O etapă a fenomenului de ziua 5 cu amenințare de diluviu, dar care s-a putut ține prin mobilizarea și încăpățânarea unor combatanți, mai vechi sau mai noi.
Venit-am 9 la teren,
Cu Colonelu 10,
Rănit, dar pentru Fenomen
Filmând ce se petrece.
Carevasăzică, din cei 10 numărați pe degete, Adi
Colonelu s-a accidentat la tenis, iar altcineva nu ne-a salvat, că doar nu ne
putem aștepta la așa ceva de la Motanu.
Meciul s-a terminat de la alegeri, când Raul
l-a ales primul pe Ciprian! Apoi s-a mai terminat o dată cu 10 minute înainte
de final, când furtuna n-a mai avut răbdare și ne-a împrăștiat care încotro, de
ne-a trebuit juma de oră să ne reunim la magazin, în spate. Fleașcă pe dinafară, apoi și pe dinăuntru.
Ce s-a întâmplat în cele 40 de minute de miuță?
Un 5-0 fără istoric, cu 4 goluri Mihai Tenismanu și unul Mitică. Cu Giggs
preocupat mai ales de craci, iar eu în poartă, menajându-mă inutil pentru un
ipotetic turneu de tenis de a doua zi, care evident că nu s-a mai putut disputa
din cauza condițiilor meteo. Și cu asta i-am enumerat pe toți din echipa
noastră. În condițiile astea, a fost firesc ca adversării să păstreze omul în
plus, pe Bebe portar, ceilalți fiind Raul-Pizzaru-Ciprian și Popică.
Total de acord cu afirmația lui Raul că ar fi
meritat și ei un gol, ba chiar aș zice că mai mult de unul. Bara lui Ciprian a
fost cea mai clară ocazie, Popică n-a găsit poarta de vreo două ori de la un
metru, tot vreo două ocazii unu-la-unu am blocat și eu, la fel și Mihai. Să
lăsăm imaginile lui Colonelu să vorbească...
Deschiderea de scor, la un corner bătut de Mitică, primul ales i-a așezat mingea lui Mihai...
Posesie de 1 minut, cu finalizare
Dar surpriza etapei e alta... Andrei Pleșu
publică în Dilema un fel de laudatio pentru Căpitanu nostru, care joacă și pe
stânga, și pe dreapta, și pe teren, și la hidratare:
”Pentru Mitică, stînga şi dreapta sînt
mofturi. Nu-i poţi cere să opteze serios, „pe viaţă”, între una şi cealaltă. E
ca şi cum i-ai cere să aleagă definitiv între bere şi vin. Mitică ştie foarte
bine că sînt bune amîndouă. Uneori pofteşti la bere, alteori la vin. După cum o
cer împrejurările. Şi mizilicurile adiacente...”

Parcă a fost un film "Dacă e marți e Belgia",acum dacă e marți e cronică!😜
RăspundețiȘtergereVazand componenta celor doua echipe,cred ca e mai aproape de adevar sa nu mai spunem echipa cu om in plus tot meciul,ci mai degraba,echipa cu doi oameni in minus...
RăspundețiȘtergereȘi tu la noi... :)
ȘtergereAha,am priceput Gabita,asta ca sa aveti si voi un om in "minus"!
ȘtergereBancul zilei
RăspundețiȘtergereFlirt pe Facebook
– Scuză-mă pentru deranj. Te-am văzut pe Facebook și ești foarte sexy. Aș vrea să te rog, dacă vrei, să îmi dai un număr pentru a putea vorbi mai multe. Mi-aș dori să te cunosc mai bine. – 635 – ???? Ce este asta? – Bon de ordine.
𝗙𝗲𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮𝗿𝗶, 𝗚𝗮𝗯𝗶𝘁𝗮!
RăspundețiȘtergere𝗠𝗮 𝗯𝘂𝗰𝘂𝗿 𝗰𝗮, 𝗮𝗺 𝗽𝘂𝘁𝘂𝘁 𝗳𝗶 𝗱𝗲 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀!
