duminică, 12 mai 2024

S-a jucat, dar la botez!

 Vineri 10 mai s-a jucat la botez, naș fiind Gabi3, să-i trăiască finul, să fie sănătos! 💓

Așa că, dacă nu s-a dat cu piciorul în ”varză”, măcar s-a făcut poză cu ea! 😎





- El  a fost varză la tenis! - Ba el a fost! 😂

 

A doua zi dimineață s-a compensat și cu cursa de 10 km, parcurși în 90 de minute, exact ca fotbaliștii profesioniști, să n-avem vorbe! 🏃



duminică, 5 mai 2024

Cineva acolo sus ne iubeste!

Hristos a înviat!


Agronomie, 03 mai 2024

În ciuda amenințărilor venite din partea vremii nefavorabile, meciul de fotbal din etapa săptămânală a avut loc în cele din urmă, oferind o experiență captivantă pentru toți cei implicați.

Ploaia (view photo), care amenința serios anularea meciului a încetat brusc, ca prin MINUNE, în apropierea orei 15.30, punând la grea încercare stările sufletești ale jucătorilor prezenți la desfășurarea etapei.



Norii s-au risipit, lăsând loc unei foarte mici razei de soare să strălucească printre ei, motiv pentru care Gabi 3 și Mihai T, au purces la efectuarea alegerilor celor 11 adulți și un prunc (12 ani), prezenți la fața locului.

În timpul alegerilor, la marginea terenului și-au făcut apariția un nr de 4 prunci (12-13 ani), chemați inițial de Gabi 3, în ideea acoperării golului lăsat, de posibila lipsă a combatanților, la fenomenul de ziua 5.

Cei 4 copii, jucători la Academia de fotbal SportTeam, au fost și ei aleși și alipiți la ceilalți 12 jucători prezenți și astfel discuția în teren s-a făcut de la 8 la 8.

                                                            Echipele de start:

Pase de Vis Bronson - Gabi 3, Pusti 2, Bogdan, Popică, Doctoru', Pusti (Mircea), Adi Colonelu'

Șut la LunăCetățeanul X - Motanu', Salah, Pusti 1, Pusti 3, Pusti 5, Mihai T, Mitică

Ploaia, a pus la încercare abilitățile și rezistența fiecărui jucător, transformând terenul într-o suprafață alunecoasă și ușor dificilă. Cu toate acestea, pasiunea și dedicarea fotbaliștilor au fost evidente de la început până la sfârșit.

Cele 2 echipe, au intrat pe teren hotărâte să își demonstreze valoarea, chiar și în aceste condiții.

Primele minute ale meciului au fost caracterizate de un schimb constant de posesie între cele două echipe, niciuna neizbutind să-și impună în mod clar dominația.

Fundașii și mijlocașii au lucrat împreună pentru a menține controlul în terenul lor și pentru a contracara orice încercare de atac din partea adversarilor.

Pe măsură ce meciul avansa, ritmul jocului a crescut și ambele echipe au avut ocazii de a marca. Portarii au fost la înălțime, intervenind cu siguranță și prevenind golurile. Fiecare șut și fiecare pas au fost plasate strategic, iar tensiunea a crescut pe măsură ce timpul trecea.

Într-un moment de apatie, avea să vină și golul mult sperat, Mihai T, găsind breșa în apărarea adversă, prin plasarea unui șut puternic și precis, pe lângă portarul advers.

Și astfel echipa Șut la Lună, a preluat conducerea, conform previziunilor.

În ciuda bucuriei provocate de golul marcat de echipa Șut la Lună, echipa Pase de Vis, nu s-a dat bătută și a continuat să lupte pentru a reveni în joc.

Cu determinare și îndârjire, au împins jocul înspre înainte și au reușit să echilibreze scorul, prin Adi Colonelu', în urma realizării unui un-doi de toată frumusețea cu Popică.

Au urmat minute tensionate, în care ambele echipe au continuat să lupte pentru fiecare minge.

Cu toate acestea, golul trei avea să fie înscris de echipa Pase de Vis, prin Popică, în urma pasei oferite de Adi Colonelu'.

