sâmbătă, 13 decembrie 2025

SUFERINȚELE TÂNĂRULUI MIHĂIȚĂ

 Joi seară, undeva după ora 11. Feyenoord face 3-1 cu FCSB și inima-i tresaltă de bucurie eroului nostru. În ultima vreme totu-i merge de minune. Doamna ține la el și-i gătește cele mai alese mâncăruri, Dinamo, echipa lui dragă, trage la campionat (asta spunem așa, de încurajare...) la fotbaludevineri este rege neîncoronat. Iar astăzi chiar a fost o zi minunată. La teren a venit un nou elev, cu o mămică roșcată cu ochi verzi, care i-a zâmbit tot timpul, în tramvai două liceene nu-și mai luau ochii de la el, dar timid cum îl știm nu s-a dus spre ele să le întrebe măcar cât este ceasul. Azi a făcut și treabă, a fost la piață, a umplut sifoanele, a șters praful, bine c-a făcut-o, că a găsit el primul cele două sticle (din păcate goale...) de vin de care se ocupase cu o seară înainte. S-a uitat cu doamna la un film cu pupături, după care doamna s-a dus la culcare și a rămas pe post de home alone, ediția patruzeci și patra. Moment taman bun să acceseze netul și să pornească la vânătoare de fecesebiști, alături de bunul său amic ciudățenia naturii, căci nimani n-a mai văzut gabor să țină cu Rapidul.

Și totuși, lipsește ceva. Ceva lichid. De când nu a fost cuminte berea și vinul sunt ținute sub cheie iar cheia stă la doamna la gât, deci nici vorbă să se lipească de ceva. Țuica de la nașu Pandele a lichidat-o de mult și în sticlă e numai apă, coniacu s-a dus și el, sticla e resigilată la meserie da înăuntru e doar ceai colorat. De n-ar face-o doamna cadou! Și totuși, există o soluție: juma de kil de vișinată, păstrată în dulap, pentru însiropat prăjituri. Bună și asta...

Vineri seara, cam pe la aceeași oră. Azi a fost o zi groaznică. FCSB-ul a întors scoru și toți suporterii (bine, în special unu...) l-au luat la mișto. Pe drum, fetele din tramvai doar păreau că se uită la el, când colo se fandoseau pe lângă doi tinerei. Mama roșcată n-a mai apărut, în locul ei a venit tatăl copilului, un antipatic la 120 de kile, cu burtă și mustață. La fotbal a mâncat bătaie și Mitică a început să-l conteste, Bogdan la fel, chiar s-a urcat pe masă să-i țină o cuvântare. Mai rău de atât, ăl de-l bătu e Motanu ăla negru, mare și rău.Telefonu nu-i mai marge, cheile nu știe unde le-a pus, așa că sună la ușă. Doamna îi deschide, dar cu sticla de vișinată goală, (fir-ar să fie, a uitat s-oo pitească!!!) într-o mână și cu făcălețu în cealaltă, cale de ieșire nu există.

Și totuși a scăpat ușor: trei zile somn de voie pe canapea, o săptămână interzis la licori (se va face verificare zilnică cu etilotestu) și sâmbătă de dimineață întâlnire de gradu trei cu aspiratoru. Vinerea viitoare se trage linie și mai discutăm.

33 de comentarii:

  1. Felicitari pentru acest eseu literar si pentru ca ai fost eroul meciului de vineri si asteptam sa scrii si cronica partidei!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest eseu este reușit, dar ceea ce ne interesează pe noi nu prea se regăsește aici.
    Cronica meciului, este cea mai in măsură să ne satisfacă "𝗣𝗼𝗵𝘁𝗮 𝗰𝗲-𝗮𝗺 𝗽𝗼𝗵𝘁𝗶𝘁".

    RăspundețiȘtergere
  3. Motanu mai face de-astea. Când i-am zis odată că n-a scris nici echipele și eventualii statisticieni (adică posibil tot el) vor avea o problemă, a zis că să le scriem noi în comentarii. :) Oricum e mai bine decât data trecută, acum măcar lumea are unde să se desfășoare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta nu se numeste cronica. N am înțeles mai nimic din ea . Cine si cum a jucat

    RăspundețiȘtergere
  5. Si care au fost echipele ca nu reiese nimic. Ca a luat Mihai bataie am înțeles dar doar atit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și că a bătut Motanu cel negru, mare și rău... Se naște o nouă rivalitate!

      Ștergere
  6. https://ziare.com/fcsb/mihai-stoica-octavian-popescu-gigi-becali-1982451#:~:text=Fotbalistul%20de%20la,spus%20Mihai%20Stoica.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bancul zilei: Ce fel de relație au românii cu sticla

    - Acum 40 de ani stăteam la coadă să prindem o sticlă de lapte.- Acum stăm la coadă să scăpăm de ea.- Românul n-a avut niciodată o relație simplă cu sticla.

    RăspundețiȘtergere
  8. Bancul zilei: Cine a comentat la porunca lui Dumnezeu

    Dumnezeu a zis:– Să fie Lumină!Și o voce a zis:– Nuuu! Sunt nemachiată!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bancul zilei: De ce ajunge un bărbat în Iad

    Un bărbat la Poarta Raiului:- De câte ori ți-ai înșelat soția?- Niciodată!- Atunci în Iad cu tine!- Da' de ce Sfinte Petre?- Aici se iartă păcatul, nu prostia!

