Magnolia cu flori albe

Vineri dimineaţă, ducându-mă la slujbă pe un alt drum decât de obicei, am văzut într-o curte langă parcul Grădina Icoanei prima magnolie înflorită. M-am luminat, e limpede, a venit definitiv primăvara şi, mi-am zis în sinea mea, chiar dacă astăzi este 1 aprilie, pelicanii nu vor pierde.

Dar să vedem ce s-a întamplat după amiază.

Într-adevăr, lume multă a semnat condica etapei, semn că dezmorţeala generală era în plin avânt .

Aşadar echipele :

• Pinguinii - Lucian, Stelică, Bebe, Motanu, Gaby, Găbiţă, Paul-II, Mitică şi Gigel ,
• Pelicanii - Şorţuleţ, Balaurul, Virgil, Traian, Mircea, Andrei, LuciMessi, Milito, Popi şi Cătă.

Meciul a început energic de ambele părţi, cu faze jucate repede şi dezvoltate pe toată suprafaţa terenului. Parcă o uşoară dominare a pelicanilor ieşea în evidenţă dar ocaziile nu aveau totuşi consistenţă. Cătă, MessiL, Milito şi Popi se zbăteau fără vreun rezultat. Mai mult, pinguinii au şarjat de câteva ori destul de periculos dar, ca şi la cealaltă poartă, fie atacanţii (Mitică, Găbiţă, Gigi şi proaspăt revenitul Paul-II) risipeau fazele cu finalizări imprecise , fie apărarea era la post. La un moment dat Gigi, în stilu-i caracteristic, execută fulgerător o lovitură liberă şi mingea intră în poartă. Cred ca din cei 6 , 7 pelicani aflaţi între Gigi şi poartă, dacă 1 sau 2 erau cât de cât atenţi la ce făcea tunarul. Au fost comentarii aprinse şi diverse reproşuri de o parte şi de alta. Nu vreau să par ipocrit dar Gigi a dat dovada a nu ştiu câta oară că el , pe fond, vine să joace fotbal de plăcere, să se relaxeze şi nicidecum să facă un scop în sine din dorinţa de a da gol sau de a câştiga în orice condiţii. El a trecut peste argumentele sale şi a acceptat să repete lovitura. De această dată nu s-a mai marcat. Vedeţi, ăsta e Gigi şi din această cauză îl respectă deopotrivă şi echipierii şi adversarii lui.

Şi cum se întâmplă de obicei, pelicanii înscriu în următoarele 10 minute de două ori prin Popi, cu o foarte frumoasă lovitură de cap şi Cătă la o fază extrem de ciudată şi înghesuită. Aici mingea a intrat pe o traectorie complet scăpată de sub control, pierzându-şi parcă sfericitatea şi echilibrul, luând-o razna în faţa porţii pinguine printre trupuri, mâini , picioare şi alte tacâmuri. Până la urmă cum spuneam, Cătă a reuşit cu un "bobârnac" scurt să o împingă în poartă.

În partea a doua s-au schimbat câteva contre extrem de puternice şi tăioase, în care şuturile puternice şi bine plasate au trezit speranţe şi au dat fiori în ambele tabere . Ghiulelele puternice şi bine plasate ale lui Cătă, MessiL , Gigi, Găbiţă, Gaby şi Mitică au nimerit fundaşii, portarii sau barele. Aici e momentul să apreciem şi câteva intervenţii pe cât de eficiente pe atât de spectaculoase ale unor apărători. Mă gândesc la Lucian, Stelică, Motanu, respectiv Balaurul, Andrei şi mai ales Virgil, care în poartă fiind, a scos cel puţin de două ori goluri gata făcute. Singura realizare a reprizei are ca protagonist pe Găbiţă. Acesta a profitat de o centrare în adâncime a lui Gigi, între fundaşii centrali şi portar şi, cu o deviere scurtă la semiînălţime, a plasat mingea în colţul lung, la vinclu. Pâna la final poarta pelicană a fost luată cu asalt , ba putem spune că a fost asediată câteva minute bune, dar nu s-a reuşit nimic mai mult .

După meci cineva era fericit, striga în gura mare "Bravo elevii mei, vitejii mei". Cine să fie? Cine să fie? Ghici ghicitoarea mea .

PS- Încă odată se adevereşte că atunci când e vorba de firescul şi naturaleţea lucrurilor, florile, fie ele şi ale unor arbori, nu îţi păcălesc niciodată sentimentele sau presentimentele .