Timp de aproximativ 30 minute, meciul a fost plin de pasiune și dramatism.

La scorul de 2-1, pentru echipa Pase de Vis, Mihai T, în ideea de a ajuta, a urcat din ce în ce mai des în atac, în vederea sprijinirii liniei ofensive în căutarea golului egalizator. 

Din păcate pentru echipa sa, această încercare de a avansa în atac a fost exploatată de către echipa adversă.

Într-un contraatac fulgerător, jucătorii adversari au reușit să străpungă linia defensivă slabă și să se confrunte cu un portar neprotejat, ducând scorul la 3-1.

De la scorul de 3-1 în favoarea echipei Pase de Vis, Pusti 4 (Mircea), își face simțită prezența din ce în ce mai des, și prin abilitățile și tehnica sa, a intrat în nenumărate combinații de un-doi, cu Adi Colonelu', ducând scorul la un neverosimil 5-1.

Echipa Șut la Lună, a încercat să mai recupereze din diferență, prin schimbarea portarului Cetățeanul X cu Pusti 3, eforturile lor fiind totuși răsplatite prin golul marcat de Mitică.

Pusti 4 (Mircea), capătă încredere și cu energia sa reușeste cu brio să se ridice la nivelul adulților, și astfel echipa sa Pase de Vis, reușeste să mai marchează un nr de două goluri, ducând tabela la scorul de 7-2.

Într-o demonstrație de orgoliu și determinare, echipa Șut la Lună, reușeste să mai recupereze din diferență prin marcarea unui nou gol, schimbând tabela la 7-3, pentru echipa Pase de Vis.

Într-un moment plin de suspans și emoție, meciul a atins culmea într-o fază în care Pusti 4 (Mircea), jucătorul echipei Pase de Vis, a avut o ocazie de a marca din nou, din penalty.

Cu toate că a avut șansa de a marca, Pusti 4 (Mircea), a ratat lovitura de la punctul cu var.

Dar într-un moment de inspirație și concentrare, Adi Colonelu', a reușit să profite de ratarea penalty-ului și să înscrie un gol crucial, gol care a turnat plumb, în ghetele adversarilor.

Cu un șut precis și puternic, mingea a lovit plasa, consfințind scorul final de 8-3, declanșând astfel, o explozie de bucurie în rândul echipei sale.

În ciuda eforturilor lor susținute, echipa condusă de Mihai T, s-a confruntat cu dificultăți majore pe teren din cauza unui adversar redutabil în apărare, în persoana lui Gabi 3.

Cu o apărare solidă și o capacitate de a contracara atacurile adversarilor, Gabi 3, a creat un zid impenetrabil în jurul porții sale, punând presiune suplimentară pe echipa condusă de Mihai T.

În ciuda tuturor eforturilor, echipa Șut la Lună, a avut dificultăți în a-și lega pasele și a construi o ofensivă eficientă împotriva unei apărării redutabile și a clarității și lucidității în atac a echipei Pase de Vis, ceea ce a dus la pierderea posesiei și la o scădere a încrederii în rândul jucătorilor.

Totuși, în unanimitate s-a votat faptul că, Pusti 4 (Mircea), a fost recunoscut ca un element cheie în evoluția echipei sale în timpul meciului, în dauna celorlalți 3 puști, din echipa adversă.

 Evoluția scorului:

Pase de Vis - Șut la Lună   0-1, 1-1, 2-1, 3-1, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2, 7-2, 7-3, 8-3.

Autorii golurilor

Pase de VisAdi Colonelu'-3, Popică-2, Gabi 3-1, Doctoru'-1 și Pusti 4 (Mircea)-1

Șut la Lună - Mihai T-2, Mitică-1   

SCOR FINAL

Pase de Vis  - Șut la Lună  8 - 3  




În timpul acestui meci tensionat și intens, câțiva jucători au ieșit în evidență prin performanțele lor remarcabile și contribuțiile semnificative aduse eforturilor echipelor lor.