Data viitoare și din teren! :) Vacanță plăcută!
ȘtergereBancul zilei
RăspundețiȘtergere– Fiule, tine minte, toate ciupercile sunt periculoase..
– Fiule, tine minte, toate ciupercile sunt periculoase.. – Chiar și ghebele? – Chiar și ghebele fiule. – Cum așa? – Păi când culegeam ghebe am întâlnit-o pe mă-ta.
RăspundețiȘtergereBancul zilei!
– Iarăși s-a scumpit benzina
Doi evrei stau de vorbă: - Iarăși s-a scumpit benzina! - Și care-i treaba ta, că tu n-ai mașină ? - N-am, dar am brichetă!
Ce ati jucat acolo ? Tenis cred
RăspundețiȘtergereMeci fara istorc frate.
RăspundețiȘtergereAm fost prezent la mai bine de trei sferturi din activitate, ar trebui să mi se pună și mie victorie, da nu vrea Mihăiță.
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereBancul zilei!
– De ce femeile urăsc pescuitul?
Intrebare: - De ce femeile urăsc și nu ințeleg pescuitul? Răspuns: - Pentru că pe baltă se tace.
RăspundețiȘtergereBancul zilei!
Un scoţian pe patul de moarte: – Mamă, eşti aici?
Un scoţian pe patul de moarte:
– Mamă, eşti aici?
– Da, aici sunt fiule!
– Soţia mea este aici?
– Da, e şi ea aici, lângă tine!
– Dar copiii mei, sunt şi ei aici?
– Da, şi ei sunt tot aici, cu tine!
– Şi atunci, de ce dracu’ arde lumina în bucătărie!?
https://ziare.com/liga-campionilor/psg-arsenal-finala-cine-transmite-meciul-televiziune-arbitri-2015701#:~:text=Finala%20Ligii%20Campionilor,Del%20Cerro%20Grande.
RăspundețiȘtergerehttps://ziare.com/fotbal-extern/fcsb-rapid-u16-finala-liga-elitelor-2015760#:~:text=S%2Da%20%C3%AEncheiat,victoria%20pentru%20FCSB.
RăspundețiȘtergereBancul zilei!
RăspundețiȘtergereLa graniță, rusii îi controlează bagajul unui evreu
Un evreu din Rusia primeste permisiunea de a emigra în Israel
La granita, rusii îi controleaza bagajul, gasesc împaturit între haine un bust al lui Lenin si-l intreaba:
– Ce e asta?
Evreul:
– Ar trebui sa întrebati CINE e asta, nu CE e asta… Asta e Lenin, cel care a pus bazele socialismului si a adus bunastarea poporului rus… si l-am luat ca amintire a zilelor de prosperitate…
OK, rusii îl lasa sa treaca. Pe aeroport în Tel Aviv, granicerii gasesc bustul lui Lenin si întreaba:
– Ce e asta?
Evreul:
– Ar trebui sa întrebati CINE e asta, nu CE e asta. Asta e Lenin, nenorocitul din cauza caruia am parasit eu Rusia si l-am luat cu mine ca sa am pe cine sa blestem în fiecare zi.
Îl lasa si astia sa treaca…
Tipul se duce acasa, pune bustul pe raftul unei biblioteci si, la o petrecere organizata de familie cu ocazia sosirii sale, un nepot vede bustul si întreaba:
– CINE e asta?
La care evreul îi raspunde:
– Ar trebui sa întrebi CE e asta, nu CINE e asta. Raspunsul e: 10 kilograme de aur de 24 de carate, fara impozit, vama sau TVA.
https://ziare.com/fotbal-intern/fcsb-traseu-conference-league-adversari-tururi-preliminare-2015814#:~:text=A%C8%99a%20va%20ar%C4%83ta,Gornik%20(Polonia)
RăspundețiȘtergere