-un final a reintrat în posesia genții.

S-a uitat la geantă. S-a uitat la băieți. S-a uitat la geantă din nou.

BACHUS, râdea undeva nevăzut.

Explicațiile au venit. Clare, calde, cu dovezi fizice.

Geanta venise acolo. Nimeni nu furase nimic. Totul era în ordine.

BOGDĂNEL, însă era deja în alt film.

Spumele veniseră.

Și odată cu ele obiectele de valoare, aruncate pe iarbă cu gesturi largi și dramatice, împrăștiate cu generozitatea omului care nu mai are nimic de pierdut.

Bani, telefon, chei. Alte lucruri. Pe iarbă. Peste tot.

Cavalerii priveau scena cu o mixtură de îngrijorare, amuzament și oboseală post-meci.

Și undeva, vocea colectivă a serii a rostit verdictul:

Bogdănel... dacă nu poți duce, stai acasă, tată.

Incidentul fusese depășit cu brio că sunt cavaleri, nu copii. Unul câte unul, combatanții au început să părăsească zona cu demnitate, cu pași ușori și inimi mulțumite.

CRISTI ASTRAHAN, plecase deja, probabil să traseze scheme tactice acasă.

FLORIN, impresarul încheiase toate negocierile telefonice ale serii.

GIGI TENISMENUL plecase fericit cu cele cinci goluri ale GLORIOȘILOR în minte.

Până pe la orele 22:00 - zona era aproape goală.

Aproape.

La terasa magazinului, consumul de lichide continua în forță.

Rămăseseră SALAM, GABI 3, MIHAI și BOGDĂNEL, acum mai liniștit, geanta recuperată, demnitatea în curs de restaurare.

Noaptea se lăsase peste pajiște.

Săratele lui MOTANU, dispăruseră.

Ronțăielile lui MOȘUL, o amintire frumoasă.

Geanta lui BOGDĂNEL, era acasă, teafără.

Și undeva, U Craiova era campioană.

Iar GIGS, așteaptă răspuns pentru Cupă. 🏆





 DAN LA CIREȘE (l-a detronat pe NICĂ)



                           LA SFAT


  FLORIN IMPRESARU (FĂRĂ SALAM)



             TREI CRAI DE LA RĂSĂRIT

                                                                                           PRUNCUL






                      NU SE LASĂ   
🤣




                                                                                              GAȘCA


       
SUPĂRAREA CÂND ÎMI VINE...


   NOILE SPERANȚE ALE ROMÂNIEI!



                                                                                          CHIAR AȘA?


Vă pupă tata!

 


        RĂSPUNSUL LUI BOGDĂNEL!