Iată câțiva dintre acești jucători evidențiați:

Pase de Vis  - Aproape toți…

Șut la Lună  -Aproape doi…

Echipele s-au retras într-o atmosferă mai relaxată și prietenoasă, participând la o mică petrecere pentru a sărbători eforturile depuse și pentru a întări spiritul de camaraderie și fair-play, unde Gabi 3, Mihai T și Adi Colonelu’, au suplimentat masa, cu whisky, vin și bere.

Această petrecere a oferit oportunitatea jucătorilor să se mai distreze împreună, în afara terenului de fotbal.

În timpul petrecerii, rivalitățile de pe teren au fost uitate, iar jucătorii au avut ocazia să socializeze, să se mai contreze în păreri (procesul etapei) și să împărtășească totodată povești și amintiri.

Atmosfera a fost una de bucurie și prietenie, iar toți cei prezenți au fost încântați să împărtășească această experiență cu colegii și adversarii lor.








 













Bachus, zeul vinului, era cunoscut pentru că se deghiza adesea ca muritor și călătorea printre oameni pentru a le răspândi bucuria vinului și a sărbătorii.

Afirmația ar putea sugera că, Bachus a revenit în lume și mai exact pe pajiștea din Complexul Agronomie, unde influența s-a simțit mai puternic ca niciodată, conform photo…



Au fost evidențiate bucuria și exuberanța care au dominat atmosfera petrecerii, în special în cazul echipei câștigătoare.

De asemenea, a fost subliniată importanța spiritului de fair-play și de respect reciproc care a caracterizat petrecerea, indiferent de rezultatul final al meciului.

Participanții au fost încurajați să-și felicite adversarii și să aprecieze eforturile și abilitățile fiecăruia, indiferent de echipă sau de rezultat.

Petrecerea s-a încheiat într-un final (21.30), dar amintirile frumoase și mai puțin frumoase, au rămas în sufletele tuturor celor prezenți.

SĂRBĂTORI CU BINE!

luni, 29 aprilie 2024

Cu Popică la atac! Verbal. (by Găbiță)

Vineri 26 aprilie a fost una din zilele bune de fotbal. Mai ales ăla de ziua5. Vreme ideală, 12 jucători prezenți. M-am băgat la alegeri cu Țolea, el a ales primul și de data asta nu a greșit nimic, făcându-și echipa așa cum trebuia.

Pianiștii: Adi Colonelu - Tudor, Țolea, Mitică, Doctoru, Vasea.
Hamalii: Nelu Bronson - Motanu, Bebe, Dan Pizzaru, Popică, Găbiță.

Chiar dacă nu aveau om pe fiecare post, Pianiștii s-au adaptat bine, fiecare a avut rolul lui. Colonelu a închis poarta, Țolea a arat terenul, Tudor a acoperit spatele și a contribuit și la construcție, Mitică a rafinat, Doctoru a alergat, iar Vasea, la revenire, s-a lipit de 2 goluri din apropierea porții, la știință! În schimb, Hamalii aveau oameni pe fiecare post, dar cu tracțiune pe spate. Asta nu a ajutat, căci la ziua5 apărarea nu prea câștigă meciul. Bronsonică a făcut tot ce a depins de el, Motanu și Bebe la fel, mai rămânea ca Dan și cu mine să facem diferența de la mijloc în sus. Nu s-a întâmplat. Ne-ar mai fi trebuit un om de la ceilalți, fie la construcție, fie la alergat. Dan știe să țină de minge, nimic de zis, dar e lent, nu prea reușește să scoată om din joc unu la unu. S-ar fi impus atunci să fac eu mai mult, ca acum câteva etape când am fost singurul care putea alerga de la mine din echipă, doar că acum eram și după tenis, și cu urmările acelei contracturi musculare, deci limitat din punct de vedere fizic. Cât despre Popică, a fost peste tot și nicăieri, reușind să enerveze pe toată lumea, coechipieri și adversari. A reproșat apărării noastre că ia prea ușor goluri, că dacă ar sta el singur în apărare nu s-ar mai primi niciun gol, numai că... n-a trecut mult și Mitică l-a tăvălit ca pe plătică în făină și a înscris ca la antrenament. Scor final 7-3. De la Pianiști au înscris Mitică 3, Vasea 2, Țolea și Doctoru (cred), iar de la Hamali - Dan 2, eu 1.