    RăspundețiȘtergere
  10. Colonele care au fost echipele ? Vasea ce s a mai vorbit pe grup ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce s-a mai vorbit pe grup?Hei, multe,vrute si nevrute!:))

      Ștergere
  11. Bancul zilei: Ce face Dumnezeu cu studenții

    Dumnezeu îl trimite pe Sf. Petru să vadă ce fac studenții de la diferite facultăți.Se întoarce Sf. Petru și dă raportul:- Studenții de la medicină învață pe rupte.- Studenții de la ASE învață pe rupte.- Studenții de la politehnică dau petreceri, beau și se distrează…După o vreme, Dumnezeu iar îl trimite pe Sf. Petru pentru aceeași chestie...Vine Sf. Petru și îi zice:- Studenții de la medicină nu știu altceva decât să învețe...- Ăia de la ASE la fel.- Ăia de la Politehnica petrec de zor...În sesiune iar îl trimite Dumnezeu pe Sf Petru să verifice.Sf. Petru dă raportul:- Studenții de la medicină stau treji nopți întregi ca să învețe.- Ăia de la ASE la fel.- Ăia de la Politehnică se roagă.Dumnezeu:- BUN! P-ăștia de la Politehnică îi trecem!

    RăspundețiȘtergere
  12. Bancul zilei: Când nu are poftă de mâncare un pacient

    Doctorul:- Aveți poftă de mâncare?Pacientul:- Câteodată da, câteodată nu...Doctorul:- Și, când nu aveți, mai precis?Pacientul:- După ce mănânc...

    RăspundețiȘtergere
  13. Mihai-T despre meciul de vineri,12 dec.2025:

    "Echipele:Mihai T,Ciprian,Mitica,Bogdan,Bebe-Adi,Giggs, Motanu,Tavi,Popica si Vasea câte o repriza la fiecare...⚽️scor 1-3.⚽️..Ciprian 1gol-Vasea 1gol si Motanu 2(atenție,la poarta de 1m)"
    Asta a fost pe ultra-scurt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teoharie Coca Cosma18 dec. 2025, 16:04:00

      Multumim. Sa înțelegem ca Mihai a luat bataie , nu ? Eu asa cam înțeleg. Cine o fii facut echipele ?

      Ștergere
    2. Mihai cu Colonelu au facut alegeri si Mihai a pierdut cu 3 la 1 spre bucuria lui Motanu

      Ștergere
  14. Bancul zilei: Ce cadouri a primit un ministru de la soția lui

    Soţia ministrului culturii discută cu o prietenă:- Nu ştiu ce cadou să-i iau lui bărbată-miu!- Cumpără-i o pălărie.- Nu, că asta i-am luat anul trecut.- Cumpără-i atunci o carte.- Nu, că mai are una!

    RăspundețiȘtergere
  15. Daca cronici nu prea mai avem,macar banc sa fie!

    Bancul zilei: Ce păcate are un enoriaș care se spovedește

    La spovedanie:- Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!- Din ce partid faci parte, fiule?

    RăspundețiȘtergere
  16. Bancul zilei: Ce fac unii care merg la sală

    Azi, la sală.Eu:- 252, 253, 254…Trainerul:– Vă rog opriți-vă din număratul plăcilor de gresie și faceți ceva exerciții fizice!

    RăspundețiȘtergere
  17. Cronica nu avem ? Colonele, Vasea nimic nimic ?

    RăspundețiȘtergere
  18. Daca pe 12 dec am deschis scorul pt.echipa castigatoare,pe 19 dec,de asemenea am deschis scorul dintr-o pasa ideala a lui Mihai-T,am condus o perioada,dar am furat-o pana la urma,,,,c-asa-i in fotbal...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuplul Adi'Colonelu-Gabita ne-a venit de hac,dar si portarii(au fost mai multi de doi)au primit niste goluri de mai mare dragu...

      Ștergere
  19. Bancul zilei: Ce program de sală are un bărbat

    Programul de sală al unui bărbat:Luni: piept Marți: spate Miercuri: brațe Joi: picioare Vineri: abdomen Weekend: ceafă și cotlet.

    RăspundețiȘtergere
  20. https://ziare.com/gigi-becali/euforic-distrus-sandramaua-giulesteana-1984011#:~:text=Gigi%20Becali%2C%20euforic,Gigi%20Becali.

    RăspundețiȘtergere
  21. https://ziare.com/florin-talpan/nicusor-dan-csa-steaua-1983972#:~:text=Florin%20Talpan%20i,mai%20spus%20Talpan.

    RăspundețiȘtergere
  22. Bancul zilei: De prin armată

    Sergentul către soldați:-Trebuie să țineți dușmanul tot timpul în ochi... Ce te holbezi așa la mine soldat!?

    RăspundețiȘtergere
  23. Vasea tu colonele sau motanelul nimic de cronica cine cum a jucat.

    RăspundețiȘtergere
  24. Bancul zilei: Ce simte un soldat când vede steagul țării sale

    Sergentul îl întreabă pe recrut:- Ce simți când vezi fluturând steagul țării tale?- Curent, dom’ sergent!

    RăspundețiȘtergere
  25. CRACIUN CU BINE tuturor celor care au legatura cu acest blog,fotbaldeziuacincea!

    RăspundețiȘtergere
  26. Sărbători în liniște, Noul An cu sănătate. La mulți ani!
    Doru

    RăspundețiȘtergere
  27. Vă doresc un 𝗖𝗿𝗮𝗰𝗶𝘂𝗻 𝗳𝗲𝗿𝗶𝗰𝗶𝘁, plin de bucurie, căldură sufletească și momente minunate alături de cei dragi.
    Să aveți parte de 𝘀𝗮𝗿𝗯𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶 𝗯𝗶𝗻𝗲𝗰𝘂𝘃𝗮𝗻𝘁𝗮𝘁𝗲!

    RăspundețiȘtergere