Dar dacă eu am pierdut alegerile la piatră, Mitică a compensat, câștigând... la pietroi! După niște rânduri de bere pe pajiște (La mulți ani, Adi Colonelu!), Căpitanu s-a ales cu un ”trofeu” de 2 kile în geantă, pe care l-ar fi abandonat, cică, după câțiva metri! Se pare însă că pe balconul său a apărut din vreme, ca la omul gospodar, un pietroi numai bun pentru murăturile de la toamnă.

vineri, 19 aprilie 2024

Protejatu' meu, Adiță


 Cronica o s-o scrie Găbiță, așa că-mi as fi mai greu să postez o imagine. Aveți aici echipa națională din 1978-1979, să vedem cum vă descurcați cu recunoașterea. Vasea, nu-l mai ajuta pe colonel!!!



Mai întâi de toate, o imagine de arhivă și un fel de test pentru puținii cititori din zonă. Cine nu știe minim 9 dintre jucătorii de mai sus mai bine ne lasă. Se angajează la Tavi, cu program prelungit, își face vinerea program de dus la teatru sau de primit mobilă ori renovat apartamente, că n-are rost să ne păcălim singuri.

Despre meciul de azi, puține de zis. G3, purtătorul de drapel al noi generații și singura speranță reală că fenomenul de ziuacincea nu se pierde în neant, a încercat să fie bandit și a sfârșit, ca de multe alte ori, prin a fi domn. Doi jucători pe care și-a dorit la prima strigare au sfârșit la adversari și chiar dacă unul dintre ei, Tombi, a fost gingaș și suav precum o fetiță în zilele ei delicate, diferența realizată la un moment dat n-a mai putut fi remontată. Echipele: 

Real Madrid Dăbuleni (7): Găbiță, Adiță, Tudorică, R1, Doctoru, Mitică, Tombi

Manchester Pătârlagele(6): G3, Alexu, Marinuș, Salah, Bogdan, Țolea, Andrei3

Doi dintre jucătorii de bază, Adiță și Țolea, au început ca portari, iar Realul s-a descurcat mai bine. Mitică, încurajat de coechipieri cu tot felul epitete, a fost omul primei reprize, cu trei goluri, dintre care unul de mare efect, șut în vinclu cu exteriorul și o pasă de gol. Găbiță cu o bucată și Doctoru (pasă Marinuș, la mare derută) au contribuit și ei la scorul pauzei, 5-1.

La acest scor, Pătârlagele au schimbat liniile, Țolea a ieșit în câmp, cu mare folos chiar, cele patru goluri ale sale ducând proporțiile scorului la adevărata realitate de pe teren. Realul, cu toată pleiada de vedete, a terminat meciul în genunchi și doar paradele lui Adi, super-super inspirat în poartă, ne-au menținut în joc. Altfel, eram mulțumiți dacă pupam și-un egal.

Așadar, omul meciului: Adi. Pe post de găină: Tombi. Cel mai fericit dintre pământeni: Mitică, goleador și învingător. Din greșeală, desigur...


PS: Mențiune onorabilă și Premiul Parizerul se acordă lui Marinuș, ca de obicei, pentru merite deosebite.


sâmbătă, 13 aprilie 2024

Întălnire în secret – Conspirație fotbalistică

        



Înainte de a da detalii despre etapa din data de 12.04.2024, vreau să vă aduc la cunoștință faptul că, meciul disputat în data de 05.04.2024, s-a încheiat la egalitate 5-5.

Cronicarul desemnat, nu a putut da curs unei mici scripte, datorită unor probleme legate de șoriciul apărut pe burtă…..pesemne că ține post!!!

Revenind la oile noastre, vreau să evidențiez niște detalii uluitoare, legate despre o conspirație fotbalistică, ce a ieșit ulterior la iveală!

Trei jucători (vezi photo de mai sus), s-au întâlnit în secret pentru a discuta tactica de joc pentru meciul de vineri, 12.04.2024, întălnirea având loc la un restaurant din sectorul 1.

Oare ce au discutat?

Conținutul discuției lor nu este cunoscut, dar se presupune că au discutat despre cum să-și învingă adversarii. Unii speculează că ar fi putut discuta despre tactici specifice, punctele forte și punctele slabe ale echipei, stilul de joc al adversarului și contextul specific al meciului, ce urma să aibă loc.

                                                        Echipele de start:

CS Mausoleul Mărășești → Adi Colonelu’ (R1) și Popică (R2) - Tudor, Dan Pizzaru’Mitică, Găbiță.

AS Olimpia Broșteni → Gabi - Motanu, Bebe, Bogdan, Țolea, Salah, Matei.

Spectator - Gigs (epuizat fizic).                        

Meciul începe cu o energie incredibilă, iar echipa AS Olimpia Broșteni, pare să aibă controlul jocului, deschizând scorul cu un gol superb în primele minute.

Odată cu trecerea timpului, AS Olimpia Broșteni, preia controlul terenului și termină prima repriză în avantaj cu scorul de 3-1, punând echipa CS Mausoleul Mărășești, într-o situație dificilă.

La ultima fază a R1, echipa CS Mausoleul Mărășești, obține un penalti, pe care Găbiță, îl ratează în mod inexplicabil.

La reluarea jocului, echipa CS Mausoleul Mărășești, schimbă tactica și îl scoate dintre buturi pe Adi Colonelu’ și îl introduce pe Popică, și astfel CS Mausoleul Mărășești, par să fi găsit o nouă motivație și încep să atace cu mai multă încredere.

În primele zece minute ale reprizei a doua, CS Mausoleul Mărășești, reușesc să paseze magistral, să șuteze în mai multe rânduri înspre poartă, mingea lovind de mai multe ori atât bara transversală cât și cea laterală, a porții apărate de Gabi, readucându-se astfel în joc.

Lovirea barelor în mai multe rânduri, poate fi o experiență frustrantă pentru echipa respectivă, dar și o ocazie ratată pentru a marca un gol. Impactul mingii cu bara poate fi spectaculos și poate fi un moment tensionat pentru jucători și suporteri deopotrivă.

Pe final, scorul a ajuns la 5-5, ambele echipe au reușit în mod exemplar intensificarea eforturilor, în vederea  obținerii victoriei.

Cu o serie incredibilă de acțiuni ofensive, CS Mausoleul Mărășești, reușesc să marcheze încă trei goluri în ultimele minute ale meciului fără să mai primească vreun gol, împotriva echipei AS Olimpia Broșteni, spre dezamăgirea acestora din urmă.

O declarație după meci, a venit din partea căpitanului echipei câștigătoare, care cu mâna pe inimă, ne-a declarat că, "Nu am crezut niciodată că vom putea câștiga acest meci. Am luptat din greu și am dat tot ce am avut mai bun. Sunt mândru de toți coechipierii mei."

 Evoluția scorului și marcatorii golurilor.

AS Olimpia Broșteni- CS Mausoleul Mărășești 1-0, 1-1, 2-1, 3-1, 4-1, 4-2, 5-2, 5-3, 5-4, 5-5, 5-6, 5-7, 5-8.

Autorii golurilor

AS Olimpia Broșteni Țolea 2, Salah 1, Popică 1 autogol, Bogdan 1.

CS Mausoleul Mărășești Găbiță 2, Mitică 2, Dan Pizzaru’ 2, Tudor 1, Adi Colonelu’ 1 

SCOR FINAL

AS Olimpia Broșteni - CS Mausoleul Mărășești   5 - 8  (3 - 1)








 Cei doi adversari au parăsit arena de hidratare prieteni, ținându-se de gât, după cum ne sugerează și această ultimă fotografie.

                        - THE END -


marți, 2 aprilie 2024

Cum o echipă a renunțat la luptă!

 

         Un funcționar acuză!


Agronomie, 29 martie 2024

Un meci halucinant s-a petrecut astăzi pe terenul Sport Team-zona centrală, unde echipa Rechinii Mării Negre, a reușit o performanță unică în istoria fotbalului și anume a refuzat să joace repriza a doua, după ce a fost condusă la pauză cu un scor zdrobitor de 6-2, de către echipa Leii Carpaților.

                   Echipele de start:

Leii CarpațilorGăbiță - Motanu, Alex, Gabi 3, Bogdan (moneda de schimb), Salah, Mitică, Adi Colonelu’.

Rechinii Mării NegreBebe - Popică, Doctoru’, Ciprian, Sică, Tudor, Dan Pizzaru’.

Prima repriză a fost un coșmar pentru echipa Rechinii Mării Negre, care a primit gol după gol din partea adversarilor. Lipsa de concentrare, greșelile individuale și prestațiile slabe a celor 2 portari (Bebe și ulterior Popică), au condus la un scor umilitor la pauză.

Totuși, la revenirea din vestiare, echipa Rechinii Mării Negre, a surprins pe toată lumea.

Jucătorii au refuzat să mai joace, invocând o lipsă de respect din partea unor jucători coechipieri și nu numai… fiind aduse acuzații grave la adresa lui Popică - în mod special, căruia i-a fost întocmit un  dosar penal pentru vânzarea meciului.

După câteva minute de așteptare neliniștită, căpitanul echipei Sică, a ieșit timid prin urlete și gesticulări pe teren, pentru a comunica în gura mare că, echipa sa nu va mai continua jocul și astfel Bogdan (moneda de schimb), nu și-a mai schimbat echipamentul.

S-a oferit Adi Colonelu’ să schimbe echipa, în locul lui Bogdan, dar se pare că, "supărarea cand îmi vine rup cămașa de pe mine ", a avut din nou efect! 

O undă de șoc a parcurs stadionul, iar reacțiile nu s-au lăsat mult așteptate. 

Suporterii din tribune, adică Gigs, a început să scandeze nemulțumit și să-și exprime dezamăgirea și frustrarea față de această decizie surprinzătoare.

Ritmul fermecător al melodiei “Lambada”, a prins viață, pulsând din tonalitatea unor vocali jucători, ca un ecou al exuberanței și al pasiunii tropicale.

Sunetele ritmice au captat atenția părinților care își așteptau puradeii la vestiar, după terminarea antrenamentului, care nu au putut să reziste chemării acestor strigăte de papuași, ce se intitulau ca fiind jucători de fotbal de ziua 5.

Indiferent de motive, gestul echipei Rechinii Mării Negre a stârnit controverse aprinse persoanelor aflate în incinta  bazei sportive și chiar a balonului, care dădea semne vădite de dezumflare….

Unii consideră că a fost o lipsă de respect față de sport și de adversari, în timp ce alții apreciază curajul jucătorilor de a lua o atitudine, fie ea chiar prostească!

Cert este că incidentul de pe  Sport Team, va rămâne o pată neagră în istoria Fenomenului de Ziua 5!

Ce urmează?

Comisia, va trebui să investigheze incidentul și să ia măsurile disciplinare care se impun, adică NU VA FACE CEVA ÎN ACEST SENS.

Evoluția scorului și marcatorii golurilor.

1-0   pentru Leii Carpaților, autorul golului Adi Colonelu’.

2-0 pentru Leii Carpaților, autorul golului Adi Colonelu’.

3-0 pentru Leii Carpaților, autorul golului Adi Colonelu’.

3-1 pentru Leii Carpaților, autorul golului pentru Rechinii Mării Negre, Sică.

4-1 pentru Leii Carpaților, autorul golului pentru Leii Carpaților, Adi Colonelu’.

4-2 pentru Leii Carpaților, autorul golului pentru Rechinii Mării Negre, Tudor.

5-2 pentru Leii Carpaților, autogol Popică, ca urmare a șutului expediat de Adi Colonelu’.

6-2 pentru Leii Carpaților, autorul golului pentru Leii Carpaților, Salah.

SCOR FINAL

Leii Carpaților - Rechinii Mării Negre  6 – 2

Imaginile de după meci, au surprins o varietate de emoții intense, de la bucurie și euforie la tristețe și dezamăgire, în funcție de rezultatul meciului.

















Analizând cu atenție imaginile și luând în considerare contextul meciului, cred că, ați putut obține o imagine mai completă a cronicii.